ESOTERISM ÎN “AMINTIRILE” LUI ION
CREANGĂ
EVOLUŢIE SPIRITUALĂ ŞI TEMPLUL ŞCOLII INIŢIATICE – SAU CÂT DE DEPARTE TE POATE DUCE O PALMĂ BINE PLASATĂ…
Prima datorie a oricărei iniţieri prin re-crearea stării de anamneză (dhikr) este recunoaşterea topos-ului sacru.
În ce priveşte iniţierea în sine, ca act procesual - legătura Maestru-Ucenic era (poate mai este, încă, pe cine ştie unde…) una ce presupunea o autoritate absolută a Maestrului, având ca reacţie o supunere absolută a Ucenicului - pentru a I se implanta Ucenicului un anumit stadiu de evoluţie spirituală.
Trebuie băgat de seamă că, în felul acesta, viziunea Ucenicului asupra Maestrului este, în fapt, o Oglindă, în care Ucenicul se vede pe sine - ca stadiu de dezvoltare spirituală. Nu-l poate vedea pe Maestru, în toată splendoarea înaltelor trepte de evoluţie spirituală ale acestuia - pentru că nu poate pricepe aceată viziune, chiar dacă, să admitem că ar dobândi-o, la un moment dat, prin Revelaţie. Revelaţia, neînsoţită, concomitent, şi de miracolul SALTULUI INTERIOR STABIL, până la nivelul “asamblării” eului Ucenicului în Revelaţia Maestrului Iniţierii - ar fi complet inutilă. De aceea, Harap-Alb nu-l va vedea pe Spânu, nici în faza finală a iniţierii - decât ca zguri reziduale: pentru că Maestrul Spânu s-a identificat cu Harap-Alb, identitatea lui Harap-Alb este, acum, aceea concomitentă, de Maestru şi Împărat: el nu va mai vedea decât ceea ce Maestrul NU mai este: zgurile reziduale ale trupului fizic, căzând de-a lungul Axei Polare - dnsore Cer spre nisipul pustiului-Prakrti.
Să băgăm, însă, de seamă şi altceva: anamneza-dhikr presupune şi o auto-iniţiere. Ion Creangă se identifică dublu, şi cu sinele său sacral, dobândit prin anterioare parcurgeri de trepte iniţiatice – şi cu Maeştrii care au provocat acele trepte iniţiatice.
Să începem cu începutul, căci deja avem o promisiune neonorată (problema Bejenilor):
- Humuleştii sunt Casa Părinţilor - deci topos-ul naşterii se identifică cu topos-ul Maeştrilor (sau Maestrului). Or, deja am discutat despre părinţii-Maeştri.
“(…)din târg drept peste apa Neamţului” - se marchează, astfel, dependenţa de NEAMŢ[1], de numele-Neamul Zeilor. Peste apa Neamţului - nu poate fi vorba decât de o apă sacră, între NEAMUL ZEILOR (Neamţ) şi HUMA ARSĂ(Roşie), din care este creat Adam Protogonos, în chip de Nică-Nike (şi de Nică-Nimică, Centru abstract, dinamic[2], de în-fiinţare funcţională a Lumii:”Punctu-acela de mişcare, mult mai slab ca boaba spumii,/ E stăpânul fără margini peste marginile lumii” – îi şopteşte ION-ului, AMIN-ul lojei iohanice româneşti): apa Styxului, dar, deocamdată, ea se numeşte Apa Sâmbetei, înainte de a se numi APA OZANEI-OSANA-lei. A. Bucurescu, în aceeaşi Dacie secretă[3], spune că San-Batis înseamnă, în geto-dacă: APĂ MULTĂ; SPĂLARE; PURIFICARE. Ca să ajungi să-l întemeiezi pe Adam Protogonos, şi să-l proiectezi ca viitor centru spiritual - chiar în calitate de zeu, trebuie să te purifici, prin apa lustrală (apa luminată, apa care reface originarul pod, ca flux continuu, din ziua a doua a Facerii – fluxul care uneşte Cerul cu Pământul, şi care flux, în partea de sus, s-a numit şi a funcţionat ca Primordia Aerului, şi în partea de kos, ca Primordia Apei: orice apă este un aer contemplativ - şi orice aer este o apă cuprinsă de focul ardorii ascensiunii.
Evident, şi Adam Protogonos, dacă vrea să se iniţieze, adică să-şi regăsească NEAMŢUL(=Neamul Zeilor) din care a purces întru Huma Arsă(Roşie), trebuie să se purifice, să-şi ardă apa ochilor, spre a orbi sacral. NEAMŢUL este, funcţional, un alt nume al Pipirigului, din punctul de vedere al sediului primordial al iniţierii.
Ce rezultă dinspre acţiunea NEAMŢULUI Sacru, asupra Humei-Humuleşti? “Sat mare şi vesel, împărţit în trei părţi, care se ţin tot de una: Vatra Satului, Delenii şi Bejenii”.
Omul-Sat (Adam Protogonos ca orientare în spaţiul sacru) este împărţit şi, totuşi, UNA – ca Sfânta Treime însăşi (aseică, nedecompozabilă): cele tei părţi sunt Cerul, Pământul şi Subpământul (plutonic) - Olimpul-Patern se conjugă cu Fiul-Fiica(Iisus-Demeter) şi cu Hades-Oglinda Saturniană a Cerului.
În traducerea lui Ion Creangă: “Vatra satului, Delenii şi Bejenii”.
I - Adică - punctul în care ţinteşte Raza Focului Sacru (Purusha) asupra pasivei Prakrti - se transformă, “nemţeşte”, în proiecţia funcţiei demiurgice-Neamţ(Solar): VATRA (mijlocul, inima Graalul-Smarald) pentru Focul-Sânge Sacru (Graalul ca Recipient umplut cu sânge, Graalul substituit de Sacré Coeur, de Inima Înflăcăratî-Hristos - dar şi Graalul-CARTE - adică, dhikr-ul Amintirilor).
II-DELENII - sunt proiecţia Verbului Divin Întemeietor; DEALUL OMULUI-AUM-ului, Dealul Paraşabdei. Aici se împlineşte retragerea sacră, conclavul zeilor întemeietori, pentru proiectarea (destinală) a lui Adam Protogonos ( dar şi a dhikr-ului Amintiri…): aici David-Nastasia şi Ioana-Smaranda hotărăsc “urmaşul”/succesorul la Tronul Lumii, proiecţia sacră în terestru; aici sună Clopotul şi se înalţă schelele omului - Calumetul.Ciubuc. Dealul este Templul Paraşabdei, locul Minunii Fiinţei Înfiinţate.
III-Rămân BEJENII. Sau, mai exact, sunt necesari, pentru evoluţia spirituală a Fiinţei Create Miraculos de/în conclavul zeilor - de/în zona probelor iniţiatice - “încercărilor”. Zona MARII OPERE ALCHIMICE (MAGNUM OPUS). BEJENII se depărtează, pentru a căpăta viziune proiectivă, aspra propriei fiinţe, pentru a conştientiza, deci, etapa(etapele) iniţiatică(iniţiatice). Fără conştientizarea prin îndepărtare, nu poate fi concepută evoluţia spirituală umană, iniţierea, treptelereîntoarcerii în/întru Creator(Creatori) - căci Conclavul Alchimiştilor (David-Nastasia, Ioana-Smaranda) - îl conţinea şi pe fratele ION: cine era acesta? Era tocmai modelul subtil, absolut ocult, al viitorului Nică-Adam Protogonos.
Cine pleacă de pe Dealul AUM-ului - se demonizează-luciferizează! De acord, dar fără demoni nu s-ar întări sfinţii (mai exact, n-ar exista sfinţii) - şi, esenţial, nu ar fi fost posibilă manifestarea Demiurgului. Demonii-luciferizaţii (asuras-ii) sunt, ca potenţe, chiar în Paradis: Şarpele este de faţă la crearea şi punerea legii lui Adam Protogonos - ŞARPELE ESTE SPIRALA EVOLUŢIEI VIITOARE a prototipului uman (Adam), pentru a-şi merita identificarea beatificată(extaziată) cu Supra-Eul spiritual, cu Dumnezeu-Demiurgul.
Demonii/daimonii perspectivei asupra Eului spiritual în evoluţie - vor fi, de fapt, toţi cei ne-numiţi în Conclavul Zeilolor-Alchimişti, cu care am făcut cunoştinţă în Buricul Mitului.
I-Primul Demon al Perspectivei este chiar întemeietorul Şcolii Iniţiatice, în zona Humei Roşii (Arse) , de peste Apa Sâmbetei (Osana-lei): “părintele Ioan de sub deal”. Preotul Ioan, preot al Paraşabdei (Logos-ul Sacral Demiurgic) este situat SUB dealul AUM-ului! Cum e posibil? Nu numai că este posibil, dar este necesar: el, preotul iniţierii întru Paraşabda (preot cu care seva identifica Nică, tocmai în faza ultimă, a iluminării imaginative, cu LUCA-LUMINA celor trei cai (două iepe albe+IAPA OCULTĂ, Luna, paredră a Luceafărului-Soare Negru - “Armăsarul” Cosmic…) – şi cu Drobul de Sare-Piatra Filosofală, pe care ei o susţin, ascunsă sub ŢOLUL(Vălul)-ultimă fază uterină a Athanorului (după Athanorul Fierarului din Folticeni, membrana care separă pe Adam Re-Îndumnezeitul de Lumea Sacră-Masa Celor 12(24) Înţelepţi - Tabela Smaragdina-MOLDOVA SACRĂ - membrana aceasta se subţiază maxim, pentru o ultimă fulgerare demonică “de control” al perspectivei ultimei trepte: “Vă ard câteva jordii prin ţolul cela, de v-a trece spurcatul” - SPURCATUL din Ultima Jordie - Ultimul Sfânt Nike-Laos (Sfântul Nicolae, încercat, prima oară, în şcoala Iniţiatică a “părintelui Ioan”…), ARDE - adică, confirmă DROBUL DE SARE-Piatra Filosofală, ca sinteză dintre suma barzaqurilor (punţilor iniţiatice) – Zaharia lui Gâtlan, şi Victoria potenţială-Nică (al lui Ştefan-Încoronatul Kalpei, Ciubotar-ascunzător al încă neîncercaţilor Adami, dar şi Petras-Petre - cel care îl încearcă cu focul neîncrederii şi trădării-lepădării până şi pe Zeul Suprem – Iisus Hristos).
Ioan de sub deal este paredrul ION-ului-frate al Ioanei (şi “unchi” al lui Nică…) - şi n-ar fi posibilă viziunea iniţiatică-Nică, fără coborârea lui Ion sub Ion (a vederii Maestrului-oglindă a evoluţiei spirituale a iniţiatlui, sub prototipul sacru, de la care şi la care trebuie să ajungă, spre identificare finală-recuperare sacrală perfectă - Nică-Nike-ION-ul, Rex et Pontifex al Crengii de Aur şi al Smaraldului –Graal - “odor”-Piatră Filosofală, rezultat final al MARII OPERE…
Ce este sub Paraşabda-AUM? Chilia şi Pomii din ţinterim+Gardul Cimitirului.[4] Chilia este PUNGA lui Dănilă Prepeleac: este Imaginea Vidului[5], de la care va începe Minunea Propagării Vibraţiei (întru demiurgia cosmică). Este “BUZUNARIUL” (drept, respectiv stâng), de la care Paraşabda nu numai că se poate înrădăcina, dar poate da primele două ramuri: CHÌUL şi VAIUL - râsul şi plânsul, primele măşti ale lui Adam Protogonos: Înăuntrul-(SU)Râsul din Paradis - Înafara-Plânsul ca Lume a lui Adam, sau Adam ca Lume - este acelaşi lucru, câtă vreme Unica Creaţie este cea a Spiritului - şi, prin Spirit, creaţia este unitară.
De aici, şi POMII DIN ŢINTERIM - Vibraţia Demiurgică din PUNGA-“BUZUNARIUL”-Imaginea Vidului Originar (de fapt, imaginea a ceea ce credem noi despre Pasivitatea Originară, a lui Prakrti). Dar de la imaginea pasivităţii - la Vibraţia Propagată în CHIP (Adam Protogonos-Lumea) - trebuie să fie un DRUM, o Cale-îngrădire a posibilităţilor infinite, pe care le posedă pasivitatea, şi, din cauza ţinerii lor în virtualitate, şi rămâne Prakrti - Prakrti…Purusha presupune SĂGETARE, axializare a Cosmosului - “bârnele-zaplazuri”, care îngrădesc Vidul-Pasivitatea - obligând-o la transfigurarea în Ţâşnire-din-Sine, “scoaterea din fire” a lui Prakrti. Axializarea care transformă Haosul în Cosmos.
Trebuie luată pielea de pe Prakrti, pentru a fi străpunsă-fecundată de Lumina-Axei-Purusha (Săgeata-Purusha - pornită de la Deodatus din Vânători, “cumătru” cu Cel-Mai-Activ: Iisus-Ciubărul, Graalul). Apare, deci, Cojocarul-Lumină-Moşul (mereu MOŞII! - spiritele superioare, transformatoare, Bătrânii Vremurilor şi ai Etapelor de Iniţiere) – FOTEA[6]. Fotea-Bărbatul Cosmic(substitutul Marii Divinităţi Masculine!) e cel care ia pielea Satului-Adam Protogonos[7]. Fotea este, logic, şi cel care, după ce ia pielea pasivităţii, trebuie, ritmic, să o fulgere cu Purusha: apare BICIUL-fulger (nu doar justiţiar, cât ordonator, cosmogonic) - care are drept complement PODUL. Fotea şi cu Ioan, Lumina şi Verbul divin (de observat că popa, şi nu altul, numeşte obiectele jupuirii lui Prakrti: “părintele a pus nume calului Calul Balan(…) părintele îi pune nume Sfântul Nicolai” - instituind sacralitatea obiectelor prin care este săvârşit Ritualul - instituie Pontificatul (“după cum este şi hramul bisericei din Humuleşti”): CALUL BĂLAN este CALUL ALB-CALUL LUMINII, este PODUL pe spinarea căruia trebuie să se fixeze (şi aceasta se poate face numai prin JUPUIREA DE PILE, pentru obţinerea Omului Gol Primordial!) Harap-Alb (Adam Protogonos). Dar Ucenicul Nică)e precedat, logic, de Maestru: Podul este revelat, prin Pontificatul Graalului. Cum? Cine? Păi, Smărăndiţa Popii Ioan de sub Dealul AUM-ului nu este, oare, cum se şi cuvine, Păzitoarea Graalului-Smaranda-Mama Manvantarului, care trebuie să arate, Principial, Ucenicului-substitutului, CUM se efectuează PODUL? Şi orice Maestru devine şi Primul Experimentator-Inaugurator: oare Eva nu este experimentatoarea-inauguratoarea, prin Verb şi Faptă, a PĂCATULUI TRECERII - trecerea de la Lumea Paradisiacă, la Lumea Terestră? Cum ar şti Catehumenul ce-i/care-i PODUL LUMINII (către Lumină), dacă Mama Manvantarului, prin ea însăşi (jupuită cu biciul, de pielea pasivităţii - redevenind “goală”-cu trup de foc!) nu s-ar constitui în POD ? De data aceasta, PODUL este simbolul experimentului invers, dinspre Corpul Pasiv – spre Corpul Arzător-Activ. Deci, Calul Balan este ipostaza activată întru pedagogia Luminii - a Smarandei.
Care e fiica Paraşabdei-Ioan?! De ce nu? Căci, cine este Ioan-de-sub--Deal, decât perspectiva căpătată (în scopuri iniţiatice) asupra Clopotarului Cosmic, Calumetul-Ciubuc?
Smaranda este mama şi soţia (în sens sacral-ritualic) lui Nică, provenit din IOAN,care, la rândul lui, provine din Clopotarul Ciubuc (care nu-i altceva decât Clopotarul-Paraşabda-Dealul AUM-ului). “Posomorârea” părintelui Ioan, la jupuirea cu fulger a pielii-Prakrti - deci, la instituirea Smarandei, ca luminătoare spirituală pentru fiul şi soţul Paraşabdei - nu este decât MARCA GRAVITĂŢII RITUALICE: el, Ioan-de-sub-Deal, este conştient că oficiază pentru instituirea sacrală a lui Ioan-de-pe Deal - Modelul paradisiac al lui Nică (Adam Protogonos). Smărăndiţa a mâncat PAPARA? Mai curând, a mâncat PARA: PARA FOCULUI, mijlocul Focului – PURUSHA. Şi-a înglobat dinamica actului iniţiatic-spiritual, înglobându-şi PODUL -Cal Alb (Bălanul-Lumină). “Plângea ca o mireasă, de sărea cămeşşa de pe dânsa”? Cum, Doamne iartă, să nu fie Mireasă, câtă vreme este fecundată de BICIUL-PURUSHA, ca act exemplar-întemeietor? Şi ce să fie mai logic decât SĂRITUL CĂMEŞII, adică ÎNDEPĂRTAREA PIELII-PASIVITATE? Altfel, ce s-ar mai alege de mitul anamnezei? Ce rost ar mai avea tot scenariul ILUMINĂRII CHILIEI, cu BICIUL-Fulger Divin Fecundator şi PODUL-Viziunea Tranziţiei Sacre - dacă ar rămânea “cămeşa” la locul ei? Cămaşa-Piele este înlocuită de Podul-Cal. Smaranda a devenit Iapa Albă - “Alba-nainte, alba la roate,/Oiştea goală pe de o parte”. E “Înainte”? Trebuie să fie înainte-mergătoare (experimentatoare-inauguratoare), căci ea, Smaranda, e podul pe care trece, şi cu care se identifică, sacerdoţial- iniţiatic (adică, în această fază a iniţierii) – Nică. E la “Roate”? Trebuie să fie şi acolo, ca să arate-indice-prevestească ROTIREA ETAPELOR, dinamismul spiritual cosmic (ce I-a fost inculcat prin Biciul-Purusha). E şi în locul “Gol”-Plin (penia-poros=lipsa-împlinirea) de la “oişte” - adică, Axa Lumii? Cum să nu ! Doar ea păzeşte Axa Manvantarului - ea indică şi văzutul, dar şi nevăzutul, etapa anterioară, dar şi pe cea ulterioară, de iniţiere. Şi de existenţă cosmic-spirituală. Ea este şi penia-lipsa, dar care, prin indicarea-“denunţarea” lipsei, propune, proiectiv, poros-împlinirea.
Smaranda, în chip de Pod-Car al Lumii - este o structură a simultaneităţii celor trei iepe ale evoluţiei spirituale a Lumii-Adam Protogonos.
Dar ce-o fi cu muştele şi cu bondarii ucişi cu ceaslovul - act care produce o nouă încălecare pe POD şi BICIUIRE? De data această – in corpore! Şi de ce e dată palma-“bleandă”, de către un Nică (al lui Ştefan a Petrei) Smărăndiţei - creând premizele unei noi încălecări-identificări cu PODUL LUMINII, prin activitatea combinată a neştiinţei prezumate, a unui alt Nică (al lui Costache), aliat cu un Toader (Theodoros) al Catincăi (Ecaterinei) – aliat care produce o miraculoasă scufundare la rădăcina păpuşoiului, fuga înapoi în casa părinţilor, refuzul şcolii, sosirea preotului Ioan, care promite atât succesiunea sacerdotală a lui Nică, cât şi căsătoria (hierogamia, evident) cu Smaranda?
Citirea actelor ritualice trebuie făcută cu atenţie. Ceaslovul este CARTEA LUMII-GRAALUL(Gradale). Adică Expansiunea cu Hieroglifă Sacră, a lui Adam Protogonos. Muştele şi bondarii sunt părţile inutile, demonizate şi dovedite ca inutile, nonfertile, fără perspectivă evolutiv-spirituală, ale lui Adam Protogonos. Şi totuşi, sunt SUFLETE! Sunt părţi ale corpului spiritual! Cum pot fi salvate? Doar printr-un act de euharistie, de POROS contra PENIA: euharistia, însângerarea propriului corp, de Adam Protogonos-Carte a Lumii-Graal. Astfel, în loc de “clămpăneală”[8](Paraşabda degradată, ininteligibilă, anti-cosmică şi, deci, antidemiurgică) va fi restabilit CLOPOTUL. Dar numai Alesul, Confirmatul, poate restabili Paraşabda - prijân autosacrificiu, închidere în sine, pentru revărsarea asupra întregului cosmos, pe care să-l transfigureze, din litere fără sens, în hieroglife - DIN LITERE ALE INUTILITĂŢII (MUŞTE ŞI BONDARI) ÎN Hieroglifele “cuvioase”(Muşte), “cuvioşi”(bondari). Alegerea se marchează prin UNGERE-MIRUNGERE. De aceea, filele LumiiAdam sunt “unse”, pentru a pregăti euharistia. Nu se ucide - ci se autosacrifică: sângerarea dinăuntrul Cărţii-Graal-Gradale este identificabilă cu Crucificarea de pe Golgota. De aceea, şi este asimilabilă această sângerare - “potopului” atotpurificator. Dar cum poate fi confirmată valoarea soteriologică, asupra Lumii, a actului autosacrificial-euharistic? Tocmai printr-o nouă JUPUIRE, ca înfrângere a pasivităţii(parţiale) a lui Adam Protogonos - Cartea Lumii - şi printr-o nouă fulgerare cu biciul - re-săgetare a Lumii-Carte-Trup Sacru al Omului, cu Purusha. “Pătimirea” este pentru clarificarea Paraşabdei - pentru salvarealumii de “clămpănirea” indistinctibilă, nonspirituală, a borborosului-borboroseală, la care s-ar fi ajuns, fără PRIVEGHEREA DIN ŢINTERIMUL-GRĂDINĂ: Adam Protogonos se poate auzi ca “greşitor” într-o zonă de perspectivă: vidul - dar nu departe - ci lângă Grădină. Acest “lângă”însemnând, de fapt, în sînul Grădinii cu Pomi - sădiţi şi îngrădiţi (cale iniţiatică) de Ioan al Logos-ului, de sub Dealul-AUM-ului.
“Prin luna lui maiu, aproape de moşi” – “maiu” – indicaţia copilăriei spirituale, ca stare luminată-activată a lui Adam Protogonos – are loc redublarea lui Nică, din pricina unui hybris: apare “Nic-a lui Costache”, (“îndeamnă păcatul pe bădiţa Vasile tântul, că mai bine nu i-oiu zice, să puie pe unul, Nic-a lui Costache, să mă procitească”) - care “era sfădit cu mine din pricina Smărăndiţei popii, căreia, cu toată părerea de rău, i-am tras într-o zi o bleandă, pentru că nu-mi dădea pace să prind muşte… Şi Nică începe să m-asculte; şi mă ascultă el, şi mă ascultă, şi unde nu s-apucă de însemnat greşele cu ghiotura pe o draniţă: una, două, trei, până la 29. <> Şi unde n-a început a mi se face negru dinaintea ochilor şi a tremura de mânios…”
De observat că, iar şi iar, totul seleagă de sunet: ascultatul, sfada, palma (care e “bleandă”, pentru a sugera, parcă mai clar, bubuitul relativ produs de actul pălmuirii) - şi, poate, bâzâitul continuat, sau întrerupt, al muştelor…Totul ţine de Şcoala Sunetului, de Templul Paraşabdei, de Dealul AUM-ului. Să vedem cum. Căci totul se petrece în lipsa dascălului-substitut al Maestrului-Preot Ioan - în lipsa, dar prin porunca, bădiţei (grad ierarhic iniţiatic) Vasile “tântul, că mai bine nu i-oiu zice”. Vasile “îl pune pe unul, Nic-a lui Costache, să mă procitescă”.
Gradul verificării Paraşabdei este, deci, foarte înalt, din moment ce Vasile-Împăratul îmbracă straiul sacerdotal al NEVĂZUTULUI PORUNCITOR. Vasile “Tântul” - înseamnă nu neapărat“Vasile-cel-Tâmpit” - ci Vasile ÎNTUNECATUL(la minte? - nu, ci în întrega lui fiinţă: Vasile-cel-Ocult - căci, într-adevăr, mai bine decât atât nu poate fi definită ascunderea Poruncitorului Verificării Vibraţiei Primordiale: “mai bine nu I-oiu putea zice…”). Şi, prin ideea de Vibraţie - se poate citi: Vasile Sfântul, ca şi Vasile Vântul (vântul - însăşi Vibraţia Primordială!). Cum poate fi verificat Adam Protogonos? Mai bine decât prin conştiinţa sa, prin sinele său conştientizant al gravităţii problemei Logos-ului - nu se poate. Astfel apare schizofrenia sacrală: Nică-Nică (al lui Ştefan a Petrei-Piatra de Încercare - al lui Constantin Împăratul Constant - adică NESCHIMBATUL[9]). Începe să devină clar: Adam Protogonos, pentru confruntarea adânc-spirituală, cu Sinea Sa Spirituală, se desface în Receptor şi Emiţător de Paraşabda:
a-în Neschimbatul (“Nic-a lui Costache”);
b-în Cel Încercat (versatilul, sau Examinatul, “Nică a lui Ştefan a Petrei Ciubotarul”).
Schizofrenia, însă, e sacrală - deci este nevoie de o punte solidă şi efectivă între cei doi Nică, în care se scindează, în cadrul autocontrolului Fiinţei Sale de Sunet Cosmogonic - Adam Protogonos. Ce punte poate fi mai stabilă, între jumătăţile viitorului Preot - decât Smaraldul-Graalul-Gradale(Cartea), Inima de Ritm Cosmic a lui Iisus? Şi ce-i cu “bleanda”? Bine şi corect este cu “bleanda”: căci “bleanda” este “tonul” cosmic, este diapazonul lovit de ceva-ul Obraz Neclintit (obrazul neclintit al Smarandei se cheamă, acum, “Nic-a lui Costache”-Neclintitul-Neschimbatul). Şi poate fi supărat “Nic-a lui Costache” tocmai pe propriul diapazon? Căci “bleanda” a fost dată “în contul” lui Nică al lui Ştefan - dar, în fapt, dată de Nică al lui Costache-Verificatorul prin Neclintire. E drept că se poate interpreta şi că “şi-a dat-o”, reflexiv, prin “pocnirea” cu Nică al lui Ştefan al Petrei. Smaranda, oricum, a suspendat autosacrificiul, însângerarea cu sinele autosacrificial, pe filele unse ale Cărţii-Lume, Cărţii-Fiinţe (Adam). A suspendat autosacrificiul, pentru a controla efectele de refacere, redresare a Paraşabdei (“încercate” de demonii-bejeni!).
Nică-Neclintitul ascultă - adică suportă, el însuşi, “bleanda”, lovitura diapazonală dată, chipurile, hotarului-legătură Smaranda Graalului - în realitate, propriului OBRAZ DE DRANIŢĂ. Căci Nică Neclintitul este, în fapt, înregistratorul calităţii de Recuperator al Paraşabdei, de către Nică Încercatul-Examinatul. Şi pe obrazul lui Nică Neclintitul apar gradele de reiniţiere sacerdotală întru Paraşabdă, ale lui Nică Încercatul-Examinatul: 29 (prin adunare, cum fac iniţiaţii pitagoreici - adică 2+9, fac 11=numărul similitudinii întru divin). În masonerie, este un grad însemnat. Dar mai e până la încheierea numărului vertebrelor - până la gradul 33! “Ghiotura”[10], deci, încă nu e întreagă-plină: “câte au să mai fie!” (până la 33). Panica este tocmai că e prea bun, că a recuperat Paraşabda atât de repede şi corect, încât merită o avansare sacerdotală prea verticală![11] Deci, fără acoperire sacrală, în macroritmul cosmic! Observăm, deja, simptomele promovării sacerdotale: a-tremurul-cutremurul mâinilor, ce-au dat (şi dau!) “bleanda” Paraşabdei - rezultă rezonarea MÂINII Demiurgice la Paraşabda; b- scăpărarea picioarelor, adică mutarea Coroanei Luminii de la cap la picioare, ceea ce înseamnă rotirea fiinţială cu 180 de grade (“tot scăpăram din picioare” – s.n.) - darea peste cap a lui Făt-Frumos, pentru metamorfoza, din orice în orice (iată ce efect miraculos a avut autosacrificiul, pe Yama-Yantra hieroglifelor-muşte!); c- crăparea măselei – crăparea Pomului, pentru ca, de sub scoarţă, să iasă Craiul Paraşabdei - cu paredra Zâna Paraşabdei[12]; d-interiorizarea şcolarului “celui de-afară” (aşteptând cu neastâmpăr să vie un lainic de şcolar de-afară”) - Nică al lui Costache, pentru expansiunea răspânditoare de Paraşabda, a Craiului-Preot-Nică(Ioan). Şi ce-i mai important - BICIUIREA! Nu se mai face prin jupuire a pielii fizice - ci prin Adevăr-Revelaţie, direct-spirituală: “Dar adevăratul (s.n.) Sfânt Nicolai, făcătorul de minuni, se vede că a ştiut de ştirea mea.”
CRĂPAREA MĂSELEI se continuă prin SPARGEREA UŞII ŞCOLII. Fuga este spre Uterul Casă-Originaritate. El-Nică al Paraşabdei este Osiris, Fraţii-“Demoni”-Maeştri (“Nic-a lui Costache”, substitut al Smarandei, şi Toader a Catincăi - Doritul de Dumnezeu Coroana-Încoronatul, substitut al lui “Ştefan a Petrei”) au, ca însemn al magistraturii supreme, ORBIREA şi SUNETUL-VITRIOL (“au trecut pe lângă mine vorbind cu mare ciudă; şi se vede că i-a orbit Dumnezeu”). Orbii-Maeştri îl trimit la extrema de jos, infernală, a Axei Polare - îngropat la rădăcina păpuşoiului (la capătul de jos, viu, al Păpuşii-Golem-Nevii) - regresie în uter - pentru a se naşte, după moartea iniţiatică (şi masonii mai păstrează acest ritual!): resurecţia de la “inferos” - “am ţâşnit o dată cu ţărna-n cap”! Extraordinar! Mai clar, cum să fi zis? Dar noi, cei de azi, ne-am zăpăcit cu totul şi încurcăm dezastruos cuvintele! Alarmă, alarmă, alarmă! – pentru Logos-ul Românesc.
Resurecţia are loc atunci când Paraşabda-Adam-Nică se identifică cu Verbul Divin - Tăcerea Ăură: “nemaiauzind nici o foşnitură de păpuşoi, nici o scurmătură de găină[13]” – pe de o parte, vegetaţia vibratorie, pe de alta vibraşie terestră - dar cu reverberaţii în cealaltă lume, celestă (transmisă, simpatetic, cerului: Găinuşa de Aur!). Vorba lui Ion Heliade Rădulescu (alt iniţiat!) “Tăcere este totul şi nemişcare plină” – pace în ceruri, şi bună învoire pe pământ - Heliade-Iniţiatul şi Iisus-Dumnezeul sunt pe aceeaşi lungime de undă, se întâlnesc pe coordonatele Paraşabdei Perfecte-Tăcerea Sacră, ca Vibraţie Pură la modul absolut!
Ca premiu, consacrare oficială, sacerdotală (Recunoaşterea “Veghei” – prin neacceptarea cantitativului “iniţiatic”): re-venirea la uterul-casă, de unde nu voia să se mai ducă la şcoală, pentru că nu mai avea ce învăţa: murise iniţiatic, de-a binelea (“măcar să ştiu bine că m-or omorî”) şi suferise resurecţia - ei bine, confirmarea calităţii iniţierii sale, prin moartea iniţiatică, o are prin venirea Preotului Ioan - “înţeles cu tata” (adică Încoronat ca desemnat Con-Veghetor-Stăpân al Kalpei) - cel puţin pentru această epifanie: a- transformă biciul-Sfânt Nicolai în biserică-Sfânt Nicolai (“poate că te faci şi popă aici, la biserica Sfântului Nicolai”); b-confirmă, astfel, succesiunea lui Nică la Tronul Sacerdotal Cosmic; c-confirmă că “bleanda” încercată pe Reunificatoarea Smaranda (în cadrul schizofreniei auto-verificatoare) este atât de bine reuşită, încât e posibilă identificarea hierogamică: “am o singură fată (ca Împăratul Roşu-Soarele, din Povestea lui Harap-Alb) ş-oiu vede (sacral, adică va orbi…) eu pe cine mi-oiu alege de ginere”.
Iată cât de benefică, pentru destinul lui Nică, a fost “bleanda” - sunetul diapazonal, de verificare a propriei purităţi, de Stăpân al Paraşabdei. Totul s-a reglat, s-a transfigurat în perfecţiunea sacră a Ritualului-Biserică:”încep a mă da la scis, şi la făcut cadelniţa în biserică, şi la ţinut isonul, de parcă eram băiet” - adică, scrie CU SÂNGELE LUI DE LUMINĂ, ţine isonul (în sensul de acompaniament-asentiment) - LUI DUMNEZEU!, cădelniţează-PENDULEAZĂ RECUPERATIV-RITUALIC între viaţă şi moarte - “DE PARCĂ ERAM BĂIET” - cu sensul de INIŢIAT DEPLIN, Andros-ul Divino-Uman - trecut prin examenul Paraşabdei Trupului Său.
*
prof. dr. Adrian Botez
***
ZGURILE LUI VASILE ŞI DECLINUL ŞCOLII INIŢIATICE. PAZNICII NU DORM!
Are vreo legătură “bleanda” diapazonală, dată obrazului Smărăndiţei (Neclintitul) - cu prinderea la oaste cu arcanul, a bădiţei Vasile?
Cum să n-aibă? Toate au legătură cu toate, în mitul Paraşabdei, în cadrul Spiralei Vibratorii Cosmice. PALMA este scăpărare a Focului - prin contactul Purusha-Prakrti.
