CANNIBALS
You were telling me to stay calm,
But tThe automatic cannibals were hacking from my body
chunks as large as small continents.
I was already missing a third of my bones,
one eye and half of the left ear.
I was kicking at them with the one leg I still had,
and with my fists.
They would shriek, startled,
and would draw backwards for a second,
but would hurtle back
with a dumb hate burning in their little devilish eyes,
and in their bloody teeth.
Two of them were fighting over my right ribs,
And about five-six were kicking and biting
each-other over part of my liver.
You were sitting at the little table on the terrace,
and were telling me to remain calm –
while biting from an apple,
and speaking with your mouth full.
One of them managed to get behind me,
sticking his finger through the ear-hole inside my brain,
He drew it out quickly,
his sharp tongue scraping some neurons
from underneath his fingernail.
The beldam noise was pierced by his desperate howl,
his eyes rolled over and he fell dead to the ground.
Suddenly all the other cannibals
looked at each other in fright;
They started to run,
and disappeared in a puff of dust down all the roads,
which lead to Rome.
You shrugged your shoulders,
looking at me with a superior smile on your face,
as if to say: „I told you so!”.
CANIBALII
Îmi spuneai să nu mă agit,
dar canibalii automatici smulgeau din mine
ciosvârte cât nişte continente mai minore.
Îmi lipseau deja o treime din oase,
un ochi şi jumatate din urechea stângă.
Loveam în ei cu piciorul rămas întreg,
şi cu pumnii.
Ţipau speriaţi, şi se trăgeau puţin înapoi,
dar se repezeau înapoi cu o ură tâmpă
în ochii lor mici şi diavoleşti,
şi cu dinţii plini de sânge.
Doi dintre ei se băteau pe coastele mele din dreapta,
şi vreo cinci-şase se îgrămădeau
şi îşi smulgeau unul altuia parte din ficat.
Tu stăteai la măsuţa de pe terasa,
şi-mi spuneai să rămân calm.
Muşcai dintr-un măr şi vorbeai cu gura plină.
Un canibal s-a strecurat prin spate
şi a reuşit să-mi bage un deget în creier
prin urechea ce-mi mai rămăsese;
l-a scos apoi repede,
mâncându-şi de sub unghie câţiva neuroni.
Dar din gâtlej i-a vuit brusc un urlet canibălesc
ce s-a ridicat peste vacarmul general,
a dat ochii peste cap şi a căzut mort.
Dintr-odată toti ceilalţi canibali
au început să se uite speriaţi, urlând, unii la alţii;
Au luat-o la fugă, şi au dispărut într-un val de praf,
pe toate drumurile care duc spre Roma.
Ai ridicat din umeri,
privindu-mă cu un zâmbet superior
care-mi sugera un: „Nu ţi-am spus eu?!”.
CONCUBINES
Your mouth was designed with a shovel, obviously.
So stop using the wrong entry to the tunnel,
and shake up that pepper-spray
for your sins are many.
I clang to mastery like an electric eel to water
in profligate knowledge of squared dependencies
with lots of desperate people screaming all sorts of things
such as ommanepadmehum
or praisethelord or allahuakbar or thereisnogod,
craving wantonly for one or the other,
while drinking a assorted cocktail
containing their own eyeballs.
Yes, more, and oh my God,
where the only words I could muster,
as you perspicaciously predetermined my apotheosis
when for no good reason I interrupted my collaboration
with the forces of this inaptly named,
and immensely laughable democracy.
For at the end of the day, when all is said and done
shortly after midnight let's face it, there it is...
indeed, clearly and a without a shred of a doubt,
this is a simply a sordid dictatorship, let's face it.
So please don't try to change me.
That glass of mint lemonade is mine but you can have some.
puppy dog's eyes and crocodile tears are all yours now;
that, and those two or three big breasts
who in their time could have sank a battleships in a flurry.
That is why I continued to cherish your shadow,
and in my imagination
I continue to squash small wild and domestic animals.
That is why I have named all of you my concubines.
Bless me father for I have sinned.
CONCUBINE
Gura ta a fost musai desenată cu lopata.
Şi nu mai tot intra în tunel pe unde nu trebuie,
răşnind cafeaua,
fiindcă multe-ţi sunt păcatele.
Pe de altă parte eu
m-am lipit de măiestrie ca ţiparul de apă
în cunoştinţa depravată a unor talente risipite ici şi colo
cu o mulţime de oameni disperaţi
care-mi urlau tot felul de lucruri
cum ar fi om-mane-padme-hum
sau slăvit-sa-fie-domnul
sau allahu-akbar
sau nu-există-dumnezeu
poftind de-a valma unii dupa alţii
în timp ce sorbeau niste cocktailuiri
în care pluteau proprii lor ochi -
ieşiţi de multă vreme din tigve.
