Ligia-Gabriela JANIK
SCRISOARE CĂTRE LEONEA
(MESAJ PENTRU
UN COPIL MINUNAT)
Dragă Leonea...
Cine nu a cunoscut vreodată necazul, suferinţa sau durerea? Cine nu a cunoscut bucuria vieţii, fără de care nu am fi putut înainta şi depăşi obstacolele care pun stăvilare în calea vieţii noastre?
Ne doare sufletul pentru părinţii noştri bolnavi şi neajutoraţi, cu anii bătrâneţii lor apropiindu-se cu repeziciune de o vârstă pe care noi înşine nu o dorim. Odată am fost şi noi copii, fără grija zilei de mâine, şi nu observam cum faţa părinţilor noştri devenea din ce în ce mai apăsată sub anii împovăraţi. Când am mai crescut, am văzut cu durere că aceea faţă blândă şi tânără a devenit brăzdată de riduri şi îmbătrânită. Privim neputincioşi că nu putem da anii înapoi, nu le putem oferi o zi din viaţa noastră şi nici nu-i mai putem întineri şi însănătoşi.
Vedem în jurul nostru tot mai multe persoane bolnave şi necăjite. Îi privim cu multă compasiune şi uneori suntem afectaţi de necazul lor. În diverse circumstanţe ale vieţii ne punem întrebarea: „Doamne, de ce-i aşa?". Şi totuşi fără Dumnezeu, care ne întinde mâna Sa pentru a ne ajuta şi încuraja, nu am fi fost nimic. Fiinţa noastră s-ar fi pierdut în oceanul durerilor şi al lacrimilor, în descurajarea zilnică sau în noianul grijilor. Dar El ne întăreşte, să putem păşi peste obstacolele vieţii. Am fost creaţi într-un chip minunat, având cele mai minunate daruri pe care le putem folosi, spre folosul nostru şi a celor din jur. Prin simţurile pe care Divinul Dumnezeu le-a pus în noi, putem pipăi şi mirosi. Auzim, gustăm, vorbim. Dar oare câţi dintre noi suntem conştienţi şi câţi Îi mulţumim pentru aceste daruri minunate?
Când suntem trişti, când suntem necăjiţi, ne bucurăm să auzim vocea celor dragi nouă, care ne încurajează, ne mângâie şi ne bucură. Glasul copiilor noştri răsună ca şi clopoţeii de aur în preajma noastră, bucurându-ne auzul. Ne înveselim când, încă de la primul gângurit, copilul cunoaşte glasul mamei sale. Înainte de a rosti primul cuvânt, „Mama", am cunoscut vocea ei blândă şi caldă. Dar prin ce sentimente, tristeţi şi ce bucurii trece o mamă când vocea ei nu poate exprima în cuvinte trăirile sufleteşti? Dacă nu poate auzi şi nu poate glăsui? Dacă nu se poate face auzită de cei dragi? Ce sentimente are o mamă când copilul ei nu poate vorbi, nu poate auzi şi oricât ar încerca să-i cunoască tonalitatea vocii, tot nu reuşeşte?
Am citit deseori durerea în ochii miilor de persoane pe străzi, orfelinate sau spitale, privindu-ne cu tristeţe şi de multe ori parcă nu îi înţelegem. O astfel de persoană am cunoscut în 1992, într-un sat-reşedinţa de comuna din Ucraina. Localitatea se numeşte Utkonosovka, din raionul Ismail, aparţinând regiunii Odessa, Ucraina. Acolo am întâlnit o fetiţă. O fetiţă de numai cinci anişori, care se juca liniştită în jurul casei părinteşti. Ochii albaştri şi mari exprimau blândeţe şi bucurie copilărească pe chipul ei frumos. Părul brunet şi ondulat îi încadra chipul, iar vârful năsucului ei cârn era mai tot timpul roşu.
Am cunoscut-o pe Leonea jucându-se afară cu păpuşica ei, printr-un limbaj numai de ea ştiut. Erau prietene. Poate cele mai bune prietene din lumea visurilor şi a copilăriei ei. De aceea vorbeau într-un mod numai de ele două ştiut. În visul ei, păpuşa sa prindea contururi revenind la viaţă doar pentru a-i ţine companie micuţei Leonea.