Vasile-Poruncitorul Verificării purităţii Paraşabdei, prin reuşita (intermediarizată de Neclintitul), a fost avansat, fiind introdus în FAMILIA PREOTULUI PARAŞABDEI ŞI GRAALULUI: a fost introdus în PIATRĂ (familia sacră, al cărei Stăpân al Kalpei este Ştefan-PIATRA). Şi nu oricum: de la nivelul Lumina-Fotea Cojocarul(Bărbatul Cosmic) al Biciului (Fulgerare-Jupuire) - direct la nivelul Focului-FOCA. Vasile devine Stăpânul (interior!) al CERCULUI-ARCAN(de fapt, al MISTERULUI DIVIN[14]). Şi astfel, în-cercuit (de cosmosul umano-divin), el ete transfigurat (în paralel cu Nică Examinatul şi Învingătorul Examenului), prin moarte iniţiatică-îm-pietrire (asimilare a Pietri-Drob de Sare-Piatra Filosofală): “Iar mama lui bădiţa Vasile îşi petrecea băietul la Piatră, bocindu-l ca pe mort!” Dar dovada iniţierii lui Vasile (prin intermediul lui Nică - sau invers: oricum, dovada Paraşabdei Purificate) este conştientizarea lumii sacre: “Las', mamă, că lumea asta nu-i numai cât se vede cu ochii” ( ci cât vede Orbul Sacru!) – şi a stării de Războinic al Luminii, Arhanghel al Neamului - rang la care îi dă dreptul rectificarea Paraşabdei Împărăţiei Verzi a BOURULUI-MOLDOVA: “Oştean a fost şi Sfântul Gheorghe, şi Sfântul Dimitrie, şi alţi sfinţi mucenici - care au pătimit pentru dragostea lui Hristos – măcar de-am fi noi ca dânşii!” (Credem a se observa clar că Bădiţa-Împăratul nu vobeşte precum un ţăran, căci nu dă exemple din satul Humuleşti sau din localităţi apropiate - ci direct din Panteonul Creştin! - ceea ce confirmă deja contactul iniţiatului cu lumea divină). Umilinţa-smerenia nou-promovatului în rang sacral nu poate acoperi deplin mândria de a fi seamănul sacru al Zeilor Nemuritori - ai “înviaţilor” şi “învietorilor” Pământului Spiritual: Dimitrie-Demeter, Gheorghe-Răscoltorul(cu suliţa-rază) al Pământului. Vasile s-a reintegrat în Olimp. Din el, pe Pământ, se scurg, ca din Spânu, zgurile reziduale ale corpului fizic: e drept că, prin paredrul său magisterial Vasile - Ioan a devenit yoghin plutitor în Duh (“umbla cu pletele în vânt”) - dar zgurile lui personale sunt reziduuri demonice, respingătoare, ale Vibraţiei Pure Primordiale: Iordache “fărnâitul”(defecţiune-degenerare-perturbare gravă a Paraşabdei), care “clămpănea” de bătrân ce era (bătrâneţea nu aduce, automat, şi magisteriat divin, dacă nu există gestul autosacrificial, de retransfigurare, prin sânge: a muştelor în sânge, al clămpănitului în Paraşabda, al literelor-buchii în hieroglife sonore); “ş-apoi mai avea şi darul suptului” (s.n.): în loc să ofere, autosacrificial, Paraşabda, el o înghite, pentru a o degrada în labirintul infernal al tractului digestiv-intestinal.
“Aşadar şcoala a rămas pustie pentru o bucată de vreme.” Orice realizare a stării poros produce, compensatoriu, starea de penia - lipsă şi păcat. Avansarea, pe Axa Polară, a lui Vasile, până la Capătul Osiei, închiderea în Piatra de Foc - lasă punga-buzunarul Prakrti inactiv, şi este nevoie de un nou act săgetător al lui Purusha.
Deocamdată, Adam Protogonos, aflat înafara stării de Şcoală-Iniţiere - cu rezervele strânse de la “bleandă” şi resurecţia pe Axa Păpuşoiului - repetă, palid, tot mai strins, gesturi ritualice - cărora le percepe tot mai slab, tot mai grav-deficitar - Paraşabda:
a-mânz (cal tânăr, Hermes Psychopompos, doar), nechează la Crăciun, rupând omătul de la o casă la alta.[15] De fapt nechezatul este Paraşabda dominată, marcând regresis Spiritului, “de la o casă la alta”, pe drumul în jos pe axă, de la un stadiu superior la un stadiu inferior;
b-de Bobotează “strigau chiralesa(n.n.:Doamne miliueşte) de clocotea tot satul” - e fiertură divină, sau e “forfoteală” (căci clocotul este premiza forfotului, dacă nu se alege, din clocotul focului-apă, Piatra Filosofală, Aurul)? Satul-Fiinţă clocotită nu e arsă - ci e înmuiată - nici măcar până la ambrozia-amrita: o înmuiere a balamalelor lumii, a articulaţiilor Finţei Lumii;
c-de aceea, de Bobotează, când ar trebui ca Apa să se înalţe ca Agheazmă, pe Verticala Axei Polare - se produce răsturnarea “mesei omului, cu bucate cu tot, în mijlocul casei”. De, balamalele - articulaţii ale Fiinţei-Casă cedaseră, în favoarea “tăbărârii” promiscue, gregare, non-ritualice, asupra Grâului Sacru, asupra Clocotului Sacru. Hrana nu mai înalţă fiinţa, prin asimilare sacră - ci dogoreşte doar obrazul lui Ioan - dar nu-l aprinde-transfigurează: “de i-am dogorit obrazul părintelui de ruşine. Dar el tot cu bunătate:-De unde nu-i, de-acolo nu se varsă, fiilor; însă mai multă băgare de samă nu strică!” Mai este materia-Prakrti (ea este permanent-cantitativ - dar nu şi calitativ). Iar vărsarea ar trebui să fie vomă resurecţională, din pântecele transfigurator al Lupului Fenrir al Crăciunului şi Bobotezei (şi Toaderilor “păgâni”). Dar vărsarea este, fără focul arderii (înnegririi oculte, a morţii iniţiatice), este, zicem noi, risipire - fără băgare de samă=introducere a ordinii, a dharmei cosmice. Şi dharma se diminuează, nefiind susţinută de Focul Central Autosacrificial, Axa se dezaxează, treptat. Devine Pântece infernal: grâul colivei, în loc să însemne Hristos, înseamnă răsturnare în pântece: “numai să fi avut pântece unde să pui coliva…”. Paradisul ordonat încă e, aparent, abundent-calitativ - dar, treptat, abundenţa e viermuială - oamenii devin vermina unui cadavru: al Paraşabdei.
Ce cântă (în spiritul Paraşabdei) Nică al Paloşului (iniţiat-ales, prin tonsuri, de Arhanghelul-Baloş-Paloş ? Îngerul a strigat - deci este iniţiat întru strigătul apocaliptic al Arhanghelilor, care păzesc Paraşabda, dar păzesc şi Echilibrul Lumii de Jos. Şi auzind Strigătul Arhanghelic - oamenii au căzut în ek-stasis: au rămas cu gurile căscate la mine” – şi, evident, cu ochii închişi, văzând mistic-revelat PardesulParadis, apărat de Strigătul-AUM - al Arhanghelilor care păzesc Arheul Omului (căci acesta este Pardesul-Paradis: Fiinţa Prototip a lui Adam –Cel Neviciat de/întru Istorie).
Dar nimeni nu mai străjuie Lumea? Cum de nu - Smaranda, care împarte pâinea, se împarte pe sine, autosacrificial - sesizând clar dereglarea Axei, descinderea spre infernul dinţilor (străji iniţiatice, severe, ale Josului, prin care/după care se va urca iar, legic, la părinţi: “tot îs mai aproape dinţii (n.n.: straja-Cerber, severă, de Jos) decât părinţii(n.n.: de Sus). S-au văzut de acestea!” - deci nu e mirată, căci evoluţia spirituală e spiralată, dar şi sinusoidală (pe orizontală şi pe verticală).
Mama învaţă alături de Nică - ceaslov, psaltire (Paraşabda Sacră), Alexandria(Paraşabda Eroică, re-activizată).
Iar tatăl Kalpei doarme? Nu, Ştefan spune cimilitura sacră: Logofete, brânză-n cui”etc. - pentru a trezi Fiinţa lui Adam Protogonos.
Ei - dar trebuie autosacrificiu conştient, al catehumenului. Urmează moartea iniţiatică, la nivelul Verbului (cimilitura, bine cercetată de V.Lovinescu: “Chiţigaie, gaie - şi cinstita holeră - “tratamentul” lui Adam Protogonos, la focul Ţandurei Imperiale(Vasile Ţandură) şi al Necunoscutului (Ocultul Demiurg) “Lucrul rău nu piere cu una cu două”. Pe de o parte, se semnalează, deci, o exorcizare. Pe de alta - Răul extrem reface Binele: este logic şi legic acest lucru.
Iar din “Sfada Zeilor” - apare Cetatea Focului, prin reprezentantul ei sinecdocal David, care transgresează iniţierea la nivelul Broaştei şi a Arhanghelului cu Paloş – unde, iar, este găsită piatra “numai înţinată”, deci disponibilă pentru aruncare, de către nechibzuiţii catehumeni-arhitecţi: e aruncată “drept în Bistriţă, de clocotea apa”. Dar nu clocotea pentru a forfoti, ci pentru că era “sâmbăta lui Lazăr”-Reînviatul. Căutarea Pietrei Aruncate îi duce pe Nică-Demeter pe NAIUL –PLUTĂ de pe Repedea-Bistriţa - până la Copacul de Foc - din Paradisul învăluit în Ceaţa Orbilor: “cât pe ce să ne toropească bradul aprins”. Urmează vizita de-a doua la Nemuritoarea-Nastasia, care îi trece pe cei doi Nică - Demeter şi Victorie Sacerdotală(de fapt, două ipostaze ale aceluiaşi pesonaj-catehumen, Ucenic întru Iniţiere) prin mirul “dohotului de mesteacăn şi prin barzaq-ul ulciorului - scăpându-I de “râiele”-reziduurile demonice, care se strânseseră pe trupul Paraşabdei, din cauza peniei - de la avansarea pe Axa Lumii a lui Vasile. Şi astfel, după păpuşoiul-axă învietoare, urmează Învierea a doua - când este confirmat Nike – drept Unsul-Iisus al Paraşabdei, urmărit (şi înghiţit-vomat purificat) de “cânii”-Lup Fenrir. Încă o dată, s-a echilibrat THULA-BALANŢA: prima oară prin Soare-Vasile, a doua oară prin Nastasia-Luna - dar totul, sub privegherea refugiaţilor sacrali de pe Dealul AUM-ului: David-Nastasia, Smaranda-Ştefan - şi, să nu-l uităm, Preotul Ion Proiectivul , cel de sub Deal - întru care va deveni numitul Nică (deocamdată, catehumenul).
*
prof. dr. Adrian Botez
***
DIN NOU, PIATRA FILOSOFALĂ, ŢAPUL SATANIC ŞI CAPRA UITATĂ
Drumul ca Iniţiere - şi descoperirea Pietrei Filosofale - le-am mai discutat[16] - dar dorim a ne întoarce puţin, pentru a releva, acum, aspectele pronunţat alchimice, a ceea ce s-a petrecut sub Semnul Broaştei. Şi, în plus, pentru a demonstra dualismul semantic al simbolurilor cosmico-umane.
Deci, o cotim iar pe la episodul Eirene-Irinuca şi Caprele ei cu teribilul Ţap!
La cine putea să-i ducă Stăpânul Cetăţii Focului, DAVID, pe Ion-Nică şi pe Dumitru-Demeter - decât la Muma Pădurii, ocrotitoarea Focului din Lemn? Mai mult, Irinuca-Eirene (Pacea) este Zeiţa care are în posesie următoarele:
a-“o cocioabă veche de bârne, cu ferestrele cât palma(s.n.), acoperită cu scânduri, îngrădită cu răzlogi de brad şi aşezată chiar sub munte, pe malul stâng al Bistriţei, lângă pod (s.n.)”. Care va să zică, după înfăţişare, casa e un athanor (căci aproape îi lipsesc crăpăturile, este ermetic închis, cu excepţia PALMEI-fereastră - palma fiind emblema alchimistului, în faza de adunare a compozitului, pentru aşezarea-plantarea germenilor metalici în athanor); dar athanorul este din lemn, deci se va consuma înainte de a împlini faza Sulfului Roşu-purificatio. Este un athanor-prevestire, athanor provizoriu, în care se pot împlini doar mareele alchimice, coagula-solve; mai departe, va trebui căutat un athanor zdravăn, perfect închis şi rezistent;
b-mai avea “bărbatul, fata şi boii din pădure”: Irinuca e la Mijlocul Timpului, e THULE-BALANŢA: “nici tânără, nici tocmai bătrână”; “avea bărbat şi o fată balcâză şi lălâie, de-ţi era frică să înnoptezi cu dânsa în casă. Noroc numai că de luni (s.n.) dimineaţa şi până sâmbătă seara (s.n.) n-o mai vedeai: se ducea cu tatăl său în munte, la făcut ferestrea, şi lucra toată săptămâna ca un bărbat pentru nimica toată: doi oameni cu doi boi, la vreme de iarnă, abia îşi puteau scoate mămăliga(s.n.). Ba la mulţi se întâmpla de veneau noaptea câte c-un picior frânt(s.n.) sau cu boii stâlciţi, şi aceasta le era câştig pe deasupra”.
Interesantă familie. Cum ziceam şi în capitolul III, Eirene-Irina “domneşte” în zona Zmeilor (posibil ca “zmeii” să fie Dragonii Alchimici, Mercurul Feminin-Acvatic[17] şi Sulful-Masculin-Piric, care se “(z)bat” pentru realizarea lui MAGNUM OPUS-Piatra Filosofală!)! De observat că Fata şi Bărbatul lucrează “toată săptămâna” - adică sunt Creatorii Ciclurilor Cosmice.
Instabilitatea sexului face din zmeoaica-fată o întruchipare a LUNII - căci numai Luna trebuie “să iasă din casă” noaptea, pentru a adormi cosmosul, pentru a aduce visele, aştrii, stelele etc. Şi semn este că tocmai de luni n-o mai vezi (în casă) - luni fiind, evident, ziua Lunii. Dar şi Luna se întoarce, vine pe Apa Sâmbetei, într-un flux ritmic, modificat săptămânal, pe parcursul ciclului lunar. Bun. Dar celălalt zmeu-dragon(fixat sexual doar aparent, căci Irinuca e adevăratul bărbat-stăpân al casei - iar bărbatul e doar o anexă fluctuantă, versatilă - de observat că până şi la nivelul Fatei e marcată-menţionată, în mod apăsat sexual: ea “lucra(…)ca un bărbat” - în schimb, bărbatul-soţ e marcat doar formal-sexual!) - cine o fi? Răspunsul îl vom putea da doar coroborând datele transmise de Ion Creangă: există un pătrat al Pământului, care e format din doi oameni cu doi boi (=doi oameni cărora le corespund doi boi) - iar boii sunt în pădure nu pe câmp!). Mai mult, cvadruplul solidar, OMUL CU PATRU FEŢE, două câte două simetrice, vine sâmbăta “câte cu un picior frânt sau cu boii stâlciţi” – “şi aceasta le era câştig pe deasupra”. De ce se mai duceau în pădure, atunci - că doar nu erau miriapozi? Păi, pentru că îşi scoteau mămăliga!
Cei doi boi nocturni, din pădure, pot fi, la rigoare, zimbri-bouri - dar, mai curând, sunt INOROGI[18] (sau Cervus fugitivus - Mecurul versatil, care face curse, ronduri, sub semnul Lunii-Pădureancă a Cosmosului).
Piciorul frânt[19] îl are şi ciocârlanul din Povestea porcului - pentru că ştie unde-I Mânăstirea de Tămâie - adică a trecut în Caverna Cosmică a Inimii-Athanor-Hristos. Inorogii sunt/au devenit, prin regresie - boi stâlciţi (mai exact, stârpiţi - căci sunt simboluri ale virginităţii absolute, a Fecioarei Eterne-Luna-Artemis). Dar şi stâlpiţi - căci ei sprijină : I-atât Cerul-Cub (Pătratul evadat spaţial), II-cât şi Soarele-Mămăligă. Căci e şi firesc ca Luna să cheme Soarele (aşa cum Mercurul cheamă Sulful-Cinabrul) - mai exact, să-l stimuleze în apariţia sa. Acesta este CÂŞTIGUL “pe deasupra”: Soarele (de deasupra), dar şi previziunea/promisiunea vizionară a Soarelui Ocult(at), a lui OPUS MAGNA.
Iat-o pe Eirene fiind nu doar Zeiţa Pădurii, ci şi Zeiţa Diana (complementar) - având de-o parte şi de alta Inorogii Virginităţii Lunii Mercuriale. Şi paredră a Soarelui Stimulat-Sulful-Cinabru. Ce mai are, deci ce mai este - THULA-EIRENE?
c-Mai are UN ŢAP şi DOUĂ CAPRE - “slabe şi râioase, ce dormeau pururea în tindă”. Trei animale ale latenţei (râia caprelor, ca şi răpciuga calului lui Harap-Alb - este masca-ocultarea solarităţii - dar poate sugera şi inversarea simbolisticii, spre zona demonică) - nu doar prin cufundare în somn, ci şi prin ne-actualizarea, prin intrarea în semi-athanor. Sunt aspecte ocultate, aparent degenerate - deocamdată, chiar inversate - ale unei Triade Sacre - despre care deja am vorbit: inorog-Eirene-inorog. O triadă aseică, nedecompozabilă. Elementul din mijloc, corespunzând, poziţional, Eirenei, este ŢAPUL ISPĂŞITOR - Hristos, cel aducător de pace în lume prin autosacrificiu (“Rupere în bucăţi”) - dar actul autosacrificial este îndeplinit în solidaritate perfectă cu “colateralii”: ce face Hristos este prin tâlharii-contrarii: cel din dreapta (al Credinţei-Afirmare) – şi cel din stânga(al Contestării-Negare). Alb şi Negru - şi la mijloc - Izbăvirea prin Soarele Ocult-Hristos. În definitiv, “ruptura-euharistia cristică se face prin “tragerea” lui Iisus din cele două părţi contrarii, dar, în acelaşi timp, Iisus împacă-uneşte contrariile, în Mijlocul Cosmic (Miezul Lumii - punctul de intersecţie al Crucii[20]).
Iar dacă am imagina un Atelaj Cosmic cu cele trei animale, deocamdată încă ne-activate spiritual-sacrificial - ar corespunde la ceea ce am numit, prin Moş Nichifor Coţcariul: “Alba-nainte, alba la roate,/Oiştea goală pe de o parte” – Caprele-Iepe Solare (prin activarea cristică) şi, în mijloc, ocultarea Marii Lipse Cosmice (Oiştea-Axă – “goală pe de o parte”) - care cere, în registru cosmic compensatoriu, Marea Împlinire Cosmică: prin Ţapul Ispăşitor, Soare Ocult, Hristos.
De fapt, Eirene. Căci, pentru ca evoluţia spirituală a lui Nică-Demeter să continue, Eirene cea Ocultă (şi ocultată: “ne pune dracul” - nu se codeşte Catehumenul Nică să-i spună Irinucăi pe celălalt nume ) şi Preoteasă Supremă (ca Fata Vatamanului Satului) urneşte, prin cuplul Nike-Demeter, PIATRA DIN VÂRF (“numai înţinată” - deci pregătită de aruncare) - s-o pornească la vale, “săltând tot mai sus de un stat de om”. Coborârea URIAŞULUI-Dragonului (“mai sus de un stat de om”) Ămpietrit activează TRIADA LATENTĂ - spre funcţia euharistică-autosacrificială: capra(Eirene) “ruptă în bucăţi”, distruge-dărâmă athanorul provizoriu, în care doar Mercurul lui solve se poate evidenţia - pregătind premizele unui viitor athanor, definitiv, al Sulfului Roşu - purificatio - cel din casa lui Pavel, paredrul lui Petru, tatăl lui Nike-Demeter.
Piatra-Om face apa mercurială să clocotească (să nu uităm că este combinată cu leşia-Vitriol, pe care, deocamdată, doar o experimenta Nike-Demeter) - deci să cheme Focul, pentru a o ridica la rangul cuvenit, de Elixir al Nemuririi-Piatră Filosofală recuperată, înălţată la cheia bolţii cosmice - transsubstanţiată în Pâinea Vieţii Veşnice.
Ce putea face mai mult Eirene-Hristos, pentru Pământul-Humuleşti, cu reprezentarea antropomorfă Nike-Demeter? A devenit Capra Uitată-Autosacrificată - deci, prin ea, Ţapul Satanic a devenit Mielul Cristic - iar Capra Cealaltă (cea “VIE”) a devenit fie Capra Amaltheia[21], cea care l-a alăptat pe Zeus - fie (în registru preponderant creştin) Marea Oaie Cosmică – Maica Domnului.
Dar, în calitatea ei de alter ego cristic, va mai face un lucru deosebit de important: îi va sui pe cei doi (adică, ambele ipostaze ale Catehumenului Ioan) în Bradul de Foc-Axa Lumii, pentru a dobândi perspectivă, prin trecerea din starea Joseni, în starea Deleni, asupra propriei lor Opere de (Auto)Transfigurare Spirituală - MAGNUM OPUS - să vadă, deci, Focul Central al Athanorului Definitiv.
*
prof. dr. Adrian Botez
***
LOGICA MITULUI. FIUL PISICII ŞI AL CÂINELUI. ŞOBOLANUL ŞI APOLLON SMINTHEUS. OPERAŢIUNEA CHIORULUI CU PETEC NEGRU. PENIA-POROS - ŞI POVESTEA RATĂRII UNEI “CĂSĂTORII”: CUCUL CU PUPĂZA
Am discutat partea a II-a a Amintirilor din copilărie, preponderent, din punctul de vedere al problemei puterilor sacrale ale Părinţilor-Zei - Smaranda şi Ştefan - şi urmărind tribulaţiile Luminii (căutării focului în apă) , în cazul Nică.
Ar fi de discutat o “Şcoală” şi aici: a pupezei-cuc şi a cireşului-cânepă. La mijloc de codru des - cum îi plăcea Amin-ului să spună - ies păsările, se aleg îngerii, se pregătesc zborurile spirituale. Apoi, abia, urmează întâlnirea cu sfinţii voievozi ai cerurilor, cu Duhul-Popă şi cu Athanorul celor 10 germeni (la “Folticeni”) - sub oblăduirea Triadei PAVEL-BODRÂNGĂ-FIERARUL.
Mama are chinul naşterii mistice a Celui Uns-Iisusul, ca Tobă Mistică a Paraşabdei. Iar Moşii-Spiritele Primordiale(Moş Vasile, Moş Chirpec, Moşul cu Viţica-Bour etc.) verifică tot Paraşabda - prin Ion cel Golit(prin schizofrenie sacrală)/Ion cel Împlinit. Piua GOLITĂ de sumani (=ţesătura vieţii) cere: sânul UMPLUT cu Cireşele Focului, sub semnul Cieriului Cucului. Intervine Talpa Iadului, cea care bate Toba Mistică, pentru a exorciza Iadul: Maria-Marioara vrea să bată Toba Mistică-Nică - dar, prin cânepă[22], Cel Plin(cu sânul solarizat de cireşe!) aleargă mai repede decât Cea Golită/Golitoare (Mărioara-mama lui Ion Golitorul Chiuei cu Ţesătură[23]).
Cuc fiind, Cel Plin fiind - Nică va căuta nunta sacră cu Pupăza Scorburii-Cavernei (paredra Mamei Regale): datorită Moşului cu Bourul (Moldovei), nunta cu golul “spurcat”(de fapt, mistic!) nu are loc, ci, invers, golul “spurcat” devine Cocoşul-Ornicul Adevărului. Trecerea prin zona infernală(de fapt, la fel ca în cazul Pupezei: zona mistică, de încercare): ţigani-balauri-dragoni - nu-i înghiţit-vomat(“au şi tăbărât bălaurii pe mine, şi cât pe ce să mă înghită”) , pentru că nu-i implicat în nunta cu pupăza…Adică, încă nu merită purificarea, deci nici nuntirea, dacă nu a recunoscut-o pe Regina Psihopompă! Şi aşa mai departe, se urmează logica lucrării spirituale…
*
Se spune, de obicei, că Partea a II-a a Amintirilor nu are o ordine logică, n-are o rânduială a secvenţelor narative. Se uită, bineînţeles, cu voie sau fără voie, de LOGICA MITULUI.
Nu numai că există logică – dar ea este perfectă, în partea a II-a a Amintirilor. După ce finalul părţii I ne vorbea despre recunoaşterea, de către “fetele mai drăcoase” – a UNSULUI, Alesului (şi prin tonsura călugărească) - deci, bun să se stârnească, pentru el (NU împotrivă!), “CÂNII” (Lupul Fenrir multiplicat, “sinecdocat”) - partea a II-a ni-l arată pe cel “alungat” de/prin “câni” (pentru a-l înghiţi, la modul morţii iniţiatice, pentru a-l scuipa “de o mie de ori mai frumos şi mai sănătos”, ca pajura din povestea culeasă de Petre Ispirescu, despre Prâslea cel voinic şi merele de aur - adică Stăpân al Noii Lumi-Manvantara) - ca fiind Fiul Pisicii - sau Fratele Pisicii (după cum Ion este Ion de pe Dealul AUM-ului, Ion Proiectivul, sau este Nică, fiul Smarandei şi al Ioanei).
După cum se ştie, PISICA este Zeiţă a Nopţii, dar şi a Focului. Blana ei scoate scântei, trupul ei este vulnerabil la infiltrarea demonilor.
Nică, cel care stă sub semnul Athanorului Înfocat, se luptă, în sensul mitic, al asimilării complementarităţii - cu MÂŢELE (care-l zgârie şi-l scuipă - adică îl jupoaie-înghit şi-l “stupesc” înapoi, ca şi pajura). În definitiv, CÂINELE şi PISICA se spune că sunt SOŢ şi SOŢIE, ca şi Soarele şi Luna: dacă-l alungau, CÂINII, spre a-l înghiţi şi scuipa (transfigurare iniţiatică - şi, în acelaşi timp, să-l asimileze Câinelui Solar) - de ce n-ar fi necesară şi o iniţiere simetrică, sub semnul lunar al MÂŢEI-PISICII?
Smaranda-Pisica din Caverna Casei, îl iniţiază în misterele duble ale Focului - Focul Solar, Ascendent - şi Focul Lunar, Descendent: CĂRBUNELE, respectiv TĂCIUNELE - şi în dozajul exact al Focului, necesar pentru menţinerea stării de THULE-BALANŢĂ, în acest Manvantara.
I -Tatăl-Câine “îl alungă”[24] în Pielea-Sat, pentru a vedea cât a învăţat despre Taina Focului - căci altfel, dacă nu ştie Taina Focului, cum ar putea stăpâni BICIUL, adică Trăsnetul Justiţiar? Ar da foc universului, ar incendia, înainte de vreme şi fără rost sacru - Manvantarul!
Şi iată-l pe Nică, împreună cu alţi 5 tovarăşi (întruchipări ale lui Vishnu, ca şi Harap-Alb cu tovarăşii săi), în Noaptea de Anul Nou (după călărirea Focului Saturnian-Porcul Saturnian “învălit în paie” - sugerându-se transfigurarea lui Saturn în Cel al Ieslei-Hristos, de Crăciun, şi luând coada porcului s-o frigă - pentru completarea anatomică şi ritualică a Imaginii Calului Solar - şi “beşica” cu grăunţe - de fapt, Beşica-Grăunţă - căci “beşica” trimite nu la băşica udului, cât la băşica, umplută cu Aer-Prana, ci la băşica Peştelui-Hristos, plutire peste Apele Lumii - iar grăunţa este însuşi însemul heraldic al lui Demeter-Hristos), pornit în expediţia căutării şi stăpânirii Focului, cu unelte de scormonire, aţâţare-provocare, actualizare întru emergenţă-epifanie, a Focului. Dar:
a-scurtătura-lemn al Focului, trimisă înspre Nică, în chip de încercare a capacităţilor sale de asimilare a Focului – de către Şobolanul-Oşlobanul - care nu este altul decât APOLLON SMINTHEUS[25] (sminthis=şobolan, dar la noi a dat SMINTIT - adică Deviat de la Calea Stabilită, Calea Dreaptă; or, calea dreaptă-Dao, la români, ar fi creştinismul - or, Oşlobanu este preot, dar al lui Demeter-Dumitru, iar nu al “jidanului trenţuros”, din Noul Testament, numit Lazăr cel Înviat - a se vedea dialogul între Oşlobanu şi Popa Duhu şi Trimisul lui Dumnezeu[26]; fdar poate fi şi Zeul-Şarpe[27].
Apollon al Luminii e Smintit-Smintheos doar în raport cu creştinismul, în nici un caz în raport cu Zeul Focului Solar, al “păgânismului”. Şobolanul aduce ciuma, dar tot el vindecă de ea. Şi CIUMA este Foc - foc iniţiatic, având la noi, la români, un dublet mult mai des rostit şi, deci, mai cunoscut: “cinstita holeră”. Se vede treaba că moş Ţandură+Nenumitul, care l-au “vindecat”-iniţiat întru Focul Holerei (“Ciumă”) pe Nike-Nică - sunt, de fapt, dubletul ŢANDURĂ(Scurtătură de Lemn)-APOLLON SMINTHEOS - adică unul şi acelaşi zeu, întâlnit deja de Nică, în noaptea de Anul Nou: Oşlobanu-Apollon Smintheus (Zeul Sintezei forţelor divine, vechi şi noi);
b-COCIORVA-TABLA CU JAR, PENTRU ÎNCERCAREA-EMERGENŢA Calului Solar - şi a Horei Solare-COLAC - mânuită de nevasta lui Vasile-Aniţei: Vai, aprinde-v-ar focul să vă aprindă! zise ea, burzuluită grozav” ( am zice noi, “barzaq-uită” grozav - căci dacă nu treci proba cu tavaua cu jar, şi nu te aprinzi ca Telegar Solar - nu treci podul spre Împăratul Roşu-Soarele - rămâi “PE cuptior” (precum fiii, mare şi mijlociu, ai Craiului din Povestea lui Harap-Alb) - şi nu ÎN athanor - adică, rămâi copil regresat în uter pentru totdeauna, germene nefertil - iar nu RĂZBOINIC AL FOCULUI. “Dar cum se cheamă asta? În obrazul cui v-a învăţat…” Chiar, cum se cheamă? Căci neiniţiatul, ştim din triburile actuale de pe Pământ, n-are nume: numele ţi-l capeţi, într-un fel sau altul, doar ca reflectare a forţelor tale spirituale, din Oglinda Focului, ca probă iniţiatică trecută, ca victorie spirituală (asimilare a unei forţe primordiale). N-ai Nume (NUMA), n-ai Formă (RUPA) - pur şi simplu nu exişti. Şi atunci, “în obrazul cui v-a învăţat” - înseamnă “în obrazul cui a îndrăznit să mintă cosmosul, dând Nume şi Formă neiniţiatului, să apară Focul Ruşinii!” - care foc va produce repetarea în templu a preliminariilor iniţierii.
Căci, iată, în comunitate, în cosmosul ca templu expansiv, se dovedesc ca fiind insuficiente preliminariile. Căci băieţii FUG(“Atunci noi, la fugă, băieţi[…]”) - deci nu asimilează încă, nu fixează în ei Sulful Alchimic al purificării. Poate în noul ciclu de iniţiere - la anul…: “(…) ne arvonim noi şi pe la anul, cu jurământ, să umblăm tot împreună, ne-am despărţit unul de altul, răbigiţi de frig şi hămisiţi de foame…” (n.n.:Înfrângere totală şi penia energetocă maximă!).
II-Şi noul ciclu ste numit “smântânitul oalelor”. Nevasta lui Vasile-Aniţei”(A Cociorvei-Foc) este redusă la însemnul ei heraldic: BARZAQ-ul OALĂ. Pe puntea gâtului oalei este Focul-Smântâna Luminoasă. Nică fură cu limba, îşi arde Limba Creatoare de Paraşabda - dar nu suficient!: la încercarea Maestrei Smaraldului Graal, se dovedeşte că Sunetul-Limbă nu e copt, încă, cum trebuie, căci “crapă unde nu plesneşte”, sau invers: “<> – zic eu în gândul meu(…)”. Plesnitura şi crăpătura trebuie să fie identice - să-şi corespundă - altfel drumul de eliberare sonoră se închide : corespondenţa-continuitatea punţilor-căilor spirituale este condiţia sub care se poate contura Drumul de Ieşire, din Athanorul Fiinţei, a Paraşabdei Cosmice-Dharma Sonoră.
III-Şi urmează al treilea ciclu iniţiatic, în care mereu, se solicită funcţia Regală-Justiţiară a Biciului. Chiorul-Chiorpecul (Chiorul este văzător simultan, în ambele lumi; Chiorul cu Petec - Petec Negru, ca al piraţilor; căci, ce sunt piraţii, dacă nu aventurieri hotărâţi şi necruţători? Ce este petecul negru, de pe unul dintre ochi, decât simbolul, pe de o parte, al misterului aventurii “sălbatice”, adică depline, cu orice risc, într-o lume a iniţierii continue - iar pe de altă parte, al viziunii magic-oculte, asupra Tainei spre care se Aventurează!) - este CIUBOTAR ca şi Ştefan, pe amândoi legându-i funcţia de Maeştri deţinători ai Ştiinţei Trăsnetului+Tunetului, numit, magic şi tradiţional, BICI) - nu-l întreabă nimic, ci-i controlează gura cu limba arsă de la smântânitul oalelor: “îmi trăgea un puiu de răbuială ca aceea pe la bot”, “cu dohot de cel bun, care face pielea cum îi bumbacul”. În definitiv, ce-i face? Dohotul-mir, de Mesteacăn al Luminii Zeieşti - îl face pe Chiorpec rudă mitică şi cu (A)Nastasia din Cetatea Focului-Pipirig. Şi atunci, nu sunt decât două alternative ale semnificaţei acţiunii, pe care alternative noi le considerăm complementare:
a-una soteriologică: vindecă limba arsă de râile” (reziduurile de Prakrti) şi de rănile inutile, nesemnificative, de la “controalele anterioare, ale Smarandei (dar Chiorpec este substitutul lui Ştefan al Kalpei - deci autoritate superioară a Focului Cosmic);
b-miruieşte-unge, pentru a desemna pe Alesul Focului - de aici şi râsul permanent al Chiorului Sacru. Atâta doar că Nică nu înţelege ritualul mirungerii, sau încă nu-l suportă suficient de bine - şi regresează tot la mamă, “plângând şi stupind în dreapta şi-n stânga” - confundă Focul de Sus, celest – cu Focul de Jos, gheenic - şi scuipătura este, pesemne, exorcizatoare (de tipul scuipatului-scăldatului, cu propria agheazmă, apă+foc, în sân). Şi atunci Chiorpec e nevoit să fie mai explicit: “He, he! Bine-ai venit, nepurcele!” - adică, ai nimerit unde trebuie şi la cine trebuie: NU EŞTI SUPUSUL PORCULUI SATURNIAN (asta înseamnă nepurcele) – ci supusul Focului Solar (al Paraşabdei Solare - chiar dacă nu vrei să te supui deplin ritualului de iniţiere). Sau: vezi că nu te-ai iniţiat suficient în Focul Saturniano-Plutonic, de sub semnul Porcului! Şi-apoi, focul tot foc este, de-a lungul Axei Cosmice a Vieţii.
Abia acum o apucă, pe Mama Smaraldului Graal - chinurile (naşterii iniţiatice): “Şi mama avea un chin cu mine din pricina asta…” Fiind trecut prin proba Focului-Mirungere, înţelegându-şi solaritatea - el trebuie să mai fie născut o dată, de Responsabila Manvantarului - adică, prin moarte şi naştere iniţiatică, succesive. - transfigurat.
