O NEBUNIE OMENEASCĂ
Ce ne mai îmbătăm cu apă chioară
Crezând că se mănâncă tot ce zboară !
Cum orice ins ce versuri şchioape scrie
Convins e că triumfă-n poezie !
Atâţia amăgiţi de bună voie
N-am mai văzut din vremea lui Ahoe
Probabil că le place să se vadă
Competitori în Marea Mascaradă
N-aş fi crezut atât de mulţi să-şi facă
Un arhitect din mintea lor opacă
O trambulină vrând să-şi meşterească
Dintr-o himeră pur dumnezeiască
Şi mi se umple sufletul de spaimă
Văzând neisprăviţii cum îngaimă
Cuvinte ca mărgelele pe aţă
Minţindu-se că-s Cineva în viaţă
Mi-e teamă că orbirea lor îi face
Să intre-n joc, ca nişte dobitoace
Ce-aleargă-n turme fără nicio fală
Exact ca-ntr-o poveste-a lui Păcală
E dezolant şi trist din cale-afară
Că mediocritatea ne omoară
Şi nu există leac să stăvilească
Această nebunie omenească.
***
CASA PĂRĂSITĂ
Casa de lângă mine o să cadă
Locul să-i ia un bloc pentru vânzare
Se miră trecătorii de pe stradă
Văzând că zile multe nu mai are
Dichisul curţii, astăzi năpădită
De buruieni, e doar o amintire
Ce naşte nostalgii şi îi irită
Pe cei ce nu-ncetează să se mire
Nu intră nimeni, nimenea nu iese
Doar vrăbiile ce o mai animă
Constructorii au alte interese
Rimând cu nepăsarea lor sublimă
Doar graurii ce vin şi se îndoapă
Cu strugurii din curtea părăsită
De sperie o pisicuţă şchioapă
Ce fuge şi se-ascunde sub răchită
Imaginea e înduioşătoare
Şi sufletul îmi umple de tristeţe
Realizând c-atâta lume moare
Şi trebuie cu moartea să se-nveţe.
***
DIALOG MONOCORD
-Joc de cuvinte cu acelaşi sufix-
Salut, my lord !
Eşti de acord să urci la bord
Chiar dacă ai ceva la cord ?
Să ştii că sunt şi eu un lord
Cu bravă ascendenţă-n Nord !
Sunt de acord
Dar, la babord !
Babord, tribord,
E tot la bord !
De ce, my lord, vrei la babord ?
Sufăr de cord,sunt monocord
Şi chiar deţin şi un record !
Atunci, my lord, poftim la bord
Cu cap compasul către Nord !
Mersi, my lord, sunt de acord !
***
O BIATĂ SUPOZIŢIE
Poate că la un geniu doar o clipă
E însăşi veşnicia comprimată
Din care universuri se-nfiripă
Şi-n ritmuri epopeice se-arată
In mintea lui atâta tensiune
Fantastică nu poate să dureze
Iar când e apogeul, îl răpune
Lăsând un vast siaj de ipoteze
Poate că Demiurgu-n el se zbate
In scopul unei lumi desăvârşite
Şi îi lipseşte doar o cheie, poate
Că nerăbdarea lui îl compromite
Oricum ar fi, o minte genială
Despică şi destramă lumi inerte
Instituie o altă rânduială
Noi doar sperând ca Domnul să ne ierte.
***
IN EXTREMIS
Soluţia-n momentele extreme
E toroipanul, altfel nu se poate
Realiza nimic şi nu te teme
De vrei să vieţuieşti onest, nepoate
Când haitele de furi te jugulează
Şi-ţi prăduiesc şi bruma din ogradă
E musai ipostaza ta vitează
S-acţioneze-n forţă, să se vadă
Astfel ca forţa dreptului să fie
Ca dreptul forţei mai presus şi toată
Prestaţia să fie chezăşie
Că banditismu-n van o să dea roată
Nu vă gândiţi la moarte când minciuna
E cel mai vajnic inamic al vieţii
Şi, detronând-o pentru totdeauna,
Savoarea clipei împreună beţi-I !
Sunt fericit cum nici că se mai poate
Să dau alarma-n clipele extreme.
Ia toroipanul, fiule, nepoate,
Şi fă dreptate-n lume, nu te teme !
***
PROFESIE DE CREDINŢĂ
Să-ţi pui nădejdea-n patrie şi neam
Să li te dăruieşti în întregime
E sfântul ideal cu care ne-am
Înnobilat, putând să ne anime
E legământul, de părinţi lăsat
Şi asumat cu ininma curată,
Condiţia de om adevărat
Ce merită slujită şi-apărată
Nu ştiu ceva mai pur şi-nălţător
Precum iubirea pentru neam şi ţară
Şi-s fericit că por să îmi măsor
Puterile, mai mândre să răsară
Cu toţi murim,dar cine-a respectat
Contractul mutual, împrospătându-l
Cu sporu-i de iubire-adăugat
Rămâne viu cu sufletul şi gândul
Eu ştiu că « asta-i pohta ce-am pohtit »
Şi, pentru ea, şi viaţa mi-aş fi dat-o
Dar mulţumescu-I Celui Preaslăvit
Că nu-s Giordano Bruno sau Torquato.