Scriitoarea Anca Sîrghie într-un periplu literar din California şi Niagara până în Carpaţi cu recenta ei carte Lucian Blaga şi ultima lui muză
În zilele frumoasei toamne 2015, împreună cu Michael Finkenthal (S.U.A.) şi Marin Diaconu (Bucureşti), Anca Sîrghie a organizat o serie de lansări de carte la Sibiu (Biblioteca ,,Astra”), la Cluj (sediul Filialei USR şi Sala de Arme a Casei Armatei), ea continuând acest periplu la Biblioteca Judeţeană „Ovid Densuşianu” Deva – Hunedoara şi la Bistriţa, la tradiţionalul Festival Liviu Rebreanu. Şefa Asociaţiei Scriitorilor din Jud. Hunedoara, scriitoarea Mariana Pândaru (dreapta) o întâmpină pe Prof. Univ. Dr. Anca Sîrghie, la şedinta de Asociaţie din octombrie a.c. la Deva.
Periplul literar a început marţi 27 octombrie a.c. la Biblioteca judeţeană Astra din Sibiu. Cărţile prezentate cu această ocazie au fost următoarele:
- Anca Sîrghie, Lucian Blaga şi ultima lui muză, Editura Techno Media Sibiu, 2015;
- Barbu Zevedei, Metafizică şi umanism (ediţie de Marin Diaconu în 2015);
- Barbu Zevedei, psiholog, sociolog şi filosof român şi englez (volum editat de Daniela Maci şi Michael Finkenthal în 2015 );
- Marin Diaconu şi Anca Sîrghie, Radu Stanca - profil spiritual, Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă, Bucureşti, 2015.
Cu acest prilej, după cuvântul de deschidere, amfitrioana i-a prezentat pe invitaţi. Subsemnata am vorbit despre „Lucian Blaga şi ultima lui muză”, care a primit mai întâi chipul unui film documentar, ca apoi dialogul în trepte să fie aşternut pe hârtie. Înainte de a fi cunoscută în ţară, cartea a fost lansată în centrele culturale ale românilor din America, respectiv la Cenaclul Românesc ,,Mircea Eliade” din Denver Colorado în reuniunea din 5 aprilie 2015, la Casa Română de lângă San Francisco, California, în 19 aprilie, la Troy, Michigan, într-un interviu radiofonic din 21 iunie, la Societatea ,,Graiul Românesc” din Windsor, Canada, în 28 iunie, ,,Cafeneaua culturală” din Cleveland, Ohio, în 29 iunie, şi la Săptămâna Internaţională a Culturii Române de la Hamilton, Canada, ediţia a 45-a, din 7 iulie a.c. În ţară periplul dialogului în trepte Lucian Blaga şi ultima lui muză a început la Salonul Hunedorean al Cărţii de la Deva, din 9 octombrie a.c., ca la Sibiu el să fie lansat la Biblioteca judeţeană Astra. După prezentarea noii cărţi, actriţa Gabriela Neagu a recitat versuri din poezia blagiană inspirată de Elena Daniello.
Vorbind despre Radu Stanca - profil spiritual, volum editat de Marin Diaconu şi Anca Sîrghie (Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă, Bucureşti, 2015), prof. univ. dr. Mircea Braga a evocat personalitatea dramaturgului, aducând în prezent momente trăite de cei doi odinioară. Această carte vine ca o continuare a volumului „Dăltuiri” din 2012, reabilitând imaginea scriitorului şi regizorului care a închinat ca nimeni altul balade cetăţii Sibiului. Actriţele Dana Lăzărescu şi Lerida Buchholtzer au recitat versuri din opera lui Radu Stanca, iar Mihai Coman a citit din textele lui Zevedei Barbu.
Prof. univ. Michael Finkenthal de la Universitatea din Baltimore şi prof. univ. Marin Diaconu din Bucureşti au vorbit despre cartea lui Barbu Zedevei „Metafizică şi umanism” precum şi despre personalitatea acestui psiholog, sociolog şi filosof român, care este destul de puţin cunoscut la noi, dar care în timpul celui de al Doilea Război Mondial a fost asistent la catedra de Filosofia culturii a lui Lucian Blaga şi secretar de redacţie al revistei „Saeculum“. Prof. univ. dr. Dumitru Batâr a împărtăşit câteva impresii din lectura recentă a cărţii cu opera în limba română a lui Zevedei Barbu. Metafizică şi umanism adună laolaltă studii, articole, eseuri, cronici filosofice, ştiinţifice şi literare, semnate de Zevedei Barbu şi rămase în publicistica anilor 1935-1947. Ele sunt riguros grupate pe teme mari: filosofie, sociologie, psihologie şi publicistică. A fost o seară deosebită atât ca informaţii culturale transmise, cât şi ca încărcătură emoţională şi sufletească.