Vara Focului s-a împlinit - Toba Mistică a Paraşabdei (“pielea şi ciolanele”[28]) începe “să bată de războiu: brr…brr…” – cum face Talpa Iadului, în Ivan Turbincă, cu “pelea de câne” (“pielea rea şi răpănoasă – ori o bate, ori o lasă” – ori “brânză bună în burduf de câne”… - căci şi burduful tot o Tobă este - iar membrana Timpanului Paraşabdei trebuie să fie din Pielea Câinelui Solar[29]) - şi două beţe-ciolane (evident, ciolanele încrucişate ale piraţilor, de pe hârca de mort: este crucea magiei negre… - dar tot semn al resurecţiei, întru Forţă Ocultă!).
*
IV-Dar Toba Mistică a Paraşabdei, prin depreciere semantică, poate deveni cavernă, golire, penia - şi iată, iar, schizofrenia Ion-ilor: în episodul cu Cireşul şi Cânepa, există iar doi Ion-I - Ion-ii apei primordiale-Osana-Ozana(apa-aer de foc, coloana continuă a Templului Lumii, din ziua a doua a Facerii) - despărţiţi (schizofrenie sacră, pentru a fi, apoi, reunuţi întru victoria sacră:
a-Ion al lui moş Vasile (tot “pe-aproape de Moşi” - adică de spiritele Primordiale Veghetoare) s-a dus sub Cetate (adică, sub Dealul AUM-ului, sub Cetatea Zeilor Olimpieni), “la o chiuă din Condreni (Condreni – chiua păzită de Muma Codrului-Pădurii, stăpâna axelor vegetale-Coloane ale Templului Cosmic - dar şi ale Tuburi-Ţevi ale Naiului Cosmico-Paraşabdic!) s-aducă nişte sumani”. Adică, să golească piua-caverna-uterul (gestul stârpirii…). Şi o goleşte de toate câte sunt ale Satului-Fiinţă în starea de Iarmaroc-Expansiune[30].
Şi unde e gol (penia), trebuie, în mod echilibrator (sub zodia Thulei-Balanţă) să apară poros - plinul-împlinire;
b-şi astfel, Nică este nevoit să facă plinul-poros. Cu ce? Păi, cu ceea ce a învăţat, cât de cât: cu Foc. Iar CIREŞUL[31] este simbol solar-echinoxial. Cireşele sunt mici sori. Cireşul-Axul Lumii, în care e nevoit să urce Nică, e “cireş varatic, care se cocea-pălea de Duminica Mare”. Cireş timpuriu, cu foc timpuriu, foc care oscilează între roşul solar (cocea) şi galbenul lunar(pălea). Oricum, Copacul Axial al Vieţii cosmice are Soarele-Cireaşă Roşie în Vârf - şi luceferi-aştri pe ramuri. Este împlântat în timp sacral de densitate maximă: Duminica Mare.
Cum se descurcă proaspătul confirmat (din stadiul de catehumen) al lui Chiorpec-Ştefan - în postul de iniţiat întru foc? “(…)Mă trezesc în cireşul femeii(!) şi încep a cărăbăni la cireşe în sân(n.n.:Toba Mistică, “chiua” ce trebuie umplută repede cu Duhul Sfânt Solar), crude, coapte, cum se găseau. Şi cum eram îngrijit şi mă sileam să fac ce-oiu face mai degrabă, iaca mătuşa Mărioara, c-o jordie în mână, la tulpina cireşului“ . Celebra jordie-bici, după care tânjea atâta catehumenul Nică! Şi cu care îl jupuia Fotea-Bărbatul Cosmic - şi îl va jupui (potenţial sau nu), pentru ultima oară, înainte de Revelaţia Raiului - moş Luca!
Cireşul Femeii - de ce nu al Bărbatului? Păi, confirmarea sacerdotală, ca tobă mistică a Paraşabdei - tobă-foale divine, care când e goală, trebuie să fie plină - şi invers, pentru a aţâţa Soarele - Focul Ceresc - i-a făcut-o Femeia-Smaranda. Nu Ştefan-Bărbatul. Poate că acesta ar mai fi avut ceva de comentat. Oricum, Nică a preferat, dintr-o viziune manvantarică îngustă, pe Maestrul “mai la-ndemână-vedere”: Mama Smaranda, care era mai îngăduitoare.
Şi atunci, e clar că ceea ce Femeia-Cavernă iertase, jordia-bici (sceptru-falus masculin) nu putea ierta şi confirma, decât după/prin jupuire de viu - spre a Revela Trupul Arzător al OmuluiPrimordial. Vorba lui moş Luca, mai trebuiau arse “câteva jordii prin ţolul cela (n.n.: Athanorul subţiat la membrană), de v-a trece spurcatul” - ori în sens exoecizator (va ieşi demonul şi va rămâne Drobul de Sare-Piatra Filosofală), ori în sens de re-verificare, re-ispitire, cu curenţi acendenţi, dinspre Spurcatul (JOS), spre Curatul (SUS).
Toba Mistică, de fapt piua-cavernă în stare de penia, fusese umplută-împlinită (poros), prin îngrijirea ritualică a lui Nică. Dar calitatea Focului din Vârful Copacului Solar, calitatea Soarelui pe care trebuia să-l “remonteze” în Vârful Axei Polare - era una slabă-discutabilă, cu eclipse alternative (alternanţa între extremele Împărat Verde-crude - Împărat Roşu-coapte). Mă rog, se poate spune că, totuşi, datoria plinului-împlinirii-poros şi-o făcea, oarecum conştiincios, dacă nu şi bine.
Dar ce nu-i bun - e, totuşi, rău! “Dar bine, ghiavole, aici ţi-i scăldatul? zise ea cu ochii holbaţi la mine; scoboară-te jos, tâlharule, că te-oiu învăţa eu!”
Iată că Jordia-Bici-Mărioara se instituie într-o şcoală iniţiatică ad-hoc: ce n-a învăţat despre foc, până acum - va învăţa pe loc, prin transmisia energiei jordiei-bici, de jos în sus, pe Axa Polară a Copacului Lumii. Căci cine nu e Maestru, şi o face pe Maestrul, cocoţat fudul tocmai în Vârful Cireşului Lumii - e un impostor (“Tâlhar”). Are dreptate Mărioara-Maria - căci îndreptarea prin jordie, de fapt, Noua Axă a Lumii! - a Lumii-Nică, este un act nu doar de Justiţie, ci şi de Mizericordie, dacă ne gândim la eclipsele Lumii, prin calitatea proastă a cireşelor-aştri, cu care Nică popula universul!.
Dar Nică nu percepe decât latura justiţiară: “Dar cum să cobori, când jos era prăpădenie!” Se vede clar că perspectiva din Vârful Copacului îi aduce senzaţia de respingere, conţtientizată profund, a borborosului din zona înfernului-Prakrti. Şi, în definitiv, dacă tot a ajuns Sus - de ce s-ar mai coborî, în borboros - şi nu s-ar adapta, treptat, rectificând “din mers” lumina aştrilor cosmici?
Mărioara nu-l “chiteşte” însă cu 2-3 bulgări de pământ - adică, Nică se află, totuşi, într-o stare spirituală prin care se simte suficient de desprins de Prakrti - ca să nu se mai lipească de el pământul, proiectat, ca zgură-reziduu, de jos în sus. “Stăi, mă porcane, că te căptuşeşte ea, Mărioara, acuş!” Adică, să nu fi avut discernământ Chiorpec-Ştefan, când l-a consacrat drept nepurcel? De ce este văzut de Mărioara, nici mai mult nici mai puţin decât superlativul (sau, cel puţin, augmentativul) Porcului - “porcan”?! Se vede treaba că ceva lunar tot a rămas în Fiinţa-Nică, şi după MIRUNGERE - căci acceptă, total ne-eroic (deci, nu solar) să coboare “pe-o creangă, mai spre poale” - şi cade în Cânepa infernală - opusul semantic al Cireşului. Se întoarce în borboros, de parcă n-ar fi trecut prin nici o verificare ierarhic-divină, de parcă toate instanţele divine prin care a trecut au fost incompetente, “corupte”? Da şi nu. Dacă e să luăm simbolul iepurelui[32] în discuţie (“eu fuga iepureşte[s.n.]prin cânepă(…), ne-având vreme să-l sar [n.n.gardul din fundul grădinii], o cotigeam [labirintic] înapoi, iar prin cânepă, fugind tot iepureşte(…)Şi eu fuga, şi ea fuga, până ce dăm cânepa toată palancă la pământ”.) - trebuie să spunem că
a-iepurele este simbol al lipsei de măsură - iar Nică prin hybris-ul de infatuare-superbie a păcătuit, în primul rând, crezându-se demn de poziţia în Vârful Cireşului Lumii;
b- iepurele este simbol dominant lunar - dar poate fi şi “fratele sau iubitul ei” – adică, la nevoie, poate împrumuta şi valenţe solare.
De ce cotigea Nică, şi nu putea sări peste gard? Păi, e clar: Karma cireşelor din sân îşi spunea greu cuvântul. Cireşele coapte îl trăgeau în sus, spre a sări gardul grădinii Paradisului (de dincolo de gard!), cireşele crude-necoapte îl trăgeau în jos, în cânepa borborosului. În labirintul, pe care fuga iepurească, lunară, e gata să-l construiască, pentru a-l închide, în propria greşeală a trufiei (superbiei), pe catehumenul care se şi vedea-credea Maestru!
Şi totuşi, ciudata fugă iepurească, în ambele sensuri, prin cânepa borboros (mai ţinând cont şi de efectul, adiţionat, al cireşelor coapte din sânul-Tobă Mistică) creează, vrând-nevrând, o ORDINE ÎN INFERN: iar orice ordine, în infern, este împotriva infernului, slăbeşte forţele infernale. Cânepa cade palancă[33] la pământ - palancă=Axa-Copac orizontalizată!
Dar Axele Cânepii erau Coloanele Infernului - iar nu Cireşii-Copacii cu Rădăcini Celeste! Alternanţa eu-ea, în cadrul aceleiaşi atmosfere verbale-substantivale (fuga=dinamic-verbal şi descriptiv-substantival) produce o inertizare a fugii ca spaimă lunară - şi o încălzire, până la topire, a ţâţânilor iadului. Iată că jordia Mărioarei este tradusă în fapt-act: acest curent pozitiv, acest supliment al Focului Iniţiatic - lipsea pentru coacerea dublă: I-a cireşelor verzi - aştrii din sânul-tobă cosmică, şi II – a fiinţei catehumenului Nică. PERIA zodiacului inversat (“zece-douăsprezece prăjini de cânepă, frumoasă şi deasă ca peria”) este arsă de energia JORDIEI-FUGĂ accelerată, implantând sensuri cosmice - în haosul-borboros. Nică se înalţă peste gard (peste propriile-i limite, agravate de impostură şi superbie) “de parcă nici nu l-am atins” (imponderabilitate-levitaţie spirituală, de tip yoghin, care spune ceva despre circulaţia Shakti-Shekina şi de starea pe coadă a Şarpelui Kundalini - pentru a despărţi borborosul de cer şi Prakrti de Purusha) - iar mătuşa Mărioara…Ei bine, într-o inversare a Cerului, ea “păţeşte” ca Spânu: “se încâlceşte prin cânepă, ori se împedecă de ceva, şi cade jos”. “Cade jos” - de fapt cade SUS - căci Mărioara este suplimentul magisterial al lui Ştefan şi al Smarandei, este Stăpâna Fulgerului-Jordie. De ce anume se “împedecă”? Greu de spus:
a- ori că, epuizându-şi şi sarcina-misiunea, ea devine zmeoaică (prin transfigurare inversă), şi se “împedecă” de propria-i perie azvârlită în calea (de iniţiere a catehumenului) - de fapt, de peria, azvârlită în urmă, de către Făt-Frumosul Nică, perie în locul borborosului - asta ar însemna apariţia unei păduri de cireşi solari, în locul cânepii-labirint infernal;
b-ori jordia, inutilă acum, prin încălzirea pneumei-Nică, devine piedică pentru cel/cea care ţinea s-o folosească tocmai în acest scop, al încălzirii-suplimentării de foc. Şi Marioara devine “nebuna de mătuşa Mărioara”. Şi Spânu, în definitiv (ca şi orice Maestru!) - era nebun - în sensul de “outré”, situat spiritual înafara lumii profane.
Oricum, Nică a trecut gardul în zbor. Şi trecerea se plăteşte cu banul-mesaj sacral. Care era mesajul sacral? Nică a căpătat, în fine, ceva din imponderabilitatea spirituală a îngerilor Grădini Celeste. E mult, e puţin? Vom vedea.
Acum vine rândul confirmării bănuielii că Chiorpec-Ştefan a fost, el însuşi, prea îngăduitor în confirmarea unei solarităţi încă dorite, dar nu şu dobândite real - când îl consemnase-consfinţise, pe Nică, drept nepurcel. Pentru a nu mai greşi, nici măcar ca supoziţie, Ştefan-Chiorpec are grijă să folosească, de data asta, cu adevărat suplimentar, chelfăneala încălzitoare (poate chiar BICIUL…:”(…)mi-a tras o chelfăneală ca aceea, zicând: -Na! Satură-te de cireşe! De-amu să ştii că ţi-ai mâncat liftiria de la mine, spânzuratule! Oare multe stricăciuni am să mai plătesc eu pe urma ta?”). Şi, ceea ce arată mai clar că se pripise când îl fixase, ca nepurcel - e că acum îi spune : spânzuratule! Deci, îi/îşi face bilanţul cam aşa: 1-Nică a îngurgitat sacral sorii-cireşe (s-a săturat - adică, din punct de vedere al lui Nică, a făcut ce trebuia pentru iniţierea prin foc; 2-şi a mâncat liftirie de la tată; păi, lefter=fără bani, fără credit. Atunci n-a mâncat nimic - căci mâncase destul jar-cireşe (precum Calul Solar al lui Harap-Alb). 3-Înseamnă că s-a împlinit, iarăşi, ciclul iniţiatic? Nu în adevăratul sens al cuvântului: căci nu Nică a plătit banul de trecere - ci tot Tatăl. Pentru Tată, el rămâne (din pricina greşelii neplătirii-neconştientizării) – un neiniţiat, un SPÂNZURAT[34] între cer şi pământ - iniţiat cu rădăcina în Cer, dar care trebuie să revizuiască la Talpa Pământului - pentru a putea, apoi, revărsa generozitatea aurului-solaritate câştigat(ă). Un ucenic vrăjitor care, mereu, nu are încă stăpânire asupra Focului-Bici, ci i se suplimentează dinafară Focul-Bici. El trebuie să suporte o răsturnare la capătul de jos al Axei Polare (Marte -> Transfigurare) şi să aibă răbdare, apoi (cartea 14), pentru a reveni în Vârful Pietrei-Nastasia Vitriolului (cartea 13).
Nu are acces în Cieriul Cucului: “Mai pasă de dă ochi cu mătuşa Mărioara, cu moş Vasile, cu văru Ion şi chiar cu băieţii şi fetele din sat; mai ales duminica la biserică, la horă, unde-i frumos de privit, şi pe la scăldat, în Cieriul Cucului, unde era băteliştea flăcăilor şi fetelor, dorţi unii de alţii, toată săptămâna, de pe la lucru!” Nu că nu ar avea dreptul la scăldat, privit, jucat hora solară - dar încă se pune în primejdie şi pune în primejdie energia încifrată în aceste simboluri ale împlinirii ( hora) – şi ale trecerii (biserică, privire, scăldat în apa Styx-Osana-Ozana). Trebuie să se lase transfigurat total, prin Moarte Iniţiatică, în Caverna Daimonului Regal – Pupăza - pe care daimon îl va transfigura în GĂINUŞA DE AUR CELESTĂ – a Humuleştiului fără Ceas! Şi se va transforma pe sine în Auraş-Păcuraş, Hristos-Păstorul, Vitriol al A-Nastasiei-Nemurirea.
Încă nu este CUC. Dar ce este? Contrariul? Nu : Operatorul Transfigurării Daimonului Regal-Pupăză: spărgătorul de ouă de CUC ARMENESC - Pupăza “Spurcată”. Bine că nu disperă - ci acceptă să acumuleze(cu Răbdare tarotică!) - râsul demiurgic (chiot cu valenţe apotropaice, exorcizatoare) - în procesul de iniţiere-umplere a Pungii Neantului: “le făceam atunci cu chiuita”(s.n.). Înşiră Mărgelele KARMEI Kosmice ale propriei fiinţe, pe sfoara/sforul curgerii de la Moara Timpului (“mi s-au întâmplat în viaţă, nu aşa într-un an, doi şi deodată, ci în mai mulţi ani şi pe rând, ca la moară”) - nu le pune mormane, prosteşte. În ciuda aparenţei, actul iniţiatic al lui Nică are succesiune ordonată.
Căci - cine este PUPĂZA? Ipostaza antinomică (nadirică) a CUCULUI DIN ZENITUL CERULUI (Vârful Cireşului). Aşa afirmă Mihai Coman[35], vorbind despre Pupăză, destule despre duplicitatea semnelor-simbolurilor spirituale. Tradiţia nu face decât să consfinţească, să fixeze în panoplia Spiritului Uman-Cosmic, nişte adevăruri imuabile, ordonate şi coordonate de Creator. Evoluţia spirituală este, de fapt, urmărirea parcursului urmat de Spirit - pe Spirala Cosmică Infinită. O spirală şi o sinusoidală, în plan longitudinal, respectiv transversal, al Casei-Cosmos.
Aceasta este şi anamneza-dhikr a lui Ion Creangă, colaboratorul (până la consubstanţialitate cu) Amin-ul Neamului Românesc.
Nike-Nică îşi înregistrează spirala-sinusoidala iniţiatică - evoluţia sa ca Spirit în Casa Corpului Cosmic - Adam Protogonos. Atât şi nimic mai mult. Este Preot, este Rege. Este şi Demiurg? Poate ameliora doar - sau şi transfigura? Da, poate determina o mai bună “batere” a “firelor” sorţii în “urzeală”. Nu o schimbare a Ţesăturii - a Legii-Dharmei-Ţesăturii. Ţesătura este Paradisul - căci , cum spune Jorge Luis Borges[36], “doar atât”a creat Dumnezeu: Paradisul . Depinde, însă, din ce parte a Muntelui, de pe ce versant al Muntelui - cucerim-recuperăm Paradisul. Şi la a câta încercare de ascensiune a Muntelui. Şi cu ce mijloace de abordare a Muntelui Meru - a Centrului Spiritual al Lumii.
*
prof. dr. Adrian Botez
***
REGINA SCÂRNEI ŞI GĂINUŞA DE AUR. EXTENUAREA CATEHUMENULUI - ŞI ŢIGANII-DRAGONI. ARIADNA ŞI PUPĂZA
Stăpâna Manvantarului, Smaralda Graalului, vrea, pentru protejatul ei catehumen, o colecţie de răsărituri de soare - şi refuză drumul prin mlaştina-borboros, spurcatul drum care trece ad inferos, pentru a accede ad superos.
Dar, până şi o stăpână de Manvantara, nu e decât o reglatoare, nu o creatoare. Corectează, nu creează Ţesătura Destinului. Nică va transfigura, prin autosacrificiu, Ceasul – în Zodiac, Pupăza - în Găinuşă de Aur, Timpul - în Atemporalitate şi, confruntându-se cu / înglobându-şi Daimonul, va câştiga dreptul de acces la Piatră şi la Vitriolul Anastasiei, izbăvitoarea de otrăvuri, prin OTRAVA SUPREMEI ŞTIINŢE – cea sacră.
Satul Fiinţă vuieşte:
a-de vatalele ce bat firul sorţii umane în Urzeala Şesăturii Cosmice;
b-dar şi de pupăzitul Cocoşului-Cucului Fals, “spurcat”, infernal: “Şi numai ce-o auzeai vara:Pu-pu-pup! Pu-pu-pup! des –de-dimineaţă, în toate zilele”.
Pu-pu-pup. De la pupat - sărutul-gaj al Satanei. Dar şi strigătul de neputinţă al Satanei: el nu poate crea - doar, cel mult, strigă începutul cuvântului CREAŢIEI: PU(I) - dar nu poate crea pui-germeni vii. “Sărută” sonor, se uneşte sonor cu cei pe care-i păcăleşte: îi “spurcă”, şi prin ei umple lumea de Golemii Lenei Spirituale - în ţarina olarului, ţărâna trădării esenţei - contra a 30 de arginţi…(30=3+0, 3 cercuri descendente în Singurul Ciclu: pu-pu-pup) - numită în text Ţarina Ţiganilor: negri - şi, totuşi (sau: de aceea) balauri-dragoni. Adică, negru=Misterul Divin[37]. Din ţarina păzită de ţiganii-dragoni, care cântă (oare nu cântă tot ca pupăza?) - cresc cozi de sapă-nonfertile - iar nu Copaci Cosmici Vii. Din lutul ţarinii înşelăciunii-trădării lui Iuda[38] - ies OALE-penia – nu şi VIN-poros. Adică: RUPA – nu şi NUMA.
Disimularea Spurcatei în Teiul de Aur - este culmea perfidiei demonice. Şi să-I mai zici şi Găinuşă (de Aur) - este culmea prostiei. Acum. Involuţia spirituală a celui care n-a avut să plătească gardul către Cireşul cu Cuc - este evidentă. El vrea să doarmă spiritual, să rămână cu spiritul-capul nocturn (“aveam grozavă ciudă pe dânsa; nu numaidecât pentru pupat, cum zicea mama, ci pentru că mă scula în toate zilele cu noaptea-n cap din pricina ei” – s.n.) - s-a săturat de atâtea încercări de veghe, de at’tea “munci ale lui Hercule” şi de ascensiune: Sacralizarea Porcului, Ascensiunea la gura-barzaq-ul Ulciorului Lumii - pentru a accede la Smântâna-Lumină din Paradis, Arderea Limbii, prin Smântână şi prin Mirungerea-Răbuială - Ascensiunea pe Verticala Cireşului şi Fuga Încălzitoare - pentru Topirea Cânepii, într-o sumă de fire ale Sorţii…O, ce obositor - mult prea obositor, pentru un biet catehumen! E nevoie de o pauză - adică, de o Sincopă Spirituală. Tot ce face Nică, în această secvenţă, este expresia Sincopei şi a Amânării. Cu cât face mai multe gesturi inutile, cu atât destramă Ritualul, la construcţia căruia contribuise, până în acest moment.
Nu numai că se lasă pupat (complementarizat) de Satana - ci chiar adormit spiritual, inversat spiritual, în orice gest:
a-lasă jos demâncarea-hrana adevărată, de la Mama Manvantarului (hrana zeiască-amrita) - ridicându-se spre scârna-mâncare(cuibul cu “chisăliţa” de ouă a pupezei = entropizarea germenilor vieţii);
b-se lasă fascinat, în ascensiunea încăpăţânată şi sterilă, pe Axa-Tei - de Mirosul-Putoare Demonică (“mă suiu încetişor în teiu care te adormea de mirosul…floarei”…), acceptând să nege Tămâia Celestă a Florilor din Vârful Teiului;
c-acceptă scorbura-cavernă a scârnei (nu a naşterii mistice!), în locul Vârfului-Săgeată al Copacului Vieţii, care străpunge Pântecul Celest;
d-îşi schimbă, cu bună-ştiinţă, norocul Curăţeniei (Purificării prin Foc, Starea de CUC) - pe norocul scârnei, Impurificării(“şi, norocul meu!…găbuiesc pupăza pe ouă”);
e-“Taci, leliţă, că te-am căptuşit eu! îi mai pupa şi pe dracul de-aczâum!” – de fapt, dracul fiind ÎNCĂPĂŢÂNATA FIINŢĂ, care înfundă mâna demiurgică în scîrna borborosului - confundă mâna cu scârna, Creaţia Cosmică - cu Haosul ;
f-confundă LEBĂDA (“şerpe cu pene”) care vâsleşte Paradisul şi-l cântă în Paraşabda Morţii ei (autosacrificiul Lebedei pentru / întru Vibraţia Primordială) - cu Pupăza: DE FAPT, CONFUNDĂ TOATE - ŞI Cucul cu Pupăza, şi Cocoşul cu Pupăza…Şi Şerpii Buni cu Şerpii Răi (înţelepciunea vitrilantă - cu răutatea inutilă);
g-devine BĂRBATUL SCÂRNEI: “mă îmbărbătez(s.n.) şi iar bag mâna să scot pupăza”. Iarăşi, a doua oară, mâna demiurgică se înfundă “ pe ce-a fi”(“şi iar bag mâna să scot pupăza…pe ce-a fi…”) - pe “ORICE”-ul dezolării şi dezorientării/dez-ordonării - negând ordinea demiurgică;
h-mâna, în mod normal, îi este resorbită de labirintul borborosului: “dar ea (n.n.: NU pupăza, ci mâna pentru pupăză!) se mistuise de frica mea în cotloanele scorburii, undeva, că n-am mai dat de dânsa nicăieri” - Nică se lasă fascinat de Maestrul-Minotaur, sinucigându-se spiritual, înfundat în tenebrele propriei conştiinţe adormite. “Măi! Anapăda lucru ş-aista” - singur recunoaşte că reuşise să inverseze, înspre rău, toate rosturile şi sensurile paradisiace;
i-capul-căciulă (căci căciula este craniul, mulajul capului uman) o tufleşte în gura scorburii: deci, rezultă o sferă a spurcăciunii, un cap ca labirint (ce contra-performanţă “glorioasă”: să transformi sfera, în labirint!) - deci, o întunecare a cosmosului! Lespedea-Piatră, în loc s-o înalţe în vârful Construcţiei Cosmice, o pune ca înlocuitor al capului-căciulă-labirint (intelectul deja spurcat…).
În Cosmos - oamenii-Fiinţa lui Adam Protogonos s-au întunecat: sunt ŢIGANI - aici şi acum, în sensul înjosirii, nu al ocultării. Lingurari - pentru că lingura neagră este pentru AMESTECAREA contrariului amritei-ambroziei: clocotul din cazanul vrăjitoresc, de la răscrucile nocturne!Să nu se uite că pupăza este obiect al magiei negre! Li se lungiseră urechile de foame(ţiganilor) - se transformaseră, adică, din Hristos - în MĂGARUL DEMONIC!
CÂNTECUL ţiganului (“lălăitul”) se opune contemplării boiereşti şi Calumet-ului vertical ţărănesc-românesc (“Ţiganului când i-e foame, cântă; boierul se plimbă cu mâinile dinapoi, iar ţăranul nostru îşi arde luleaua şi mocneşte într-însul”), “mocnirii” cărbunelui acoperit spiritual: este pupăzitul satanic.
SCÂRNA este mâncare sleită (dezenergetizată), pe care o aduce Demonilor Pupăzei - Ţiganilor, care “lălăiau aşa de fără chef” - Paraşabda degradată şi stinsă, redusă la “mogorogitul”-bolborositul de la Talpa Iadului.
Ei bine, când ai ajuns jos, cât mai jos şi cel mai jos - trebuie musai să urci. E o lege cosmică. Ţiganii devin DRAGONI - care “cât pe ce să mă înghită” - pentru a-l scuipa Curăţat-Luminat. “O chirandă mai tânără” - de fapt, metamorfoza (prin inversare) a Tălpii Iadului - se opune transfigurării lui Nică - ba chiar are viziunea unui atac (transfigurator sau nu) la nivelul Şefului Kalpei: “Cu tatul lui aveţi ce-aveţi, iar nu cu dânsul!” Cu “tatul” şi cu “satul” - deci, pe el lăsaţi-l, deocamdată, să-şi urmeze calea labirintică, să înveţe singur să-şi făurească o Ariadnă şi un fir! Prin care să-şi (re)amintească Tradiţia Iniţiatică…
Ţiganii consumă scârna-bucate. “Scăparea cu obraz curat” - este, de fapt, înnegrirea (spirituală) a obrazului, la acelaşi mod cu ţiganii: de aceea ei îl lasă în pace, căci nu se deosebeşte de ei. Aceasta înseamnă că s-a “împărtăşit” şi el din scârna-bucate. Mâna lui se va întoarce în labirintul scorburii - dar va fi oprită de Pupăza emergentă şi de ouăle-chisăliţă. Răul-Pupăză nu mai are perpetuitate prin ouă: chisăliţa ouălor de scârnă este prima sesizare a înfundării excesive, exasperante, în borboros.
Spuneam de firul Ariadnei şi de Ariadna. Ei bine, Ariadna devine, pentru Nică, PUPĂZA-pupătoare - iar firul eliberator pentru el devine împiedecător de picior pentru Pupăză (“leg pupăza de picior c-o aţă”). Dar nu şi călăuzitor de picior ( de aripi spirituale) pentru Nică. Caverna infernală din scorbura cu scârnă este transferată în labirintul infernal al Podului Casei Fiinţei (“ş-o îndosesc de mama vro două zile în pod prin cele putini hârbuite”) - printre cele putini hârbuite, care nu mai puteau reţine-apăra-conserva nici Apă, nici Lumina-Brânză, nici Aerul Tobei Mistice(“Buhaiul”), nici Focul Mirului din Ciubărul-Graal.
Iubirea dintre Nică şi Pupăză îi identifică cu Infernul-Pod Labirintic: “şi una-două, la pupăză, de nu ştiau cei din casă ce tot caut prin pod aşa des.” Cei din Casa Fiinţei Luminii. Dar cine iubea pupăza, ca soţ, la începuturi? CUCUL. Probabil, insesizabil, Nică, paradoxal, din cel identificat cu pupăza - devine cel opus pupezei.
Măriuca lu moş Andrei (alt moş, de data aceasta BĂRBATUL) - vine “c-o falcă-n cer şi cu una-n pământ”, să-l înghită (sonor) şi să-l regurgiteze (fiinţial-sonor) pe Ion. Ea e zmeoaică, balaur, Lup Fenrir - orice făptură, din Fiinţa Cosmică, ce poate transfigura pe un biet rătăcit în iubirea faţă de borboros - poate inversa, întru normalitate, pe orice fiinţă stă cu capul în jos, răstignită pe Copacul Cosmic-Yggdrasil. Nu îi este ei că a furat O pupăză - ci că a furat însăşi PUPĂZA: acesta este numele mistic (ocultat) al Diavolului Timp. De ce n-a furat şi monopolizat Diavolul-Timp - de ce s-a dat în dragoste, astfel blocând forţele bivalente ale daimonului doar pe varianta descendentă spre borboros. Daimonul-ceasornic, ordonator în Istorie Degenerativă, conlucrător cu Divinitatea Demiurgică (pe Axa Descendentă), a fost blocat pe un mic traseu, fixat în cloaca-borboros.
Cât de complexă şi “pe muchie de cuţit” este mentalitatea tradiţională: PUPĂZA-Demon e rea când îi este blocată bivalenţa funcţională. Altfel, mentalitatea tradiţională ştie să-I extragă Şarpelui - Dinţii Otrăvitori - şi să-l domesticească, să-l prefacă în Ocrotitorul (Ouroborosul) Casei-Fiinţă. Pupăza-Ceas-Timp Degenerativ este aspectul real, NU tradiţional. Deci, Nică s-a coborât (înjosit) infernal pentru că a blocat bivalenţa funcţională, a încălcat astfel tradişia, a personalizat demonul, pe dimensiunea iubirii pe dos.
Măriuca lui Andrei îşi pune gâtul la mijloc: devine barzaq - pentru Nică: să treacă Nică prin filtrul, pe podul tradiţiei care creează bivalenţele dinamice ale Axei Cosmice - şi se va cerne, din pupăză-aspectul malefic - rămânând cel benefic: GĂINUŞA DE AUR - din ZODIACUL CELEST ETERN. Nimic prea mult - addagiu care se potriveşte şi aici: nici/şi Găinuşă de Aur sau Cocoş Roş - dar nici/şi Demonul Borborosului: ceasornic, cocoş domestic, cu funcţii strict măsurător-ordonatoare, în Realul-Degenerativ. Nu descoperitor de comori - ci păstrător de Comoară (Taina Divină).
MOŞNEAGUL NEBUN CU VIŢICA , cel care-l crede (ca ne-alşii) pe Măsurătorul cu Cotul - Ştefan a Petrei - este însuşi Ştefan a Petrei, cu paredrul său BOURUL (disimulat paredrul ca viţică-junincă): Moşul Nebun (Smintheus Apollon) dezleagă firul Ariadnei (pe care i-l va trece lui Nică, să iasă - vrea-nu vrea - din labirint) - şi transgresează funcţia ariadnică, de la Pupăza-Demon, la Bourul-Divinitate Tutelară a topos-ului sacru (Moldova-Humuleşti-Pământ Ars=Ocult). Şi, amândouă, Viţica şi Pupăza - transgresează, în Centrul HUMULEŞTI: BOUR şi GĂINUŞĂ DE AUR.
Fuga spre Centrul Spiritual HUMULEŞTI este, iar, topitoare a ţâţânilor Iadului(ca şi în cazul “încălzitoarei” fugi prin cânepă…): totul reintră în normalitatea Celestă Zodiacală, starea paradisiacă se reinstaurează. Cu o rezervă, absolut firească: Nică va plăti spiritual rătăcirea - prin transfigurarea-moarte iniţiatică: a-rebotezat (“fuga la scăldat; şi când sar odată voiniceşte de pe-un mal nalt în ştioalnă, din greşală, drept cu faţa-n jos” - cu faţa înainte=cu inima purificată); b-înveşmântat în “năsip” şi prohodit (băieţii s-au strâns ciotcă împrejurul meu şi m-au înmormântat în năsip, şi m-au prohodit cum ştiau ei, şi de-abia mi-am revenit în simţire”). Procesul ritualic ia sfârşit la Apusul Soarelui(“şi-apoi am început a mă scălda în ticnă, până pe la asfinţitul soarelui” - atunci când “se răstoarnă lumea”) - când redevenitul (renăscutul) Soare Nică se reîntoarce în Casa Soarelui-Smarald, ca PĂSTOR alături de/asimilat VITELOR (“potrivind-o să vin acasă odată cu vacile şi spuind mamei că, scăpându-le văcarul din ocol pe ale noastre la amiază, eu singur le-am dus la păscut, şi de-aceea m-am întârziet acum”). De fapt, e adevărul-adevărat: Păstorul-Văcarul Nică, cel ajuns în Vârful Cireşului Lumii - se scăpase pe sine din ocolul Ordinii Cosmice - şi, acum, “întârziet”, dar NU PIERDUT! - vine înapoi în “ocolul”-Ritmul Circular Cosmic, al “vitelor” - adică, pocăit şi întors de la efectele propriei leni/eclipse spirituale, s-a supus hotărârii de dezlegare a Piciorului – spre Aripă - a Stăpânului Viţicii (Viţica Moşului Lumii, de fapt - BOURUL Heraldic).
