Născută în 9 februarie 1944, la Braşov, Anca Sîrghie împlineşte în acest anotimp o frumoasă vârstă, iar cu prilejul aniversării a 47 de ani de fructuoasă şi neîntreruptă activitate didactică, conf. univ. dr. Anca Sîrghie a fost fi aniversată la 11 februarie 2014, într-un eveniment monden de înaltă ţinută academică organizat de Universitatea Alma Mater împreună cu Filiala Sibiu a Uniunii Scriitorilor din România. Din Hunedoara, au fost invitaţi Muguraş Maria Petrescu, Mariana Pândaru şi Eugen Evu.
Mic enkomion: Anca Sîrghie la ora înşeptitei Vârste
Femeia ca operă ( şi ) de Sine...
Cum necum, după cei 47 de ani de zbucium ultra- afectiv şi cvasi- intelectual, prof. Anca Sîrghie ne-a “ destăinuit” starea emoţie pure de a exista nu doar în sinea- sinelui, cum definesc trialiştii, ci starea Neliniştii pe care Daniela Gifu, recent, ( prefaţată de Theodor Damian) o consideră “ păcatul neliniştii”... Poate că – psihanalistă de vocaţie, uneori cu acribie, a auto- observării şi raportărilor Doamna – acestei , în found, admirabile fascinate (!) de numita stare ( Blaga o numea a Mirării, Uimirii, Cioran altfel, Noica altfel..) – a avut, pe contrasensul circularului Dsale itinerar bio- bibliografic, cu nivelul suitor al Catedrei Universitare, un anume Noroc, prin întâlnirile, interconexiunile şi fericite, resursa intimă a unui “ nadir latent” ce s-a revelat apoi întru Operă. Opera Dsale, fulgurant reamintită nou, invitaţilor Dsale, în incinta Universtităţii Alma Mater ( era să scriu Alfa Mater...) – ne-a “ tulburat întru limpezire”, ca mărturisire – mărturie a ce vasăzicem Omul modelator- model, cultural, pulsatoriu, empatic, în Cetate. Ar ajunge, aşa cum transpar din câteva cărţi esenţiale-, documentele sale memorialistice, prin vârstele ce aşa de plastic ni le-a re-semnificat în discursul de la Sibiu, marile întâlniri nu doar cu pleiadicii culturii noastre şi afinilor intelectivi ai Dsale, - Blaga, fraţii Cioran, Noica, dar şi mai “ recenţii” convivi ca Aurel Cioran,... Neagu Djuvara, păltinişenii- noicani Gabriel Liiceanu, Sanda Stolojan, Mihai Şora, Anca Şincai, Paul Stavrescu, Bianca Balotă, Simona Cioculescu, Ion Mircea, Dumitru Chioaru, Irina Mavrodin, ş.a.m. d. sau mai “ recent”, Muguraş Maria Petrescu, Theodor Damian, Sorin Ilieşiu, Ion Dur, Andrei Marga, lista fiind mult- mult mai lungă. Anca Sîrghie are organon-ul , sau dacă vreţi, decodorul “ magic”, al Socraticelor sentinţe, şi instrumentaţia semioticienilor esenţiali ai României, dar şi al unui, de pildă, Umberto Eco. De observat anume cum a explorat memorialistic şi exegetic apoi, în ramurile Familiilor unor pleiadici cu garantul perenităţii, ceea ce o detaşează clar între filosofii Memoriei noastre culturale şi de civilizaţie. Cercetarea- regresiunile în memoria Realului dar şi a Visului, a funcţionar admirabil şi a rodnicit pe mensura înzestrării et asimilărilor sale, ca într-un Decantor sinergetic, “ alchemistic”, oarecum, a unui Psihanalist redutabil. Consider că în lumina Novalisiană a acestor revelatorii ale Fiinţei, ( scuzată-mi fie preţiozitatea) Anca Sîrghie caută “ izvorul din care Curcubeul îşi bea frumuseţea şi nemurirea”... Prin operă şi opera trăită, Anca Sîrghie este Poet, care, autoscrutător şi oglinditor spre folosul celorlalţi, mai minunat studenţimii, nu doar că s-a auto- re- cizelat- şlefuit- modelat, ci a cuminecat, cu înaltă conştiinţă,- cu bucuria misterioasă de A MAI FI, dăruindu-se nouă, dar şi posterităţii. Pleiadică la rându-i, feerică şi cu o incredibilă inocenţă, Anca Sîrghie ne este minunata “ contemporan cu fluturii, cu Dumnezeu”, cum dixit Lucian Blaga. Cum am tirtat o carte de scrieri critice, Ea este Doamna Cărţilor Noastre ca Vietăţi.