DEASUPRA, NUMAI OCHIUL DE CENUŞĂ
Îmi curgi prin palme, soare de o clipă,
Luminii amăgindu-i pleoapa ninsă.
Pe-un lujer mi-e visarea-n ace prinsă,
În mine stol de vieţi se înfiripă.
Ne urlă în ventricul trist pământul,
Trecutul în nisip dureri ne sapă,
Doar norii păcătoşi din noi se-adapă,
Zidind cu albul lor pletos cuvântul.
Deasupra, numai ochiul de cenuşă
Se-ascunde ca un zeu în emisferă,
Meduză a uitării, efemeră,
Croindu-i cerului, din noi, mănuşă.