Blogomania infantilă şi efectul faragonic.Amintiri nefrumoase
sau despre Maşinul de scris zig-zag-ştefănesc- cristoist.
Stimuli şi toxine naturale, endocrinologia şi devianţele paranoide, psihotismul, isteria deobicei maternală, au făcut şi ceea ce- sub cenzura la vârf a anilor 80, - era eventual „ poezie”, „ pictură”...În fapt eboşe, foi clinice de ...autoobservaţie, suferinţe cvasi- psihice, ale unor elevi, mai ales, culmea, dintre cei ce aveau condiţie şi privilegii rare, datorate celor agreaţi de regim: apartament confort unu, maşină, carne pe tichet, etc. Din astfel de familii am cunoscut cel puţin căteva cazuri. La revers, veneau spre „ îndrumare” la cenaclu, zeci de tineri, elevi de liceu sau ai şcolii profesionale, din familii sărace, sau destrămate... (Aşa au fost numeroşi, majoritatea (!), ca Moni C., L. S., L. Of., I.B., şi O.Şt., – „ respinsă grav de colectiv”, (vorba Anei Blandiana, când cu neprimirea ei în organizaţia de pionieri”), , sau, „Poem la o adeziune de intrare în UTC, de Victor Niţă ( Am crescut cu tine, Hunedoara !) VICTOR NIŢĂ a scris, însă, probabil cel mai genial – premonitiv poem din veacul Hunedoarei: MAŞINA DE ÎNDREPTAT SOCIETATEA, o capodoperă ! ( vezi Almanajul Flacăra, a lui Păunescu, 1981), e drept, nu l-a publicat „ acasă”, ci în almanahu, fiind ziarist al Bardului de la Bîrca...,după ce fusese prof. navetist pe la Pădureni şi hărţuit de aceeaşi securişti ca şi „ ai mei” şi ai cenaclului meu.
şi o lungă cohortă dintre care , încă ştiu am scăpat aproape teafăr... Veniră
şi în zona hiper- proletcultizată Hunedoara, cu grupări, cenacluri, cercuri, tabere, animaţi firesc de dorinţa de a se afirma, de a fi recunoscuţi în Cetate, chiar dacă mulţi erau strămutaţi din teritoriu, cf. Politicii ceauşiste de a industrializa masiv România de după Stalin- Pauker, Dej, Groza and liota.
Câţiva care eram născuţi aici, şi îi încurajam în sensul „ îmblânzirii avatarurilor”, frustrărilor şi vieţuirii traumatizante, refugiaţi la cenaclu, aşa cum au fost şi Virgiliu Vera- Cismaş, Marin Porumb, D. Burduja, / cel versat) – Cherchez- Cîrcîza, acuzată de tovarăşii miliţieni sectorişti de prostituţie la „ gazeta Lipscani”, şi care fu „ revoluţionară” cu ştaiful lui Iv. Martinovici (!!!?- cappo di kakistrocraţie, eroul Loviluţiei de la Hunedoara celor şapte împuşcaţi ( între ei?)...) – şi C. Blaga, ce ajunse apoi şeful vămii Deva, bună, nu? – pe care Cîrcîza îl acuza de paternitate, iar el nu şi nu... Qam avut şi cerchişti cu vocaţie, unii s-au împlinit: Nicu Szekely, Ovidiu Băjan, Călin Hera, Liliana Petruş, Petru Poiană, Ioan Barb( parţial), Liviu Ofileanu( idem), Ana Ciontea, Ioan Barboni, Nicoleta Ebner, ş.a.
. Ce silă îmi, încă, de această perioadă!...Cei tineri din cenaclul meu Lucian Blaga, îmi erau bine- înţelegători, cuz câteva excepţii. Preluam nolens- volens problemele lor, ignorîndu-le nu odată pe ale mele! Şi ingratitudinea majorităţii m-a afectat, dincolo de urâciunea, de hidoşenia activiştilor, securiştilor şi cutrelor recrutate de ei, deoarece „ infunenţam negativ” tineretul ( v. Dosarele CNSAS)... Am numit acesta „ infernul nepierdut”, cel „ câştigat” de laşităţile „ obsedanului deceniu”( sic.)...
