Delicateţe, candoare, sinceritate
În voluminoasa antologie „literar-artistică”, cu titlul „Roşu aprins în câmpul de mătase”,, apărută recent la Editura „Napoca Nova”, printre cei 103 autori incluşi în sumarul generos al tipăriturii, cu versuri, critică literară, eseuri şi literatură umoristică, ne-a reţinut atenţia substanţialul ciclu de poezii (20 la număr) semnat de Ioan Adrian Trifan.
Format la şcoala poeziei noastre clasice, ploieşteanul Ioan Adrian Trifan scrie versuri ce se remarcă prin muzicalitatea unei prozodii îngrijite, vizând perfecţiuni de ordin formal aproape parnasiene, dar, mai ales, prin delicateţea şi candoarea primară a gesticii poetice şi prin naturaleţea şi sinceritatea discursului liric.
În acest registru expresiv de o subliniată factură clasică, autorul cultivă cu predilecţie o poezie de inspiraţie erotică de o puritate a trăirilor şi de o delicateţe de-a dreptul petrarchistă, de o constantă, mistuitoare, nobilă veneraţie a fiinţei iubite: „Te păstrez în inima mea/ şi-n fiecare zi/ tumultul tău pulsează în mine ...// Te păstrez în inima mea/ ca pe-o sfântă icoană”... („Te păstrez”..., p. 179).
Ne mai întâmpină, de asemenea, o poezie reflexivă şi uşor elegiacă, în care eul liric meditează cu înfiorare pe tema timpului în inexorabilă curgere: „Se zbate ora .../ Se zbate ora între cadrane/ Şi ticăie minutul .../ Şi ticăie minutul nemilos .../ Sacadat/ Şi cercul se închide sub cortină” („Continuitate”, p. 183).
În aceeaşi notă persuasiv nostalgică este evocat, tot sub semnul implacabil al timpului trecător, peisajul mioritic, de „gură de rai” al satului şi anilor de o nerepetabilă frumuseţe ai unei paradisiace copilării: „Miroase a mioriţă/ şi-a cetină de brad/ şi a cenuşă-n vatră/ şi-a stele care cad”.
Nutrindu-şi talentul cu lecturi bune şi profund asimilate din poezia modernă şi contemporană, scrisul lui Ioan Adrian Trifan ar putea evolua sensibil, semnificativ.