coarda noastră elastică,
scrisă în jurnalul Domnului nostru,
ne lași să sărim de câteva ori peste ține
și-apoi te-ntinzi, aducându-ne cu sacul
frumuseți și urâciuni în viață.
Când ai tu chef,
joci șotronul cu noi, fără să-ți pese
că ne bucurăm sau că ne doare,
dacă mergem sau ne-mpiedicăm
de florile-ți regale sau de bolovanii tăi
pe care se destramă crâmpeie din sufletul nostru
mai aprig decât ața dintr-o țesătură.
Dar, oricât te-am iscodi noi cu întrebarea ,,de ce?'',
tot cum vrei tu ne plimbi sau ne-arunci pe cărarea ta
fără de-nceput și de sfârșit,
unde răsar soarele, luna și stelele.
Timpule scump, nu ai nicio vină
Că o stropitoare șugubeață
Te udă-n spațiu cu apa lină.
Cu ploi de clipe-ți răsar plantele,
Amestecându-le cu noi și ei,
Făcând din ele ore și zile
Ordonate în jurnalul vieții.
Amalgam de flori și de buruieni
Presari la vedere și pe ascuns,
Fără să-ți scape nimic sau nimeni
Acolo unde trebuie ajuns.
Mergi lejer pe Pământ și-n afară,
Până când se rup și cresc altele.
Consideri că-i a ta bătătură
Pe unde-ți greșești socotelile.
Necalculat, cu indiferentă,
Înconjori totul la întâmplare
Fără să aibă vreo relevanță,
Când cineva se naște sau moare.
Asta e misiunea ta clară,
Aceea de-a merge înainte.
Și n-ai în calea ta nicio gară,
Nu te oprești să-ți aduci aminte.