Dominic Diamant: IRONIA SORŢII

                   Când neuronii nu mai vor să fie

          Ce-au fost cândva în falnicul trecut

          Dă-o pe glume şi pe ironie

          Să-ţi faci un palmares neîntrecut

                   Nu-i cazul să te dai de ceasul morţii

          C-ai fi un dinozaur expirat

          Atâta timp cât mai poţi râde or ţi-I

          De prăduit vreun vis, ca un pirat

                   Văzut-am noi atâtea nostimade

          Cu pachiderme care s-au dezis

          De starea lor precară,-ncât se cade

          S-apreciem traseul lor de vis

                   Şi nu c-aş fi în jalnica postură

          Când, râsu-plânsul doar ne însoţesc

          Mă fac părtaşul celor ce îndură

          Nevinovaţi dispreţul omenesc

                   Ci pentru că, în strania orbire

          A celor muritori, prea plini de ei,

          Eu văd căzând întreaga omenire

          Oricât de diferit ar fi s-o iei.