“Tot păţitu-i priceput” - ca şi Stan, Nică nu va mai săruta diavoli, decât dacă şi când aceştia sunt îngeri reabilitaţi, în mod real, nu doar potenţial: toată povestea cu scăldatul, relatată, la modul tradiţional-simbolic, de V.Lovinescu[39] - se iaprăveşte cu adevăratul sărut, al Mamei-Smaranda (după purificarea până la aur):
”-Dumnezeu să te înzilească, Ionică, dragul mamei, şi să-ţi deie toate darurile sale cele bogate dacă te-i purta cum văd că te porţi de-o bucată de vreme încoace!
Atunci eu, pe loc am început a plânge, şi bucuria mea n-a fost proastă. Şi mai multă mustrare am simţit în cugetul meu decât oricând. Şi de m-ar fi bătut mama cu toate gardurile şi de m-ar fi izgonit de la casă ca pe un străin, tot n-aş fi rămas atât de umilşit în faţa ei, ca atunci când m-a luat cu binişorul. Şi să nu credeţi că nu mi-am ţinut cuvântul de joi până mai apoi, pentru că aşa am fost eu, răbdător şi statornic la vorbă în felul meu. Şi nu că mă laud, că lauda-i faţă: prin somn, nu ceream demâncare; dacă mă sculam, nu mai aşteptam ca să-mi deie alţii; şi când era de făcut ceva treabă, o cam răream de pe-acasă. Ş-apoi mai aveam şi alte bunuri: când mă lua cineva cu răul, puţină treabă făcea cu mine; când mă lua cu bineşorul, nici atâta; iar când mă lăsa de capul meu, făceam câte-o drăguţă de trebuşoară ca aceea, de nici sfânta Nastasia , izbăvitoarea de otravă, nu era în stare a o desface cu tot meşteşugul ei. Povestea ceea: <>”.
GARDURILE sunt jaloanele Căii. Vitriolul nu mai este otravă - când ai trecut de la cei de jos, la cei de sus: (A)Nastasia (evident, cea din Cetatea Focului-Pipirig!) - izbăvitoarea de otravă - îi dăruieşte PIATRA - dar, din păcate, într-o nouă spirală, el o aruncă (la fel cum a făcut la Broşteni…) în baltă-stagnarea Feţei Oglinzii dintre Lumi (nu în Bistriţa-Repedea!) - imediat, însă, luându-şi alături 10(zece) “cuminţi” s-o scoată: adică, pe Alchimiştii-Şolticii Universului. “Taman” zece sunt şi “tovarăşii” de la Casa-Athanor de la Folticeni-Şolticeni! Coincidenţă? Chiar (mai) credeţi în aşa ceva???
“Nebunul” care aruncă piatra a adunat, până acum, un ciclu-Manvantara - fără 1(unu) – Piatra filosofală; “Ia, am fost şi eu, în lumea asta, un boţ cu ochi, o bucată de humă însufleţită din Humuleşti, care nici frumos până la douăzeci de ani, nici cu minte până la treizeci şi nici bogat până la patruzeci nu m-am făcut”). 20 (de ani…)+30 (de ani…)+40 (de ani…)=90. Adică, 100-1. Nu e vorba de ani, ci de structura ciclurilor[40]!!! 9(NOUĂ) =Trei Triade iniţiatice: I-Ştefan-Smaranda-Nică; II-David-Irina-Nică[Demeter]; III-Maria[Marioara]-Andrei-Nică. 0=semnul ocult care marchează un ciclu epuizat.
Să-l vedem în şcoala Cetăţii Neamţului, “îngrădită cu psutiu, acoperită cu fulger “, printre sfinţii voievozi ai paradisului: “Înspre apus vin monastirile(…). Câţi domnitori şi mitropoliţi s-au rânduit la scaunul Moldovei, de când e ţara asta, au trebuit să treacă măcar o dată prin Humuleşti spre monastiri(…). Mă rog, la Monastirea Neamţului: icoană făcătoare de minuni, casă de nebuni[41](…). La Secu, hram de Tăierea capului Sf. Ioan Botezătorul; la Agapia-n deal, hram de Schimbarea la faţă; la Agapia-n vale, hram de Sf. Voievozi; şi la Varatec, hram de Sântă Măria mare(…)” - şi printre Nebunii Casei-Athanor - la mijloc de codru des - în centrul Athanorului-Varatec, de la Folticeni ( “Şolticeni”…)-Rădăşeni (Rădăcineni - la Rădăcina Pomului Cosmic).
Apar menţionaţi, aparent, anii istorici - dar, cum până acum nu se făcuse acest lucru, să nu ne-nchipuim că n-are semnifcaţie trans-istorică, magico-mitologică: nu că “Nică a ajuns la vârsta la care îţi poţi aduce aminte anii” - ci Nică a ajuns la stadiul spiritual, în care cifrele pot să-şi (re)capete forţa orfic-pitagoreică!!! Deci, şi “anii” vorbesc tot despre Paraşabda-Armonie.
După anul holerei (ciumei) transfiguratoare - notat 48=12(sic! Adică, 4+8=12), apar acum primii ani “întregi”, dintre care unul repetat: 1852, apoi 1855x2 . Ocultiştii, pare-mi-se, ar aduna: 12+16+38=…21. Adică: 1+2+1+6+3+8=21. Adică: 2+1=3. Mesajul: Se împlineşte Treimea Sacră a Spiritului Cosmic - prin tot ce se va petrece la nivel de Athanor Alchimic.
*
prof. dr. Adrian Botez
***
A TREIA SCHIZOFRENIE SACRALĂ:
ÎNTRE FIINŢA DIN LUME-ION - ŞI CUGETUL-ION
“-Nu mi-ar fi ciudă , încaltea, când ai fi şi tu ceva şi de te miri unde, îmi zice cugetul meu, dar aşa, un boţ cu ochi ce te găseşti, o bucată de humă însufleţită în sat de la noi, şi nu te lasă inima să taci; asurzeşti lumea cu ţărăniile tale!
-Nu mă lasă, vezi bine, cugete, căci şi eu sunt om din doi oameni, şi satul Humuleşti, în care m-am trezit, nu-i un sat lăturalnic (s.n.), mocnit şi lipsit de privelişte lumii, ca alte sate; şi locurile care înconjură satul nostru încă-s vrednice de amintire. Din sus de Humuleşti vin (s.n.) Vânătorii Neamţului (…). Şi mai sus, monăstirile Secul şi Neamţul, altădată fala bisericii române şi a doua vistierie a Moldovei. Din jos vin satele Boiştea şi Ghindăoanii, care înjugă numai boi ungureşti la carăle lor; unde plugurile rămân singurele pe brazdă în ţarină, cu săptămânile, prisăcile fără prisăcar, holdele fără jitar, şi nime nu se atinge de ele; iar oamenii din aceste sate nu ştiu ce-i judecata. Aproape de Boişte vine satul Blebea, care mai mult de jumătate, după ce-şi scapă căciula pe baltă, zice: <>
Înspre apus miază-zi vin monăstirile: Agapia, cea tăinuită de lume; Varaticul, unde şi-a petrecut viaţa Brancoveanca cea bogată şi milostivă şi satele Filioara, hăţaşul căprioarelor cu sprâncene scăpate din monăstire; Bălţăteştii, cei plini de salamură, şi Ceahlăieştii, Topoliţa şi Ocea, care alungă cioara cu perja-n gură tocmai dincolo peste hotar; iar spre crivăţ(s.n.), peste Ozană, vine Târgul Neamţului, cu mahalalele Pometea de sub dealul Cociorva (s.n.), unde la toată casa este livadă mare(s.n.); Ţuţuienii, veniţi din Ardeal, care mănâncă slănina râncedă, se ţin de coada oilor, lucrează lână şi sunt vestiţi pentru teascurile de făcut oloiu; şi Condrenii, cu morile de pe Nemţişor şi piuăle de făcut sumani. Iar deasupra Condrenilor, pe vârful unui deal nalt şi plin de tihărăi, se află vestita Cetatea Neamţului, îngrădită cu pustiu, acopetită cu fulger, locuită vara de vitele fugărite de strechie[42] şi străjuită de ceucele şi vindereii[43] care au găsit-o bună de făcut cuiburi într-însa.
(…)Câţi domnitori şi mitropoliţi(s.n.: iată celebrul dublet funcţional arhaic: Rex et Pontifex) s-au rânduit la scaunul Moldovei, de când e ţara asta, au trebuit (s.n.) să treacă măcar o dată prin Humuleşti spre monăstiri(…)tot lume bogată şi aleasă(…) la Monastirea Neamţului: icoană făcătoare de minuni, casă de nebuni, hram de Ispas şi iarmaroc în târg , tot atunci(…); la Secu, hram de Tăierea capului Sf Ioan Botezătorul; la Agapia-n deal, hram de Schimbarea la faţă; la Agapia-n vale, Hram de Sf. Voievozi; şi la Varaticu, hram de Sântă Măria mare; lume şi iar lume!
(…)Şi câte oştiri străine(…) tot nemţi de cei mari, îmbrăcaţi numai în fir, cu săbiile scoase(…)după Nataliţa cea frumoasă! (…) noroc de vărăticence(…) a-i face să-şi bage sabia în teacă, spuindu-le că cei ce scot sabia, de sabie vor peri. Dar ce-mi bat eu capul cu craii şi împăraţii, şi nu-mi caut de copilăria petrecută în Humuleşti şi de nevoile mele? (…) să arăt că humuleştenii (s.n.) nu-s trăiţi ca în bârlogul ursului, ci au fericirea de a vedea lume de toată mâna.”
Lungă şi ciudată introducere, tocmai acum, la partea a III-a - şi atipică, fiindcă până acum se ocupase de Satul-Casă, de Casa-Cuptor. Acum se ocupă de Satul-Buric al Pământului (al Lumii)-HUMULEŞTI[44]: funcţia de Rex et Pontifex, la Împărăţia Verde a MOLDOVEI, se capătă doar prin trecerea măcar o dată prin Humuleşti şi “monăstiri”. CRAII ŞI ÎMPĂRAŢII LUMII, deci (“lume şi iar lume!”) există doar datorită Humuleştilor!!!Mitul, deci, singura anamneză valabilă: PARADISUL-PARDESUL! Este structurat ca Cetate Ideală: “pe vârful unui deal înalt şi plin de tihărăi”, Muntele Iniţiatic, Centru al Lumii-Muntele Meru - nu sub, ca până acum - ci pe Vârf de Deal al AUM-ului - căci Cetatea Neamţului (Rudele Zeilor) este “îngrădită cu pustiu, acoperită de fulger” - stă sub semnul BOURULUI şi al ŞOIMULUI-VULTUR-PAJURĂ - dar şi sub acela al CEUCELOR (nu stăncuţe, ci CORBUL FOCULUI AUM-ului!!!). Cetate izotopică semantic cu Pipirigul nevăzut - Cetate a Iniţierii întru FICUL PARAŞABDEI - este epifania Humuleştilor, a Cuptorului de Humă în care Arde Fiinţa - HUMA ARSĂ DE DUHUL SFÂNT - fiind, de fapt, Adam Protogonos.
Iată de ce vorbeşte atât: pentru că vobeşte despre Sinele Său Sacru, care este Sinele Uman Sacru: Triada Sacră PIPIRIG(care sintetizează Vânătorii Sacri-Apollon+Artemis+Susuienii=Olimpienii Ceilalţi)-HUMULEŞTI-CETATEA NEAMŢULUI - este, de fapt, Făptura cu Trei Caturi (=trei nivele ale Spiritului şi ale Iniţierii) a lui Adam Protogonos: I-Foc
II-Pământ Ars de Duhul lui Dumnezeu
III-Zeu al Fulgerului,
al BOURULUI (care figurează, heraldic, la Mateiu I. Caragiale, în viziunea lui V.Lovinescu[45]) - BOURUL-OM (al Paraşabdei Demiurgice), al VULTURULUI şi CORBULUI (Vulturul Ioanic - însemnul Logos-ului Paraşabdei, semnul heraldic al lui ION; Corbul=Pasărea Focului, paredră a Vulturului Ioanic al Paraşabdei - pentru simetria Herbului ÎMPĂRĂŢIEI VERZI- GRĂDINA MAICII DOMNULUI-GRĂDINA PARADISULUI-MOLDOVA: [OM]VULTUR - BOUR - CORB
OM-ION
[Paraşabda-Fulger Demiurgic]
Biciul a devenit o realitate, în mâinile celui exorcizat şi identificat cu Ozana-Osana (Lauda lui Dumnezeu), cu MIKAËL. De observat că Ozana nu mai apare în descrierea heraldică, ci în trecere doar, ca “relaţie topografică”: peste Ozană - în debutul părţii a III-a : ION-OSANA - Ion al Paraşabdei.
Structurarea lumii, în jurul Paraşabdei, ţine cont riguros de Cetatea Tradiţională Sacră: I-Susuenii – BRAHMANII (peina-SECU şi poros-NEAMŢUL-Zeii Abundenţei); II-Vânătorii (Apollon-Raze)-KSHATRYA; III-Boi-ştenii+Stejarii(Ghindăoanii) sunt forţa liberă – VAISYA. Totul e liber, la acest nivel: plugurile ară singure (Demeter e împreună cu persefona şi cu Hades, în Triada Sacră), Bourul e liber şi hieratic (“boi ungureşti”=boi cu coarne mari, adică AUREOLAŢI); albinele-fiicele Soarelui-Dumnezeu sunt libere să reverse amrita asupra muritorilor, trasfigurându-i în ZEI; holde-grâul-Hristos e liber să hrănească Starea de Mântuire a Lumii, ca-ntr-un Paradis; IV-SÛDRA – clasa servilă - este aservită prin “blebea”-bâlbâială, non-stăp’nirea Paraşabdei, care non-stăpânire duce la robie, robie morală(zgârcenie!), dar, simbolic, la descoperire-decapitare (pierderea Căciulii-Cap, pe Apa Sâmbetei-Finalul de Ciclu, prin decapitarea Eului terestru - şi regresia permanentă la sufletul tatei=antecesorul - Moşii-Spiritele Primordiale, care le vor reda, poate, măcar Imaginea Paraşabdei, pentru a-i menţine fixaţi prin ek-stasis, deci non-activi în Corpul Sonor).
Restul mărcilor topos-ului sacru sunt ecouri ale Paraşabdei, ca mădulare ale lui Adam Protogonos: Cetatea Ocultă (Agapia “tăinuită de lume”); Cetatea Coacerii-Vara(Varaticul Mâinii Demiurgice: BRANCOVEANCA - vine de la BRÂNCĂ=MÂNĂ, care e bogată şi milostivă: Justiţie+Mizericordie, Mâinile de sub COROANA DE FULGER [Humuleşti-Pipirig-Neamţ] a Ketherului Sephirotic); Hăţaşul Căprioarelor - din mânăstire - Filioara (Strunga Caprelor Sacralizate-Oilor Sacre, barzaq-ul, pe unde se trage Firul Sorţii-Ţesătura Lumii-Fiinţei lui Adam Protognos); Sarea Alchimică şi Dizolvarea (coagula-solve) – Bălţăteştii[46] cei plini de “salamură”-saramură (sare dizolvată în apă); Zeii Săraci-CEAHLĂUL(Thie-Golon[47]), care este întruchiparea rezumativă, esenţializatoare, a Carpaţilor (Domnul Nevîzut, Întunecat, Negru, Ascuns - CHAR-NABUTAS sau CAP-NABOTAI[48]) - cu Ceahlăieştii, care poartă Fulgere-Topoare şi Cântare pentru Justiţie ( căci aşa se traduc Topoliţa, respectiv Ocea: Topol(r)iţa-Toporul Divin - iar Ocea - fie Oca-Ocaua, fie Ochiul Divin - care supraveghează Dreptatea). Focul care coace Aştrii-Poame, din Grădina Hesperidelor (Pardes), din Hyperboreea (Cociorva+Pometea: pe cociorva Luminii sunt puşi colacii-hore, sau sferele-poame); Susuenii-Ţuţuienii - Zeii de Sus care veghează asupra Întunercului Saturnian (slănina e râncedă, deci se descompune înspre Galbenul Luminii), prin Oloi-Uleiul-Mirul Luminii - şi ser ţin de coada oilor)sunt prelungiri ale OII / MIELULUI Sacre/Sacru - sunt epifanii cristice. Condrenii-Oamenii Codrului (Dumbrăvii Sacre), în care se produce cântărirea PIUEI şi controlul Ţesăturii Cosmice (sumanii); morile Zeilor (ale Sorţii date de Zei) ajung, firesc, să ne întoarcă la Cetatea de Foc Solar (Soarele Ocult-Negru). – unde este VACA alungată de strechea-Zeus: IO-ROPA, arătarea-epifania lui ION AL Formei Sacre, sau IANUS - Vultur(AER) şi Corb(FOC) - rezultând, din nou, hieroglifa BOURULUI SACRU (Paraşabda Demiurgică a MOLDOVEI).
Dialogul de la început, ca schizofrenie sacră, ruptură între fiinţă şi cuget - este alcătuit tocmai pentru sinteza fiinţei cu focul-cuget:
I-Fiinţa spune despre Rupa - forma-bucată de humă însufleţită (arsă) şi atenţionează asupra riscului ASURZIRII cu “ţărănii” ( o subtilă alarmă trasă asupra necesităţii Paraşabdei, care să dea NUMA-Nume Sacru, Sonoritate Sacră - formei “necioplite”, “ţărăneşti”, exclusiv chtoniene);
II-şi atunci intervine Cugetul, cu o ploaie de Nume-NUMA, pentru a ilustra Paraşabda Eternă (infinită în diversitatea modulării sonore, din care modulare se ivesc formele sonore, ca Idei Platoniciene, Arhei ai lucrurilor lumii terestrizate, Entelehii).
*
Să nu se treacă uşor peste demonstraţia virtuoasă a “glisării” fireşti de la Rupa la Numa şi înapoi, graţie stării paradisiace, la care s-a ajuns prin amintirea lui Adam Protogonos[49]: CAPUL LUI IOAN (dhikr-anamneză : BOTEZĂTORUL[50] - graţie-mizericordie=semnificaţie descendentă) TĂIAT, produce SECU(=penia) - care, deci, cere poros: Agapia (agapé=adunare) pentru transfigurarea golului în PLINUL DIVIN(real) - rezultă SCHIMBAREA LA FAŢĂ (pentru lauda-slava lui Dumnezeu - Agapia de pe Dealul AUM-ului - deci, Agapia ascendentă), cu alternanţa Voievodală-Rex-Justiţie (Agapia descendentă, din vale) - cu hram Sfinţii Voievozi; şi iar Mizericordia, care contrabalansează, pe orizontale Sephirotică, Justiţia:Vara-Varaticu – cu hram marianic-mizericordios - Sf. Măria mare.
Dar deasupra alternanţelor (penia-poros, Justiţie-Mizericordie, ascendent-descendent) stă THULA-BALANŢA: Mânăstirea (de fapt, Cetatea Ocultă/ocultată) NEAMŢ, care leagă firele ţesăturii, îmbină contrariile: icoană făcătoare de minuni/vs/nebuni, hram[51](sacru)/vs/iarmaroc(profan).
“Lume şi iar lume” - dar toată lumea se traduce prin Ştiinţa Sacră a redescoperirii Fiinţei Sacre - Adam Protogonos. Parte a III-a este ciudată de la început - pentru că intrăm în FOLTICENI-ŞOLTICENI, pe uliţa RĂDĂCINII LUMII-RĂDĂŞENI. Şolticii, Deviaţii de la Normalul Profan - sunt cei 10 (zece) “cuminţi”, care caută piatra aruncată de “NEBUN” - pentru a o transfigura, transmuta în Pâinea Vieţii Eterne - PIATRA FILOSOFALĂ. Dacă în partea I vedeam pregătirile de sub deal (huma-materie primă), dacă în partea a II-a era construit Cuptorul-Athanorul şi erau chemaţi CÂNELE(Lupul Fenrir) şi MÂŢA(Amon Rà), pentru a reprezenta Focul care arde HUMA - ei bine, ultimele rânduri din partea a II-a anunţă dinamica alchimică a obţinerii lui Adam Protogonos-Starea de Pardes(Paradis) - prin ALCHIMIŞTI (“profesionişti”…) - care aplică (riguros) Ştiinţa Sacră.
“Tovarăşii”(Collegia Fabrorum!!!) care stau, cu Athanorul pregătit, la Rădăcina Lumii, asumându-şi “Şolticăria”-Transmutarea în Lumea Originară - sunt, într-adevăr, ZECE (şi tare ne vine să credem că şi Harap-Alb şi “tovarăşii” săi, în număr de CINCI - subdiviziunea lui ZECE - tot alchimişti erau - iar Împăratul provenit din Harap-Alb este, în fapt, Adam Protogonos-Paradisul Umanizat, deci oculta “formă”, cu ocult “nume” - ale lui Dumnezeu Cel Fără Formă Ştiută de noi, azi - şi Cel Fără Nume Ştiut de noi, azi!).
Întâi, le trebuie CREDINŢĂ, tuturor alchimiştilor, pentru lucrarea lor: Sfântul Duh-Popa Duhu, dar având ca paredru Şobolanul(Oşlobanul) - ca Apollon Smimtheus. De ce? Două duhuri sfinte? Erezie? Nu. Ci Unire într-un Unic Duh - a creştinismului cu “păgânismul”. Unire întru Ştiinţa Sacră. Duhul lui LAZĂR-ÎNVIATUL (“jidanul trenţuros - IOAN-Iisus-ul din Noul Testament) trebuie împăcat cu Dumitru-Demeter-Înviata-Învietoarea (zeiţa căreia îi slujeşte Şobolanul-Apollon Smintheus).
Altfel, lumea va fi secerată de Ciuma(Holera) apocaliptică!
Deci, prima fază: fuziunea simbolurilor vechi cu cele noi, a preoţilor vechi cu cei noi, a sfinţilor-divinităţi cu zeii(Lazăr cu Dumitru, Şobolanul cu Popa Duhu). PRAVILA[52] cea mare azvârlită[53], adică transmutată în Piatra Filosofală ( întâi de aruncat-azvârlit, apoi de construit-transfigurat) - şi SFEŞNICUL-Lumina Umflată (dilatată până la fuziunea totală a Lumilor-Lumânărilor Candelabrului Lumii). Obţine RUGUL-DUMNEZEU şi identitatea sacră de la Rădăcina (Rădăşeni) a Fiinţei: “Eu sunt cel ce sunt” – de pe Muntele Sinai.
PIERDEREA PAPUCILOR de către preoţii noi - înseamnă, tocmai, dezcălţarea-dezbrăcarea lor de forme false-keliphot-uri: transfigurarea în Unicii Preoţi Sacri - cei ai lui Adam Protogonos. Aparenta “sfadă” este, în fapt, hieroglifa păcii/împăcării alchimice (necesare lucrării-recuperării-dhikr). Duhu(popa cel nou) este fixat (şi mercurial, şi sulfural, oprit din fugă şi purificat) prin răstignirea şi punerea în Podul Paradis (podul cu icoanele Cetăţii Neamţului: “”că l-ar fi pironit părintele Oşlobanu pe cruce şi l-ar fi pus în podul bisericiâei , spre păstrare, cu parte din icoanele rămase aici de la Cetatea Neamţului. Şi mi se pare că avea maredreptate bietul bătrân, căci în locul bisericei Sf. Lazăr fusese altă biserică, de lemn, al cărei hram era Sf. Dimitrie, făcută şi înzestrată cu moşie de Vasile Lupu-voievod, ca şi cea de la noi din Humuleşti. Însă Monăstirea Neamţului, bună mehenghe, când a făcut spitalul din Târgul Neamţului, face şi biserica Sf.Dumitru de peatră , îi schimbă hramul, numind-o Sf. Lazăr, o închide cu zid în cuprinsul spitalului, şi hramul Sf.Dumitru l-a pus la paraclisul de la spital, iar moşia preuţilor a păpat-o, ca şi pe moşia Humuleştii(…).Ca prin urechile acului de n-a făcut mucenic pe părintele Duhu, în locul sfântului Dumitru, izvorâtorul de mir.”.
(Atragem atenţia că, într-o operă a unui alchimist tradiţional, şi acesta este Ion Creangă, nu trebuie să ne preocupe “adevărurile istorice”!!! - am cădea într-o gravă capcană : căci acestea, aşa-zisele “adevăruri istorice”, nu există, în fapt: dhikr-ul este anistoric!!!).
Genială stratagemă verbală! Căci apare Vasile Lupu , LUPUL FENRIR, ca mediator, REX ET PONTIFEX (făcător de poduri, între Biserică şi Spital: Sfântul Dumitru este închis - fixat înăuntrul zidului Mânăstirii, ca patron al Paraclisului Spitalului = Vindecarea Rănii dintre cele două Zone Sacrale, două Chipuri-Capete ale lui IANUS: Vechiul Testament (lumea veche religioasă) şi Noul Testament (noua lume religioasă).
“Moşia preuţilor (…) ca şi pe moşia Humuleşti” - “au păpat-o” Cei de la Mânăstirea Neamţ: preoţii vechi şi Vechiul Centru-Humuleşti - au fost ocultate, integrate în Cetatea de Foc Etern.
Ar mai fi de discutat o “şolticărie” alchimică preliminară: Kshatrya-Războinicii-Urşii sunt integraţi BRÂNZEI - Lumina Mămăligii şi a Mielului (Laptelui de Miel-Oaie) Coagulată: “(Lui)Nică Oşlobanu(…) îi cade un urs mare din sân şi… de-a dura prin clasă; nu de cei pe care-i joacă ursarii, ci de mămăligă, umplut cu brânză, rotund, prăjit pe jaratic şi de pus drept inimă, când ţi-e foame. Băieţii dau să-l prindă, Oşlobanu se aruncă în mijlocul lor să şi-l ieie, şi se face o chirfosală ş-un râs în şcoală din pricina ursului celuia, de-i poznă!”
În concluzie, “războiul” din athanor (numit, deocamdată, Şcoala Domnească din Târgul Neamţului…), pentru sinteza contrariilor (URSUL Soarelui devine Centrul Lumii, mişcarea “băieţilor” este absolut concentrică spre URS - până la absorbţia în URS - absorbţie demiurgică, prin semnul sacru al râsului – devenit substitutul Ursului, în Centrul Şcolii Iniţiatice!) - va sta sub semn neclintit brahmanic-sacru. Cristic. Căci Crucea uneşte toate contrariile posibile[54].
Cu ocazia aceasta, Zodiacul este golit (“furat”), cu promisiunea că va fi re-umplut, prin Justiţie Divină (mai exact, Zeul Anonim, “unul dintre noi”, care nu scapă nimic din socoteala Zodiacului şi nici din Sfada Zeilor - aducând Lumina-Rază“cridă” - pe Cerul Negru-“tabela-“-tablă) - “paralele” şi “leii” fiind, concomitent, stelele Zodiacului şi, prin cifra iniţială, dinafara zerourilor, numărul Manvantarelor :
“-Dacă o para luată pe nedreptul îţi mînâncă o sută drepte, apoi şese mii de lei (leafa mea pe un an), care mi-a oprit-o stariţul Nionil[55], pe nedreptul, câte parale drepte vor mânca de la Monăstirea Neamţului?
-Douăzeci şi patru de milioane de parale, cinstite părinte, sau şese sute de mii de lei, răspunse unul dintre noi, cu crida la tabelă”.
Raportul de 1 leu=40 de parale - trimite la promisiunea justiţiei prin Crucea-Patru, a unui Manvantara ulterior (deci, 6+1 - al 7-lea! - al nostru…) - care va contopi injustiţiile (căci şi dreptul, şi nedreptul - ca situaţii de individuaţiune! - sunt echivalente, în faţa Justiţiei Divine - căci ceea ce “stariţul” Nionil răpeşte-“mănâncă” lui Popa Duhu, nu e drept ca Popa Duhu să răpescă-“mănânce” de la Cetatea Fulgerului-Cetatea Zeilor Pribegi, Cetatea Neamţului!!! - nici un individ n-are dreptul să mănânce stele de pe cer, adică să distrugă Zodiacul, respectiv Manvantarul!), şi le va transfigura în Justiţia Definitivă şi Supremă, de deasupra justiţiilor individuale - Justiţia Manvantarului, respectiv a Kalpei.
Lui Popa Duhu îi lipsesc 24(12x2) de milioane de parale (cele 6 zerouri sunt cele 6 Manvantara împlinite-trecute). Zodiacul stă sub semnul cifrei 12 - dar, privit din ambele perspective, ale celor două credinţe, el va sta sub semnul cifrei 24 - iar “furtul”este “MÂNCATUL” STELELOR CREDINŢEI de către Preotul Credinţei Noi, “stariţul Neonil-Nedreptul - iar din partea cealaltă, de către cel ce nu poate-refuză Calculul Manvantaric, din pricini de “durere de cap”(suferinţa esenţială, a începutului de ciclu) - Nică Şobolanul, fiul Preotului Credinţei Vechi – Popa Oşlobanu-Şobolanul:
“”Nică Oşlobanu, ca de obiceiu(s.n.: deci, era LEGIC în opoziţie cu Popa Duhu, prin “originea” sa, Preotul-Tatăl Credinţei Vechi - Popa Oşlobanu ), se scoală în picioare, cât mi ţi-i melianul, şi se roagă de iertare, spiind că-l doare capul.”
În al 7-lea Manvantara, e fixat Zodiacul: golit de zeii vechi (şi de cei noi) - el va fi umplut de o singură hieroglifă astrală: Adam Protogonos, ION-ul Athanorului - ca sinteză între Duhul Creştin (Popa Duhu) şi Duhul Păgân(Apollon Smintheus-Şobolanul). Cu această ocazie, remarcăm o nouă aparentă schizofrenie a ION-ului: Nică al Şobolanului îl dublează (cf. Ianus) pe Nică al lui Ştefan. Dar zicem aparentă - pentru că Nică al Şobolanului şi Nică al lui Ştefan - sunt, amândoi, sub semnul BOURULUI(Taurului)-Hieroglifă Sacră a Moldovei: “Oşlobanu, prost-prost, dar să nu-l atingă cineva cu cât e negru sub unghie, că-şi zvârle ţărnă după cap, ca buhaiul”(s.n.). Buhaiul e Taurul. Prostia dublată nu e zero, ci ridicare în rangul Ştiinţei Sacre. “Zvârlirea ţărnei” după cap - înseamnă săpare a mormântului iniţiatic (în faţă), degajare a figurii sacre centrale, purificate de Prakrti-ţărână (buhaiul-Bour Sacru) - iar în spate - adunarea Muntelui AUM-ului, pe care se va sui, retrograd (păşind, sacral, regresiv, spre Pardesul-Originaritate), BOURUL SACRU - Hieroglifă a MOLDOVEI, dar şi a lui ION al Crengii de Aur şi Paznic al Smaraldului Graal (şi Ianus bifrons, pe deasupra).
Ion-Nică Şobolanul (alter ego al lui Nică-Ion al lui Ştefan) - ocupă zona Şolticenilor-Folticenilor - la Rădăcina Lumii - Rădăşeni.
Este firesc ca primul con-venit al lui ION al Paraşabdei să fie Demonul Contra-Paraşabdei: ION Mogorogea (adică, Ion al Mormăitului şi al Bâlbâielii). Dar otrava are antidot în contra-otravă: Puntea-Barzaq, pentru iniţierea lui Făt-Frumos-Nică (ulterior ipostasului său de Şobolan-Taur): Gâtlan (barzaq-ul Gâtului spre Capul Vortex, deschis spre Cer)Zaharia[56]. Şi, mai mult, TRĂSNEA-Trăsnetul(Biciul lui Nică, în sfârşit! - i se supune, deci îl poate stăpâni…Căci îl are la/în mână, şi, deci, îl pune la treabă - cu gramatica lui Măcărescu-Măcăitul, pe care Trăsnea îl arde cu Verbul Sacru şi, mai ales, cu Somnul Sacru, care-l aduce, pe Măcăitul-Măcărescu, înapoi la Origine - la Rădăcina Pomului Sacru, deci a Logos-ului Întemeietor, Paraşabda!).
RĂDĂCINA e, de fapt, SOBA lui PAVEL, paredrul lui Petru (Ştefan a Petrei): “se proslăvea pe cuptor” - era Stăpânul Slăvit al Athanorului. În jurul Sobei-Athanor, se înşiră alţi alchimişti: “musteciosul” DAVIDICĂ de la Fărcaşa (David cel Mic, tot al Focului-Pipirig, Cel de la Furca Drumurilor-Fărcaşa: de aceea, Davidică dispare, în sunet de îngeri-păsări - limba păsărească, purtat pe apa celestă a sunetelor angelice - pentru a păzi răscrucile Raiului (şi ale lucrării alchimice, bineînţeles!): “A murit, sărmanul, înainte de vreme (s.n. – şi n.n.: adică, înaintea apariţiei Timpului-Istorie - a rămas în Paradis, mai pe româneşte!), înecat cu pronumele conjunctive (n.n.: mi-ţi-I, ni-vi-li etc. = limba păsărilor-îngeri[57]) - MIRĂUŢĂ al Barzaq-ului, dublura (sau paredrul?) lui Gâtlan (Zaharia) – al iernii-copilărie[58] - Cel care nu se miră de nimic, sau Cel care se miră de toate - căci, pentru el, lumea aceasta n-are nimic!; el, , prin Verb şi Cerere-Poruncă, sugerează transparenţa spre Lumea Cealaltă, unde sunt “teacă de cosor, căpestre de purici”(n.n.: deci, şi PURECI-CAI SOLARI ZBURĂTORI sau săritori în CER!), “cuie de la corabia lui Noe” (n.n.: Axa Verticală a Vieţii, concomitent cu Nava Orizontală a Vieţii-Biserica: de fapt, el caută CRUCEA, mai exact, Punctul Central al Crucii - IISUS HRISTOS-Focul Paraşabdei - foc şi prin “căpşune(n.n.:roşii-solare) şi fragi (n.n.: tot roşii-solari) - SORI pentru “cineva care pornise într-adaos”[59]=Dumnezeu-Iisus, Cel care RE-Umple Lumea, Re-Sacralizând-o, o Re-Umple (într-adaos) cu Duhul Sfânt al Mântuirii, peste Apele Primordiale (pasivitatea-Prakrti). Mirăuţă-Miratul, Curiosul de Lumea Cealaltă (şi Trecător prin Grumazul-Barzaq în Lumea Paraşabdei) cântă despre Jidovii-Întemeietorii Uriaşi ai Lumii Vechiului Testament.
