Aceste însemnări au prins viaţă datorită unei noutăţi ivite în creaţiile părintelui ieroschimonah Prodromos Bele, pe numele sau de mirean, Vasile Constantin. Noutatea aceasta a luat forma unor poeme intitulate „Destăinuirile unui duhovnic", publicate în mai multe reviste româneşti din jurul lumii de către remarcabilul jurnalist româno-australian, George Roca.
Din aceste poemele cu tematică religioasă parcă se desprinde chipul părintelui Prodromos îmbrăcând odăjdiile firii ca să facă însemne pe răbojul vremii. Astfel ne dă învăţătură precum cele desprinse din vechile ceasloave şi cazanii. Sunt poezii spuse cu cumpătare în graiul simplu, curat şi frumos al ţăranului nostru înţelept care ne aminteşte de învăţăturile sfintei Scripturi: „Mâna pe plug cine pune – ia aminte –/ Nu se cuvinea da-n lături,/ brazda o ţine înainte!”.
Poeziile sale îndeamnă la contemplare şi rugăciune, cu gândul spre mântuire ortodoxă: „S-a făcut de sus chemare/ Către lumea cea de jos:/ Cine vrea a lui scăpare/ Să-L urmeze pe Hristos.” Poeziile sunt scrise spre amiaza vieţii, dar se adresează asemenea bătrânilor sfătoşi, acei înţelepţi ai satului care dau glas îndemnurilor creştineşti. „Nu te întrista de tot/ Când în cale-ţi va apare/ Din senin câte un „ciot”/ Aşa-i viaţă... frăţioare.”
Deşi sunt poezii cu fond religios, acestea sunt prezentate adesea într-o viziune proprie, liberă, în care se strecoară şi un uşor iz maramureşean, căci Baia Sprie este locul ivirii sale pe pământ. Întâlnim adesea imagini plastice prin care reliefează trăsături omeneşti, uneori cu autoironie, precum cele trei poeme intitulate „Trântorul”. Acest fenomen artistico-religios este un important complex specific vieţii spirituale, mai ales în lumea satului românesc. Asemenea poezii nu se află izolate, unele se completează cu muzică devenind cântări de strană, altele se asociază cu pictură pe sticlă sau meşteşugul ceramicii, ori devin conţinutul unor datini şi obiceiuri.
Ca şi celelate arte cu care se înrudesc, poeziile părintelui Prodomos se adresează spiritului, sunt expresia sufletului românesc. Alte creaţii care i se datorează părintelui Prodromos sunt înainte de toate, cele trei mănăstiri ridicate în mare parte prin osârdia domniei sale: Mănăstirea de la Ţeghea, în partea de nord a ţării, mănăstirea din localitatea Brânceni, şi cea (actuală) din comuna Ţigăneşti, ambele aflate în sudul ţării, în judeţul Teleorman.
Am mai scris despre mănăstirea din Ţigăneşti, comuna mea natală, şi revin cu multă dragoste creştinească să notez câte ceva despre această adevărată minune ieşită ca din pământ, cu hramul Sf. Gheorghe. În fiecare vară revin cu multă bucurie la această fereastră către cer, loc în care rugăciunea poate atinge veşnicia, loc de propăvăduire a adevărului creştin ortodox, sfânt locaş care ne oferă o legătură complexă cu Divinitatea şi Transcendentul. În Ţigăneşti, stând de vorbă cu oamenii care au venit să sprijine această frumoasă înfăptuire, am auzit cuvinte demne de pus într-o legendă asemenea celei despre mănăstirea Curtea de Argeş. Meşterul Manole care a făcut să apară această mănăstre, meşterul faptelor şi al stărilor de spirit, este părintele Prodromos, iar cei „Nouă meşteri mari/ Calfe şi zidari” care au pus umărul la ridicarea mănăstirii şi a împrejurimilor ei, făcute după buna tradiţie strămoşească, merită şi ei un loc deosebit în baladă pentru a li se păstra numele pentru vecie: familia inginer Florinel Andrei, ca sponsor principal, familia avocat Nicolae Tunaru, familia inginer Ion Drăgănuş şi soţia sa, doctoriţa Ioana Drăgănuş şi familia tehnician Ion Cioacă. Lista nu e completă dacă nu am pune la loc de cinste credincioşii care au participat cu trup şi suflet de la primele faze ale începutului, prin donaţiile terenurilor pentru construcţii, prin muncă voluntară făcută cu multă dăruire de multe ori pe timp vrăşmaş, fără întrerupere, până în zilele de astăzi, cu tot ce se impune pentru buna desfăşurare a multiplelor activităţi la o asemenea mănăstire.