Singurele cuvinte pe care mai eram în stare să le pronunţ
erau Da! Mai mult! şi Domane-Dumnezeule!,
Dar pe când tu predestinai
cu perspicacitatea-ţi caracteristică apoteoza mea,
mi-am întrerupt fără nici un motiv colaborarea
cu aşa zisele forţe ale acestei democraţii de tot râsul.
Pentru că în final, când nu mai e nimic de spus,
imediat după miezul nopţii, hai să fiim serioşi...
ceea ce avem în faţa noastră este doar o dictatură sordidă.
Aşa că nu mai tot încerca să mă schimbi.
Paharul cu limonada este al meu,
dar poţi să sorbi şi tu din el, dacă vrei.
Tot ce ţi-a mai rămas sunt ochii aceştia
de căţeluş trist şi lacrimile de crocodil.
Atat... şi poate acei doi sau trei sâni mari
care la vremea lor puteau scufunda cuirasate
cu o eleganţă nonşalantă.
De aceea continui să mă dau de ceasul morţii după umbra ta.
De aceea, cel putin în imaginaţie,
continui să strivesc, încet şi cu blândeţe,
animale mici, domestice şi sălbatice.
De aceea am decretat
că toţi şi toate sunteţi concubine de un fel sau altul.
Iartă-mă Tată, căci am păcătuit.
IF I WERE ALONE IN THE UNIVERSE
If I were alone in the universe,
nothing would matter
For there'd be no one in it to care,
to love, to hate,
or even to pass me by indifferently
on some intergalactic boulevard.
I would not understand my lonely tear,
if I were alone in the universe,
For I would not have seen a mother weeping,
And lonely old men cry only because they,
long ago, have known love, requited or not.
But I, I would not have known of love,
if I were alone in the universe,
Nor that love begets life, and life beckons death.
So my tear, would be not lonesome, nor regretful.
Not even meaningless,
as there would be no meaning in the first place, to be lost...
My tear would be... nothing. If nothing could be something.
Dread will not have been my night companion,
if were alone in the universe
And my heart would not skip a beat for anything, good or ill.
For even good or bad would not exist
in a universe where I would be the only one.
If I were alone in the universe, nothing would matter
especially not I
but because you are here,
and because you have been here from the beginning,
I have known love, and loneliness,
and tears, and good, and bad, and death, and life.
Since I am not alone, since You are here,
I know all that was, all that is,
and all that will be.
DACĂ AŞ FI SINGUR ÎN UNIVERS
Dacă aş fi singur în univers,
nimic n-ar avea importanţă,
Fiindcă n-ar fi nimeni ca să-i pese,
ca sa iubească, ca să urască,
sau care să treacă măcar cu oarecare indiferenţă
pe lângă mine pe vreun trotuar
al vreunui bulevard intergalactic.
Nu mi-aş înţelege nici măcar această lacrimă singuratică –
dacă aş fi singura fiinţă din univers -
pentru că n-aş fi văzut o mamă cum plânge.
Chiar şi bătrânii însinguraţi plâng fiindcă undeva,
cândva demult, au cunoscut vreo fărâmă de dragoste.
Dar eu...
eu nu aş cunoaşte dragostea dacă aş fi singur în univers,
şi nici cum dragostea naşte viaţă, iar viaţa naşte moarte.
Aşa ca lacrima mea nu s-ar simţi singura şi nici plină de regret...
căci a simţi singurătatea sau regretul
presupune mai înainte împreuna simţire cu un alt suflet ...
Lacrima mea n-ar fi nici măcar lipsită de vreo însemnătate oarecare,
pentru ca n-ar exista însemnătate ca să-i simtă lipsa.
Lacrima mea ar fi... nimic.
Dacă nimicul ar putea însemna ceva.
Groaza n-ar putea fi tovarăşul nopţilor mele,
dac-aş fi singur in univers
şi inima nu mi-ar bate mai tare pentru nimic, fie bine, fie rău.
Caci nici chiar binele şi răul n-ar exista
Într-un univers unde eu aş fi singur.
Dacă aş fi singur în univers,
nimic n-ar avea vreo importanţă, nici măcar eu
Dar pentru că Tu te afli aici,
şi pentru că ai fost aici dintru început
Am cunoscut dragostea şi singurătatea,
şi lacrimile, şi binele, şi răul, şi moartea, şi viaţa.
Şi pentru că nu sunt singur
şi pentru că tu eşti aici,
cunosc acum tot ce a fost, tot ce este
şi tot ce va să fie.
A PASSING MOMENT
Her fate was hanging over her head
like the sword of Damocles
such as it is sworn to each one of us -
such as it will come to pass without fail at some stage.
She sat flabbergasted, frightened deer,
stunned in front of the headlights of life.
"It is just a passing moment, a fleeting situation",
I said, trying to soothe her.
"Life itself is just a passing moment" she answered.
"A string of passing moment and fleeting situations
Culminating with one - the last –
in which being and universe fuse.