“Nu-mi e ciudă pe gândac,/ C-a mâncat frunza de fag;/Dar mi-e ciudă pe omidă/C-a mâncat frunza de crudă.” Gândacul slăvit este Scarabeul Bucovinei : “a mâncat frunza de fag”(Ţara Fagilor, de lângă, sau şi ea, Ţara Saras-ului - Potirului Graal-Focul Iisus ); Omida este Fluture în Germene; sunt două posibilităţi de tălmăcire:
a-ea “mănâncă” însăşi premiza, deci distruge însuşi Germenele Copacului Vieţii(“mănâncă frunza de crudă”) –
b- sau: o face să dispară din Zona Prakrti - păzind-o, cu aripi flutureşti-arhanghelice (care nu se văd – noi vedem doarViermele Neodihnit - dar Mirăuţă-Nemiratul-Mirat de Toate, vede că lucrarea neodihnei Viermelui este, în fapt, Pregătirea ZBORULUI - transfigurării în Paradis (invizibil nouă) a Frunzelor-Cicluri ale Kalpei. “N-a lăsat să odrăslească/Voinicii să se umbrească”: nu permite odrăslirea-înmulţirea în promiscuitate - şi nici trecerea voinicilor-Vânătorilor lui Apollon-Soarele, în umbră(“să se umbrească”): Ei trebuie să fie treji şi luminaţi şi însuliţaţi, pregătiţi, oricând, să zboare pentru a apăra Lumina Paradisului.
-MOŞ BODRÂNGĂ - este Maestrul Ocult, alături de Pavel al Athanorului: el este Preotul Paraşabdei: “…(ne spunea la poveşti nopţi întregi, şezând cu nasul în tăciuni, şi ne cânta din fluier: Doina, care te umple de fiori, Corăbiasca, Măriuţa, Horodincile, Alivencile, Ţiitura, Ca la uşa cortului, hori şi alte cântece sculăţele ca aceste, de jucam pănă ce asudau podelele şi ne sărea talpele de la ciubote cu călcâie cu tot, că doar acum o dădusem şi eu pe ciubote. Şi din pricina lui Pepelea de moş Bodrângă, Pavel mai nu le putea dovedi din cârpit; ba şi el, uneori, sărindu-şi din minţi, îşi rupea ciubotele ferfeniţă, jucând împreună cu noi”.
El îşi pregăteşte, astfel, urmaşul ION, prin poveste şi cântec-dans - toate fiind Suflul Paraşabdei Demiurgice. De aceea, din Casa Focului-VIN (“cinstita crâşmă” din Rădăşeni, de fapt Cana Galileii – Rădăcină a Transmutărilor şi ea, căci e ţinută de “fata vornicului din Rădăşeni”-Şeful Rădăcinii) - Bodrângă nu ia decât Sinea-Foc: “”moş Bodrângă paşlise o grămadă de buci pentru aţâţat focul”. Răul-Cânepă este transfigurat, prin sunetul fluierului (naiul este demonic ca trestie, angelic duh suflat de Paraşabda: căci nu fluierul-nai produce Paraşabda, ci prana-Paraşabda intră în el, şi prin el, în Cântăreţul Orb - BODRÂNGĂ – şi prin Bodrângă, în ceilalţi preoţi în formare, catiheţi-catehumeni - care, ca şi popa Buligă, devin yoghini zburători - “pălălăindu-le pletele” : “Şi iaca ne trezim cu popa Buligă, ce-i zicea şi Ciucălău, din uliţa Buciumenii, tămâiet şi aghezmuit gata des-de-dimineaţă, Dumnezeu să-l iepure! (…)Apoi azvârle potcapul deoparte, şi la joc de-a valma cu noi, de-I pălălăiau pletele” - pletele plutind în aer, dar şi arzând ca aureole – şi dorm Somnul Sacru, prin integrarea în Mitul-Poveste.
Buligă-“Dumnnezeu să-l iepure” este diavol-iepure, transfigurat, prin forţa Paraşabdei (trecut prin barzaq-ul Fluierului, precum fuseseră trecuţi Nică-Demeter, altădată, prin barzaq-ul Ulciorului cu Mir), în yoghin – şi confirmat, tot astfel, ca preot: el este Falus-Ciucălău, Axă Potenţială, Copac Udat la Rădăcină de Vinul-Foc - prin Buciumul-Fluier-Paraşabda - căci vine din Buciumeni “tămâiet şi aghezmuit” - sfinţit-pregătit, lustrativ , pentru Ritualul Sacru al Paraşabdei, din Casa-Athanor a lui Pavel.
Casa lui Pavel şi Crâşma din Rădăşeni[60] sunt Templele Complementare ale Paraşabdei, unite prin Rădăcina Comună-Rădăşeni. Ritualul Paraşabdei (Ritual Orfic şi Dionysiac: Vinul-Sânge=Sfântul Duh-Paraşabda[61]) îi transformă pe preoţii dansatori ai DANSULUI ZBURĂTOR în CHIORI-ORBI SACRI, care reduc la esenţă diversitatea: “Şi aşa o ferbeam de tare, de nu ne ajungea casa, şi dam chiorâş prin fasole, prin mazere şi bob, şi sămânţa de cânepă se făcea oluiu, pârâind sub talpele noastre.” Iată definirea Lojei Iohanice : “nu ne ajungea casa”[62] – Casa-Lume, cum spune şi R.Guénon: “descrierea dimensiunilor sale (a Lojei Sfântului Ioan) este deosebit de clară: lungimea ei este <>, lărgimea sa <>, înălţimea sa <>(sau până la al 7-lea cer!), iar adâncimea sa <>. “
Prin Săruturile-“Pupături-Pupoaie”, adiţionate dansului dionysiac-yoghin şi Vinului-Foc-Sânge de la Crâşma din Rădăşeni, ne dăm seama că acolo se săvârşesc Căsătorii Misterioase-Hierogamii, mistere de tip eleusin, întru cunoaştere sacră: Cunoaşterea este o cununie, o unire a ceea ce este cunoscut, cu cel ce cunoaşte: CUNOAŞTEREA E IUBIRE!”[63]
Fasolea, Mazărea, Bobul(demonic), Cânepa (demonică) - se prefac în ULEI-MIR - pârâind-transfigurându-se sub “TALPELE noastre”: Piciorul Sacru, Talpa ce fixează topos-ul sacru - de către catahumenii-Cai Solari, mânji, apoi telegari ai lui Apollon sau Helios: “(…)ca Fălticenii[64], de unde(…) cu tovarăşii mei(…) pe unde ştiam noi[65], ţinând tot o fugă, ca telegarii”[66](s.n.).
Şobolanul-Oşlobanul, încălţat în două vaci (“cu ciubotele dintr-o vacă şi cu talpele din alta”) - mai exact, încălţat în paredrii TAUR-VACĂ, BOUR-BOUROAICĂ ! - se aşază cu capul în jos şi picioarele în sus (“numai ce-l vedem că se pune cu creştetul pe pat şi cu talpele în grindă”): ce dovadă mai clară că el este Axa Lumii Sacre, pe care toate se inversează (în Ceruri, se spune că toate sunt inverse, faţă de lumea noastră). Fasolea care-I curge din CUPLUL DE BOURI - este rezumatul Omului (Adam Protogonos): prin urma-talpă, care are formă de bob de fasole - care “strânge” în ea rinichii şi urechile. Iată Fasolea-Rezumat al lui Adam Protogonos, ilustrat, în cadrul ritualului transfigurator, de către Omul inversat Apollon Smintheus (ca Nealţii, Smintit pentru profani, divin-nornâmal pentru iniţiaţi).
-Mai sunt în Templu: Nic-a lui Constantin al Cosmei (cosma=ordine a Universului) – care este, în calitate de ordonator, “complement” al lui Nică al lui Ştefan.
Şi acum, să-i adunăm pe practicanţii ritualului paralel (dionysiac şi paradisiac, “păgân” şi creştin, în acelaşi timp - căci Vinul (sinecdoca lui Iisus în Potirul Graal) şi Duhul Sfânt sunt Rădăcina Comună a Omului Primordial, a Vibraţiei Primordiale, “după chipul şi asemănarea“ (spirituale) ale lui Dumnezeu: Adam Protogonos: 1-ION al lui Ştefan; 2-ION al Şibolanului; 3-ION MOGOROGEA(Contra-Paraşabda); 4-DAVID-ică, Paznicul Înger, de la Răscrucile Paradisului (sau dinspre Paradis); 5-ION al lui Constantin al Cosmei - al Constantei Ordini Cosmice; 6-MIRĂUŢĂ-Miratul şi Barzaq-ul; 7-TRĂSNEA-Trăsnetul Paraşabdei (Faţa) Justiţiară a Paraşabdei Divine); 8-GÂTLANUL-Barzaq-ul, care Arde Punţile Pământeşti, spre a-i “zburătăci” spre Ceruri-Humuleşti, ca Îngeri, pe toţi: Arde Rădăcina-Talpa Iadului, Buba de Jos - pentru a Umfla Paraşabda, umplând cosmosul cu “muzica sferelor”; 9-BODRÂNGĂ-Maestrul Ocult al Paraşabdei (primul substitut-alchimist al cuplului Ştefan-Smaranda, de la Centrul Spiritual-HUMULEŞTI) - şi 10-PAVEL-Paznicul Athanorului (al 2-lea substitut-alchimist al cuplului Ştefan-Smaranda, din Centrul Spiritual-HUMULEŞTI).
Sunt 10(ZECE)? SUNT! Dar mai ete şi al 11-lea (“Deşteptul”-Deşteptatul), imaginea proiectivă în absolutul ocult: Nică al lui Ştefan îşi cedează funcţia (temporar) - în favoarea FIERARULUI (“ne mutăm la un fierar peste drum, dimpreună cu moş Bodrângă”).
Deci, acum, din două - s-au făcut TREI - TEMPLELE INIŢIERII, temple complementare şi aseice, ca şi Sfânta Treime: I-CRÂŞMA DIONYSIACĂ a obţinerii Mirului (Vin şi Oloiu-Ulei); II-CASA ATHANORULUI (dar acesta e dărâmat prea devreme, din pricina MOGOROGEI – Anti-Paraşabda) şi III-TEMPLUL ABSOLUT OCULT(invizibil şi “necomentabil”) AL FOCULUI PARAŞABDEI – Fierăria lui Hephaistos-Ritmul Demiurgiei Cosmice..
Şcoala Iniţiatică este bazată, în primul rând, pe CREDINŢĂ: “când e vorba de credinţă, ce-ţi mai trebuie învăţătură?”[67](profană şi profanatoare) – dar şi practica-ritual (dansul ritualic, cântecul ritualic, spunerea ritualică, arderea ritualică, a Rădăcinii Bubei-Talpa Iadului, dar şi a punţilor, înapoi spre Pământ, după ce au învăţat cei 10(ZECE), să fie îngeri.[68]Cei trei purcei nefripţi, ai lui Mogorogea - sunt cei trei iniţiaţi, rămaşi la jumătatea drumului iniţierii, încă “nezburătăciţi”-nearşi(“spânzuraţi în tindă, la răceală” - deci, situaţi “între cer şi pământ”, şi răceala semnificând starea de aşteptare a Saltului-Zbor - transgresarea Porcului Saturnian - în Cal Solar) : “Şi cu astă rânduială, am rămas noi acum numai trei la Pavel Ciubotarul: eu, Gâtlan , văru-meu Ioan, poreclit Mogorogea, şi moş Bodrângă pe deasupra”(s.n.)[69]. În loc de “cei 4 evanghelişti sunt 3” - cei trei “muşchetari”(Războinici ai Focului Paraşabdei) - sunt 4: căci moş Bodrângă nu trebuie ARS (acum) spre a se “zburătăci” îngereşte - căci el a fost ars de Paraşabda Fluierului (şi de Focul Vetrei): el e “pe deasupra” - el zboară-arde spiritual DINTOTDEAUNA (sau, cel puţin, de la o iniţiere cu mult anterioară celei a “dascălilor”catehumeni “folticeneni.
Cei ne-arşi - vor trebui arşi: Mogorogea şi Pavel, “la vedere - iar Gâtlan-Barzaq-ul (căpitanul podului şi corăbiei, rîmâne ultimul, nu-i aşa?) şi Nică al Lui Ştefan (din Potirul Graalului Preotesei-Mamă) vor fi arşi în secret (complet esoteric), doar în prezenţa Maestrului Paraşabdei (Anonimul Absolut Discret: “un ferar peste drum”) - în Templul Absolut Secret al Focului Paraşabdei - FIERĂRIA. Nu cumva Fierăria este tocmai Casa Adevărată a “Porcului Vrăjit” - Moş Bodrângă-Maestrul Paraşabdei Demiurgice? Iar Pavel să nu fi fost decât “gazdă”. Adică, şi el, ca şi Maeştrii ceilalşi (moşi şi babe din Humuleşti - să fi fost Maestru Tranzitoriu - Pregătitor al Autenticei Lucrări Alchimice. E foarte posibil. ZBURĂTORUL DE FOC poate (şi chiar trebuie) să aibă un templu secret al Focului: Paradisul – sau Infernul…
*
prof. dr. Adrian Botez
***
CUM TREBUIE SĂ-ŢI ARZI CĂLCÂIELE, PENTRU A ZBURA…ŞI CUM POATE DEVENI POŞTA - EVANGHELIE
Problema “poştelor” la tălpi ni se pare suficient de importantă, pentru a merita o tratare aparte şi atentă. Oricum, mult mai atentă decât se face, îndeobşte.
Să remarcăm, de la început, ciudatul pătrat al ION-ilor: I- Nică al lui Ştefan A Petrei (devine Ştefănescu – preluând Coroana de la Tatăl-Ştefan); II-Nică a lui Constantin al Cosmei (Ordonatul şi Ordonatorul, în Pătratul-Pământ - sau, inversat: Cer); III-Nică a lui Neculai Oşlobanu-Şobolanul-Apollon Smintheus; IV-şi, curios, singurul cu nume de IOAN (Evanghelistul sau Ioan al Apocalipsei) este tocmai MOGOROGEA. Concluzia noastră, provizorie, este că numele IOAN (clar şi “pe faţă”) este compensatorul “mogorogelii”=mormăitului, degradării Paraşabdei.
Avem de-a face cu o “tovărăşie” - adică o LOJĂ IOHANICĂ. Cine este Maestrul “tovărăşiei”-Aminul - şi cine este Ioan al Inimii? Răspunsul pare a-l da scrisoarea lui Zaharia (“mare căpitan de poşte”) - dar Zaharia nu e ION, şi ar fi al cincilea! Atunci, cineva din “tovărăţie” nu e ION-cel-autentic - sau, cum spune însuşi Creangă: “tovărăşia nu ni se părea dreaptă”[70]. Şi referirea nu este (cel puţin într-unul din aspectele ei) la Nică Oşlobanu, cum s-ar crede - ci este, indirectă, la Anti-Paraşabda - la Demonul Perfid, care mimează Paraşabda - în fond, o caricaturizează, deci atentează la esenţa ei. Deci, o concluzie, acum, mai prudent-“documentată”, este că impostorul e tocmai cel care părea mai clar ION: IOAN MOGOROGEA. Trădarea acestuia, infiltrarea lui perfidă în loja sacră - este pedepsită dublu:
a-prin arderea cu smoc de chibrituri (or, SMOCUL înseamnă mai multe fire, dispersie în fire - a Focului: “se dă cep” Demonului - şi nu se închide puntea morţii, spre Fiinţă). Rezultatul: Mogorogea foloseşte focul la distrugerea SOBEI, prin intermediarul focului suplimentat la nivelul Inimii Athanorului: Pavel. Se produce, deci, în Athanor, un “scurt circuit”, un Infarct al Focului - care va determina mutarea-refacerea Athanorului (de data asta, în sfârşit, Definitivul Athanor!), la FIERAR;
b- a doua pedeapsă este aşteptarea arderii ordalice[71]: este silit să asiste la confirmarea ION-ilor, prin închiderea barzaq-ului (puntea morţii, din talpa-călcâi), prin arderea BUBEI (căci Talpa-Iadului este Rădăcina Răului). Este silit, deci, să asiste, cu fiecare confirmare (în mod succesiv), a fiecărui membru de facto şi de jure al Lojei Iohanice - la deconspirarea sa ca Demon Impostor, Anti-Paraşabda. Deci, Aminul Lojei Iohanice este, logic, ZAHARIA - “căpitanul de poşte” - iar Ioan al Inimii rămâne să fie Nică al lui Ştefan. Ulterior, în Carul Luminii, se vor inversa rolurile: Încoronatul îl va avea ca Umbră Călăuzitoare, Supusă - pe Zaharia Gâtului - căci în al optulea Manvantara (cel ulterior ciclului în care suntem noi, şi pe care îl vom nota cu M 8) contează, prioritar, Capul, şi nu Gâtul!
Ion Creangă spune că “tovărăşia nu ni se părea dreaptă” - şi ordalia focului - închiderea(prin foc-coacere a tălpii-călcâi achillean) începe cu Nică Oşlobanu. “TOVĂRĂŞIA” nu presupune egalitate perfectă, comunist-comunitaristă - ci ierarhizarea sacră. Sau, în mod dialectic - şi una, şi alta. În consecinţă, trebuie văzut de ce ierarhia, prin ordalie, începe cu Nică Oşlobanu.
Era lacom la mâncare? Mânca “cât şeptesprezece”? Nu, sau nu în primul rând. Credem că trebuie să răspundem la o cu totul altă întrebare: ce fel de mâncare - se mânca în “tovărăşia” asta?
Oşlobanu avea Adevărul în Mână - Oşlobanu era Descoperitorul-Vânătorul Minciunii (cum am văzut în confruntarea dintre Popa Duhu şi Popa Oşlobanu) - iar acum se spune: “Tată-său, popa Neculai[72], nu-i vorbă, avea de unde să-i trimită; dar <în mână nu-i minciună>> (s.n.)”.
Ce-i trimitea popa Oşlobanu-Şobolanul? Adevărurile vechi, experienţa cultului eleusin, ale misteriilor orfice, ale Şarpelui-Sabazios sau Athena etc. Adică, “mânca” ştiinţa sacră “cât şeptesprezece” - căci avea bun Maestru, întru cele vechi, pe însuşi Tatăl-Popă[73].
17 (“Şeptesprezece”)…Păi, 1 (UNU) este monoteismul, iar 7 (Şapte) sau 1+7=8, poate fi interpretat ca politeism[74]. Dar suntem într-al ŞAPTELEA MANVANTARA - deci, cine se iniţiază, nu o face pentru acesta, al Şaptelea - ci pentru următorul: AL OPTULEA. Deci, a te iniţia, serios şi grav, chiar - înseamnă a “mânca cât şeptesprezece” - adică a deveni receptacul pentru forţele spirituale, care te fac apt pentru Saltul-Zborul în al OPTULEA MANVANTARA(M-8).
Şi, dacă suntem de bună-credinţă, trebuie să recunoaştem că desenul lui 7 este desenul TRĂSNETLUI=Zigzagul Ceresc al lui Zeus. Sau al lui TRĂSNEA[75], de ce nu? Căci Loja Iohanică are 4 membri vizibili, dar mai are 6 “membri de onoare”, simbolici, abstracţi. De aceea, să nu ne mire că “Trăsnea, fiind mai chilos (?) şi mai tare de cap(s.n.), răbdă el cât răbdă, dacă vede că-l răzbim cu poştele, se mută la altă gazdă, luându-şi partea de bucate.” E firesc ca Zeus-Zeul Suprem să nu lase bucatele Lui (vom vedea imediat ce bucate) şi să fie CAP TARE - CAP DE FOC! Degeaba repetă ordalia, căci Zeus îşi avea arsă Buba Tălpii, avea închis Barzaq-ul pentru infiltrarea morţii. Şi asta, de la începutul ciclului chiar, de la castrarea lui Saturn-Porcul (Mistreţul-Varania-Varanha). Nu în grădină la Trăsnea, oare, este Lupul Fenrir multiplicat în “Câni” (“mă simţesc cânii lui Trăsnea, şi la mine, să mă rupă!”), care-l întâmpină cu forţe resurecţionale, pe Omul Gol-Primordial, cel revenit la Mamă, prin Gardurile-Pădurile Iniţiatice, Focul şi Jaloanele Căii? În mod sigur, Trăsnea era deja la Fierărie - “le-a luat-o înainte” catehumenilor! - căci finalul părţii a III-a îi aparţine, prin autodenumire - Frângerea de Foc-Trăsnetul, întru Bine: “”Na-ţi-o bună că ţi-am frânt-o! zise Trăsnea” etc.
Revenim la chestiunea de maximă urgenţă: care era hrana reţinută - nu pentru a fi mâncată doar, ci închisă şi asimilată în propria Fiinţă? Cei ce mâncau această hrană nu trebuiau ei să aibă scăpări de energie sacrală, prin călcâiul-talpa-istmul Fiinţei (barzaq-ul Piciorului, Picior care este sinecdoca Omului Primordial).
Deci, încă o dată: hrana nu era materială, ci sacrală : a-oloiul - era MIRUL; b-păpuşoiul - era SĂMÂNŢA SOARELUI; c-peştele - era HRISTOSUL AUTOSACRIFICIAL; d-perja - FORŢA PĂMÂNTULUI NEGRU ( a se vedea: la Topoliţa-Topor şi Ocea-Ochiul Divin/Judecata Divină, era alungată “dincolo de hotar, spre a aduce veşti mistic-oculte, Cioara cu Perja-n gură=Corbul Focului, care suflă Duh de Viaţă Pământului Negru); e-fasolea – DUHUL OMULUI şi RUPA(Forma) Omului; f-“mazere” - PERLA DIVINĂ [76]VERDE(perla-Luceafăr); bobul – este paredrul demonic al FASOLEI - însemnând încercarea Suflului-Duhului-Pranei; h-sarea - REZULTAT AL LUCRĂRII ALCHIMICE (din faza Coagula); i-lemne – tocmai FORŢELE FOCULUI, Temelia existenţei Athanorului-Adam Protogonos.
Şi mai clar, Ion Creangă spune: “mai ales că vro câţiva adormeau duşi, cum începea moş Bodrângă a spune la poveşti”. Mai clar de-atât nu se poate: “mâncăii” mîncau, euharistic, MITUL (orficizat, căci Bodrângă este Orpheu-Ripheus, CEAHLĂUL[77] casei lui Pavel, Athanorul ca Vibraţie Pură - de aceea, pe el îl bănuim a fi Fierarul Fierăriei Ultimului-Supremului Eficient Athanor). Şi nu trebuia ca MITUL - forţă sacrală - să le “scape” (degenereze, prin relativizarea semnificaţiilor) când se trezeau din SOMNUL MISTIC.
Şi cel mai “receptiv” dintre membrii IOAN-i ai lojei iohanice - cel mai “mâncău” de forţă sacrală, era însuşi fiul Preotului Religiei lui Apollon - Şobolanul-Oşlobanu. De aceea, el trebuie să fie primul apărat, prin arderea istmului-barzaq - să nu pătrundă moartea în loja iohanică. Mai mult, depozitul de forţă sacră din sine să fie atât de bine păstrat, încât să poată fi transmis, nealterat, în alte loji iohanice, ale altor timpuri - şi, de ce nu, să constituie baza angelică a Noului Manvantara (al 8-lea!).
Cât de minuţios descrie poşta - drumul de 20 de lungimi (2+0=cele două religii, cea veche şi cea nouă, “păgână” şi creştină, politeistă şi monoteistă - în plus, cifra 2 putând sugera Doi Manvantara Diferiţi, ca structură şi evoluţie spirituale; cifra 0=semnul ciclului încheiat). Deci, Zaharia - Mare căpitan de poşte - este gradul iniţiatic iohanic de Păzitor al Parcurgerii Drumului, spre sinteza celor Două Capete ale lui Ianus - cel spre trecutul “păgân” (Ioan Botezătorul) şi cel spre viitorul creştin (Ioan Evanghelistul) - sinteza erelor spirituale umane: înainte şi după CENTRUL HRISTOS.
“Câteva pături de hârtie, lipite una peste alta cu său de lumânare topit pe lângă foc, puse încet pe talpe, când doarme omul greu (s.n.), şi aprinse c-un chibrit, mai sfânt lucru nici că se poate!…”
Într-adevăr, ce poate fi mai sfântă lucrare decât cea care conţine:
a-revelarea EVANGHELIILOR TUTUROR RELIGIILOR UMANE (păturile “câteva” de hârtie - înseamnă secretele ascunse în “scrisorile”-testamentele sfinte ale celor câteva religii fundamentale ale omenirii, în drumul ei cu TALPA-Fiinţă(Adam) prin istorie, prin labirintul timpului ucigaş;
b- lipirea-apropierea, până aproape de contopire, a esenţelor spirituale comune ale religiilor fundamentale ale omenirii;
c-“una peste alta” - clădind din Duhul Evanghelic - Muntele Meru, Centrul Lumii, punct de unire şi strângere a Manvantarelor;
d-contopirea esenţială - se face la nivelul unei substanţe speciale: hrană sacră-amrita(ambrozie), solve (topită mercurial, pentru a impregna omenirile tuturor timpurilor) - dar pe lângă foc, mereu pe lângă foc: ambrozia nu este ambrozie, dacă nu este VITRIOL - şi este “pe lângă”, şi nu “în foc”, pentru a alcătui Cercul de Reunire a Tuturor Razelor, cu centrul de captare în Para Focului (Dumnezeul de pe Crucea înscrisă în cerc este imaginea cea mai potrivită pentru schematizarea acestui ritual);
e-nu trebuie trezit omul, pentru că ar uita MITUL REVELAT de Bodrângă-Orpheus (Ripheus) - ci aplicarea barierei de foc, în calea amnezeiei demonice, trebuie operată în partea cea mai de jos a Fiinţei, în Greul Fiinţei, care este identificabilă şi cu Greul Somnului Revelator (Mistic);
f-un chibrit DOAR ajunge, pentru a stimula Focul Acuplator - Erosul-Agapé - împărtăşania reciprocă, din Ştiinţa Sacră, a Apostolilor reuniţi de Cercul Sacru al Mesei Rotunde de la Cina cea de Taină.
Deci, arderea tălpilor nu este doar astuparea găurii spre Moarte - ci şi infiltrarea şi fixarea, în rănile tălpii (sinecdoca Omului Primordial – Adam-Iisus[78]) a amritei, Sfântului Duh împărtăşit la Cina cea de Taină: Pâinea Vieţii, Vinul Focului Cosmic (al Viului Copac Alb-Verde-Roşu din Paradis[79]) şi Mirul(SĂUL)-Uleiul şi Apa Luminii, dublând Sângele Dionysiac din Rănile Deschiderii Mântuitoare, spre toate colţurile umane ale Fiinţei-Manvantarul al 7-lea (M-7).
Apa şi Vinul sunt unul şi acelaşi Iisus: la nunta de la Cana Galileii, Iisus întâi a fost Apa - dar Apa a fost, apoi, Vinul; la Răstignirea-Fixare-Sinteză - Iisus a fost AMBELE (sinteza, MAGNUM OPUS=Marea Operă).
În finalul excursului nostru despre POŞTE (nume care are sonoritatea lângă PEŞTE… - Hristosul), nu e lipsit de interes să încercăm a descifra cimilitura lui Zaharia - Marele Maestru al Arderii Morţii şi Impregnării Interioare cu Hrana Vieţii Eterne:
“Iubite Oşlobene,
Mă închin cu sănătate de la golătat, despoieţii din urmă. De n-aveţi ce mânca acolo(s.n.), poftim la noi, să postim cu toţii(s.n.)
Al tău voitor de bine,
Zaharia
Mare căpitan de poşte”
“Voitor de bine” este Zaharia-Nică(nu-i putem despărţi, ca şi în cazul Nică-Demeter – pe capii lojei iohanice, căci Ianus e unul şi doi, în acelaşi timp - doi într-unul, în acelaşi timp) pentru toată umanitatea, prin mesajul păstrat în Talpa-Şobolan-Fiinţă Ceche, în care a “lipit”şi Fiinţă Nouă, cu Amrita şi Foc, sau cu Focul Amritei. “Iubit” este, pentru că mesajul pe care-l poartă în Talpa-Fiinţă este de/spre DRAGOSTE CRISTICĂ (unificatoare-fixatoare spiritual), întru toţi credincioşii: “pace întru cei de sus, iar între cei de jos bună voire”.
“Închinăciunea cu sănătate” înseamnă că-l consideră un bolnav vindecat: vindecat de amnezie (de uitarea Ştiinţei Sacre din MITUL FUNDAMENTAL-SINTETIC), vindecat de incompleta Ştiinţă Veche - care trebuie”lipită”, prin Foc, cu/de Cea Nouă. Convalescentul Şobolan va prinde aripi - şi, pentru unii (neiniţiaţi) va fi LILIACUL NOPŢII, pentru alţii (iniţiaţi) va fi ÎNGERUL(sau ARHANGHELUL) ZILEI/Zorilor Eterne/Eterni.
SĂNĂTATEA, însă, vene de la “golătate, despoieţii din urmă”. Foarte interesant. Sănătoşii vor da sănătate - şi sănătoşi nu pot fi decât cei care îndeplinesc următoarele condiţii:
a-GOLĂTATEA - Puritatea Spirituală Absolută (a Omului GOL-Originar);
b-“DESPUIEREA DE METALE”(ritual păstrat şi în masoneria de astăzi);
c-să fie CEI DIN URMĂ - pentru a putea deveni CEI DINTÂI: să coboare, prin cunoaştere aprig veghetoare, până la cel mai de jos capăt al Osiei Lumii - spre a putea fi “VOMAT”, apoi, prin capătul de sus, opus: GURA DE RAI - spre Rai.
“DE n-aveţi ce mânca acolo”(s.n.). Oşlobanu “îşi luase tălpăşiţa” (Fiinţa Purificată) spre Centrul Spiritual al Lumii: HUMULEŞTI. Cum să n-aibă ce “mânca”, în Centrul Spiritual al Amritei? Nu cumva, scisoarea lui Zaharia vorbeşte despre o mâncare încă necunoscută – mâncare dintr-un loc spiritual superior, pe Spirala Evoluţiei Spiritului – Humuleştilor - şi anume, corespondentul HUMULEŞTI din M-8 (Manvantarul Următor): SOCOLA[80]? Nu cumva ŞOBOLANUL CREŞTINAT, prin parcurgerea POŞTEI dintre capetele lui IANUS - a devenit Purtătorul Cheilor - deschizătorul Lumii Noi - Înnoite, printr-un Nou Manvantara, nu doar printr-o nouă relogie? Tot ce se poate. Şi s-ar putea ca ACOLO - VITRIOLUL să pară o apă searbădă, călâie. “Băutura” –Esenţa de “acolo” - “să-i cadă greu la stomac” (stoma=gura spirituală) - şi s-o vomite, spre a o asimila, apoi, “cum se cuvine”.
Dar “vomitarea” lui M-8 ar însemna o retrogradare temporară în M-7, unde va trebui să-şi refacă forţele spirituale, să-şi recapete dharma piedută prin icnetele (fulgerele descendente) ale VOMEI - şi singurul mijloc de refacere a dharmei, conform Ştiinţei Sacre )a se vedea, în acest sens, străvechea Ramayana[81]) este POSTUL, ascetismul iluminator, revelator al forţelor ascunse de Dumnezeu în Fiinţă. Şi Fiinţa retrogradată, când va porni-o, îngereşte, înapoi, îi va lua, într-o Singură Fiinţă Originară, pregătită, prin Înaintemergătorul ei, Şobolanul Creştinat - pe TOŢI.
*
Să nu uităm că Oşlobanu este Şobolanul de la Poalele Yggdrasil-ului-FRASIN - căci numai el a putut reface COPACUL UNITAR(Axa Lumii), din “lodbele” Fagului (substitutul Frasinului - căci Fagul este al Bucovinei-Sarasului-Centrului Lumii-Graalului); el iese ca Lup Fenrir înnoitor de Lumi (“iese câne câneşte în medean”) şi “găseşte un ţăran de la Sasca, pare-mi-se, ori de la Baia, cu un car încărcat cu lodbe de fag”.
Ţăranul CU “lodbe” (pulverizarea Centrului Copac) este un dragon degenerat/degenerativ: este Dragoş al Saras-ului, sau dragon ieşit prea demult din Baia Mercurului, împrăştiind Mercurul - în loc să se îndrepte spre Sulful Roşu al Purificării.
S-ar putea ca ţăranul să mai poarte însemnele Rex et Pontifex - căci SASCA este o anagramă interesantă: SAS+K. Or, SAS poate fi şi: a- Neamţ (Locul Zeilor), şi b-SUS, deschis încă spre lumină - ce vine prin Câinele-Lupul-Şobolanul - dar mai poate fi şi o zwastikă, formată din doi de S (două fulgere încrucişate în Morişca Viaţă-Moarte[82]) - avându-l în mijloc pe A=gura deschisă a BOURULUI, cu limba atârnând în geamătul agonic-resurecţional (expiator-creator): AUM . Iar K[83] este însemnul Căpeteniei Spirituale (Kăliman, Karaiman etc.), al Suirii Muntelui.
Plata Păstrării Descompunerii (deci, a trădării Lumii-Fiinţei-Omului-Iisus) este de “trei husăşi” - adică 30 de arginţi (3=Sacra Trreime Cosmică, epuizată în ciclul prim: 0 ). Dar Câinele-Lup-Şobolan Creştinat refuză să plătească Degenerarea Lumii - “lodbe” – şi vrea să fie plătit el. Da, chiar aşa: Dragonul Mercurului îl va plăti cu “degeaba” - adică îi va confirma Valoarea de Punct Demiurgic, din Mijlocul Lumii: “Dacă le-i duce, dascăle, ţi le dau degeaba” (s.n.; n.n.: degeaba a ajuns plata supremă, distincţia ur spirituală, pentru refacerea puterii supreme a Lumii: Axa Polară).
Pentru Oşlobanu, “lodbele” sunt “un braţ de lemne”: BRAŢUL este forţa demiurgică (a Focului), transferată Copacului-Axă(Refăcut ca Verticalitate): “Oşlobanu ié atunci lemnele din carul omului câte unul-unul (n.n.: păstrând, deci, cu stricteţe, esenţa, UNICĂ, legătura cu Esenţa Divină, a formelor-“lodbe”-Rupa) - şi le razimă în picioare lângă braţu-i”. Descingerea Brâului marchează transferul puterii Buricului Fiinţei - spre Axa Verticalizată a Cosmosului: “după aceea descinge brâul de pe lângă sine şi le împrejură ( n.n.: preajma de foc - Unitatea Absolută a Centrului Lumii), legându-le frumuşel, să nu se hrentuiască; apoi, săltându-le şi aburcându-le cam anevoie, le umflă-n spate şi la gazdă cu dânsele”. “Să nu se hrentuiască” - adică să nu se piardă vreo fărâmă de putere divină, să nu se risipească nimic din Fiinţa-Omul Vegetal-Vertical: “le umflă-n spate”, adică le transformă în propria-i spinare, sau propria-i spinare se ridică pe Axa Lumii - şi iată-l pe Atlas, cel ce uneşte Cerul cu Pământul, Omul cu Dumnezeu, pe Dumnezeu cu Dracul…De aceea, “un băiet nebunatec de-alăturea” (n.n.: Nebunul Lumii, Bufonul Ocult, Privirea Neutră, Sacră, a Ochiului de Soacră, al Treilea Ochi!) zise “cu glas mare(n.n.: Paraşabda Completă): -Dasăle-Trascăle, be-he-he! dracul să te ié!”
