Lancea destinului
În crepusculul vieţii,
sufletul geme de întrebări
ce aduc şoapte încărcate de
fructele coapte ale
Cunoaşterii.
Un gând,
ecou captiv prin hrubele destinului,
rătăceşte… dar, iată-l pitit
prin misterele
Devenirii!
Prin focul lui Prometeu,
omul zăreşte lumina lină
ce devine scut în zborul rotund,
de când în mână ţine
Lancea destinului!
Un salcâm bătrân,
cu rădăcinile ce-aleargă în zări,
trimite ramurile sale spre înălţări.
Agăţat de piramida celestă, focul scaldă
misterul marii lumini,
şerpuind prin
metamorfoza omenirii.
Ascunde geometria vieţii
ochiul ce poartă lumina şi întunericul
luptând în focul lăuntric.
În templul eternului salcâm,
sculptat în lutul din grădina veşniciei,
iubirea tremurândă curge prin clepsidra sufocată
de nemurirea unui mit şi a unei roze ce frige.