*
Am plătit scump, foarte scump, acest practicianism- de mantor”, intuitiv psihanalitic- între anii 1970- 2005... Când unii, foarte puţini,şi-au „ îmblânzit destinul”, m-am bucurat, am avut mereu această stare, de a mă putea bucura şi de valoarea altuia, de talentul altora. Mulţi au plecat în occident, inclusiv progeniturile nefericite ale nomenclaturiştilor...Ceilalţi, m-au urât, aşa cum a făcut-o curva de lux, ex nevasta securistului din garda lui ceauşescu, turnătoarea A. Oeg., sau neuro- vegetativa alcoolică ( ciroză), C. Demea - Martinovici., sărmana, Dzeu să le ierte.
*
Colaje, parafraze, stereotipii, cuvinte „pictate”, de fapt un fel de „ mandale” ale infantilităţii aşa zise „ talente precoce”, sau tulburări de percepţie care, în limbajul cel mai liber-exprimabil, fac chiar deliciul unor criticarzi....Am cunoscut astfel de „ supradotaţi”, iar în două cazuri, aici, la Hunedoara, în convingerea că îi ajut, i-am promovat prin debut în revistă, apoi prima carte...Am înţeles de unde vin frustrările care dospesc astfel de refulări şi ştiu că toate acestea aparţin psihologiei, recte a culturii. Precocitatea nu e ceva nou în literatură, iar când am lansat creaţiile O. Şt., am omis anume să evoc „cazul” Elenei Farago, de pildă. O.Ş., împinsă de mama ei, cu evidente probleme psihopatologice, avea să umble pe calea aiurea „ investiţie odorului mamei”,purtîndu-şi (cu cheltuiala tăticului, ulterior mort în..Afruca...) odrasla la tot felul de concursuri eventual soldate cu vreo antologie, dacă nu cu un premiu în bani. S-au umplut de diplome şi toate se cuantifcau în cv.-ul ei şcolar, la şcoala elementară ( când a debutat), apoi la Colegiul matematică- fizică, şi la facultatea Babeş- Bollyai. Din Cluj... Odrasla a evoluat tipic ( atipic?) şi consider a fi culpabili pentru isterica ei „ producţie” ancadrabilă clinic „ curentelor” porno-lirice, fracturismului deviant, etc,- a scos câteva plachete probative în acest sens...
G. Dorian, Ş. Foarţă, şi alde Vakulovski, au scris copios psihanalitic despre ea,Olga Ştefan, fata s-a aprofundat ( sic, n), în experimentul psihedelicios...şi revolta avatarică a infantei traumatizate, blestemînu-şi oraşul naşterii, se duse pe orbitele obscure ale nimicniciei, cum zicea pe vremuri D.C. Careva, în Tribuna, dădu diagnosticul „ expert” de „ poezie a complexului extrauterin” şi alte cele. Infanta prin impactul didactic universitar şi cel blogomaniac, levitează pe undeva abulic, boala o modelază- informaţia poate produce nebunie, Jung dixit, atunci când „ experimentul” te trage pe tine, nu tu îl ( eventual) poţi controla. Însă acea disfuncţionalitate d.p.d.v clinic, a „ matricei” conjugale- familiale, a evoluat accelerat entropic. Pe blogul ei, O.Ş. a căzut în capcana răsfăţului mincnos al unora, versaţi maniaci, şi am înţeles ce va urma. Criza de identitate, abulia, prăbuşirea în limbaj, etc. Nu departe, însă mai fericită prin pragmatismul ei, şi prin haul autentic, a fost şi cealaltă fetiţă- minunea- mamei... Păpuşile de porcelan – eventual mutilate, ca ale Gabrielei Melinescu- ( remember grafica ei halucinantă, „boala de origine divină” – în etapa căsniciei cu Nichita Stănescu ( alt infantilist gernialoid) – păpuşile răbunării, ale Mamei bolnave şi bine ascunse...
