Am să arunc o mână de cuvinte,
Sămânţă lutului flămând de soare,
Crestat în a mirărilor culoare,
Din limpezi unduiri de lacrimi sfinte.
Le-oi frământa în palma de cenuşă,
Umil spre Crucea Ta să-şi umble pasul,
Cât eu voi fi mereu, aici, rămasul
În urmă, ca în piele o căpuşă.
Cu duh din duhul meu în măruntaie,
Vocalele-şi vor undui sărutul,
Plătind cu trupul lor firav tributul
Unui arhanghel cu arípi de paie.
Nu voi mai şti de ele cresc în mine
Sau eu în ele, umbră de tăcere...
Doar versul fraged, albă mângâiere,
Îmi va picta în ochii muţi stamine.