Adică: “Maestre al Trans-Căii (al Trecerii-Parcurgerii Căii către Centru) – eşti, în acest moment, Mielul Răstignit, chinuit între Patru Direcţii Opuse ale Cosmosului. Ai victoria divină completă? NU – căci nu trebuie să uiţi că Axa Lumii are Două Capete: să nu-l uiţi niciodată pe Colaboratorul, Co-Demiurgul-Demon. Ia-te cu el <> sau el să te ia pe tine! - şi Axa abia atunci va sta perfect verticală, Neînvinsă.”
Ţăranul confirmă, “făcându-şi cruce” şi căscând gura (n.n.: şi închizând ochii!), “fără să bleştească un cuvânt”: a căzut în Mijlocul Cosmic al Crucii (în ek-stasis), unde Paraşabda nu mai e cuvânt (degradat), ci Vibraţia Supremă, Inexprimabilă şi Atoate-Exprimabilă - şi Orbitoare!
Oşlobanu este deţinătorul Direcţiei Centrului M-7, şi promotorul (cel puţin, unul dintre!) lui M-8 (lemnele costau-“ţinea” “şepte lei şi jumătate” - “pe vremea aceea”. Iar Oşlobanu este 7 spre 8, închizător de ciclu: “Oşlobanu şi alţi vro (+sau -) 60(n.n.:6+0) ca dânsul” - adică, “aceia” i se asimilează lui Oşlobanu. Şi Manvantara şi Stăpâni ai lor vor mai veni, căci “aceştia” îşi “lăsaseră nevestele câte cu doi-trei copii acasă, în creierii(n.n.: Vortexul) munţilor; are cine să devină “schimbul următor”, pentru cei din Cuptorul Alchimic al Şolticilor – de la Şolticeni - “să se procopsească de învăţătură” sacră (a refacerii şi susţinerii lumilor-Manvantara viitor).
*
prof. dr. Adrian Botez
***
CARUL LUMII ŞI ZBORUL ANGELICO-PARAŞABDIC LA ŞCOALA DIN CERURI…
Din punct de vedere spiritual-iniţiatic, nu se pleacă nici o clipă din Centrul-Dhikr, din Centrul Lumii-Anamneză-Humuleşti: “plecarea” falsă din Humuleşti este, în fapt, rămânere în Humuleşti (Drum Iniţiatic Interior: indiferent de toponimice, ele nu sunt decât variante de numire a Punctelor Coroanei Stadiului Evolutiv-Spiritual al Omului! - aflat în Centrul “Prelucrării” Iniţiatice - Unicul Centru al Lumii-Buricul Pământului-HUMULEŞTI!).
Toate toponimicele sunt, de fapt, aspecte ale unei Coroane Unice a Punctelor Spirituale de Evoluţie a Spiritului Omului - sunt variante de numire a Punctelor Coroanei Care Marchează Stadiilor Evolutiv-Spirituale ale Omului, în procesul de Iniţiere Cosmică - proces ce nu se poate desfăşura decât dinspre Centru spre PERIMETRUL-COROANĂ - iar Centrul nu poate fi decât Buricul Pământului - HUMULEŞTI. Altfel, de ce ar mai fi insistenţa lui Ion Creangă pe topos-ul sacru-Humuleşti? Să nu uităm ce spune René Guénon despre DHIKR şi despre efortul spiritual al credinciosului de a atinge starea de DHIKR: “Sufitul se va strădui să atingă un dhikr permanent, o incantaţie continuă centrată pe un Nume Divin (cel mai adesea: Allah) sau pe Shahadah: întâi în cuvânt, apoi în inimă, în stare de veghe sau somn”. Nu poţi ieşi din Humuleşti, fără să ieşi din Dhikr - adică fără să anulezi munca de anamneză-evoluţie spirituală spre Perfecţiunea Divină. Iar cartea aceasta a lui Ion Creangă este tocmai exerciţiul spiritual-religios prin care, atât scriitorul aflat în plină Rugăciune Evocatoare-Invocatoare-Incantatoare - cât şi cititorul, care trebuie să se con-centreze, adică să intre, prin “rotiri” iniţiatice succesive, în Cuibul-Centrul de Evocare-Invocare-Incantare - intră, de fapt, în Paradis, în comuniune cu Dumnezeu-DHIKR-ul (dacă, bineînţeles, nu se ratează treptele iniţiatice).
Partea a III-a are două finaluri:
I-unul secret, pentru iniţiaţi (arderea pentru angelizare, în Templul-Fierărie, a ultimilor doi catehumeni);
II-unul exoteric, “cimilit” de către ARSUL (acum) Barzaq-Gâtlan, care a ajuns, prin arderea Gâtului Pod spre Cap - în Capul-Vârf al Carului Lumii (carul Lumii încărcat vârf cu amrita-ambrozie, cu îngeri): El ştie toate Căile şi Vehiculele Divine ale Transcenderii, dar prin apofază (ocultare):”-Hai în car!-Baiu!-Hai în căruţă!-Baiu!-Hai în teleagă!-Baiu!-Hai pe jos!-Baiu!”. Liniile de dialog sunt linii catafazice, de afirmare a negaţiei, de unire a Căilor şi Vehiculelor Oculte, în ZBORUL PARAŞABDIC. Cei ce cunosc Zborul celor care nu mai sunt catehumeni - sunt centralizaţi la şcoala de catiheţi de la Iaşi (adică, “mulţi chemaţi, puţini aleşi”!) - sinonimul Şcolii Supreme Iniţiatice - SCOLA!!! - sinonimul Raiului şi al Împărăţiei Verzi a BOURULUI(căci este sinecdoca Moldovei) - să se tragă la teapa lor “ca apa la matcă” . Adică, reintraţi în borborosul mlaştinii, ce a rămas după potopul de foc purificator.
Dar, dată fiind obsesia lui Ion Creangă pentru Războiul Ţeserii - s-ar putea ca Socola să fie SUCALA-SPIRALA DIVINO-COSMICĂ - care este sinonimul “dobei de carte” (Tobei Mistice şi Graalului-Carte a Lumii). Acolo-s “profesorii cei mai învăţaţi din lume” – Maeştrii Paraşabdelor: Ştefan şi Smaranda. Căci “plecarea” falsă din Humuleşti este, în fapt, rămânere în Centrul-Humuleşti – dar prin transgresare la nivelul superior spiritual, pe Axa Verticală a Centrului Humuleşti: Numele Stadiului Evolutiv Suprem al SPIRALEI-HUMULEŞTI - este SUCALA-IAŞI (Cieriul Socolei).
“-Duceţi-vă pe pustiu(…) duce-v-aţi învârtindu-vă ca ciocârlia” - înseamnă (din partea “bătrânilor”-Maeştri!) o binecuvântare: Pustiul lui Iisus - Plinul Spiritual, vă aşteaptă, aşa cum aşteaptă Soarele, pe Mireasa lui – Ciocârlia.
Mai rămâne Împotrivitul TRĂSNEA, care, ca orice trăsnet(bici), e BUN că-i frânt-zigzagat (“Na-ţi-o bună că ţi-am frânt-o!”) - şi care goleşte norii celeşti, pentru a umple-rodi pământul-Rupa : “când la dică (n.n.: adică, Pământ!), nu-i nimică(n.n.: adică, în Cer). Dar el a dat “banii” de mult pentru Spirală: El e zigzag şi Spirală - atâta că s-ar cuveni rectificat, de la zigzag (schemă abstractă pentru Paraşabdă) – la Spirală (Paraşabda în acţiune efectivă/eficientă). Ultimii doi “arşi” - sunt, de fapt, angelizaţi/arhanghelizaţi (Gâtlan Barzaq-ul şi Nică Petras).
“Toamna viitoare, anul 1855” (1+8+5+5=19) - înseamnă un pas înainte faţă de “întoarcerea“ în Iarnă (Copilăria Absolută - Iarna Porcului Saturnian, din debutul părţii a II-a) - în ciclul doi al Spiralei:20=2+0(=două cicluri epuizate - vor fi în Cieriul Socolei).
*
Apare, iar, la diferenţă de trei rânduri, în text[84] - dar, structural, la distanţa dintre partea a III-a(partea preparării pentru ridicarea în rang, alchimică, a lucrării asupra Eului Spiritual) şi partea a IV-a (ridicarea efectivă, de la tehnica alchimică, la rangul Spiritual-Fiinţial, al lui Adam Protogonos) cifra anului 1855[85]. Deci, 1855+1855=28. Adică, 7x4. Este numărul zilelor lunii anului-ciclului mediu: se marchează trecerea de la un CERC al Spiralei evoluţiei spirituale-alchimice - la următorul CERC al evoluţiei spirituale-fiinţiale - în mod retrograd, de la Războiul de Ţesut, la Originea Firului Vieţii - VÂRTELNIŢA şi SUCALA-SOCOLA. Fără fir, cum ar lucra Războiul de Ţesut? Fără Soartă-Viaţă, cum ar mai funcţiona existenţa Ţesăturii-Lume? În plus, Socola-Sucala are valenţă dublă – malefică şi benefică - în domeniul sacerdotal: este Şcoală Iniţatică (întru Ştiinţa Sacră) pe lângă Mitropolie - zona Cieriului Socolei-Sucalei) - şi Casă de Nebuni, adică tot o zonă de pregătire pentru transcendere: ne-bunii nu sunt buni pentru lumea asta, dar “a celor săraci cu duhul va fi împărăţia cerurilor” - iar Nebunii TRILURILOR sau BUFONII Evului Mediu erau respectaţi, ca voci ale Adevărului - de către Cetate şi de către Regi. Sau, ar fi fost bine să fie ascultaţi, căci erau Vocea lui Dumnezeu, vorbind prin Gâtlejul lor.
Era nevoie, în cazul Iniţiatului, de un Gâtlej(Barzaq) pentru o Voce(Paraşabda): acesta este şi tandemul “arşilor”: Gâtlan şi Nică (ION), în Carul Lumii, sub Ţolul-Uter şi Văl al celei de-a treia şi ultima fază alchimică: obţinerea “Drobului”, de SARE-Piatra Filosofală - ca fixare definitivă a Spiritului în Paradis - tradusă, această fixaţie, în Revelaţia Împărăţiei Verzi (Grădina Maicii Domnului), Tabula (Masa) Smaragdina(Verde), menţinând Potirul Graal, păzit de 12(24) de Bătrâni (din zona Rex et Pontifex), Bătrânii Albi ai Vremurilor. Urmează după:
I-purificatio (prin SULF) - Focul căutat şi găsit în Apa Sâmbetei - primul Auraş-Păcuraş, care arată calea spre faza a II-a,
II-Elixirul - Oloiul şi Vinul, obţinute ca Sânge şi Apă, din Coasta lui Iisus Hristos, şi depuse în Cupa Graalului - la FIERĂRIA(Trăsnetului)-Casa Paraşabdei, a lui Moş Bodrângă, substitut al dubletului sacral Ştefan-Smaranda - ei înşişi implicaţi în constituţia spirituală (coroană aureolară şi smarald luciferic) a Graalului.
III-Etapa a III-a, în mod logic şi necesar, este a obţinerii Drubului de SARE şi al ridicării lui, prin Carul lui LUCA-OLIMPIADA[86](Lumina), tras de Caii Solari(“smârţoagele” mistice) – 3 (“Alba-nainte, alba la roate/Oiştea goală pe de o parte” - Iapa pentru Soarele-Armăsarul Negru) - până în Cieriul Socolei până în Vârful Axei Polare-Plop, până în mijlocul Tabulei Smaragdine Zodiacal-Macrocosmice (Manvantarice şi Kalpice, în acelaşi timp), unde, deodată, răsare GRAALUL, (cu G-ul divin, sugerat magic în mantra lui Moş Nichifor Coţcariul - al Galaţiului).
Să micşorăm paşii, pentru a vedea “Cusătura-Ţesătura” Căii până la Revelaţia Cieriului Sucalei-Socolei, Tabelei Samaragdine a Bătrânilor Vremurilor, cu Graalul (Ştefan şi Smaranda) în mijloc, aşteptându-I pe ION şi GÂTLAN să se topească, expresii ale Ritmului Kalpic, în Graalul-Inima Sacră al acestui Manvantara, pentru a-l ridica într-al optulea Manvantara.
“Cum nu se dă scos ursul din bârlog, ţăranul de la munte, strămutat la câmp, şi pruncul, dezlipit de la sânul mamei sale, aşa nu mă dam eu dus din Humuleşti, în toamna anului 1855, când veni vremea să plec la Socola, după stăruinţa mamei (s.n.: supusa, de drept, dacă nu de fapt, a Tatălui Kalpei-Ştefan)”.
Toată progresia procesuală e cuprinsă în această primă frază:
a-URSUL-KSHATRYA, Cavaler şi emblemă sacră (BOUR[87]), e greu să îngăduie “scoaterea din bârlog” (Centrul Lumii) - pentru a fi înlocuit cu adevăratul centru spiritual - BRAHMANUL-Mistreţul Aureolat, dinspre Cerul Gurii spre Lume, de Semicercurile-Colţi de străpungere a Cerului Manvantaric.
b-Ţăranul de la munte - este Rex-Pontifex, rege şi Mag, stabilizat în Vârful Muntelui Lumii[88]), pentru reglarea şi impunerea DHARMEI-Lege Cosmică. El trebuie să se strămute, pe Spirală în sus(atenţie!) în mijlocul Cerului Noului Manvantara: Tabula Smaragdina-CÂMPUL, Paradisul Veşnic Verde (Împărăţia Sfintei Parascheva-Venera!), care a înlocuit Rădăcina Neagră (Talpa Iadului) arsă (în partea a III-a). Axa Polară a Manvantarului anterior are axul ars la vârf, exorcizat de demonii (care pot năvăli la ÎNTOARCEREA PE DOS A LUMII, pentru schimbarea Manvantarului) - şi înnoit cu VERDELE IUBIRII, Temelia Noii Lumi. Care Lume va sta sub semnul Luceafărului-Soare Negru(Ocult), al Împărăţiei Verzi cu Bour Fixat Alchimic (Moldova intră, deci, prima, spiritual, de pe Pământul actual, în Manvantarul al 8-lea - etapă spirituală a moralităţii perfecte, totale).
c-“pruncul, dezlipit de la sânul mamei sale” - este îngerul-arhanghelul ce stă lipit de axa pe care trebuie s-o ocrotească - axa Manvantarului anterior. El este nevinovat în sine, dar “vinovat” metafizic de ataşamentul exclusiv faţă de Sânul-Paraşabda[89] (Clopot-Emisferă) al unui rang spiritual, aparţinând unei etape de evoluţie spirituală - epuizată. Etapa numită, pe cercul M-7 - Humuleşti - se va numi, urmând dinamica spiralei Kalpei, la nivelul M-8 - SOCOLA-Iaşi - capitala, Centrul Spiritual al Tabulei (Temelie Sacră) Smaragdina. De fapt, tot “sucursală” spiritual-semantică a Centrului-Humuleşti (căci Humuleşti nu este doar Centrul Manvantarului - ci şi al Kalpei - cel puţin aşa sugerează prezenţa aici a lui Ştefan…).
“Şi oare de ce nu m-aş fi dat dus (s.n.) din Humuleşti, nici în ruptul capului (s.n.), când mereu îmi spunea mama că pentru folosul mieu (s.n.) este aceasta?”
În primul rând, ION-NIKE trebuie să fie dat-dus=dăruit Noii Trepte Spiritual-Evolutive a Lumii. Sacrificat - pentru explozia benefică a Manvantarului Şapte (M-7), în Rădăcina Verde - Manvantarul Opt (M-8). Sacrificiul Transfigurator este marcat prin ruptul capului= decapitarea de “ţeasta”-sfera veche spirituală (încă ovultă, nevăzută - dar posibil de tradus prin cap-inimă, Cap-Graal - sau, simplu: CAP-G[90]). E o Schimbare la Faţă - riguros necesară în Ritualul de Iniţiere (de maximă profunzime). Folosul nu era al Manvantarului fost (M-8), păzit de Smaranda - ci al Manvantarului viitor (M-8) - păzit de ION al Smaraldului-Graal.
Explicaţia dată în text este una de schimbare a dimensiunilor - a distanţelor şi raporturilor din topos-ul sacru. Şi aceasta e perfect adevărat. “Iaşii nu erau aproape (s.n.) de Neamţ” - pentru că erau deasupra Neamţului: trebuia să faci efortul pe verticală, al suirii unei trepte - nu doar fuga pe orizontală a Mercurului, Simbolul Nefixării - ilustrat de Cervus Fugitivus - înlocuit aici, de Ion Creangă, prin telegarii solari; “pâşlind-o aşa cam pe după toacă” - înconjurând doar, pe orizontală, LEMNUL-toacă (Toba Mistică), Trunchiul Copacului Vieţii (Sephirot) - iar nu urcând definitiv în Vârf (cum încercase, dar în impostură, Nică - să se substituie Soarelui-Cucului, din Vârful Cireşului, cu Cireaşa Roşie-Soarele în Vârf). *
Experienţa alchimică de tip Gerilă (încălzire-răcire: “ne degera măduva-n oase”[91], descensiunea Şarpelui Kundalini, după fuga-înfierbântare a traversării Apei Sâmbetei-Moldova, sau a Cânepei Mărioarei – ascensiunea, Starea pe Coadă , a Şarpelui Kundalini). Măduva îngheţată trebuie schimbată, ritmic şi ciclic, cu inima fierbinte - “ că ce gândeam şi izbândeam[92]”. Da, dar în “cercul strâmt” al orizontului Manvantarului al Şaptelea (M-7). “De la Neamţ la Fălticeni şi de la Fălticeni[93] la Neamţ” era pentru noi atunci o palmă de loc.” Cercul strâmt în care se învârteau în Manvantarul 7 era palma cu Aborele Sorţii-Vieţii hotărât acolo - dar nu şi întruparea în Manvantarul Superior – M-8. Şi Neamţul (Neamul Zeilor) trebuia schimbat, prin Ragnarökr-Apocalipsă - Amurgul Zeilor aduce nostalgia vechiului Manvantara, înghiţit de Lupul Fenrir - dar şi bucuria Noului Manvantara. “Acum se schimba vorba”(s.n.) - se schimba Vibraţia Paraşabdei, ascendentă pe Spirală, în cercul Noului Manvantara. “O cale scurtă de două poşte de la Fălticeni la Neamţ - nu se potriveşte c-o întindere de şese poşte, lungi şi obositoare, de la Iaşi la Neamţ”. Două Poşte=dus-întors, pe orizontală. Şase Poşte=3+3=schimbarea Triadei Sacre a Manvantarului Şapte (M-7) - cu Triada Sacră a Manvantarului Opt (M-8). “Căci nu vă pară şagă (n.n.: insistă ritualic Ion Creangă): de la Neamţ până la Iaşi e câtu-i de la Iaşi până la Neamţ, nici mai mult, nici mai puţin”. Prin accelerarea-fugă a Mercurului, distanţa Fălticeni-Neamţ se scurta prin inversare (Neamţ-Fălticeni - mai ales că fusese alimentată de Inima Fierbinte şi de Sărutul “furat de la cele copile sprinţare”[94] - zânele, spiritele mercuriale ale locului). Dar acum nu se mai fuge: se fixează - iar, astfel, distanţa nu se comprimă, ci rămâne constantă, pe verticală. Nimeni nu fuge în sus pe verticală - cel mult, ca impostor, cade în cânepă - dar nu mai era cazul lui ION-NIKE, ars în Templul Fierarului. Şi el o ştie, ştie că mintea (Spiritul!) M-7 este prost şi trebuie resurecţionat. Cum? Prin Plânsul fertil: “(…)decât să plângi nemângâiet şi să te usuci”), care cade la Rădăcinile Axei Lumilor Spiralate: plânsul de foc USUCĂ Axa Veche şi face să se înalţe Axa Nouă - şi Plângăreţul Divin, Alimentatorul cu Foc al Axei Vii “vede cu ochii” – nu o fată oarecare - ci pe Paredra Sa (încă invizibilă pentru neiniţiaţi, dar vizibilă pentru ION-NIKE: “Dar vorba ceea: ursul nu joacă de bună-voie”. Dansul, pe Spirala ascendentă brahmanic, este supus Cavalerului-Urs. “Mort-copt, trebuie să fac pe cheful mamei” – dar mort iniţiatic şi copt alchimic, el va reuşi să se înalţe peste gardul Manvantarului, îngereşte - nu ca impostor fără ban-mesaj sacru, care lipsă să-l retrogradeze la Spurcatul-Pupăza - şi apoi să-l reabilitaze la Moşul-Bour cu Găinuşa de Aur. Gata, tribulaţiile au încetat. El “nici nu mai atinge” gardul, dar, să nu uităm, gardul l-a atins pe el! - prin direcţionarea mamei - care pre-vedea piatra aruncată (cf. finalul părţii a II-a).
Trebuie să plece fără voinţă şi să lase ce-i era drag - pentru cheful mamei. Iată energia de propulsie: Intelectivul purificat (cheful mamei=eros agapé - nu există sentimente haotice, ci determinare sacră a Mamei Manvantarului şi a Tatălui Kalpei). Voinţa veche (ca orientare energetică) va fi schimbată cu voinţa nouă (noua orientare energetică, la nivelul M-8).
Apare Osana-Ozana - o cu totul alta decât cea cu care se asimilase în Cuptorul Alchimic al părţii a III-a (“peste Ozana” spre Târgul-Neamţului-Paradis-Pometea”): Styxul dintre M-7 şi M-8 - “curgătoare şi limpede ca cristalul”(s.n.) – Osana-Ozana ca PIATRĂ FILOSOFALĂ. Cetatea de Foc Zeiesc din M-7 rămâne doar oglindire mâhnită, în Diamantul Pietrei Filosofale, în Sângele Graalului de pe Tabula (Masa) Smaragdina…Veacurile se resorb în Graalul urcat în M-8. Se resorb, în Diamant Intelectiv al Dragostei Noi, din M-8 - Arheii: Tata-Mama, fraţi-surori (până aici, dubletul sacri Soare-Lună, yin-yang, ida şi pingala), “băieţii satului, tovarăşii mei de copilărie”[95](iarnă solstiţială) - şi tovarăşii alchimici (vară solstiţială - cei 10 de la Athanorul lui Pavel).
Spaţiul M-7 se autoabsoarbe, paradisiac - în viitoarea Tabula Smaragdina: “dumbrăvile şi luncile umbroase, prundul (n.n.: diamant mărunţit, “care sare cât mine de sus” - se spunea în zona Irinuca…[96] - diamant gata să-l înglobeze-închidă-fixeze, atunci, în ochii Fetei de Smarald - şi Nică fuge…) cu ştioalnele, ţarinile cu holdele, câmpul cu florile şi mândrele dealuri, de după care-mi zâmbeau zorile în zburdalnica vârstă a tinereţii”[97]. Dacă, atunci, fugea - acum nu mai are unde fugi, pe verticală în sus - şi se uită în jos, la ştioalna - PÂLNIA rămasă jos, în borborosul lui M-7. Ţarini cu holde, câmpul cu flori şi Dealul AUM-ului - toate se prefac în Zorii Noi ai Diamantului Deplin Solidar Interior.
Ce mai absoarbe Diamantul? Toate mişcările ciclice ale lui M-7: şăzători (mişcări Paraşabdice, ca şi clăcile), hori (mişcări solare). “De piatră de-ai fi fost, şi nu se putea să nu-ţi salte inima de bucurie când auzeai uneori în puterea nopţei pe Mihai scripcarul din Humuleşti, umblând tot satu (cu) câte o droaie de flăcăi după dânsul şi cântând.” Ia uite-te! Inima fierbinte-Hristos din Diamantul Graal al M-8 îl absoarbe pe nocturnul (ocultul) AMIN - Mihai-Mikaël Scripcarul-Orfeul Centrului Spiritual al M-8 - cu droaia-loja iohanică după el! Păi, ăsta-i Moş Bodrângă, la Vârsta lui Făt-Frumos (Aminul-Eminescu…)! - adică, abia acum “devoalat”…Păi da, se putea să transcendă el singur, Ioan al Inimii? Fără AMIN? Ar fi fost o absurditate.
Şi ce Sunet Primordial (Paraşabda) cântă Amin-Mikaël-ul, resorbit cu toată Loja Iohanică în Diamantul Graalului? Despre finalul M-7, ca-n Scrisoarea I: stelele-frunze pică jos (“Ca şi frunzele de toamnă, toate stelele-au pierit”…), din Copacul-Axă Polară Cosmică - la sunetul Paraşabdei Noi, din M-8 - PRIVIGHETOAREA - cea care priveghează (pe Mortul M-7) şi veghează (pe Viul M-8). “Şi nu putea să nu-ţi tresalte inima de bucurie când auzeai uneori în puterea nopţei, pe Mihai scripcariul din Humuleşti (…) cântând: <>”…
Cântă-boceşte DESPĂRŢIREA de M-7. Cântă Ruptura Inimii: Inima de Carne rămâne în M-7, Inima de Foc transcende în Diamant, în Piatra Centrală-Graal al M-8. Şi unde-i veselia (insistentă!), atunci? : a “tresălta inima de bucurie”, “Şi câte alte petreceri pline de veselie…” Păi, cum unde-i ? În M-8 - unde Mikaël Aminul continuă existenţa Lojei Iohanice, promovate spiritual pe veticala Axei pe care-s înşirate lumile (amintiţi-vă de SUCALĂ-SOCOLA, pe care-s înţirate ţevile-Manvantare , verticalizaţi-le şi imaginaţi-vă cum sunt tăiate firele de continuitate dintre Manvantare: ceea ce în M-7 era PLÂNS, în M-8 devine RÂS!) - Sărbătoarea Paraddisului: “tot anul sărbătoare, şi numai o zi de lucru”, ca praznic(moarte)-nuntă(viaţă) - NEDIFERENŢIATE! Ca-n Rai. Iar Baba, fosta Talpa Iadului - e Sfânta Duminică, de la “talpa” Mesei Smaraldine, din M-8.
“Pot să mă bolnăvesc de dorul ei…şi să mor printre streini!” Posibil şi chiar necesar: să moară în M-7, pentru a învia în M-8. Dar poate să aducă moartea-boala Demonului, şi în M-8? Poate, de ce nu?
Deocamdată, Luca-Olimpiada pregătesc transcenderea, cu Carul Solar şi Iepele Solare. Tatăl Kalpelor, posomorât, gândindu-se la “işti vro şese” - 14-8=6. [14=Totalul Manvantarelor; 8 – Manvantara de pân-acum - inclusiv cel patronat, în viitor, de ION-Nike. Şase - mai rămân. “Vreo” – pentru că încă nu s-a sfârşit bine M-7 - şi nici n-a început bine M-8…]. Adică (zicem noi) - gândindu-se la Ritualul transcenderii ultimilor Manvantara.
ION-Nike, în acest interval al Logos-ului Stăpânului Kalpelor - absoarbe, conştiincios, şi toate şcolile iniţiatice prin care ajunsese în situaţia actuală, de unic pretendent la Preoţia-Conducerea Spirituală a lui M-8: “Şi eu să înşir atâtea şcoli: în Humuleşti, la Broşteni, în crierii munţilor (unde Irina-Pacea şi Irina-Broasca Euharistică prevăzuse Piatra care cade în borboros, că se va transsubstanţia în Pâinea Vieţii - şi pregătise deja Bradul de Foc al transcenderii - autodistrugându-şi, de fapt, Casa din M-7 şi autosacrificându-se, în chip de capră ruptă în bucăţi – Iisus pe Crucea-Gard al Lumilor - Irina se identifică marianic, cu Maria Broasca, totodată - şi transmiţându-i, pe ucenici, prin Demeter, la Fratele Trăsnet-Borca) – în Neamţ, la Fălticeni (măi, să fie! - a schimbat ION-Nike Paraşabda: acum zice “FĂLTICENI, nu FOLTICENI, ca-n partea a III-a – căci Şolticii Alchimişti, prin Fierar-Faţa Ocultă a lui Bodrângă - şi-au isprpvit treaba…) – şi acum la Socola, pentru a căpăta voie să mă fac, ia, acolo, un popă prost, cu preuteasă şi copii; prea mult mi se cere!…”
Popă sărac cu duhul - căci a lui va fi împărăţia (NOUĂ!) a Cerurilor (NOI, şi ele, ale lui M-8). Şi va avea-o pe Smaranda Graalului (transfigurată, evuident, la nivelul M-8) - şi va înmulţi copii - adică, se pare, va introduce sexul inferior, infernal, mortal - şi în Raiul - M-8…De, asta-i “misia” lui Adam Protogonos, oriunde şi oricând…
Deocamdată, el crede că nu va repeta greşeala[98] (de Adam Protogonos) din M-7, şi că Moartea, deci, nu va pătrunde în M-8. El se vrea călugăr (ascet), cu plosca cu apă - vie (sau moartă? - nu încă, probabil) la şold, ca Spânu - cel care transfigurează PLOSCA în FÂNTÂNA Schimbării la Faţă şi cu Apă Vie - “icrişoare moi” ( peştii-Peştele Hristos, în faza “hibernală”, potenţială, latentă) - pistoale-bici-trăsnet la brâu, comanacul pe-o ureche (dacă-l îndreaptă, surpă lumea! – zic miturile…) şi cu “sabia Duhului”-Mikaël în mână - yoghin “cu pletele în vânt” (“cu ştiubeiu plin de galbeni” - Soare cu Albine-galbeni, albine minerale - căci suntem la stadiul Diamant…). Dar, (de-)acum e-acum – căci deja de la Sabia Duhului se simte miros de pucioasă - de Falus exhibant-onanic, nu de Creaţie Autoritar-Demiurgică…):
“(…)ia-o la papuc (n.n.: Duhu şi Teofan şi-i pierduseră, iar Nică îi găseşte - nu-i bine, căci iar Piciorul-Adam e în Piele, despărţit schizofrenic, sexual - de EVA) - peste “Piciorul Rău”, spre “Cărarea Afurisită”, dintre “Secu şi Agapia din Deal” (Agapia Paraşabdei)…
Deocamdată, înşiruirea îngrijorează: de la Papuc începând, se repetă greşeala din M-7 - despărţirea morală Bine-Rău, Afurisit-Neafurisit ;“Cărarea Afurisită” este drumul “tur-retur” la Pomul Cunoaşterii, drum pe care, întors, Adam şi Eva au plâns, special ca să ardă, Jos, Buba-Talpa Iadului: au ars-o, dar nu destul, ca s-o şi fertilizeze, să crească Axa înapoi până în Rai… Şi diferenţa Penia-Poros se creează (prin SECU-penia – Agapia din Deal-POROS)…
Tot mai rău se vede în M-8: îngerii se sexualizează - cad, adică - se demonizează: “Mieluşa lui Dumnezeu “(n.n.:Iisus-Paraşabda Bună) “se îngroaşă”(ca Paraşabdă-Vibraţie-Glas-de/în-Jos), învăluit(ă) în Prakrti, şi devine “Berbecul lui Dumnezeu” - cel care nu sparge porţile Iadului, ci ale Raiului… - se prevede “răvăşirea”-devastarea spirituală…
Călugăria (de felul acesta!) valorează cât bureţii: ies după ploaie (Ploaia de Foc a Plânsului), apoi dispar. “Ştii, ca omul cuprins de evlavie” - spune Ion Creangă că ar fi învăţat taina sexualizării - comparând-o cu călugăria-asceză. Dacă mai este, cu adevărat, EVLAVIE, şi cât mai este - doar “Cei smeriţi se vor înălţa – în M-8 - M-8 va fi mai bun ca M-7. Gândul la călugărie rămâne peste noapte: “toată noaptea cea dinainte de plecare(…) m-am frământat cu gândul(…)cum aş putea îndupleca pe mama să mă deie mai bine la călugărie”. Dar, demonul cel şoltic-alchimist tălmăceşte în felul său “SMINTHEUS” (adică, luminat, dar cu Păcat Vechi) călugăria - inducându-i şi “boarea” păcatului latent, potenţial. N-are când să mai insiste cu călugăria la mama - şi urmează ISTORIA, pe muchie de cuţit, a Luminătoarei-Olimpiada: nevastă de-a doua a lui moş Luca-Lumina-“însurăţel de-al doilea” (n.n.: Lumina Nouă din M-8), ea stăpâneşte PORCII(mistreţii)-BRAHMANII, la “borta ceea” (care nu e cavernă vaginală, ci CEREASCĂ: “naşte” lumina lui M-8, prin “borta” din Cerul străpuns de Axa Sucalei Lumii - dinspre M-7. Gardul rupt într-un loc - şi păpuşoii - sunt trecerea-barzaq în M-8 - respectiv axele solare ale Noului Manvantara.
În Ziua Tăierii Capului Sf. Ioan Botezătorul, pleacă-transcend spre/în stadiul spiritual Socola (Nume Superior Spiritual, în cadrul Centrului Iradiant: HUMULEŞTI): adică, VECHIUL CAP din M-7 - ION Botezătorul-Mezericordie - este înlăturat magic, pentru a prinde CAPUL NOU, al lui IOAN Evanghelistul-Justiţiarul, din M-8 - căci, la început, în orice Manvantara este nevoie de ORDINE-COSMOS. De data asta, ION-Nike nu se mai “”necăjeşte cu nişte costiţe de porc afumate şi cu nişte cârnaţi fripţi”[99], ca la “despărţirea” pe orizontală, când pleca cu David şi Dumitru (sau David-Dumitru-Demeter), la Eirene-Hristosul Feminin, Maica Domnului-Broasca - căci el însuşi este, acum PORCUL MISTREŢ-VARANIA, BRAHMANUL. Şi este şi URSUL. Căci, la începutul oricărui Manvantara, Războinicul e şi Preot, Rex et Pontifex: “Rogu-te, mână mai tare, moş Luca, zic eu, să nu se mai uite satul ca la urs la noi!”(s.n.).
Satul-Pielea Veche de URS. Pe care o schimbă cu Pielea Nouă, Războinicii-Preoţii Soarelui lui M-8. Cei doi Zei Gemeni, despre care A.Bucurescu zice că au locuit pe Ceahlău, şi la Neamţ - sunt: I-barzaq-ul care croieşte “”borta” - şi II-ION Evanghelistul, Maestrul Cosmicizasnt al M-8.