Astăzi stau şi mă întreb câţi ani au trecut de atunci? Şi cum a trecut prin vâltoarea vieţii? Mi-a plăcut aceasta fetiţa şi am rămas impresionată de voinţa ei de a vorbi şi de a încerca să audă vocile celor dragi. Din păcate, Leonea a primit un diagnostic destul de frecvent copiilor de vârsta ei, hipoacuzia. Datorită acestei afecţiuni, disfuncţia auzului i-a perturbat şi gradul de dezvoltare a limbajului. De atunci, părinţii au mers la diferiţi medici, însă totul a fost în zadar. La fel şi lipsa banilor constituiau o problemă pentru aceea vreme. Fetiţa a crescut, a devenit o încântătoare mămică şi o frumoasă doamnă. Am revenit în ţară şi nu am mai întâlnit-o pe Leonea, nu ştiu cum a evoluat viaţa ei. A fost nevoită să păşească pe un drum atât de spinos în viaţă, dar ştiu că era o luptătoare feroce. Încă de la vârsta fragedă se lupta să se facă înţeleasă celor din jurul ei şi, la rândul ei, să poată înţelege. M-a impresionat aceasta fetiţă prin tenacitatea şi fermitatea ei, ceea ce m-a determinat să-i las pe noptieră câteva rânduri pe care le-am scris cu aproximativ douăzeci de ani în urmă. O scrisoare lăsată pe noptiera acestei copile, dar scrise pentru miile de copii care se regăsesc în aceste rânduri.
„Copilă dragă, când iţi scriu aceste rânduri tu încă eşti micuţă, fără griji şi fără să cunoşti taina literelor. Dar când vei învăţa să citeşti şi să scrii, vei afla că ele sunt scrise de către o «leale» - tanti. (aşa cum îmi spui tu şi cum se spune pe la voi). O «leale» din România. O tanti care te-a privit şi căreia i-ai rămas adânc întipărită în suflet. Eşti un copil micuţ cu chipul şi ochii senini, iar în sufletul tău curat porţi o taină. Nu cunosc adâncimile tainelor pe care deseori vrei să le exprimi în cuvinte, dar neputinţa pune stăpânire pe tine. Deseori mă întreb ce ascunzi în sufletul tău? Oare cui ii spui bucuria şi necazul copilăriei tale? Cum poţi să te exprimi mai bine? În limbajul ochilor tăi sau a minţii prin care transmiţi nouă, celor din jurul tău, atâta pace şi linişte, radiind de bucurie. Te-am cunoscut, te-am văzut, dar nu ştiu aproape nimic despre tine. Îmi doresc să te cunosc, să te înţeleg şi să împărţim împreună durerea şi bucuria sufletului tău. Să aflu taina despre care ochii tăi de un albastru senin povestesc necontenit.
Porţi o taină în tine, o vrajă, am observat că nu am o clipă linişte dacă nu te văd o zi. Îmi doresc să te ţin în braţe şi să-ţi cânt tot felul de melodii, prin care inima ta să se bucure. Să-ţi şoptesc cât eşti de frumoasă, da, eşti frumoasă, copilă dragă. Pe chipul tău citesc blândeţe nedefinită, un surâs plăcut îţi încadrează chipul, în ciuda suferinţelor tale. Aş dori să rămâi întotdeauna o copilă mică, o micuţă zână din poveşti, aşa cum eşti acum. Aceasta a fost prima impresie pe care am avut-o din clipa când ţi-am văzut căpşorul încadrat cu o coroniţă frumoasă, cu flori adunate din pădure şi împletită frumos. Mi-am dorit să rămâi doar o fetiţă, să nu cunoşti durerea, necazul ei în lume să nu îl porţi, să nu te cuprindă braţele mizeriei şi ale sărăciei acestei lumi. Îmi doresc să rămâi întotdeauna în fericirea copilăriei tale. Dar sunt conştientă că acestea sunt şi vor rămâne doar visuri. Pentru că viaţa are ciclul ei şi deseori îşi lasă amprenta pe fiecare fiinţa umana. Deseori această amprentă este spre binecuvântarea sau spre răul unora dintre noi. Doresc să ai parte de binecuvântare şi tu însuţi să devii o binecuvântare semenilor tai. Eşti un copil deosebit şi nu meriţi să suferi. Inimioara ta ascunde multe taine şi totuşi ochii tăi vorbesc despre ele. Deseori descopăr în adâncul ochilor tăi bucurie, linişte dar şi tristeţe, iar uneori zbuciumul sufletului tău se revarsă asupra irisului tău de un albastru ca al cerului.
