Ultimei fetiţe
Din inima mea
Am ajuns la marginea unui ţărm
Unde marea nu are valuri
Stă nemişcată în tainele ei
Ca un lac
Format din lacrimile pământului
În această nemărginime
Gândurile mele încap
În toate întrebările lumii
Stau împietrite
În mirarea privirilor
Pierzându-se în goluri
De nepătruns
În forma de început
a răspunsului
de ce am plecat
noi
cei de ieri
pe drumul uitării
acum
în toiul venirii zăpezilor
când stepele timpului nostru
împart deja
în geruri cumplite
cărările amurgului
Extras din memoria dorinţelor
Aş vrea în poala albă a sânilor de vată
Să-mi odihnesc obrajii
Visând al tău decor
Să cred
Că nu de-o clipă
Ci pentru viaţa toată
Mi-îi dat norocul ăsta
De bunul Dumnezeu
Timid
Îl voi lăsa în voia vrerii
Şi ce-o fi scris în pulberile astrale
Doar să admit în gânduri
Şi-în bucuria vieţii atât de trecătoare
E bine să păstrez momentul care-a fost
Este iubirea legea care dictează vieţii
Mişcarea în formele primare ?
Atunci doar astă lege contează pentru lume
Şi dacă ar şti supusă doar ei să i se închine
Noi
Oamneii am trăii veşnic
Supremă sărbătoare în orice land din spaţiu
În tot ce viaţă are eternul univers
Mă copleşeşte dăruirea ce mi-o întinzi supusă
Mă pierd pe ţărmul mării de unde vii şi pleci
Ce-o să mă fac cu toate aceste minuni trăite
Azi nu -ţi voi şti a spune
Şi mâine
Cine ştie dacă o să mai am timp
Aşa că
Lasă-mă
În poala albă a sânilor de piatră
Să-mi odihnesc obrajii visând al tău decor
Să cred că nu de-o clipă
Ci pentru viaţa toată
Mi-îi dat norocul ăsta
De bunul Dumnezeu
EXTRAS DIN MEMORIA VISELOR
Am crezut că faţa lumii o să se schimbe
Şi că peste noapte
Alta o să apară
Dar m-a înşelat
a mea gândire
Visele
Aceste urme pe zăpadă
Când răsare soarele
Dispar cu toate
Şi în locul lor
Realitatea
Îţi trage
perdeaua lumii peste pleoape
Dacă închizi ochii
Şi îi ascunzi în gânduri
Vezi doar efecte de vorbiri profunde
Târziu realizezi că oamenii visează
Pentru că ce-şi imaginează
-Dorinţa lor-
Nu poate fi transpusă
în realitate
Unii visează
Să aibă unde dormi la noapte
Alţii să aibă ce mânca
Să poată merge la o şcoală
Şi să înveţe carte
Crezând că doar aşa
Vor avea şi ei parte
De ce e bun şi drept
În lume
Şi în viaţa altora
Greu realizează
că
Asta e planeta unde s-au născut
Că omul e o fiară
Venită din trecut
Că cei din urmă
Tot mai în urmă
se vor adânci
Visând schimbări profunde
Ce nu vor mai veni.
ULTIMUL TURIST
Ai fost şi tu un turist
Rătăcit pe alte meleaguri
Ţi-a plăcut pesajul
L-ai cutreierat
Indecent despletindu-l
Pana în căuşul palmelor cu amintiri
Să-ţi încapă
Imaginea lui trecătoare
S-a terminat concediul
Şi ai plecat
Ca anotimpurile ce vin şi trec
Peste pămant si peste o hartă
Nu te-ai gandit cui răman
Aşteptand între ferestre
Veste
Ce nicicand n a plecat
Semn
Ce de mult nu mai este
Ghidul iluyiilor mele
În van afişate
An după an
Neştiind încotr-o să o apuc
Cand mai găsesc alt turist
Cu concediul plătit
De însăşi patima mea
Prea mult lăsată la soare
Îmi consult inima indecent
Mintea mi-o cert
Rugand-o să aibă răbdare
Că poate veni oricand
Anotimpul acela promis
În zodia mea schimbătoare
Să înţeleagă în final
Că aşteptarea
Este drumul pe care visul
O poartă în paşii lui
Cand pleacă spre cei
Ce mai cred în minuni
Şi mai speră
Întamplarea
Să nu îi uite împietriţi
La un capăt de drum
Între curenţii ferestrelor
Întredeschise.
