Chiar la coborârea în aceste catacombe, undeva în partea stângă, în direcţia de mers, este o plăcuţă metalică pe care scrie câteva cuvinte despre Nicolae Balcescu.
În anul 1952, la 100 de ani de la eliberarea Italiei de sub fascişti, dar şi de la moartea în exil a patriotului român, aici, la Palermo, românii din Italia au scris pe o plăcuţă, de la intrarea în aceste catacombe, următoarele:
“29 nov. 1852
29 nov. 1952
La o sută de ani de la moartea în exil
a marelui patriot Nicolae Bălcescu.
Românii exilaţi din Italia închină
cu aceleaşi idealuri în suflet”.
Aici, ni se spune că trupul lui Nicolae Bălcescu s-ar fi rătăcit printr-o groapă comună. În anul 1961, România a trimis un bust Nicolae Bălcescu, cu ocazia centenarului unirii Italiei.
Ajungem lângă parcul Garibaldi, unde, am fost informaţi că se află statuia lui Nicolae Bălcescu.
Grădina Garibaldi, sau parcul Garibaldi este o gradină publică din Palermo. Grădina a fost construită între anii 1861 şi 1864 de către Giovan Battista Filippo Basile în Piazza Marina din Palermo, în cartierul istoric Kalsa şi a fost numită dupa eroul naţional Giuseppe Garibaldi, pentru a sărbători naşterea naţiunii italiene. Grădina are intrări corespunzatoare principalelor drumuri care converg în piaţă, şi este împrejmuită de un gard din fontă care provine din aceeaşi perioadă în care a fost creat spatiul verde.
Printre numeroasele plante exotice, se numară unul dintre cei mai vechi şi mai mari, dar şi cei mai ciudaţi ficuşi din Italia (Ficus magolioides). La acest mare ficus, din vârf, coboară spre pământ nişte formaţiuni ciudate ce par crengi, dar ele coboară pe pământ, intră în pământ şi acolo îşi formează rădăcini.
L-am privit cu mare atenţie, l-am fotografiat, şi după cum se vede… consemnat.
Busturile existente aici îi reprezintă pe Giuseppe Garibaldi, Pilo Rosolino, Corrao Giovanni, Raffaele De Benedetto, Tukory Luigi şi Nicolae Bălcescu al nostru.
Aşadar, uitânu-mă din autocar spre parc, văd spatele unei statui care are tricolorul românesc la gât. Eram sigur că acela este bustul lui N. Bălcescu. Am spus asta şi celor din autocar, şi ghidul îmi spune că aşa este, că am ochi buni.
Mergem până la colţul parcului unde era intrarea, apoi, prin frumosul parc, către revoluţionarul paşoptist, Nicolae Bălcescu. Într-adevăr, lângă bustul lui Garibaldi, unificatorul Italiei, este bustul prietenului său, patriotul nostru, românul nostru, Nicolae Bălcescu.
Doamne, ce senzaţie! Cât mi-am dorit să ajung aici!
Toţi oamenii din autocar se-nghesuie să facă poze cu statuia.
Bineînţeles că şi eu am avut rând la statuie, unde am scris pe carneţel, cele scrise pe două laturi ale soclului:
“Nicola Balcescu
Grande storica
E Patriota Romeno
Morto a Palermo
29 apr. 1819-28 nov. 1852”
Pe cealată parte a soclului:
Busto offerto
Dal lacademia
Della Republica
Popolare Romena
in ocasione della
aniversario
dellv’enito
dei principati
romeni
e delle celebrazzione
dell’unita D’ italia
anuo 1961”
Pot să spun acum că misiunea pentru care am venit a Palermo a avut un succes deplin, chiar dacă singurul lucru care a deranjat a fost circulaţia haotică şi greoaie. L-am văzut pe Nicolae Bălcescu, cu tricolor la gât, exact cum a vrut şi el şi noi, dar mai ales eu, acum.
Dialog cu Balcescu :
- Ce mai faci, bătrâne Nicolae? Ce mai faci, bre, nea Nae? Au ăştia grijă de matale? Ăi de acasă te-au uitat! Vor să te scoată şi din cărţi. Dacă-i întreb pe copiii de la liceu de mata, zic că eşti fotbalist şi mă întreabă apoi, ei pe mine, la ce echipă joci.