De-a lungul anilor, Dna Prof. univ. dr. Anca Sîrghie a scris şi a publicat mii de pagini: cursuri universitare, cărţi de memorialistică, de critică şi istorie literară, studii, articole, reportaje şi a iniţiat lansări de carte, acţiuni cu copii, studenţi, conferinţe etc. Este greu să ţii pasul cu Dna Profesor Anca Sîrghie, care face simultan mai multe lucruri, fie că este în ţară, fie că pleacă, cine ştie pe unde, prin străinătate. Este o fiinţă neobosită, care întotdeauna te întâmpină cu o vorbă bună, cu o idee constructivă sau cu vreo povestioară scoasă cine ştie din ce sertar al amintirilor ei personale ori dintr-o carte găsită, răsfoită şi citită în vreo bibliotecă. Este mereu dedicată studiului, cercetării, descoperirii unor lucruri inedite din cultura şi literatura română sau universală, ştiind să ofere cu bucurie celor din jur din preaplinul cunoştinţelor şi sufletului. Ani de-a rândul a creat şi a format generaţii cu oameni pregătiţi prin elevii şi studenţii pe care i-a îndrumat. Mă bucur că de ceva timp încoace am putut să colaborăm la diverse acţiuni organizate atât în ţară cât şi în străinătate. Am avut multe de învăţat de la ea, omul, distinsul profesor şi reprezentant al culturii române. Niciodată cuvintele nu vor fi îndeajuns pentru a descrie complexitatea personalităţii Dnei Prof. univ. dr. Anca Sîrghie. De aceea, mă întrebam firesc, cine ar putea să scrie despre impresionanta ei operă? Cu acest prilej am vorbit despre „Lucian Blaga şi ultima lui muză” (Editura Tehno Media, Sibiu, 2015, 200 pp.), o carte cu un suflet aparte pentru că protagoniştii ei au fost doi oameni cu totul speciali.
Paginile acestei lucrări sunt închinate atât marelui poet şi filosof român, Lucian Blaga, privit din perspectiva omului de o sensibilitate aparte, dar şi „greieruşei” versurilor lui, Elena Daniello, o doamnă de o distincţie rar întâlnită, înzestrată cu un har, inteligenţă şi cu o tenacitate ce-i străbătea prin ,,doi ochi puternici, ai unei făpturi firave, de femeie vârstnică, dar care nu-şi trăda greul celor 86 de ani, pe care mai apoi aveam să aflu că îi purta”, cum afirmă Anca Sîrghie. În afirmaţia „Doamna aceasta firavă m-a surprins” (p. 13) am descoperit şi acel primus movens din care avea să se nască un film documentar şi apoi această carte, ce va completa exegeza blagiană cu unele date importante. Neîndoios, cu mult înainte de a scrie, autoarea avea cunoştinţă de cele cinci muze ale poetului, de iubirile lui.
Autoarea nu-şi propune să prezinte un crâmpei de viaţă romanţat al Elenei Daniello şi al lui Lucian Blaga, dar nici nu adoptă un ton de obiectivism arid, caracteristic unui istoric sau critic literar. Citind cartea, suntem în permanenţă captivaţi de fineţea şi sensibilitatea stilului scriitoarei, care, cu o măiestrie deosebită, ne transmite informaţii variate, care ne impresionează prin dramatismul experienţei de viaţă relatată în dialogul celor două prietene. Iar dacă întâlnim unele confidenţe, ele sunt transpuse elegant şi neinvaziv pe hârtie. Incontestabil, rafinamentul scrisului cu care universitara Anca Sîrghie ne-a obişnuit de foarte multă vreme, vine să-şi spună cuvântul şi de această dată. Dincolo de acurateţea informaţiilor prezentate şi care sunt, desigur, rezultatul unor investigaţii asidue, autoarea ne supune atenţiei două vieţi încadrate în contextul general al unei epoci teribile, conducându-şi firul cărţii cu blândeţea, dar şi cu hotărârea cercetătorului care ştie precis ce concluzii trebuie să tragă la final. Autoarea nu se rezumă doar la fapte sau trăiri de viaţă, ci le raportează pe acestea la opera poetului: „M-am oprit lângă tine,/ descoperind că părul tău e o flacără/ pe care vântul n-o stinge./ Şi lângă minunea cea mai simplă/ am stat cum se cuvine’’ (din M-am oprit lângă tine, p. 115).