Tangou
Voi plânge şi voi regreta
Că nu mai eşti fetiţa mea
Iubirea mea
La despărţire îţi las
Un simplu bun rămas
E tot ce a mai rămas
Din ce putea să fie
Mă doare inima
Şi sufletul mi-e trist
Că tu iubirea mea
Te-ai transformat în vis
Priveşte cum dispar
Şi în negură mă pierd
De ce nu-mi ieşi în drum
Să mă opreşti acum
Voi plânge şi voi regreta
Că nu mai eşti fetiţa mea
Iubirea mea
Extras din memoria unei dăruiri
- voi fi femeie
A zis
Şi voi iubi iubirea
Sfidând
Oricare altă formă de mişcare
Sunt legea ce decide în univers
Ce azi se naşte
Şi ce mâine moare
Nu mă vedeţi
Doar undele ce vă străbat
E forma de manifestare a puterii mele
Nu mă înţelegeţi dar mereu mă vreţi
Şi fără mine nu ati şti ce-i veşnicia
Că mă găsiţi în forma
mirosul şi culoare
Ce face floarea să vă încânte ochiul
Într-un apus sau răsărit al zilei următoare
În chipul unei fete ori şarmul de bărbat
Săpată în iubirea de părinte
Prieten
sau în cuvântul scris pe un altar
Eu sunt puterea dezlănţuită
În dăruirea dragostei când posedaţi
Va pierdeţi unu întraltul
Femeie
Sau bărbat
Să nu mă alintaţi atunci
când supusă pradă cad neajutorării
Vibraţiile ei mă vor purta de pe un val
Pe alte valuri
Şi învinsă de dorinţi
Lăsaţi-mă pierdută în largul dragostei
Ca într-o fărâmă de eternitate
De unde vin şi a cărei lege sunt
În tot ce universul are parte.
Sclipirile toamnei
Nu mai au pomii frunze
Nici umbre să ne arate
Cât de plăcut este să stai
Sub creanga lor
privind
Un foşnet cum se alintă
Şi desparte
lumina în falnice culori
în locul frunzelor
aduce melancolii si doruri multe
cărări
pierdute în umbre străvezii
plecări
ce ar trebui să înceapă
venirea altei primăveri
vezi tu tristeţea
vreunei frunze
în căderea ei
ca un răsfăţ de fată
ce îşi atinge buclele ce-i cad
pe umerii redezgoliţi
de haina ce o poartă ?
nu
e bucuria ei de frunză moartă
ce ştie că oricând
poate să întoarcă
norocul în favoarea ei
şi că la anul
poate fi copac
o umbră
sau chiar sânul de fată
dezgolit
spre a împrăştia
licoarea frumuseţii
în ochiul ce o priveşte
aşa neliniştit
anotimpul de veghe
în dimineaţa asta am rămas singur
prietenele mele
frunzele
au dispărut
în locul lor
au rămas schiţele unor copaci
părăsiţi
nori zăpăciţi
de vânturi sîlbatice
şi un gol ocular
în care ploua cu lacrimi
o lume ascunsă în ceţuri
cu bestii plutind
peste zâmbetul vieţii
caravanele unor promisiuni
uitate sub coviltir
şi eu
aşteptând o minune
pentru poporul meu
planetar
un impuls
adăugat
seminţei
şi visului ei
de floare
cu alte seminţe.
ce e iubirea…
să fii iubit
şi tu s-alungi
Iubirea…,
e sacrilegiul
adus
sensului vieţii
să simţi furnicăturile
vibraţiilor în tălpi...,
cum zboară fluturii
prin gândul tău
abandonat
în geamăt...,
ce vrei durere mai plăcută
de atât
păcat mai mare
adulmecat de patimi
redesvelire de fior
când mângâierea
rupe lanţuri
striveşte umbre
în care te ai închis
fără să ştii
ce multe poate oferi
fiinţa ta
când uită
de de toate
pentru o fetiţă olimpică
îmi place de tine
i-a zis
poate vrei
împreună
timpul să-l împărţim în balade
Eu
să caut bucuria ochiului
ce vede
împlinirea formelor
rătacind în oglinzi
Tu
imaginaţia să-mi înfăşori
în pulberi de gânduri
prin care
pierdut
să-mi rătăcesc dimineţile
în culorile răsăritului tău
aprinde cu zâmbetul
luminile zilei
te rog
în întunericul nopţii
îţi disting sentimentul
doar în vibraţia dăruirilor
ce-ţi curgeau frenetic
prin vene
reinventează mereu
altceva
şcene în fuioare
cu gene în ochi peste gene
sfideaza legile firii
reinventând mişcările primordiale
descătuşind energiile
eliberate în mangaieri ancestrale
spre a contura începutul
din bucuriile vieţii iniţiale
relaxează-te acum
zbuciumul tainelor noastre
ne-a înflăcărat căutările
în spaţiul sărutului
regăsindu-ne copleşiţi
de atingeri nevinovate
ce cald e acum anotimpul
ce-tţ curge prin vene
un semn diafan
al trecerii noastre
în forme eterne
un cânt prelungit
în zgomotul nopţii fierbinte
ce trece venind
ce ramâne plecat
spre alte
aşteptate începuturi
sub alţi zori
neîncăpuţi încă
în cuvinte.