Păpuşile lor de cârpe, răzbunate şi altfel de Barbie ale odraslei... Mama O.Ş. îmi arătă odată un balot de chiloţei rozalii, negri şi roşii: „ Plec cu ea în Grecia, uite câte dracului perechi de chiloţi am, cumpărat, cicnizeci de perechi” „ În acel timp, taică-so ( cum scrie O.S.) – „ taicamio” , dzeu să-l ierte, era în spital, suferea de supraponderabilitate avansată. ( A murit de malarie, în Africa, unde plecase pentru a câştiga suma uriaşă datorată şi pentru care – s-a auzit,- era ameninţat cu moartea de către „ recuperatori”.). Numesc efect Farago – nălucirea meteorică a acestei subspecii, vorba O. Ş., mutante...
Tragicul acestei străluciri vine de demult, din şi de la aşa- zişii „ poeţi blestemaţi”, Rimbaud ( Corabia nebunilor, Trakl, Blake, Voronca, Ion Pribeagu, A E Baconsky, ( tred. Şuncovici) Pius Servien, multora din ograda proprie...cohorta lenmt ( sau violent!) -sinucigaşilor, dadaiştii de ieir, cei de azi, parte agonicii, ş.a.m.d.
Infernul precocităţilor – mult mai amplu şi la numeroşi „ infantilici” – copii- bătrâni aie Genomului distrofiat,- ai disfuncţiilor şi genialoidismului exploziv ca fenomen social, mai ales după revoluţie, pare – pejorativ zicând- experimentul unor diavoli erotomaniaci, fetele şi băieţii ştiu ( sau deloc) de ce... Iar în dosarele lor din subliminal, ei ( şi ele), poartă pe suprastoc teluric, întunericimea unei suferinţe pe care în mod complice cu „ sinele” lui Steinhardt, everul convertit la ortodoxism ( Drumul spre sine, 1980...) şi a altora, au forţat-o – monedă calpă a „ cunoaşterii”, uneori determinând gropile părinţilor lor, nomen odiosa...
*
Cel mai fericit, este când scrisul decantează şi purifică. Dacă agită prea îndelung „ experimentul”, unii se autodistrug psihic, sau cad în dependenţa unor „ stimuli”. Numai când au şi norocul sau întălniri la timp cu cine trebuie, ( mentori) –aceştia îşi editează cărţile şi astfel se vindecă, îşi confruntă benefic devastările orgoliului „ nerecunoaşterea valorii! Etc. Vanitatea unor „maeştri – erotomani, posesivi, grandomani, etc- ” le este fatidică; am cunoscut astfel de „ maeştri” şi victimile lor, ei au căzut în final propriile lor victime.( nominem oduosus ?).
*
Actul...naşterii este unul ab origine abuziv pentru om: altcineva ( părinţii, sau hazardul unei clipe) decid a te naşte...Iar moartea va fi la fel, fără „ acceptul tău”, de astă dată având experienţa conştiinei de sine aunei vieţi. Iar sinuciderea nu e soluţia, e monstrul „Liberului arbitru”, „pecetea divinităţii”... Cea „ mai presus de bine şi de rău”?
Prinţesa romani...
După mulţi ani, de când Luminiţa Cioabă- Mihai locuia la Devaam fost invitat să o prezint la Hunedoara, cu prilejul lansării cărţii ei, „Poemurea dă arăteara thai ades”, quadriling, în prezenţa fratelui ei regele ţiganilor din România. Aşa cum am scris despre această carte, Luminiţa este pe merit elogiată de un Mircea Tomuş, sau de Valeriu Bîrgău, care i-a fost aproape...iar traducerile de Sorkin, între alţii, nu sunt de ici, de colo. Cartea ei este un spectacol al destinului celor de pe mişcătorul „ Drom” al sufletului ţigănesc, cuprinzând poeme geniale. Este una dintre cele mai „ circulate” poete din Europa! Păcat că nu mai editează acea revistă de la Sibiu, inspirat titrată în cuvântul- cheie: Drom ( Drum). Poemurea- poemurim/ arătărilor sublim .