Afară de puternica sa credinţă în puterea Dumnezeiască ce la întărit în efortul de a înălţa această mănăstire, părintele se dovedeşte a fi o personalitate complexă. Este un bun patriot, e atent la reevaluările istoriei. De pe pereţii arhondaricului, numit „Sala Voievozilor”, ne privesc domnitorii noştri, parte trecuţi, în rândul sfinţilor, dar cu toţii ctitori de localuri sfinte şi viteji apărători ai neamului şi credinţei străbune. Pe peretele dinspre miazăzi, pe fundalul tricolorului, se afla conturul României mari şi în mijloc Maica Domnului cu Pruncul în brate, imagine ce ne aminteste de credinţa din strămoşi că ţara noastră este Grădina Maicii Domnului. Paraclisul „Bunei Vestiri” adăposteşte racla cu moaştele Sfinţilor 40 de mucenici din Sevastia şi ale mucenicilor care sau jertfit în închisorile de la Aiud.
Părintele Prodromos îşi manifestă interesul pentru actul de cultură. În curtea mănăstirii, printre multe clădiri ce fac parte din complexul mănăstiresc, se află şi clădirea care adăposteşte o frumoasă bibliotecă cu cărţi valoroase. Preţuirea creaţiilor populare se vede şi din felul cum sunt îndemnaţi enoriaşii să vină în costume naţionale, inclusiv copiii. Într-o sală am văzut că este în desfăşurare un mic muzeu care are ca piesă deosebită un vechi ţest ţărănesc, specific acestei zone geografice. Personal m-am simţit onorată de prezenţa domniei sale la cele trei lansări de carte pe care le-am avut la Alexandria, în timp de trei ani. În vara acestui an, 2015, o seama de scriitori veniţi la lansarea din Alexandria: jurnalistul român venit din Australia, George Roca, poeta şi editoarea Rodica Elena Lupu, din Bucureşti, doctoriţa-poetă, Elena Armenescu, teleormăneancă de origine, Sanda Ivan Jung, venită din Franţa s.a. au vizitat şi mănăstirea şi au organizat o întâlnire literară la care ne-au onorat cu prezenţa şi alte persoane din localitate, precum inginerul Ion Drăgănuş care s-a ocupat şi de buna organizare, familia Tunaru, dna. Florica Bogdan şi fiul său Andrei, viitor preot...
Întâlnirea literară s-a desfăşurat în arhondaric, cu dezbateri vii, interesante, până aproape de miezul nopţii, într-o atmosferă agreabilă, destinsă, cu bunătăţi şi băuturi alese scoase din rezervele mănăstirii, căci părintele este, nu în ultimul rând, şi un excepţional model de urmat în ceea ce priveşte spiritul de gospodar. Scriitorii au plecat cu impresii deosebite despre felul cum au petrecut o zi ca o aleasă sarbătoare, departe de lumea egoistă, indiferentă şi prea adesea aflată în fierbere.
Citind acum creaţiile poetice ale părintelui Prodromos, n-am putut pune stavilă gândului şi admiraţiei şi pentru alte înfăptuiri ale sale şi nu mă pot opri a încerca să caut un răspuns întrebării: Cum ar arăta ţara noastră dacă toţi oamenii ar urma exemplul hărniciei şi curăţeniei şi frumuseţii spirituale cu care este înzestrat părintele Ieroschimonah Prodromos?