Privind-o din punctul de vedere al istoricului literar, dar şi al omului Anca Sîrghie, cartea este un document inestimabil prin realităţile pe care le atestă şi nu mai puţin ea se revelează ca un portret de suflet, aşa cum se vede şi pe coperta I, nu doar a medicului stomatolog Elena Daniello, ci şi a aceleiaşi distinse doamne care, cu permisiunea autoarei, pare că se ridică prin acea ,,amitié amoureuse” pentru marele poet Lucian Blaga, la o nouă cotă de spiritualitate, ea încurajându-l să reia îndeletnicirea poetică, abandonată din cauze obiective, pe care cartea le evidenţiază cu prisosinţă. Avem de a face aici cu o reînvigorare a omului de geniu, care mărturisea că doreşte să fie “fratele mai mic al lui Eminescu”, aspiraţie împlinită deplin. Femeia aparent fragilă din spatele unui bărbat cu o personalitate copleşitoare s-a dovedit a fi deosebit de puternică în anii cei mai crânceni ai existenţei poetului. Dincolo de moarte, acum în cartea aceasta se proiectează devotamentul, aprecierea, susţinerea morală deosebit de sensibilă şi delicată pe care Elena Daniello i le-a oferit cu o puritate inimaginabilă lui Lucian Blaga: „Nu era uşor să-l susţii sufleteşte pe un poet pus pe lista neagră, pe care autorităţile comuniste doreau să-l discrediteze, să-i stârpească chiar posteritatea. El m-a verificat şi a putut constata că sunt o prietenă de nădejde, căci tot ce aflam îi spuneam, prevenindu-l ca să se ferească de duşmani. De la mine el a avut numai sfaturi bune’’ (p. 75).
M-am întrebat care ar fi ideea-axă a acestei confesiuni faste şi am găsit-o formulată de un autor clasic al literaturii europene: „E-adevărat, sunt tânăr, dar pentru-un suflet mare/ Valoarea nu aşteaptă ca vârsta s-o măsoare!’’ afirma Don Rodrigo în aceste două versuri devenite deja celebre şi de o valoare axiomatică. (Texte comentate, Corneille, Cidul, în româneşte de Şt. O Iosif, ediţie îngrijită şi prefaţată de Micaela Slăvescu, Editura Albatros, Bucureşti, 1973, Actul II, Scena 2, p. 73). Aceasta ar fi chintesenţa ideatică a cărţii scrise de Anca Sîrghie, unde se oglindeşte lupta dintre autentica valoare şi detractorii ei într-o lume apusă, populată de oameni cu suflete alese, o veritabilă panoplie a personalităţilor timpului, de la universitarii de frunte ai Clujului interbelic la oamenii politici ai primului deceniu de după cel de al Doilea Război Mondial. Între toţi, alături de cei doi protagonişti, se profilează pneumologul de elită, partenerul de viaţă al Elenei: „profesorul Leon Daniello, care era un cadru didactic foarte sobru şi totodată un excepţional om de cultură. El era printre foarte, foarte puţinii profesori de la Medicina clujeană, care, pe lângă buna pregătire în domeniul ştiinţific, mai avea şi o remarcabilă cultură umanistă, pentru că citea mult lucrări fundamentale din domeniul filozofiei, literaturii, artelor plastice şi muzicii.” (pp. 7-8). Din această societate aleasă făceau parte şi alţi profesori universitari de mare prestigiu la acea vreme, precum şi soţiile lor, care absolviseră şcoli în străinătate. Unele erau casnice, altele activau din punct de vedere profesional. În acele timpuri era la modă ca soţiile de profesori universitari să aibă ,,cavaleri însoţitori tineri” (p. 9), ce proveneau din familii bune şi erau studenţi în ultimii ani de facultate. Ca o formă de galanterie, ei însoţeau doamnele uneori în vizite sau la diverse evenimente culturale.