Leave my hand in yours... for the moment...
In this way the river of time will flow more gently.
Together we'll let ourselves be borne by each single day,
gliding on the outstretched wings of every moment".
PENTRU MOMENT
Soarta-i atârna deasupra capului –
preucum sabie damoclesiana,
juruită la un moment dat fiecăruia din noi.
Încremenise - căprioară speriată,
înţepenită în lumina farurilor vieţii.
„E o situaţie de moment”,
căutam s-o liniştesc eu.
„Viaţa însăşi este o situaţie de moment”,
îmi răspunse ea.
„Un şir de situaţii şi momente
Culminând cu unul anume – ultimul –
în care fiinţa şi restul universului se contopesc.
Lasă-mă sa-mi pun mana într-a ta... pentru moment...
Vom face astfel ca izvorul timpului să curgă mai lin.
Împreuna, ne vom lăsa purtaţi de zile,
plutind pe aripile întinse ale fiecărei clipe”.
YOUR VOICE IN THE DESERT
I heard your voice in the desert, Sir,
like the sound of cold water over rocks
like the whisper of shady trees
like breath, like life –
and then, that barren and parched wasteland
teemed rivers and with flowers and birds,
with goodness and love.
And then, Sir,
I lifted my eyes to the stars
and lowered my knee to the ground.
VOCEA TA ÎN PUSTIE
Am auzit vocea Ta în pustie, Domnule,
ca zgomotul apei reci peste bolovani,
ca şoapta copacilor umbroşi,
ca respiraţia fiinţei -
Şi apoi, acel deşert gol şi supt de sete
a inceput să colcăie cu flori şi cu păsări,
cu bunatate şi cu dragoste.
Şi atunci eu, Domnule,
ochii m s-au ridicat înspre stele,
iar genunchiul mi s-a coborât l în ţărână.
A SONG FOR A CRUST
I am yours, I am mine
I’m the universe’s improbable sign.
I’ve been born from a scare,
I’ve been raised here and there
And my children - conceived
Hither and thither, from favours received.
Across seas I have flown,
Countries not of my own,
Oft returning at dawn,
Some girls had me quartered and drawn,
Each new day’s just a yesterday, torn...
While tomorrow knows not of today;
Please throw me that bread-crust, to eat if I may.
ĂSTA-S EU !
Văleleu
Cine-s eu,
pui de leu
paraleu...
sau zalud teleleu.
M-am nascut undeva
O jartea - jagardea
tinichea, giulumea
Iar copii am avut
Ici şi colo... de-am vrut.
Dar de câţi n-am ştiut
unde i-am conceput...
Am plecat peste mari
M-am întors peste ţari
M-am pierdut peste zari
Aiurit, păcălit, ameţit
de muieri
zeci de veri, primăveri
Chiar si azi, chiar si ieri...
Veşnic beat
Lânga pat
Supărat, încruntat
Ca n-am bani
gologani
... de mulţi ani
Chiar de vreu
să fiu eu
e cam greu
Fiindca eu
Nu sunt eu
doar un biet
teleleu...
Ăsta-s eu!
-------------------------------
Daniel IONIŢĂ
11 August, 2013
------------------------------
Daniel IONIŢĂ, poet, scriitor şi translator (română-engleză), născut la Bucureşti în 1960. A părăsit România în 1980 împreună cu părinţii şi cu sora sa, stabilindu-se în Noua Zeelandă şi mai apoi în Australia. Licenţiat în psihologie (clinică şi de organizaţie) la Griffith University (Brisbane, Australia) şi Lean Six Sigma (Auckland Technical Institute). În ultimii ani a revenit la prima dragoste, poezia. Îşi împarte timpul între aceasta şi consultanţa în domeniul Organisational Improvement, domeniu în care şi predă (part time), în cadrul Graduate School of Business, la University of Technology din Sydney (UTS).
În noiembrie 2012, editura Minerva i-a publicat „Testament – Antologie de Poezie Romana Moderna” (ediţie bilingvă (engleză/română) cuprinzând 56 de poeţi si 80 de poezii din ultimii 150 de ani ai poeziei româneşti. Autorul vede acest volum ca pe tributul propriu pentru cultura romîneasca care l-a format, un dar al poeziei româneşti pentru cultura universală.
Poeziile de faţă însă, reprezintă un eşantion dintr-un viitor volum, de data aceasta de creaţie proprie, ce va fi publicat spre sfârşitul acestui an. Ca şi hobby, Daniel iubeşte drumeţia, şi călătoreşte în mod regulat în locuri exotice, din Himalaya până la Carpaţii cu care a crescut. Daniel este căsătorit, şi are trei copii, Eva, Monique şi Daniel Jr. şi doi nepoţi, Elliot si Annelise, primii admiratori ai frumoaselor versuri pe care le scrie sau traduce. (George Roca, Rexlibris Media Group)