“Parcă are omul zece vieţi”. Da, are, căci Cei Doi îi poartă în ei pe cei Zece: să nu uităm că, la FOlticeni, şi-au pregătit ierarhia divină, cele ZECE trepte ale ierarhiei divine, cu câte un şef-responsabil. Nu considerăm că mai e cazul să-i repetăm, căci, oricum, ordinea lor în M-8 n-o putem cunoaşte - noi, cititorii lui Ion Creangă, fiind profanii din M-7. Bănuim că, şi în M-8, cea mai înaltă treaptă va ocupa-o tot Paraşabda, Vibraţia Demiurgică-Moş BODRÂNGĂ (sinteză a paredrilor Soare-Lună, Ştefan-Smaranda).
“Tot umblând noi din şcoală în şcoală, mai mult, ia, aşa, de frunza frăsinelului” - FRASINUL[100] este Mâner de Lance şi Lance propriu-zisă (de străpungere a Cerului, spre Noul Manvantara) - este şi Frasinul Yggdrasil-Copacul Lumii - deci, prin şcoli, au devenit Stăpânii Yggdrasilului, ai macro şi micro-cosmosului (Lance-Cupă Graal).
Frasinul alungă şerpii - deci, deocamdată, în M-8 nu e Războiul Contrariilor, ci pacea prorocită de Bradul de Foc-Eirene, Broasca şi Capra(Miel) “Ruptă” Euharistic.
“Supărarea noastră creştea la culme”[101]=”furor sacer”, întemeietoarea Bradului Sacru: Dumnezeu s-a supărat - şi din Apele-Prakrti a răsărit Bradul! Sau, mai exact spus, prin Talpa Manvantarului ulterior, a străpuns LANCEA FRASINULUI Axei Manvantarului anterior. TALPA devine CAP, în noua Lume-Manvantara. Barzaq-ul-Talpă(călcâi) va trebui arsă, pentru a nu pătrunde Moartea (ca în Achille) şi în Noul Manvantara. Probabil că asta şi face “furor sacer”: ARDE TALPA Manvantarului - dar trebuie văzut cât de perfect operează acest ritual al arderii punţii pe care vine Demonul-Moarte, dinspre M-7.
“Mai aruncăm câte-o câte-o căutătură jalnică spre Munţii Neamţului; urieşi munţi, cu vârfurile ascunse în nouri, de unde purced izvoarele(…) să le înece în Dunărea măreaţă”: Munţii care se văd, dacă sunt “urieşi”, dacă străpung, precum Yggdrasilul-Lance, “nourii”!!! şi dacă din ei “purced izvoarele” - nu sunt, NU MAI POT FI!!! - Cei Vechi (doar le pare aşa “trecătorilor”prin Hotarul Manvantarelor !) – ei sunt ai Noului Neamţ (Noi Neamuri de Zei, din Noul Manvantara - altă generaţie, divină) - iar Osana-Ozana este înlocuită cu Dunărea-Sfântul Istru. Era nevoie de Apa Împărăţiei Verzi , calitativ superioară Osanei-Ozanei Humuleştilor . Centrul Lumii M-7. Izvoarele şi pâraiele Raiului (M-7 trecut în M-8) – pornesc din PAŞTELE-PAŞCANI - Muntel Meru al Kalpei. Munte Ocult. Deocamdată, Zeii Gemeni Frasini(Frăţâni) ajung la Blăgeşti, peste Siretiu - unde ne-a fost masul - prima rămânere-masă, înaintea celei Rotunde-Smaraldine. De fapt, Blăjeşti [102] - vine de Blajinii-Rohmanii Străvechi, despre care face vorbire V.Lovinescu - Sfinţi la Apa Sâmbetei (Siretul, aici). Toţi Blajinii sunt Preoţi[103]. Hierasus=Siret, Apa Sfântă[104] - au trecut-o, botezându-se pentru a fi Blajinii-Sfinţii-Preoţii Noii Lumi - M-8.
Li se schimbă sângele, aici, prin Calvarul Ţânţarilor (”şi ţânţarii te chinuiesc amarnic”), şi sunt exorcizaţi, prin “fumăraie de baligi” - ale URUS-ului-BOURULUI - de unde credem a rezulta identificarea Bourului cu M-8. “Ne-au coşit ţânţarii” - fie “ne-au cusut de Noua Lume” – fie “ne-au transformat în coşuri-hogeacuri pentru intrarea -străpungerea tălpii în Soba Noii Temelii”.
“Cum treci Siretul (n.n.:Hierasus) , apa-i rea şi lemnele pe sponci; iar vara te înăduşi de căldură, şi ţânţarii te chinuiesc amarnic”. Oamenii “işti de pe la câmp:sarbezi la faţă şi zbârciţi, de parcă se hrănesc numai cu ciuperci fripte, în toată viaţa lor(…)-Ştii una, moş Luca(…) Găinuşa-i spre asfinţit, rariţile de-asemine, şi luceafărul de ziuă de-acum trebuie să răsară(…)”. Şi astfel: GĂINUŞA DE AUR şi RARIŢA PORUMBULUI dispar-apun n.n.: deci, ele erau semne ale M-7!) - Luceafărul de Ziuă stă să răsară - Soare Ocult, de fapt Nou, al Noii Lumi – M-8.
Dar celelalte? Apa rea? E Apa-Vitriol, insuportabilă pentru profani; Lemnele pe sponci - da: toate lemnele sunt Lemnul - Axa(Centralizată-Compactă) Copac al Vieţii, al Noii Lumi, încă nefărâmiţată (UN SINGUR SUFLET, UN SINGUR TRUP=AdamProtogonos nu s-a risipit-înmulţit în “lemne” – vieţi – El este LEMNUL PARADISULUI-CRUCEA). Faţa e sarbădă=palidă-ascetică, adică luminos-taborică. Oamenii sunt, încă, Omul-Adam-Hristos.
Zbârciţi? Da, adică Adam Protogonos din M-8 este străbătut de Firul sinusoidal neîntrerupt al Vieţii Veşnice (Îngurzite-Îngruzite-Îngrozite-Mirate de Noua Lume - ca opinca-Pungă a Piciorului Gol-Adam). Ca Gura Pungii Cosmice: încă nu s-a deschis pentru înmulţirea-răspândirea- expresia/exprimareaVieţii.CIUPERCA=închiderea (cripto-gamă) fără înmulţirea sexuală. Zice Luca că “îi iese lui Zaharia –Maestrul Barzaq-ului - “un sfânt din gură” – recunoscând Soarele Ocult-Luceafărul: de fapt, Sfântul Zaharia îşi leagă-identifică Rugăciunea cu Soarele Ocult-Luceafăr.
Decât ne-am tot învârti şi cioşmoli pe iastă prispă, mai bine să scurtăm din cale”. Interesantă zicere despre străpungerea pe verticală a Labirintului Lumii Vechi - devenită, prin “stârpirea” rosturilor/rostirilor-sensuri, infernală. Da, decât să întârziem, pe această prispă-orizontală a Lumii M-7, rotind-învârtind în gol, nonevolutiv, aceleaşi coordonate spirituale - mai bine “să scurtăm din cale” - să rezumăm cât mai succint, cât mai lapidar, esenţele demne de transgresare ale M-7 – şi să purcedem în “drumul”-Străpungere de Lance, spre Ceruri - spre M-8. Numai pe verticala spirituală se “scurtează calea, până la identificarea cu PUNCTUL (Centrul Absolut al Lumii-Adam Protogonos).
“Şi aşa, luându-ne rămas bun de la gazdă, care era tot afară culcat, pe altă prispă, plecăm.(…)întâlnim câţiva oameni, cu nişte cară cu draniţă, mergând spre Iaşi. Ne întovărăşim cu dânşii, de frica lăieşilor din Ruginoasa - şi hai-hai, hai-hai, până-n ziuă, iacă-tă-ne în Târgul Frumos, unde-am şi înjunghiat câţiva harbuji într-ales, de ni-am potolit , deocamdată, şi foamea, şi setea.”[105]. Da, lasă Omul Culcat (“pe altă prispă” decât a celor ce pleacă spre CIERIUL SOCOLEI…), adică lâncezind în/întru orizontala M-7 - şi pleacă, alături de carele cu draniţă(epifania Focului, a Bradului Cosmic, care li s-a revelat, prima oară, prin Eirene-Broasca Demiugă) - în sus, spre Cieriul Socolei - de frica lăieşilor din Ruginoasa - “până-n ziuă - iacă-tă-ne în Târgul Frumos”: se depărtează de Rugina Neagră a Vechii Lumi - pentru Târgul Frumos, Noul NUME-NUMA al Cetăţii Neamţ-Cetatea Zeilor Pribegi. “Au înjunghiat câţiva harbuji într-ales” - s-au înjunghiat euharistic, pe ei înşişi, pentru a stropi cu FOC Noua Cetate a Frumosului Etern-Divin - “agheazma Paradisului” nu este sânge uman, ci vegetal. Şi cine să fie ALEŞII, mai aleşi! - mai “într-ales”, mai “mofturoşi”, decât cei care au trecut prin toate “peripeţiile”-probe iniţiatice? Şi pe care i-a “selecţionat” o instanţă superioară oricărei alteia - Veghetorii-Maeştrii Manvantarului, respectiv - Kalpei!
“Apoi, după ce s-au hodinit caii, am pornit înainte, spre Podul Leloaie”. Mare grijă la CAI - Călăuzele Sufletului - în Noua Lume! Încă un POD:Leloaie. Se identifică cu Leloaia-Lelea (rang iniţiatic, ca şi Bădiţa/Bădie) - SMARANDA. Lelea-Preoteasa Smaranda Noii Lumi - peste ea, autosacrificată în Pod, trece Fiul, pentru a răzbate cu bine în M-8.
Caii solari sunt lumânări topite-muiate(“căci zmeii lui moş Luca se muiese de tot(…) MAI ALES PE LA ASFINŢITUL SOARELUI, tocmai când intram în Iaşi, pe rohatca Păcurari”) - rămânând, din ei, Focul Pur, Absolut (de dincolo de Soarele Vizibil, aflat în declin, căci aparţine de M-7 - de dincolo de Ceara-Albină care Zboară SPRE - dar nu ajunge la EL…) - Focul necesar strălucirii Diamantului-DROB-DE-SARE - Piatră Filosofală.
Intră în Iaşi (alt nume, superior spiritual, încadrat în Spirala Evolutivă Atot-Sintetizantă HUMULEŞTI – pe rohatca (bariera) Păcurari: sugestie a Mielului Cristic – încă neînjunghiat, căci este încă purul Adam Protogonos - dar, în viitorul de segregare-viaţă - ÎNJUNGHIAT, căci trebuie să “re-lege”/re-închege/COAGULEZE/re-sintetizeze, cu sângele său autosacrificial, ce a segregat Adam Protogonos, care-şi aminteşte de paredra-Eva, de Lelea Smaranda - soră, soţie şi mamă a lui ION-GÂTLAN (fiinţă care nu mai desparte, prin cap – inima de minte: are acum Cap de Dascăl-Zeu-Maestru)=Fraţii Gemelari, Zeii Gemeni - Frăţânii-Frasinul…Unicul.
“Patruzecile mâne-sa de golan” – îl înjură-binecuvântează LUCA-Lumina pe Flăcăiandrul Dracului - cu râs dizolvant-distructiv - de fapt, revelatoriu, ocult-demiurgic (Kiriakos, strecurat în Pardes? - pentru a pune sub semnul întrebării Drobul-Diamant? De fapt, îl “aghezmuieşte cu 40 de zile ale Sufletului, întors, însă, acum, în Trup. Adică: Fă-te, Drace-Frăţâne, vizibil-văzut - ca să te învăţ-adaptez la Paradis!” Sau, cine ştie, Golanul-GOL, Omul Primordial, este, de data aceasta, o fiinţă rămasă în Manvantarul al 4-lea - din cauza unei mame care a greşit în procesul iniţierii de Fiu…L-a întârziat (“ticăit”…) din procesul de evoluţie spirituală - deci a rămas RECE, precum Gerilă (“n-ar mai dârdâi degeaba”), precum Luceafărul eminescian, ca Fond Cosmic pentru Dragostea Treimii Sfinte! Oricum, Kiriakos au ba, “flăcăuanul dracului” ghiceşte că, sub aparenţa de “smârţoage”, se ascund telegarii solari şi ai PRANEI - deci, Telegarii cu care se va efectua ZBORUL-TRANSCENDERE din M-7 – în M-8 – Cieriul Socolei: “Iè sama de ţine bine telegarii ceia, să nu ieie vânt; (…) să nu faci vreo primejdie”… - îl avertizează pe Luca, să nu cumva să creadă că el poate stăpâni Sfântul Duh. Da, căci Vântul care bate unde vrea el (deci, “primejdios, pentru cel ce s-ar crede stăpânul lui, şi n-ar fi!)este Sfântul Duh - iar termenul indian este, pentru Principiul Vital-Sacral al Aerului - Prana.
“Văzând noi că ne ieu oamenii tot peste picior şi pe moş Luca tulburat din cale-afară, cum eram în căruţă, ne acoperim peste tot c-un ţol, zicând eu, cam cu sfială:-Moş Luca, de te-a-ntreba cineva, de-acum înainte, de ce trag caii aşa de greu, să spui că aduci nişte drobi de sare de la Ocnă, şi las' dacă nu te-a crede fiecare!…-Ei, apoi?! Ştiutu-v-am eu că şi voi mi-aţi fost de-aceştia? – zise moş Luca, mergând pe lângă cai, plin de năduh; nu mă faceţi, că ia acuş vă ard câteva jordii prin ţolul cela, de v-a trece spurcatul!”.
Peste picior (luat/luaţi - Piciorul este, acum, Corpul-Cap al lui Adam Protogonos - mascat sub ţol-uter, exorcizat de jordia-biciul Luminii-Luca “plin de năduh” (ne-duh? - sau supra-duh…) - şi scoşi- înghiontiţi de ei înşişi (care acum au voinţă şi bunăvoinţă pentru M-8 - căci RÂD-chicotesc, adică trăsnesc în zigzag, ÎNGRUZIT/ÎNGURZIT - peste propriul Trup: EI ÎŞI SUNT JORDIA!!! – ei se înconjoară de Fulgere-Trăsnete, cum se zice că ar fi Pardesul-Paradisul. Corpul de Foc Primordial.
“Multe şfichiuituri” primeşte şi Luca - dar credem că, deşi el-Luca este Lumina-Raza (dar “lumină este şi luciferica Raţiune…) - nu sunt benefice - căci sunt ale lui Kiriakos-Lumea Dracului, care, pâş-pâş (ar zice Paraşabda-Creangă) - s-a şi strecurat în M-8…Şi iată cum “şfichiul” poate fi Trăsnetul-Paradis - dar poarte închipui şi şerpuirile Marii Reptile Înţelepte - Spirala Blestemului (???) Reluării Ciclurilor…
Deocamdată, întemeierea Cieriului Socolei, prin Tabla (Masa) Smaragdină a celor 12(24) de Bătrâni ai Vremii şi Lumii – s-a făcut: “Unia mai tineri, iar cei mai mulţi cu nişte târsoage de barbe cât badanalele de mari, şezând în iarbă(n.n.: se închipuie, foarte clar, Tabula Smaragdina!), împreună cu părinţii lor, şi preuţi şi mireni, şi mărturisindu-şi unul altuia păcatele!”
Bărbile-Badanale - “bidinelele” cu care “pictează” ceea ce ocultismul numeşte CRONICA AKASHA - “cronica, scisă pe ether/aitheros, a faptelor-“păcate ale omenirii…Operaţiune pe care Maeştrii o fac să pară “transmisibilă” ((generaţii: “împreună cu părinţii lor”) - dar ea nu este decât un Uriaş Peisaj Karmico-Manvantaric! Deocamdată, odată cu întemeierea Cieriului Socolei - Paraşabda circulă în ea însăşi, încă (“unul altuia îţi trec Paraşabda, într-un Circuit-Sferă - cei nediferenţiaţi, uniţi gură-la-gură, Paraşabda Continuă (stare de continuitate absolută, a lui Purusha). Paraşabda a ajuns POL, în Hiperboreea, în Grădina Hesperidelor cu Mere de Aur[106].
*
prof. dr. Adrian Botez
***
ÎN CARE SE VORBEŞTE DESPRE TOT FELUL DE MOŞI
Iată ce spune V.Lovinescu, în Meditaţii, Simboluri, Rituri[107]: “Obolul dat lui Charon este o monedă; moneda, la rândul ei, simbolizează Unicitatea, deci continuitatea stîrilor de fire. Este trecut în barca lui Charon acela care posedă un minimum de continuitate între starea lui din viaţă şi starea postumă: fie că a avut presimţiri de Eternitate, sau numai de Perpetuitate, fie că, mai simplu, i s-au făcut riturile mortuare care-i asigură consistenţa uneori şi după moarte. În orice caz, trebuie să existe actualizarea unui element comun celor două stări, care se succed, chiar dacă acest element comun aparţine unui plan cauzal secund. Această continuitate se produce fie prin intersecţia pittri-lor, Moşilor acelui om, cu condiţia ca aceştia să fi trecut în Perpetuitate. De aici, vedem importanţa rugăciunilor pentru morţi, care, contribuind la mântuirea lor, la promovarea lor din tribulaţiune, ne ajută ca reacţiune concordantă şi în viaţa aceasta şi în cealaltă.
Când pe un mal al Styxului e mortul şi pe celălalt Moşii lui, când cele două capete ale traiectoriei sunt bine şi incontestabil actualizate, ce poate face altceva Charon, decât să treacă pe mort prin Poarta strâmtă? “
Am dat acest lung citat din V.Lovinescu, pentru că Amintirile lui Creangă sunt pline de Moşi. Unii non-evidenţiaţi[108], doar numiţi (actualizaţi Paraşabdic), alţii semi-evidenţi[109], acţionând în umbra-fundal, într-un plan al tranzacţiilor pur sacrale (în spatele oricărui “hobot”, oricărui “văl” care separă Marile Gesturi Ritualice de micile zvâcniri extropice, care alcătuiesc karma noastră) - iar alţii evidenţi[110] şi intens-dens funcţionali.. După spusa lui V.Lovinescu, pittri-i-Moşii asigură Continuitatea Lumilor (deci, şi Continuitatea Paraşabdei, în profunzimea Ritualică a Existenţei lui Adam Protogonos).
Moşii sunt Marile Spirite, care s-au reasimilat Primordiilor - şi acţionează pentru păstrarea coeziunii în perpetuitate a Stării de Paradis şi a Paraşabdei (stare de trezie a Şarpelui Lumii[111]: “Un ritm pozitiv, de la sine are o tendinţă ascendentă, o apetenţă naturală de a se integra în vibraţiunea iniţială, în vibraţiunea prototip, care este Verbul, Paraşabda. E şarpele care la auzul Descântătorului se ridică pe vârful cozii.“
Ei se cuplează, uneori, cu Babele, pentru realizarea Echilibrului Cosmic, a Thulei-Balanţa.
Descântătorul, care verticalizează Şarpele Primordial-Paraşabda - este Ion Creangă - prin dhikr-ul Amintirilor. Şi el îşi asigură “asimilabilitatea” (greu cuvânt, dar necesar…) în lumea cealaltă, în starea de Paradis, prin invocarea ritualică, ca AUM-ul - a Moşilor. Îi invocă la fel ca pe un POD SONOR – care să-I faciliteze şi permanentizeze accesul la ANAMNEZA-DHIKR. Toţi Moşii veghează la integritatea şi integralitatea Ritualului prin care este recuperat Adam Protogonos (Fiinţa Prototip din Paradis).
I-Moşii non-evidenţi-imergenţi, dar actualizaţi paraşabdic - punţi de sunet pur, fără relevanţe în Prakrti - sunt:
a-Moşii din “luna lui Maiu”, care-l supraveghează pe Nică al lui Costache, la verificarea Praşabdei, prin “bleanda”-diapazon, aplicată Smărăndiţei Popii; ei trezesc, astfel, Primăvara (Maia este nimfă, mama lui Hermes-Operatorul Trecerilor);
b-Moşii care apără Cireşul Lumii, cu Soarele.Cuc în Vârf (“vara, pe-aproape de Moşi, mă furişez din casă […] să fur nişte cireşe”; ei cooperează cu moşul semi-evident-Vasile, pentru a hotărî “Spânzurarea”, obţinerea lui Nică-Omul Primordial, cu tălpile înrădăcinate în Cer, trimis, însă, la Talpa Iadului-Pupăza, să rectifice temeliile lumii şi să opereze transfigurarea Pupezei în Constelaţie;
c-Moş Andrei - cu Baba (mătuşa) Măriuca; Moş Andrei este Bărbatul Atemporal, care o echilibrează pe Baba Măriuca, apărătoare a Timpului-Ceasornic, Degenerativ (Pupăza-Ceasornic, Demonul Timpului-Istorie);
d-Moş Chiriac (Kiriakos-“Domnul”-Dracul), care este echilibrat prin Baba (mătuşa) Anghiliţa (Îngeriţa), sub semnul Thulei Eterne. Cine ştie dacă Iarmarocul Lumii, care este Stăpânul Constelaţiilor şi “tovarăşul” Bourului(“Viţică”), nu este, cumva, emergenţa cuplului Kiriakos-Angelica?
e-Se adaugă Moşul Crăciunului(care determină expediţia pentru căutarea Focului) şi Moşul Anului Nou (cu aceeaşi funcţie, de esenţă cosmogonică şi, implicit, apotropaică).
II-Singurul Moş semi-evident este Moş Vasile “fratele tatei mai mare”. El tranzacţionează cu Ştefan (deci, ca între zei…) - aparent, preţul cânepei demonice (care a fost “întoarsă” semantic, prin ordonare-cosmicizare, prin prăbuşirea-orizontalizarea “palancă la pământ”, prin “încălzirea” benefică a fugii, producătoare de supliment-pneuma, necesar săririi gardului “de parcă nici nu l-am atins”). Moş Vasile-Basileus poate fi Charon, , căci stăpâneşte zona intermediară, dintre lumi: el îl hotărăşte pe Ştefan să-l decreteze pe Nică: SPÂNZURATUL - Omul Primordial, cu Tălpile înrădăcinate în Cer - dar având misiunea ca, din poziţia aceasta răsturnată, să rectifice Talpa Iadului, adică Temelia Lumii - şi să transfigureze, astfel, Pupăza Satanică – în Constelaţie Celestă (Găinuşa de Aur).
III-Moşii Evidenţi şi Dinamici în Emergenţă:
a-Moş Fotea, cel care stăpâneşte Biciul Justiţiar şi supraveghează jupuirea de pielea-Prakrti, pentru fulgerarea revelatoare de Purusha.
b-Moş Ţandură – vindecătorul de holeră-ciumă, care are un tovarăş: NENUMITUL. Ţandura este Aşchia Pomului. Şi, atunci, sunt mai multe variante pentru identificarea Moşului Nenumit, dintre care variante selectăm două, mai uşor argumentabile: 1-este cel ce-a adus CIUMA(Holera), şi prin alter ego-ul său-Ţandură (poate că el este complementul major-POM…), poate , deci (sic!) s-o şi vindece: acesta, care îmbolnăveşte şi vindecă de ciumă(întunecare şi înroşire) este Apollon Smintheus(adică, Şobolanul-Oşlobanu); 2-venind cu Ţandură, care fără el n-ar opera nimic - înseamnă că Nică Oşlobanu a refăcut FAGUL (Frasinul) Yggdrasil, din Ţanduri-“lodbe” - ajungem la aceeaşi identitate: Oşlobanul-Şobolanul. Dar, acum, ca Paznic al Copacului (Axă) Integral, nesmintit-neîmpărţit.
c-Moşul Chior(ORB) – Chiorpecul (dracului!), Ciubotarul - paredrul lui Ştefan: el verifică arsura limbii, ca barzaq al Logos-ului, şi “miruieşte”, vindecând sacral “plesnirile-crăpările” non-sincrone ale Punţii Logos-ului.
d-Despre Moşul din Iarmaroc am mai spus: este Paznicul Bourului (disimulat în “Viţică”) şi Paznicul Constelaţiilor - îl vede pe Nevăzutul Ştefan-Ordonatorul-Măsurătorul cu Cotul (Mâna Demiurgică, Articulată în Continuitate-Deiscontinuitate) a Lumii-Manvantara; acest Moş (sinteză a lui Dumnezeu cu Satana, a Verticalei ascendente cu cea descendentă) stăpâneşte Firul Ariadnei (deci, este Stăpân al Labirintului, dar şi al Ieşirii din Labirint - în Axă Polară; căci opusul Labirintului este Axa) - şi stăpâneşte, astfel, ca şi Ianus bifrons, Timpul Degenerativ şi Eternitatea: într-un cuvânt, este component aseic al Triadei: Ştefan-Smaranda-Moşul Timpurilor(Hristos).
e-Moş Bodrângă – Orfeul, , Maestrul Paraşabdei - dar şi Ocultul Fierar, Stăpânul Ultimului Athanor, pentru cei trei “nearşi” (sau “nearşi” perfect - cazul dez-demonizării-transfigurării lui Mogorogea ION): Nică, Zaharia, Ion ex-Mogorogea.
f-Moş Vasile, tatăl lui Mogorogea ION – este Orbul Enigmatic-Cimilitor: “Nimeresc orbii Suceava şi eu nu eram să vă nimeresc?” - care nimereşte Centrul Alchimic de la Rădăcina Lumii; el ştie definiţia ocultă a Preotului IOAN, Paznicul Graalului (“Picioare de cal, gură de lup” etc.) – şi stăpâneşte Ouroborosul, coincidentia oppositorum îşi găseşte în Moşul Vasile un dialectician perfect, care nu confundă, ci consubstanţiază Tanda-Manda, teiu-beleiu…de curmeiu, Mecet-Berechet-Pleşcan[112] - “ştiu că ne jupeşte bine – ş-apoi cică popa-i cu patru ochi”. Da, căci Omul Primordial are 4 feţe: Om-Taur-Leu-Vultur (“ochiul”, în limbajul lui Moş Vasile, este sinecdoca Chipului). Ca şi Albina – fiica lui Dumnezeu, sau binecuvântata lui Dumnezeu, din Povestea lui Harap-Alb - Moş Vasile este Spiritul Discernământului, venit să protejeze Athanorul (şi Magnum Opus) de promiscuitatea non-spirituală, de compromisurile înjositoare - pornite chiar de la Fiul-Ion - MOGOROGEA-Anti-Paraşabda.
Prin jupuirea epifanică (“belire”) - el descoperă Agatho[113]-Daimonul[114], Spiritul Binelui, de sub pielea Şarpelui Malefic - şi verticalizează, pe Axa Teiului Lumii - Dragonul Bun – în Marele NUME.
La fel (revenind la consubstanţierea Verbelor) - (t)eiu-(b)eleiu - au a rădăcină comună EIU-EION, ION.
Ideea de CASĂ DE CULT (prin extensie semantică: Religie) - Mecet – la musulmani, Mitoc, la creştini - produce re-unirea spirituală a religiilor (prin Cercul-Curmeiu-Înconjur) întru ideea de Belşug-Pleaşcă; “pleaşcă” trimite la “folos nemeritat” – dar ce altceva face Hristos - decât consubstanţiere a Autosacrificiului (“pleaşcă” pentru omenirea încăpăţânată în rău, dar şi pentru binele cristic conţinut, chiar inconştient, în Adam Protogonos) cu Belşugul Spiritual, dobândit prin Autosacrificiu? Pe care AUTOSACRIFICIU şi BELŞUG SPIRITUAL se întemeiază Oculta Biserică Creştină Universală (când toate religiile/credinţele/inişierile spirituale terestre vor sta sub vorba sfântă“ O turmă şi-un păstor”) - nu de zid, ci de duh (bisericuţa-esenţializarea în duh a Bisericii Vizibile).
g- Luca Moşneagu - nu e doar Moş, un moş oarecare, ci este Bătrânul-Moşneagul(articolul hotărât este invizibil-ocultat, dar simţit-presimţit, în sacralitatea lui, numită de Meister Eckhart: GEMŰTH); este substitut emergent al lui Hristos şi al lui Charon, poate şi al lui Lucifer (în subsidiar, prin faptul că este stâpânul, sau ne-stăpânul - “bortei Olimbiadei” - cavernă a misteriilor eleusine…) – căci, spun alchimiştii: Christus verrus Luciferus/Luci ferrus”. Şi au dreptate, în totalitate - căci pe Fondul luciferic se întemeiază Lumina Taborică.
h-Şi David din Pipirig e Moş - dar mai activ ca toţi, căci e Vornicul Cetăţii Focului şi, implicit, al Paraşabdei (precum Moş Bodrângă! - şi cum altfel, când ambii se trag, funcţional, din Clopotul Lumii?) – este vornicul zonei sacrale (concave şi convexe - complementar!): a “Clopotarului”-Clopot-Ciubuc(Calumet) şi a Ciubărului Graal. Şi atunci, el este “bunicul” - adică ruda spirituală, de pe lumea cealaltă, cea mai dedicată transmutării lui Nică în ION-ul lui M-8.
i-În fine, Moşii-Feţi-Frumoşii, cei fără de vârstă, Eternii Paznici ai Graalului, strânşi în jurul Tabelei Smaragdine a lui Hermes Trismegistos - Tablpă pe care stă Cartea-Graal-Gradale (CORANUL sau BIBLIA - în egală măsură – CARTEA SACRĂ).
Se adaugă, ca Babă Cosmică - Muma Eirene (Irinuca) – Mumă-Ocrotitoare a Pădurii, a Bourilor-Inorogi, a Împăcării Dragonilor, prin autosacrificiu - şi paredră a (A)Nastasiei, prin care este aruncată piatra VITRIOL, pentru a fi transsubstanţiată (de “cuminţii” Lumii - Nică+Moşi-Babe - sau de cei 10 alchimişti din Şolticeni, sau de cei 12-24 de Bătrâni ai Kalpei…) - în PÂINEA VIEŢII VEŞNICE.
*
* *
CONCLUZII
“Într-o seară, Iosif (din Arimateea) ajunse într-o cetate căreia i se spunea Sarras; de acolo şi-au luat numele sarazinii; căci nu trebuie să le dăm crezare celor care pretind că au purces din Sarah, soţia lui Abraham. În oraşul acela domnea un rege numit Evalac Nerecunoscutul. Iosif fu arestat şi adus în faţa lui; dar, cerându-i să-i vorbească aparte, îi spuse (Iosif, lui Evalac):
-Dumnezeul Creştinilor îţi trimite vorbă să-ţi reaminteşti de unde ai pornit ca să ajungi la înălţimea aceasta la care te afli. Tu îţi închipui că nimeni nu-ţi cunoaşte obârşia, dar eu ştiu că te-ai născut la Meux, în Franţa, şi că tatăl tău era un biet ciubotar (s.n.). Şi mai ştiu de asemenea, prin harul Înaltului Învăţător, căruia nimic nu-i este ascuns, că tu ţii lângă odaia ta, într-o ascunzătoare a cărei intrare n-ar putea-o găsi nici un murotor, o statuie de lemn cu înfăţişarea celei mai frumoaese femei din câte s-au văzut vreodată şi că în fiecare noapte o culci alături de tine şi o faci de ocară pe regină, soţia ta, cu această deşartă imagine.
(…) Evalac(…) ţinu să cunoască adevăratul Adevăr al lui Dumnezeu, şi Iosif îl lămuri; apoi, după ce a dat foc idolului (n.n.: femeii frumoase, din lemn) de care era îndrăgostit regele, îl boteză pe Evalac cu numele de Mordrain(…)”[115].
Am citat din aceste străvechi legende bretone ale Mesei Rotunde, atât pentru a-l confirma pe V.Lovinescu – Maestrul Hermeneut Incontestabil al Paraşabdei lui Ion Creangă - cât şi pentru a face Calul Solar să se scuture de răpciugi , hrănindu-l cu Jarul Ştiinţei Sacre, uitate de majoritatea oamenilor acestui Pământ.
În primul rând, prin cele aduse în faţa domniei tale, cititorule, acum - am confirmat Sarasul - Sarasăul lui Dragoş-Dragonul. Sau, pe Dragoş, Valahul (Evalacul). Dar, în primul rând, Nerecunoscutul (Păstrătorul Ştiinţei Sacre, Oculte).
Suntem, prin aceste vechi scrisori, în atelierele aparţinând de Collegia Fabrorum: cu ciocane de aur, se “întruloacă”, se încearcă a sintetiza, în esenţă, prin topire la Focul Spiritual din Athanorul Fiinţei Cosmice – simbolurile vechi şi cele noi.
Ce aflăm de aici, din hrubele Fierarilor şi Aurarilor simbolurilor creştine şi păgâne? Că Nică al lui Ştefan a Petrei Ciubotarul este (peste timpuri şi Vreme - în Arheitatea Celestă) - EVALAC-ul de Nerecunoscut-Ocult. Este, cum se şi cuvine, Rex et Pontifex - al cărui tată (vezi aici, negru pe alb, dragă cititorule!) se numeşte CIUBOTARUL ÎNCORONAT (adică, în româneşte, “Ştefan a Petrei”).
Şi ION-ul (EONUL) Valahul (Arheul Românesc), Centrul de forţă spirituală al Românilor (cărora cărţile şi scrisorile mai noi îi zic Ion Creangă…) – avea o Femeie de Lemn, ascunsă în Inima Lumii (Inima Cosmică, Inima lui Hristos Cel Nevăzut-încă Nerevelat) - Femeie care nu era alta decât Zeiţa Focului[116] (a Inimii Înfocate-Sacré Coeur). Şi, într-adevăr, Femeia Inimii Cosmice este soţie şi mamă, cu care împărăţeşte Lumea , deopotrivă, în aseitate (“sânge din sângele ei şi carne din carnea ei am împrumutat”) – şi Duhul tot cu ea îl împarte şi-l revarsă ca Lume-Mit: “şi a vorbi de la ea am învăţat”.
Dar ION-ul (sau EIONUL-EONUL) Spiritual al Valahiei “ţinu să cunoască adevăratul Adevăr al lui Dumnezeu” – şi atunci a acceptat “înţelepciunea de la Dumnezeu când vine vremea de a pricepe omul ce-i bine şi ce-i rău.”
Căci Pomul Alb din Paradis, prin Iubirea Femeii şi Bărbatului (yin-yang, ida şi pingala – sau ION-IOANA, sora Smaraldului) s-a făcut Verde-Smarald: “bărbatul şi femeia băgară de seamă că primul pom, alb mai înainte, se făcuse verde ca iarba din pajişti”[117]. Dar Omul-Valacul[118] (Centrul Spiritual al Lumii) trebuie să se sacrifice, după ce a primit daimonul Frumuseţii Iubirii - şi să primească să caute Arborele Verde care conţine Roşu - Sângele Graalului[119]: “Şi se petrecu o mare minune, căci în clipa în care a fost răpus Abel (n.n.: cu o falcă a Măgarului-Daimon), arborele vieţii ajunse roşu-închis, în amintirea sângelui care fusese vărsat sub crengile lui. Şi în clipa aceea n-a existat pom mai frumos şi mai plăcut privirii. Dar nu mai avea flori nici roade, iar ramurile lui se uscară, când fură sădite în pământ.”