Anca Sîrghie îşi structurează cartea pe trei capitole sau trepte. Primul, ”Greieruşa” versurilor lui Lucian Blaga, este un fel de preambul mai detaliat al modului în care cele două prietene au făcut cunoştinţă şi cum s-a legat amiciţia lor în jurul admiraţiei pentru poetul şi filosoful Lucian Blaga. Al doilea, intitulat metaforic Într-o vară de noiembrie este o continuare mai aprofundată a dialogului celor două bune prietene. Este dialogul dintre o adevărată doamnă, căci „fiinţa ei atât de delicată ajunsă la 90 de ani, dar fără să-şi fi pierdut vitalitatea, umorul şi plăcerea cozeriei.” (p. 47) şi pasiunea pe care Anca Sîrghie o pune în dezvăluirea unor adevăruri de istorie literară, pasiune bazată pe apropierea ei din anii studenţiei de versurile şi filosofia lui Blaga, după ce o lungă perioadă el fusese un scriitor interzis. Faptul că la examenul de definitivat din 1970, ea primise dintre cei 100 de participanţi cea mai mare notă la lucrarea ce avusese ca temă tocmai poezia lui Blaga ne spune ceva. La sfârşitul celor două capitole cade greu o cortină peste o viaţă deosebită trăită în eleganţă, demnitate, împărţită între speranţă şi teroare comunistă, dar încununată de căldura unei ,,amitié amoureuse”. Era deci normal ca Anca Sîrghie să-i dea în capitolul trei ( Un dialog imaginar ) dreptul la replică şi lui Lucian Blaga. Altfel, acest volum ar fi fost incomplet. Chiar dacă fiecare din cele patru muze anterioare au avut certe influenţe asupra omului şi poetului, prietenia creatoare a ultimului deceniu de activitate a avut profilul ei inconfundabil, nesemănând cu nicio experienţă existenţială anterioară. Însuşi Blaga ţine să individualizeze trăirea sa, pe care o mărturiseşte ca singulară, căci „aceasta este nu bătrâneţea, ci adolescenţa triumfătoare, păstrată prin voia destinului în mine, timp de decenii pentru clipa singurei întâlniri cu iubirea.“( p.121)
Fără îndoială, Lucian Blaga şi ultima lui muză nu este o carte de cancan sau de senzaţie, ci mărturia autentică a unei prietenii prolifice „în plan literar”, care în obsedantul deceniu s-a constituit drept pivotul ,,esenţial pentru creaţia autorului” (p.87). Cu această carte Anca Sîrghie a realizat imaginea unui Blaga, care după 15 ani de carieră diplomatică strălucită, când fusese membru al Academiei Române şi profesor universitar la catedra de filosofia culturii a Universităţii ,,Regele Ferdinand” din Cluj, a devenit ţinta hărţuirii comuniştilor, el fiind redus la un simplu număr sindical. Nu este vorba în noua carte de clasicul interviu cu rigiditatea întrebării punctuale la care se dă un răspuns oricât de larg, ci de o atmosferă caldă a comunicării amicale, o evocare de suflet pe care dialogul lejer şi sincer din primele capitole/trepte/ îl asigură confesiunile celor două actante, ascultându-se una pe alta cu acelaşi interes. S-a realizat astfel, sub forma ingenioasă a unui dialog o dezvăluire cu multe aspecte inedite din viaţa a doi oameni deosebiţi, înzestraţi cu o fineţe aparte. Elena Daniello a fost femeia după care Blaga în anii deplinei maturităţi a tânjit cu elanul unui adolescent îndrăgostit. De altfel, în dialogul imaginar din partea a treia, poetul dă şi definiţia sentimentului lor: „Iubirea dintre doi ( bărbat şi femeie) creează numaidecât şi cu necesitate o întreagă mitologie de uz particular şi familiar, formulat oarecum într-un dialog copilăresc, pe care nu-l înţeleg decât cei doi interesaţi. Se creează şi un ritm în consecinţă. Prin toate acestea iubirea se izolează, apărându-se de toate condiţiile umane” (p. 93). În ultimă instanţă, dragostea lor secretă, o dragoste de maturitate, trecută prin pârjolul ideologic al comunismului în plin proces de instaurare, conducea spre redescoperirea propriei fiinţe: „Cea mai frumoasă (va conchide Blaga) şi, în acelaşi timp, cea mai legitimă urare ce-o poţi face cuiva este: „Să ajungi în ţara făgăduinţei. Pe care o porţi în tine.” (p. 94). Acela era, aşadar, ţinutul în care Lucian Blaga înţelegea să-şi trăiască iubirea edenică.
