DILEMĂ
era umilitor: mereu şi pretutindeni
cădeam
acum – m-am ridicat – dar
atât de jos am ajuns – între timp - încât
nu mai am unde să
cad - şi nici rost încotro să mă
ridic
***
CĂDEREA BURSEI
aproape că începusem să mă obişnuiesc cu
năprasnici - pumnii în figură – dinafara
ringului
aproape visam că sărut pumnii care
mă culcau la pământ – şi mă scărpinam
singur – pe burtă – de mulţumirea
că există şi pentru mine-ndestule
lovituri şi bătăi călcătoare-n
picioare
aproape jubilam de
rentabilitatea bursieră a
loviturilor umilitor
încasate
la bursa neagră încă
se paria pe o întâmplătoare victorie
a mea – zdrobit cum se cade!
apoi - târziu şi pe drum de seară - cu
furibundă-ncruntare – a sosit ucigaşă
ura: stearpă - turbată
spre tot şi spre nicăieri anume
direcţionată
acum nu mai visez şi nu mai ştiu nici măcar
gustul amar – dar
înviorător – al
plenar - mazochismului
adorm cu pumnii strânşi a
zadar – şi visez cum
mi se pune pe creştet cununa
anticipatelor şi de nerefuzat
înfrângeri fără lovituri – ci doar
refuzuri scârbite: nu mai merit nici măcar efortul de
a fi lovit: e nerentabil să-ţi foloseşti
pumnii – când nu mai există
atenţie – şi bursă de
pariuri – suculentele
cote pentru victoria lor
perpetuă – şi deci
înmărmuritor neinteresant
devenită - înfrângerea
mea
***
MOZART
dansează graţios într-o mansardă
din când în când îşi explodează-un şut:
degeaba sfinţii sunt mereu în gardă
că în „pardon” li-e mirul – rezolut!
atâta eleganţă-n sărăcie
podeaua spartă n-a-ndurat nicicând –
îşi cântă-n paşi mizeria zglobie:
prinţ generos – livrează vânt cu vânt!
câte poveşti n-a preschimbat în îngeri
rondo-uri învârtit-a la trapez
şi în ninsori dresează orice frângeri
iar de-l întreabă moartea – e chinez!
...veniţi de luaţi lumină: Ariel
când face tumbe-i „voi” – nicidecum „el”!
***
SPITALUL POPULAR
paşii aceia sâcâitor târşâiţi – exasperant
amânaţi – pe trei sferturi adormiţi – ai
bolnavilor din spitale – care ies pe coridor să se
ducă la closet – şi li se scurg - peste papucii mucegăiţi
şiroaie de sânge şi puroaie – prin ambii craci ai
pijamalelor duhnind a urină
acum – aceşti paşi au devenit
scrâşnitori – exasperant de
orb ameninţători – amplificaţi azi de
milioane de ori – paşii
unor zombies care se târăsc prin ceaţa
unui hol fără de capăt – spre
ferestrele mele înnoptate – să mă
pârlească din privirile lor
arzător demente - să mă
schingiuiască – să mă
desfacă în elementele mele
anatomic componente – şi abia apoi
încărcaţi cu ce-au agonisit din
dezmembrarea mea – să se ducă la
baie – unde să-mi azvârle componentele
sângerânde în
closet – pe labirintul
conductelor infernale – cumplit
bolborosind - înfundate de
fecale
după isprava asta - toţi vor rânji cu măselele lor
oarbe – vor chiui cu
ochii lor viermănoşi – vor
încinge hora sălbatică a viscerelor
eliberate de nemistuitul meu mine – după care – cu
aceleaşi ritmate târşâieli gâfâieli adormite ale
paşilor – se vor îndrepta către
saloane – unde se vor culca în
plumb
...cade cortina – peste
patria şi poporul meu – greu
bolnavi...
***
DESCÂNTEC DE-ASMUŢIRE A ZEILOR
îmi dă târcoale iarna – printre-ostreţe:
să mă răpună-acum - sau să mă-amâne?
pe zare trec migrările mistreţe:
din cer ori din pământ nimic rămâne
să se dezlănţuie apocalipsa
prin tăvălugul crâncen de zăpadă
trudita-mi minte să cunoască-eclipsa
să scape de martiriu şi de pradă
târfe de zei şi ţaţe de zeiţe
vă mânii şi v-asmut din paranteze
să-mi ştergeţi şi fiinţă şi matriţe
nu vreau s-atârn în amintiri obeze
nu vreau în teatrul inundat de crime
să mai plătesc cu viaţă şi cu rime!