Tipic românesc,
Din extremă în alta,
Cer deschidem firesc,
Dar închidem poarta.
Bandă cu exagerări,
Stadioane închise degeaba,
Hârtii acoperă aprobări,
Doar să facem treaba.
Control n-acoperă suferințe,
Spitale se zbat pentru viață,
Bolnav sistemul de referințe,
La buzunare arde speranță.
Pe răboj s-au scris lozinci,
Liste cu dorințe și umilință,
Tineri prezenți în “opinci”,
Vor președinte cu putință.
Tehnocrați vin la putere,
Durerile străzii date uitării,
De treabă își văd cu plăcere,
Strigătele rămân vederii.
Românul tipic nu dezminte,
În clipe grele sare la beregată,
Val trecut de jurăminte,
Viața intră-n ritm de paradă.
Interese se-adună la putere,
Vârfuri de partide conduc,
Haos se plimbă în ministere,
Țara-i singură în cuib de cuc.
Cui îi pasă de ce spunem noi,
Politica a săturat un popor,
Inamici pândesc după război,
Români în luptă la interior.
Cărările gloriei la strămoși,
Călcate de fără-nțelepciune,
Tradiție nu lasă la urmași,
Miracol să fie sfântă minune.
Atipic fără de gene și sânge,
Dezminte obiceiuri vechi,
Credința-nșeală dacă plânge,
Inși schimbați după urechi.
Mărturii în lobul străbun,
Romani au semn rotund,
Daci încrucișați de stăpân,
Unic popor și suflet profund.
Tipicul se va stinge vreodată?
Degeaba strigăt pe stradă,
Zic că nu, e scris în soartă,
Nația piere, obicei niciodată.