Aceste rânduri nu ţi le scriu pentru acum, ci pentru atunci când vei ajunge la vârsta la care apar primii fiori ai dragostei şi când un băiat frumos iţi va răpi liniştea inimii. Pentru atunci iţi scriu aceste rânduri. Pe mine poate mă vei uita şi nu iţi vei mai aduce aminte de mine sau poate o soartă tristă va pune capăt zilelor mele. Sau poate cine ştie, voi fi căsătorită şi voi avea un copil micuţ şi frumos aşa cum eşti tu. Dar să nu uiţi că în fiecare copil şi în fiecare ochişori micuţi voi vedea chipul tău şi îmi voi aminti cu drag de tine. Vei fi în fiecare bătaie de inimă care se luptă din greu să treacă biruitoare peste orice stăvilar al vieţii. Indiferent dacă acest copil se află în case mari şi bogate sau în mizeria vieţii de pe străzi sau orfelinate. Te voi regăsi în fiecare copil care tânjeşte după dragostea şi mângâierea unei mâini tandre.
La vârsta adolescentei tale, vei fi înconjurată poate de mulţi băieţi, dar tu să ai grijă. Să nu iţi dai inima oricui. Nu toţi şi nu oricine te merită. Nu oricine care iţi va şopti "te iubesc", te va iubi cu adevărat. Să te păstrezi curată pentru acel băiat care într-o zi iţi va şopti că te va iubi aşa cum eşti tu. Chiar dacă nu vei auzi blândeţea vocii lui, el totuşi te va iubi. Chiar dacă nu vei putea mărturisi dragostea ta, el tot te va iubi. Va iubi întreaga ta fiinţă, nu doar frumuseţea angelică. Va spera alături de tine şi te va ocroti de tot ce ţi se va putea întâmpla rău. Dar până atunci tu să ţii minte că „inima nu este o faţă de masă să o aşterni înaintea fiecărui musafir". Rişti să fie pătată, iar petele inimii se curăţă foarte greu şi deseori rămân cicatrici. Păzeşte-ţi inima! Păzeşte-o de tot ce ţi se pare rău. Tu ai puterea de a decide şi alege dacă vrei să trăieşti o viaţă curată, după voia lui Dumnezeu sau nu. Decizia ta stă în puterea alegerii şi voinţei tale. Dar sfatul pe care ţi-l dau este să nu uiţi niciodată că tu ai fost creată să străluceşti şi niciodată sa nu te târăşti în mediocritate. Eşti creată să zbori şi nu să cazi în genunchi. Doresc să rămâi un copil plăcut,să fii fericită şi să te gândeşti că părinţii tăi sunt cei ce te sprijină în orice problemă şi se roagă pentru tine zi şi noapte.
Să-l cauţi pe Dumnezeu din toată inima ta, să nu-L uiţi nicicând. Pune-ţi încrederea în Dumnezeu, căci El este singurul care te va ajuta şi te va ocroti. Numai pe El să-L alegi domn în viaţa ta şi numai la El sa alergi în clipele tale de cumpănă. Te asigur ca nu te va părăsi niciodată şi nu va înşela inima ta. Să-ţi iubeşti părinţii şi pe cei care cu dragoste te înconjoară. Iar acum, îţi urez ca viaţa pe care ţi-a dat-o Dumnezeu să fie un drum presărat cu flori de binecuvântări cereşti pentru fiinţa ta. Te iubesc, Leonea! Şi doresc să-ţi aduci aminte de aceasta păpuşică pe care eu am numit-o ...Marllene".
Ligia-Gabriela JANIK
Aldingen, Germania
28 noiembrie 2013