Georgeta RESTEMAN
POEME DE IARNĂ INSULARĂ
IARNĂ INSULARĂ
Pribeag şi deşirat printre ruine
Gândul trudeşte-adesea-n miez de noapte
Se răsucesc ghirlande reci de şoapte
Şi nesfârşiri de dor... de dor de bine.
Întunecaţi, bolnavi de neputinţă
Plâng nori de plumb peste nisip şi pietre
Din trupul lor ţâşnesc vii arbalete
De parc-ar scrie-a Cerului sentinţă
Cu limbi de foc. Ce stranie mi-e iarna!
În loc de fluturi albi pe coapsa-i fină
Sau fulgi gingaşi din picuri de lumină
Prin situri zei amorfi îşi sună goarna...
Mă biciuie cu stropi miraţi de ploaie
Un vânt neiertător ce-şi ia tainul
De răvăşire... şi sporeşte chinul
Când chiparoşi în coama lui îndoaie.
Pe ţărmul mării, plini şi ei de-ocară,
Trişti pescăruşi sosiţi din larga zare
Privesc cu nostalgie-n depărtare
Gândind la iarna noastră... insulară.
PLECĂM DIN NOI ÎN FIECARE IARNĂ
Plecăm din noi în fiecare iarnă
Să adunăm din gheţuri visuri mute
Când ne-nfăşoară în tăceri durute
Zăpezile ce-au început să cearnă.
Doar Cerurile ne primesc ofranda
Arce de curcubeie în cunună
Cu gânduri line prinse-n flori de lună
Când pe pământ mai joacă sarabanda
Fals deşănţat şi ură şi minciuni.
Trăim tăcuţi, cu sufletul plângând
De alb, de pace, de frumos flămând
Dar ne găsim speranţa-n alte lumi...
Suntem destine-nţepenite-n brumă
Şi-n ierni pătrunse-n vieţi năpăstuite
Ni-s visele dorinţi neîmplinite
Iar noi cobaii tăi, lume nebună!
Plecăm din noi în fiecare iarnă
Şi-n primăveri sădimu-ne credinţa
Doar Cel de Sus ne poate da sentinţa!
Şi norii-au prins din nou zăpezi să cearnă...
ÎNTRE MINE ŞI TINE
de dragoste plin
sufletu-i rază
îi simţi mângâierea?
ţi-atinge lin fruntea
săgetări de lumină
alb minaret
pe cerul senin
ce rece e insula mută
gheţarul exilului meu
curcubeul iubirii
puntea ce-aşează
între mine şi tine
un strop de divin
Dumnezeu!
NOAPTE INSULARĂ
clinchet de stele
zurgălăi din lacrimi de lună
măslini tremurând urgisiţi
portocali-atârnând roade grele
arbuşti înfloriţi... rătăciţi
prin urmele reci de furtună
icnete rupte
tablouri ciudate, rupestre
marea chemându-şi frământul
zeiţe de ipsos cu frunţile supte
nisipuri, clepsidre-acareturi terestre
ore, secunde-ncălcând legământul
suflete-aprinse
torţe de gânduri pribege
acropole albe, umbre de timp
ruguri de doruri, focuri nestinse
umeri de flăcări blesteme trudind să dezlege
iubire, tăcere, speranţă şi-un alt anotimp...
SIMFONIE ÎN ALB...
Simfonie în alb... visul de-acasă
Cedri din Troodos topindu-şi veşmântul
Gheţuri trudind să ucidă cuvântul
Stropi de sudoare pe frunte-mi apasă.
Căldură în suflet, alb în privire
O insulă rece, ce iarnă sihastră...
Marea cântând simfonia albastră
Ruine ce-ascund poveşti de iubire.
Destine strivite în mituri străvechi
Zei şi zeiţe râvnind „paradisul”
Vise ce mor înecate-n abisul
În care nisipul şi marea-s perechi...
Scriu cu petale de floare de nalbă
Cumintea-mi trăire, dragoste lină
Nouri se zbat dar mi-e inima plină
Notele-ngână partitura mea albă.
------------------------------------------------
Georgeta RESTEMAN
Limassol, Cipru
ianuarie 2013