Sub cer dorm iobagii

SUB CER DORM IOBAGII

Sub cer dorm iobagii, mesteceni la pas

Le cară povara pe chipul dosit.

În umbră de toamnă, un nor răstignit

Se vrea mărturie pe-al morţii popas.

Scăldatu-şi-au plânsul în rouă de-o zi,

Acasă i-aşteaptă o coasă în cui,

Nu-i loc în icoane, pictaţi să îi pui,

Din glii să-i răscumperi cu stele târzii.

Culcatu-şi-au geana în iarba de fier,

Opincile-n vârfuri comete străpung,

Un vierme le judecă traiu-ndelung

Şi luna de sticlă-i bătrân grefier.

Venit-a şi timpu-nvierii din morţi,

Iobagii-şi ridică un ochi din pământ,

Cu-o geană se-apleacă spre Chivotul Sfânt,

Lumina din el să o tragă la sorţi.

Venitu-le-a rândul să ceară şi ei

Un Rai cu meri albi, un izvor lăcrimând,

Să nu-şi mai tocmească stomacul flămând

Să-şi tacă durerea-ntr-un colţ de bordei.