extras din chemările mării
bună dimineaţa
soare în geam
mă aşteaptă marea
şi-am s-o am
voi fi îmbrăcată doar în slip
tu să mă aştepţi stănd pe nisip
valuri vom lua din apa ei
cântecul şi dansu -mi dau ai mei
va fi lume multă
şi noi doi
o să fim.... desigur
cei mai cei
o tu marea mea
o tu draga mea
vara te iubim
iarna te privim
şi mă voi bronza şi voi dansa
până dimineaţă eu voi sta
orice discotecă
ring de dans
le voi lua la rând
chiar pas cu pas
părinţilor mei deja le-am spus
să nu-şi facă iară griji în plus
că sunt mare acum
şi mă descurc
şi în viaţă eu n am să-i încurc
o tu marea mea
o tu draga mea
o ce voi dansa
ce mă voi distra
voi iubi şi eu
că şi ai mei
şi ei s-au iubit de tinerei
mama
draga mea
m- a înţeles
tata
a zâmbit cu înţeles
şi mă voi distra şi voi dansa
şi doar valul mării voi lăsa
să mă poarte aşa precum vrea el
spre tine iubite
dragul meu
o ce voi dansa
ce mă voi distra
o ce voi iubi
o ce bine o fi
o tu marea mea
o tu draga mea
ce mă voi distra
ce voi mai dansa
ce voi mai iubii
ce bine va fi
o tu marea mea
tu dragostea mea
Nordul Bucovinei
pictorului bucovinean, maestrul Mihai Chiseliţă
un tărâm al uitării
pe umeri purtat
azi
doar de oamenii locului
în viaţă ţinut
de limba strămoşilor
ancorată în obiceiuri
şi munci ancestrale
secat de sperantă
împietrit într-o aşteptare
ce prea mult aşteaptă
parcă nimic
nicicând nu mai vine
ceva
şi pe aicea să treacă
un praf selenar
amestecat în şuviţe de fumuri
pluteşte deasupra Obcinelor despădurite
şi această pâlcă nedumerită
stă ca o placă de ciment
apasănd oamenii
în gănduri nedefinite
umbrind cu răceala din pietrele ei
sensuri şi mituri
despre îndepărtări fericite
păduri sfârtecate de hoţii de lemne
încet,
dar sigur
rămân o amintire a numelui
de locuri purtat
din vecie
care din voi,,,
aţi mai fost
cu gândul măcar
sau cu vorba
pe Ştefan Cel Mare
să-l reîntâlniţi
rătăcind prin Codrii Cosminului?
sau
în şcoala unde EMIN s-a înălţat
să intraţi
smerind
Banca în care EL
a învăţat
să moară de tânăr
………………………………….
toţi i-am uitat pe oamenii aceea
ce merg pe un drum
şi nu ştiu unde ajunge
stau într-o casa
neştiind cine vine
iar să-i ridice
în Kazastan
sau în Siberia
să îi arunce.
voi
cei de dincoace
pe oamenii aceea,
i-aţi auzit Limba Romana
vorbind ?
noi
cei rămaşi între arcuri si cerc
spunem doar:
“nu mi-e foame”
EI,
spun
aşa
delicat
“mie nu mi-e a mânca”
semn
ca de aici a baut Eminescu
licoarea Limbii Romane
si
dupa lungi experimente lingvistice
a ajuns
“La steaua care a rasarit’
………………………………………
oare
câte mii de ani
îi trebuie luminii
să ajungă pe aceste meleaguri
pentru ca oamenii aceea
sa-şi aducă acasă
fii plecaţi în oşti străine
prin Codrii Cosminului
cântul şi jocul lor să răsune
să-şi poarte nestingheriţi
portul
mândrii pe caii lor
să alerge la umbra fagilor
lumii
s arate vorbele lor
păstrate în sfinţenie
la un hotar
imaginar ?
extras din memoria despărţirii
despărţirea-i ca moartea
nu mai vezi
nu mai auzi
nu mai simţi
persoana
care până mai ieri
era
lângă tine
o vama îţi taie drumul
în bucaţi de alei transpirate
şi începi să visezi
trenuri care deraiează în zori
gări
unde întâlneşti
pe cine ai vrea
în ape tulburi
văzând
cum se scaldă
dorinţele tale
semn rău
perceput în descântec de vise
şi depărtări
depărtări ce ajung nicaieri
şi tu aşteptând
şi sperând
sărutul promis
undeva
într-o poiană cu flori
plină de iubiţi
regăsiţi
şi iarăşi iubiţi
ce se iubesc
se iubesc
până ce trece
noaptea
şi piere
visul acela
cu gări şi poene cu flori
cu drumuri pline de gropi
şi băltaoce
în zori
rămân numai gări pustii
şi fără iubiţii aceea
ce nu mai sunt
pentru că s-au desparţit
şi despărţirea-i ca moartea
nu-i mai vezi
nu-i mai auzi
nu-i mai simţi pe iubiţii
neiubiţi
neuitaţi
nedoriţi
neveniţi
neplecaţi
ce de iubiţi aşa mult pomeniţi….
aşa mult desparţiţi……
aşa mult redoriţi…