Este greu să-ţi imaginezi că într-o astfel de carte-document scrisul poate îmbina tehnici, care să-i scoată în relief şi mai mult subtilitatea. Şi cu toate acestea, Anca Sîrghie ne surprinde prin atenţia deosebită pe care o dă detaliilor, aproape indicaţii scenografico-regizorale ca într-un film. Aşa se explică şi pelicula documentară realizată cu interlocutoarea ei: ,,Elena acasă mă fascina mereu cu alte amintiri. Fiecare dintre reîntâlnirile noastre se transformă într-un dialog special, care dădea o vrajă aparte serilor acelea de iulie, când ea retrăia întâmplări de demult. Încăperea salonului ei cu bibliotecă vibra de emoţia versurilor blagiene pe care uneori le recita, alteori le citea cu o familiaritate caldă, ce rechema vremea celei dintâi rostiri. Era un ecou viu, auzit de ea, doar presimţit de mine, pe care chiar autorul lor, al versurilor, îl lăsase, ca o amprentă de neşters. Camera Elenei, vegheată din tablou cu grafica Luciei Piso de privirea tainică a poetului, care îi încredinţase nu numai cuvântul, ci şi tăcerile sale rodnice, se transforma într-un templu, unde ea oficia ca o preoteasă antică. Neîndoios, Elena făcuse din păstrarea amintirilor şi a textelor încredinţate cândva de creatorul poet şi prozator nu numai o datorie sacră, ci chiar o menire şi un sens al dăinuirii ei” (p. 18). Începând din mai 1996, Anca Sîrghie aşterne pe hârtie toate acestea şi multe altele cu căldura cu care ne-a obişnuit, plăcut, firesc, dar întotdeauna deosebit de bine documentată, ştiind să scoată la iveală aspecte peste care alţii ar putea trece fără să le observe, revenind uneori cu explicaţii captivante, cu naturaleţe şi fineţe asupra lor. Tonul este unul firesc, apropiat, aşa cum am cunoscut-o încă de la Simpozionul ,,Zilele Lumină Lină”, de la Sibiu, din martie 2011. Acum lucrăm multe proiecte împreună.
Cartea aceasta este o frescă a societăţii româneşti de la mijlocul secolului XX, scrisă din grija autoarei de a nu da uitării oameni de atunci, adevărate personalităţi, analize ale unor realităţi de ieri şi de azi (vezi sistemul de învăţământ), aspiraţii de realizare în viaţă („doream să devin un medic bun”, p. 25), amintiri din studenţie, munca de la cabinetul stomatologic, cum l-a cunoscut şi tratat ulterior pe Lucian Blaga, preocupări culturale, nedreptatea care i s-a făcut lui Blaga de a nu fi susţinut la obţinerea Premiului Nobel pentru Literatură, însingurarea şi ameninţările la care a fost supus, teama că îşi putea pierde libertatea, aşadar o experienţă de viaţă asupra căreia comunismul şi securitatea şi-au pus pecetea.
Închei prin a afirma că Elena Daniello se profilează în paginile cărţii ca o adevărată arhivă, încă una vibrând de viaţă, prin toate întâmplările inedite narate, în plus ea tezaurizând documentele şi manuscrisele blagiene pe care i le-a prezentat şi pus la dispozitie Ancăi Sîrghie. Faptul că dialogul acesta în trepte se cere aşezat sub pecetea unei înalte împliniri o dovedeşte gândul formulat de ultima muză a lui Lucian Blaga la capătul confesiunii sale: „trebuie să-ţi mulţumesc pentru că în discuţia noastră tu m-ai plimbat printr-o împărăţie, împărăţia amintirilor mele” (p. 45). Aceasta este povestea exemplară a ceea ce foarte elegant se numea pe vremuri Une Amitié Amoureuse.