Şi a dispărut - şi de atunci îl caută oamenii, zicându-i expediţiei de căutare - Căutarea Potirului Graal. Şi l-a găsit cine se cuvenea să-l găsească – Valahul lui Ştefan Ciubotarul, din mijlocul Humei-Lume: HUMULEŞTI. Sau Inima Moldovei - sinecdoca Valahiei, care este sinecdoca Lumii-Cosmos. Şi pe Nică al Cosmei tocmai l-am văzut trecând în Drumul lui - adi că zburând cu aripi de foc-pălălăi, prin hornul casei unde tăinuiesc Petru şi Pavel, Ştefan şi Smaranda, Ion cu Amin-ul, Soarele cu Luna.
Şi ni l-a arătat nouă, într-o carte-Graal(Gradale). Căreia i-a spus cu numele Eternului Paradis şi cu numele Eternului Om - Primului şi Singurului Om: i-a spus Amintiri din copilărie.
Iar unii văd şi cred ce li se arată - iar alţii râd batjocoritor şi nu văd[120] şi nu cred. Şi ION-ul, din Buricul Pământului, care buric este Valahia-Împărăţia Verde a Moldovei – Sinecdocă - nu se supără. Căci mulţi sunt chemaţi la viaţă - dar puţini învaţă, “când vine vremea”, ce e viaţa şi, deci, cine sunt ei. Şi rămân, astfel, puţini aleşi. Iar pe cei aleşi îi cunoşti după neisprăvirea fiinţei lor: sunt “un boţ cu ochi”, un ochi zgâit curios spre Paradisul, pe care cei mulţi, dar nealeşi – nu-l văd, căci nu pot să-l vadă. Dar neisprăviţii, “bucăţi de humă însufleţită” de Duhul Sfânt din Centrul Lumii - HUMULEŞTI - aşteaptă ca Dumnezeu, după ce va sfârşi lumea celor mulţi, şi o va surpa – să se întoarcă la ei, neisprăviţii - şi să-i isprăvească-desăvârşească. Şi isprăviţi, ei se vor numi Ierusalimul Ceresc - care vine după Ierusalimul Pământesc - şi e pe Cer, şi ete şi pre Pământ. Precum sunt toate lucrările lui Dumnezeu. Şi când neisprăviţii vor fi isprăviţi-desăvârşiţi - nu va mai fi nimeni care să vadă şi să nu vadă, să creaă şi să nu creadă. “Căci cei ce vor voi să-şi scape sufletul, şi-l vor pierde, iar cine-şi va pierde sufletul, său pentru Mine, îl va afla” – ne spune Iisus Hristos, prin gura Chipului Omului Ocult, IOAN-ul (care, după Sfânta Evanghelie, se mai zice şi Matei-Darul/Dăruirea lui Dumnezeu, către Sinele Om).
IOAN-ul Crengii de Aur, al Cupei şi Cărţii de Smarald – s-a pregătit o viaţă (adică o clipă din lumina ochiului lui Dumnezeu), pentru a Stăpâni şi Ocroti pe neisprăviţii(cei ce-şi ştiu neisprăvirea şi-şi doresc isprăvirea), între părinţii şi dascălii săi, Ştefan şi Smaranda – în Manvantarul de la jumătatea Fiinţării Lumii - cel de-al Şaptelea. S-a pregătit în al Şaptelea şi ca al Şaptelea - ca orice Făcător de Lumi. Dar neisprăviţii ştiu că Vârful Muntelui Lumii înţeapă şi străpunge drept în cer - în Manvantarul (adică rândul şi rânduirea de oameni) al Optulea.
Dar această rânduire de oameni e alcătuită de Regele(şi Preotul) Neisprăviţilor din Rândul al Şaptelea - numai şi numai pentru neisprăviţi. Adică superior spiritualizaţi, intens moralizaţi[121].
Şi Regele Neisprăviţilor, suit în Copacul Rânduielii a Opta a Omului - se uită către noi. Şi din privirea lui, ca “o mreajă de văpaie” a Amin-ului-Luceafăr-Eminescu (cu care stă frăţeşte în Vârful Pomului) – se ţese o Arcă-Arc - cu săgeata SALVĂRII-FIXĂRII aţintită în Adam Protogonos-Paradis. Dar nu-i mai spune “a lui Noe” - căci apele au trecut, şi a rămas Pomul lui ION al Crengii de Foc.
Şi atunci, îi spune “a lui ION”. Arca-Arcul care trage cu Săgeata spre Demiurg-Paradis-Fiinţa Primordială a lui ION cel de FOC.. Sau Arca-Arcul Marii Credinţe. Sau Arca-Arcul Amin-ului - Piscul Credinţei. De aceea, Apocalipsa va fi prin Foc - iar nu prin Apă – acum.
Oare fi-vom noi, “iştilalţi vro şese”, câţi zori are săptămâna lucrării - destul de vrednici să ne închipuim Arca lui Ion cel de Foc şi Amin (Arca Iohanică, zisă şi Arca lui Hristos, sau a Amin-ului) - şi să ne urcăm în ea, şi să ne mântuim, amintindu-ne cine suntem? Adică, amintindu-ne Paradisul-Paraşabda?
Adică, amintindu-ne Amintirea? Singura Amintire. Amintire şi Viziune a Isprăvirii Neisprăvitului - în indistincţie, adică de-a valma. Nu, însă, şi “cu ghiotura” - căci Revelaţia de la Dumnezeu către Dumnezeu trece, ca un Vânt Cald, de Duh peste Ape - prin Om.
Libertate vine de la Carte-“Liber”(lat.): este LIBER doar cel care posedă Cartea-Graal-Gradale. Adică, cel ce posedă ÎNŢELEGEREA-GRAAL. Iar înţelegerea este Anamneza Paradisului – AMINTIREA-DHIKR. Cititorule, vei fi liber când vei înţelege CARTEA AMINTIRII!!!
Dar, pentru a şti cine suntem şi de unde şi încotro mergem - trebuie să “ţinem bine telegarii ceia” - “să nu ieie vânt” de Duh Sfânt fără noi, lăsându-ne de ruşine prin colb. Da. Trebuie să ne strunim, strângând din dinţi, până ne prefacem în Drob de Sare, din Ocna-Ocniţa Raiului (după ce “am fost munciţi”-iniţiaţi în Ocna Iadului - “numai cei smeriţi”-munciţi la Capul de Jos al Osiei Lumii - se vor înălţa” – la Capul de Sus al Osiei Lumii) - şi-atunci, pe dată, vom crede şi, mijind strâns ochii, ca Orbii Sfinţi - vom vedea Cieriul Socolei-Sucalei Tuturor Sorţilor Urzite-Ursite.
În sfârşit, “ce mai atâta vorbă, pentru nimica toată?” Doar toţi am fi, după cât pare, din lumea asta. Dar dacă numai se pare, şi n-om fi? Atunci să ne facem săraci - săraci “ca în anul acesta, ca în anul trecut şi ca decât” suntem - şi să nu mai fim niciodată săraci. Şi să ne smântânim[122] - sufletul şi carnea! Să ne ostenim a număra măcar cât Încoronatul Ciubotar, ori cât Mahomedul turcilor - adică Doi şi Zero (Numărul Frumuseţii şi Ciclul-Manvantarul nostru), şi cu Trei şi Zero (Numărul Înţelepciunii şi Ciclul-Manvantarul nostru) şi cu Patru şi Zero (Numărul Bogăţiei şi Ciclul-Manvantarul nostru) – şi-om ajunge la Nouă şi Zero. Cât pe ce să dăm de Împăratul Roşu ( UNU) şi de Pasărea lui Măiastră-Zero (Vulturul Mercurial preschimbat – Zborul Manvantarului nostru spre următorul) – care să ne poarte pe aripi, ca Pajura, până la locul nostru de pe Craca-Creanga[123]-RAM[124]-ul Raiului! Adică, la Ion Creangă. Adică, la Fiinţa Noastră neviciată, din Paradis: Adam Protogonos.
În numele Tatălui, şi al Fiului, şi al Sfântului Duh - AMIN!
*
Ce-am voit, de fapt (şi pe scurt), să demonstrăm , prin prezenta lucrare?
1-În primul rând, că nu avem de-a face, în cazul Amintirior din copilărie, cu o carte pentru copii, ci, precum este întreaga operă a lui Creangă - avem de-a face cu o scriere iniţiatică, disimulând (cum magistral a demonstrat, în cărţile sale, Maestrul Vasile Lovinescu, atât prin analiza arhetipală a Poveştilor, cât şi prin unele sugestii făcute chiar asupra unor fragmente/secvenţe din Amintiri), sub aparenţe de “realism”, sau de ficţiune - simbolistica profund vitalistă a Marii Tradiţii.
2-Ion Creangă este Paznicul Tradiţiei (sau unul dintre Maeştrii cu această funcţie) - Tradiţie care nu putea fi apărată, în epoca aşa-zis “modernă” (de fapt, faza cea mai întunecată şi desacralizată/desacralizantă a ceea ce se numeşte Kali Yuga-Vârsta Fierului, Vârsta Întunecată) decât printr-o organizare riguroasă, dar foarte discretă/secretă, aducând, oarecum, cu atitudinea masoneriei: noi am urmat sugestia lui Vasile Lovinescu, propunând, pentru structurile “moderne” ale acestei organizaţii, pe teritoriul României, un nume consacrat, prin Collegia Fabrorum, acele organizaţii spiritualiste, alcătuite cu scopul de a media semantic între simbolurile vechi (aşa-zis “păgâne”) şi simbolurile noi, creştine: Loja Iohanică Românească. Socotim că Vasile Lovinescu are dreptate să-l considere pe Eminescu – Amin-ul acestei organizaţii. Şi sugerăm, dimpreună cu Vasile Lovinescu, faptul că Ion Creangă ar putea fi considerat, în cadrul lojei, cel mai apropiat spiritual, de Cel Numit Funcţional – Amin; de aceea l-am şi numit, pe Ion Creangă, ca funcţie în cadrul Lojei Iohanice: Ion al Inimii (“Creangă este cutia de rezonanţă a lui Eminescu” - spune, cu îndreptăţire şi inspiraţie, V.Lovinescu[125]). Dar, pentru că este principalul lucrător pentru opera de încifrare-pentru-păstrare a Tradiţiei Sacre - l-am numit şi cu nume consacrate de mitografia universală: Ion al Crengii de Aur - şi, prin sugestiile oferite de text, cu privire la acţiunile iniţiatice ale mamei sale - şi ţinând cont şi de structura interioară de questă medievală, a Amintirilor - l-am numit şi : Ion al Graalului-al Cupei de Smarald.
3- Socotim că Amintirile din copilărie, ale lui Ion Creangă - nu sunt decât un superb pleonasm pentru ANAMNEZĂ - pentru ceea ce sufismul islamic numeşte DHIKR[126]=AMINTIREA VERBULUI DIVIN ÎNTEMEIETOR (DEMIURGIC), Incantaţie a Verbului Divin. Regresând iniţiatic spre Originaritatea Sacră - Maestrul Crengii de AUR (adică, al recuperării Tradiţiei, simbolizată, printre altele, şi de Grădina Hesperidelor, cum şi de Pardes-Paradis…) - este obsedat de Sonoritatea (Re)-Întemeietoare, Demiurgică, a Lumii - PARAŞABDA. Considerăm că, pentru cititorul cât de cât dornic de (re)iniţiere în Tradiţie, cartea lui Creangă se poate insitui într-un Triumf al Paraşabdei; cum ar putea fi altfel, dacă, deşi neştiind simbolurile întrupate în carte, cititorul este (şi rămâne) fascinat de SONORITATEA CĂRŢII? Poate să nu-nţeleagă multe dintre cuvinte, nici cimiliturile nu le pricepe - dar ÎI PLACE! Cartea Amintiri din copilărie este o URIAŞĂ ONOMATOPEE COSMICĂ, propunând puternice sugestii INIŢIATIC-DIVINE.
4-Ceea ce se petrece, faptic, în cartea lui Creangă - este o operaţiune de alchimie spirituală, numită “fără cuptor-athanor”. Dar, cel puţin simbolic, acest “cuptor” există efectiv, în Amintiri - (de la Humuleşti la Socola! – non-spaţial!) şi în funcţie de el se face iniţierea. Se poate urmări atât marea şi palpitanta “odisee” a iniţierii Omului, pentru a redeveni Adam Protogonos (prin propriile eforturi spirituale, reluate în Spirală! - dar “asistat” de veritabili “Maeştri” ai Satului-Centru Spiritual-HUMULEŞTI) - cât şi, în paralel, mutaţiile “magice” ale Lumii-ca-Expresie-a-Unicei-Coroane-a-Punctelor-de-Evoluţie-Spirituală-a-Omului (Lumea “din jurul său”!) - în cadrul unor veritabile MISTERII - pentru a se ajunge la finalul numit, de alchimişti, MAGNUM OPUS: nu aurul-auraş (metalic…) contează - ci atragerea unor Spirite Superioare-Păcuraşi/Păcurari (Păstori Spirituali), în zona autoconstrucţiei spiritual-existenţiale. Aceasta se numeşte “aflarea Graalului” - sau, conform zicerii lui Hristos - “aflarea PIETREI DE BOLTĂ” - numită de ulteriorii şi anteriorii (faţă de Hristos, ca Forţă Centrală Cosmico-Divino-Demiurgică) alchimişti - şi: PIATRA FILOSOFALĂ. (Suntem absolut convinşi că, cel puţin în stadiul spiritual-zonă “Folticeni”-Şolticeni [punct important de pe Coroana HUMULEŞTI] - încifrarea verbală pentru Alchimişti! - nu se petrece nimic hazliu, ci acolo există - o lojă-“tovărăşie” a alchimiştilor, disimulată sub “inofensiva” - de fapt, foarte strict ofensiva! - “şcoală de catiheţi” - lojă care “lucrează”-operează în cadrul acelei foarte vaste acţiuni, cu factori activi profund iniţiaţi, numită Collegia Fabrorum). Tot efortul nostru, în această lucrare, a fost de a găsi legăturile Logicii Esenţiale şi Vitaliste a Tradiţiei Sacre - într-o lume care moare din pricina logicii formale…
5-Din punct de vedere spiritual-iniţiatic, nu se pleacă nici o clipă din Centrul-Dhikr, din Centrul Lumii-Anamneză-Humuleşti (altfel, de ce ar mai fi insistenţa lui Ion Creangă pe topos-ul sacru-Humuleşti?) : “plecarea” falsă din Humuleşti este, în fapt, rămânere în Humuleşti (Drum Iniţiatic Interior: indiferent de toponimice, ele nu sunt decât variante de numire a Punctelor Coroanei Stadiului Evolutiv-Spiritual al Omului! - aflat în Centrul “Prelucrării” Iniţiatice - Unicul Centru al Lumii-Buricul Pământului-HUMULEŞTI!) - dar prin transgresare la nivelul superior spiritual, pe Axa Verticală a Centrului Humuleşti: Numele Suprem al Spiralei Humuleşti este SUCALA-IAŞI(Cieriul Socolei). Nu poţi ieşi din Humuleşti, fără să ieşi din Dhikr - adică fără să anulezi munca de anamneză-evoluţie spirituală spre Perfecţiunea Divină. Iar cartea aceasta a lui Ion Creangă este tocmai exerciţiul spiritual-religios prin care, atât scriitorul aflat în plină Rugăciune Evocatoare-Invocatoare-Incantatoare - cât şi cititorul, care trebuie să intre în Centrul de Evocare-Invocare-Incantare - intră, de fapt, în Paradis, în comuniune cu Dumnezeu-DHIKR-ul (dacă, bineînţeles, nu se ratează treptele iniţiatice).
Dacă vom fi convins pe cineva, măcar într-o măsură minimă - nu că noi avem dreptate, ci că aceste legături există, şi că sunt foarte profunde şi grave, cu implicaţii în însăşi existenţa cosmică şi individuală a omului - atunci înseamnă că am realizat cea mai mare lucrare: a fi ucenicul umil, credincios şi nu sterp pe de-a-ntregul, al unor Străluciţi Maeştri, care orbesc vederile ochiului nostru, obosit de inutilitate, de pervertire/perversitate, de starea de vid al rosturilor…
SFÂRŞIT
[1] -Cf. A.Bucurescu, Dacia secretă, Arhetip, Buc., 1997, p. 94. A se vedea nota de subsol nr. 69, de la p. 26, a lucrării de faţă.
[2] -Precum “punctul de mişcare”, din Scrisoarea I, a Aminului.
[3] -Cf. A. Bucurescu, op. cit., p. 108.
[4] -Cf. Ion Creangă, op. cit., vol.I, p. 153: “(…)ce mai de pomi s-au pus în ţinterim, care era îngrădit cu zaplaz de bârne, streşinit cu şindrilă, şi ce chilie durată s-a făcut la poarta bisericei pentru şcoală”.
[5] -Nu spune până şi Heidegger, despre “Nimicul întemeietor”?…
[6] -În greceşte, fos-fotos=bărbat.
[7] -Cf.Ion Creangă, op. cit., p. 154 “Iar părintele(…)ne aduce un scaun nou şi lung(…), apoi a pus nume calului de Calul Balan şi l-a lăsat la şcoală(…). Iar vine părintele la ţcoală, cu moş Fotea, cojocarul satului, care ne aduce, dar de şcoală nouă, un drăguţ de biciuşor de curele, împletit frumos, şi părintele îi pune nume Sfântul Nicolai, după cum este şi hramul bisericei din Humuleşti…Apoi pofteşte pe moş Fotea că, dacă i-or mai pica ceva curele bune, să mai facă aşa, din când în când, câte unul, şi ceva mai grosuţ, dacă se poate…(…)Atunci copila părintelui (…) a bufnit în râs. Păcatul ei, sărmana! – Ia poftim de încalecă pe Balan, jupâneasă! – zise părintele, de tot posomorât, să facem pocinogul(…). Smărăndiţa a mâncat papara(…)”
[8] -Cf. Ion Creangă, op. cit., vol. I, p. 155: “În lipsa părintelui şi a dascălului intram în ţinterim, ţineam ceaslovul deschis, şi, cum erau filele am unse, trăgeau muştele şi bondarii la ele, şi, când clămpăneam ceaslovul, câte zece-douăzeci de suflete prăpădeam deodată: potop era pe capul muştelor! Întru una din zile, ce-I vine părintelui, ne caută ceasloavele şi, când le vede aşa sângerate cum erau, îşi pune mânile în cap de necaz. Şi cum află pricina, începe a ne pofti pe fiecare la Balan şi a ne mângâia cu sfântul ierarh Nicolai pentru durerile cuvioaselor muşte şi ale cuvioşilor bondari, care din pricina noastră au pătimit”.
[9] -Constare (în latină)=a rămâne neschimbat, a se menţine egal, a stărui într-o atitudine sau o lucrare.
[10] -Ghiotură=grămadă, mulţime, cantitate mare.
[11] -Oricât de corect se face iniţierea, formal - ea nu trebuie să iasă, pentru nimic în lume, din cadrul Ritmului Cosmic!!! De aici, şi afirmaţia, chipurile mincinoasă, a lui Păcală, că sătenii ar voi să-l înece pentru că refuză să le fie vornic-primar: da, mai bine mort, decât iniţiat formal, iar nu sacral, ca înscriere în macroritmul cosmic! În cadrul iniţierii esenţiale, nu se dau “dispense de timp”, nu se îngăduie “doi ani într-un an”!Aceştia sunt “falşii Hristoşi, asupra cărora avertizează Apocalipsa lui Ioan - cei care fac minuni, adică produc dislocări “locale şi parţiale” - stricând astfel, grav, macroechilibrul cosmic.
[12] -Cât de frumos descrie Aminul-Eminescu acest miracol al “descojirii” fiinţiale, în Memento mori: “Din copaci ies zâne mândre, de-mpărat frumoase fete…”
[13] -Jean Chevalier/Alain Gheerbrant, op. cit., vol.II, p. 87: “Găina= animal psihopomp; (…)sacrificarea găinii în scopul comunicării cu defuncţii”.
[14] -Arcan are nu doar sensul de laţ-cerc - ci şi sensul de mister, taină, secret, loc ascuns.
[15]-Cf. Ion Creangă, op. cit., vol. I, p. 158: “(…)şi la Crăciun nechezam ca mânzii, iar la Bobotează strigam chiralesa de clocotea satul. Şi, când ajungea popa, noi ne aşezam pe două rânduri şi-i deschideam calea, iară el îşi trăgea barba şi zicea cu mândrie către gazdă: -Aiştea-s mânzii popii, fiule.”
[16] -La p. 33 a lucrării de faţă: Capitolul III: Drumul ca Iniţiere. Descoperirea Pietrei Filosofale
[17] -Mercurul – “este un simbol alchimic universal - marchează regresiunea la starea nediferenţiată; După cum femeia este supusă bărbatului, argintul lichid (sau chonein-yin) al chinezilor corespunde dragonului, licorilor trupeşti, sânge şi semen, elementului Apă. Alchimia occidentală îl opune Sulfului, iar alchimia chineză Cinabrului. Alternanţa Mercur-Cinabru(Sulf) (…) este cea a yin-ului şi a yang-ului, a morţii şi a regenerării. După anumite tradiţii occidentale, Mercurul este sămânţa feminină şi Sulful cea masculină: împreunarea lor subterană produce metalele”- cf. Jean Chevalier/Alain Gheerbrant, op. cit., vol. II, p. 292).
Sulful – “este principiul activ al alchimiei, acela care acţionează asupra Mercurului inert şi-l fecundează sau îl omoară. Sulful corespunde focului, aşa cum Mercurul corespunde apei. Este deci un principiu generator masculin, a cărui acţiune asupra Mercurului produce sub pământ metalele. Este o manifestarea a Voinţei Cereşti şi a activităţii Spiritului(…) Acţiunea Sulfului asupra Mercurului îl omoară şi, transmutându-l, produce Cinabrul, care este un elixir de nemurire” – cf. Jean Chevalier/Alain Gheerbrant, op. cit., vol.III, p. 281.
Mai cităm, pentru lămurire, dar şi pentru a vedea câtă poezie interioară (deci, comună întregii umanităţi spirituale, ca potenţial, indiferent de “locul social” al alchimistului!) are alchimia - din alchimistul Titus Burckhardt, Alchimia - semnificaţia ei şi imaginea despre lume, Humanitas, Buc., 1998, p. 131 - care, la rândul său, citează din celebrul Nicolas Flamel - Sur les Figures Hieroglyphiques: “Sunt cei doi şerpi prinşi în jurul Caduceului, Toiagul lui Mercur-Hermes, şi prin ei îşi exercită marea putere şi se transformă după cum vrea. Cel care îl va omorî pe unul, spune Haly(Ali), îl va omorî şi pe celălalt, căci unul nu poate muri decât odată cu fratele său (moartea lor semnificând trecerea de la un nivel existenţial la altul)…Aceştia doi, fiind aşadar puşi laolaltă în Recipientul Mormântului (care este recipientul interior, orice operaţiune trebuind să se facă în recipientul alchimic bine închis, din cauza naturii volatile a Mercurului care, avid ca şi Mercurul obişnuit, aderă la orice obiect al dorinţei, şi din cauza expansivităţii şi inflamabilităţii Sulfului), se muşcă unul pe altul cu cruzime, iar, cu puternica lor otravă şi în mânia lor dezlănţuită, nu-şi mai dau drumul, din momentul în care se apucă unul pe altul - dacă frigul nu îi împiedică - şi până când amândoi, cu balele lor de venin, şi răniţi de moarte, nu şi-au însângerat toate părţile corpului (influenţele şi forţele lor reciproce manifestându-se, în domeniul naturii neîmblânzite, ca un venin, adică distructiv, şi, până când în cele din urmă, nu se ucid reciproc, sufocându-se cu propriul lor venin, care îi preschimbă, după moarte, în apă vie şi permanentă (prin unirea lor într-o realitate superioară), înainte însă pierzându-şi în stricăciune şi putrefacţie primele lor forme naturale, pentru a recăpăta după aceea una nouă, unică, mai nobilă şi mai bună…”
[18] -Cf. Titus Burckhardt, op. cit., p. 144: “Licornul(Inorogul), alb ca zăpada, animal lunar, reprezintă Mercurul în stare pură. Leul este Sulful – care părea la început, ca formă esenţială a corpurilor, rigid ca o statuie. Omagiul lui Mercur îl trezeşte şi începe să ragă”.
[19] -Piciorul frânt-rupt, “şchiopenia” - este semnul cunoscătorului de taine - sau al Tainei.
[20] -R.Guénon, Simboluri ale Ştiinţei Sacre, Humanitas, 1997.
[21] - Aigos(grec.)=capră - de aici, numele Mării Egee...
[22] -“Cânepa dracului”=Forţa-Părul Satanei. În plus, simbol al labirintului satanic şi al visării-coşmar.
[23] -Cf. Ion Creangă, op. cit., vol. I, p. 178:”Nu-i acasă Ion, zise mătuşa Mărioara; s-a dus cu moşu-tău Vasile sub cetate, la o chiuă din Condreni, s-aducă nişte sumani.”Iată, din nou, Josenii, “de sub Cetatea”-Deal al AUM-ului…
[24] -Căci refuzul de a-i face “un buhai ori, de nu, batăr un harapnic” - este, la modul magic, provocarea de a căuta Focul singur (la Popa Oşlobanu al Scurtăturii de Lemn al Focului, respectiv la nevasta lui Vasile-Aniţei, a Cociorvei Focului).
[25] -Cf. A.Bucurescu, Dacia secretă, Arhetip, Buc., 1996, p. 141: “S-MIN-THEOS=Zeul cel din Groapă - din Peşteră (Caverna Învierii); zmeu(şarpe), care învie ce-a fost vechi (învechit), leagă între ele lumile”.
[26] -Cf. Ion Creangă, op. cit., vol. I, p. 196:”Într-o dimineaţă, n-are ce lucra părintele Duhu? Ié pe Teofan, alt călugăr de la spital, şi se duc împreună la biserica Sf. Lazăr de sub dealul Cetăţii. Şi cum intră în biserică, încep a căuta pricină părintelui Oşlobanu, care slujea, că nu se ţine de tipic: -Tipic, boaite făţarnice? (…) zise părintele Oşlobanu, lăsând sfintele(n.n.: cele creştineşti) încolo. Ne-aţi luat cu şmichirie pe marele mucenic Dimitrie, izvorâtorul de mir, şi ne-aţi dat, în locul acestui sfânt vestit, pe Lazăr, un jidan tremţuros, care tot moare şi iar învie, şi învie şi iar moare, de nu mai ştie nime de numele lui(…)”.
[27] -Cf. A.Bucurescu, op. cit., p. 158:”Zeii Şerpi reunesc forţele celeste şi vizibile cu cele chtonian-invizibile; la noi: credinţa nouă-cristică, şi credinţa veche, ante-cristică.
[28] -Cf. Ion Creangă, op. cit., vol.I, p. 178:”(…) să cer dascălului să-mi deie numai pielea şi ciolanele din tine” – adică, esenţa sonoră, Toba Mistică-Paraşabda.
[29] -Cf. Jean Chevalier/Alai Gheerbrant, op. cit., vol. I, p. 326.Câinele - “La prima vedere, simbolul atât de complex al Câinelui este legat de triada elementelor pământ-apă-lună - cărora li se atribuie o semnificaţie ocultă, femelă, vegetativă şi totodată sexuală, divinatorie(…).Prima funcţie a C. este aceea de animal psihopomp, călăuză a omului în întunericul morţii, după ce I-a fost tovarăş în lumina vieţii. (…) Cerberul, la greci, Garm, la germanici, păzesc intrarea în Câmpiile Elizee, respectiv Niflheim(…)Este mijlocitor între lumi, ca Hermes, şi interpret al celor vii, care vor să stea de vorbă cu morţii sau cu divinităţile(…) Dar cel mai adesea, C. apare sub înfăţişarea unui erou pirogen, scânteia focului precedând scânteia vieţii, sau confundându-se cu ea. (…) Câinele a adus oamenilor două din cele mai de preţ daruri: focul şi meiul. Are fucţie prometeică: tot C. a furat focul din cer spre a-l da oamenilor(…). În lumea celtică este asociat cu tagma războinicilor - este obiectul unor compraraţii şi metafore elogioase: cel mai mare erou, Cuchaliainn, este CÂINELE DIN CUCHALAINN(…)compararea unui erou cu un câine însemna cinstirea, omagierea vitejiei lui. (…) La chinezi, Câinele Ceresc(Tian Kuan) este furtună şi vijelie: el bubuie ca tunetul şi luminează ca fulgerul şi este roşu ca focul(…)Simbolul C. se întâlneşte cu cel al Ţapului ispăşitor(…)Înger căzut(…). În alchimie: Câine şi Lup deopotrivă, înţeleptul (sau sfântul) se purifică devorându-se, adică sacrificându-se în el însuşi, pentru a ajunge în sfârşit la ultima etapă a cuceririi sale spirituale”.
[30] -Cf. Ion Creangă, op. cit., vol. I, pp. 178-179:”Căci trebuie să vă spun că la Humuleşti torc şi fetele şi băieţii, şi femeile şi bărbaţii; şi se fac multe giguri de sumani, şi lăi, şi de noaten, care se vând şi pănură, şi cusute(…) . Cu asta se hrănesc mai mult humuleştenii (…) şi cu negustoria din picioare: vite, cai, porci, oi, brânză, lână, oloiu, sare şi făină de popuşoi; sumane mari, genunchere şi sărdace; iţari, bernevici, cămeşoaie, lăicere şi scorţuri înflorite; ştergare de burangic alese, şi alte lucruri(…)”.
[31] -Cireşul – în Japonia, i se zice sakura şi ocupă rol de frunte în ritualuri; este simbolul morţii ideale, cavalereşti (conformă cu codul bushido), detaşate de bunurile acestei lumi - cât şi al precarităţii; din Japonia şi până-n România, Cireşul este simbol al luminii solare, al purităţii şi fericirii spirituale.
[32] -Cf. Jean Chevalier/Alain Gheerbrant, op. cit., vol.II, p. 140, “Iepurele face parte din bestiarul selenar - (…)se leagă de bătrâna divinitate a Pământului-Mumă, de simbolismul apelor fecundatoare şi regeneratoare, de vegetaţie, de reînnoirea neîncetată a vieţii sub toate formele ei(…); iepurii dorm ziua şi se joacă noaptea, ştiu, asemenea lunii, să apară şi să dispară discreţi şi tăcuţi ca umbrele(…) sunt atât de prolifici, încât au devenit simbolul prolificităţii(…); cratofanie a Lunii(…)complice sau rudă apropiată a Lunii(…). Dar, ca iepure de câmp, este şi erou civilizator, demiurg sau strămoş mitic(…), intermediar între această lume şi realităţile transcendente ale celeilalte(…); comunică putere şi veşnicie(…); tot ce se leagă de ideea de abundenţă, exuberanţă, înmulţire a fiinţelor şi a bunurilor – poartă în sine germenii nestăpânirii, ai risipei, ai desfrâului şi ai lipsei de măsură(…); este simbolic asociat cu pubertatea, care nu se mai bucură de îngăduinţele rezervate copilăriei, dar care reprezintă prima ei maturizare(…)”.
[33] -Palancă=căzută, doborâtă.
[34] -Cf. Aurora Inoan, Cartea Ştiinţelor Oculte – p. 159: TAROTUL- cartea 12 – la arcane majore: 12-SPÂNZURATUL: încercări, decepţii, sacrificii. Cădeţi în eroare, aveţi un sacrificiu de făcut. Urmează cartea 13: MOARTEA: Răsturnări de poziţie! Înnoiri spirituale. Sfârşitul lucrărilor sau al unei întreprinderi. Apoi, cartea 14: RĂBDAREA”. Pentru acelaşi lucru, cf. V.Lovinescu, Creangă şi creanga de aur, CR, Buc., 1989, p. 296:”Lama a XII-a a Tarotului, <>, în care <> e spânzurat de un picior, cu celălalt făcând cruce, cu mâinile la spate, adică sustras acţiunii, iar din buzunar îi curge, cu o inepuizabilă generozitate, un râu de aur; de Sfântul Petru crucificat cu capul în jos; de arborele inversat din Vede şi din Divina comedie, cu rădăcina în Cer, cu vârful pe pământ. Orice realizare spirituală se poate rezuma într-o frază: iniţiatul îşi inversează centrul său de greutate. Pentru el, ponderabilitatea e fixată în ceruri. E o aplicare a legii de analogie inversă.”La fel, Éliphas Lévi, în Chei Majore şi Pantaclul lui Solomon, Antet, p. 73: “LAMED: Hieroglifa Spânzuratului - Semnul Perfecţiunii Marii Opere; Desăvârşirea; Sacrificiul; Trecerea; Crucificarea; Spiritul care se separă de Materie” - rezultă din cele spuse aici că Nică primeşte, prin Ştefan, comanda de a se scufunda până la Capătil de Jos-Infernal, Pupăza - pentru a ţâşni, apoi, la Capătul de Sus - drept CUCUL-PIATRA-VITRIOLUL Nastasiei=eliberarea de Materie, prin epuizarea Materiei.
[35] -Spune Mihai Coman, Bestiarul mitologic românesc, Editura Fundaţiei Culturale Române, Buc., 1996, p. 198: “Cucul şi Pupăza, cântând simultan, pot transmite aceeaşi <>, sau din contra, <> (cu eficienţă şi orientare) diferite” [n.n.de fapt, când urează cucul - “anti-urează” pupăza]. “La îneput(…) , Cucul şi Pupăza au fost soţ şi soţie”. Când pupăza, exagerând pretenţiile cosmice, a vrut să fie (după vorniceasă şi vătăşiţă) - chiar “Dumnezeu” - ei bine, Dumnezeu a pus-o la locul ei: “A blestemat-o să tot pupăiască(…) şi nicicând să nu poată scoate pui, până când nu-i va cloci în necurăţenie de om”. Pupăza trăieşte în scârnă, cloceşte în scârnă, mănâncă (conform tradiţiei populare) scârnă. Spurcă tot cosmosul. Este folosită, deci, la descântece malefice. Şi totuşi, pupăza este, simbolic, “pe muche de cuţit: roşie-aprins – la creastă (aparent solară!) E un paradox? Mai curând , este o fiinţă care reuneşte contrariile: sub aparenţă regal-solară, ascunde “palatul” scârnei infernale (e stăpâna ,ocultă, a borborosului). L-a înşelat pe Cuc, la restituirea penelor-podoabe - căci înfăţişarea solară era, la început, a CUCULUI: acum, acestuia i-a rămas “doar” funcţia solară. Esenţială, evident. Pupăza este pasărea ce inversează, pune sub semnul întrebării, categorii, principii care generază cosmosul (nu doar cel animal…).
[36] -Cf. J.L. Borges, Cartea de nisip, Univers, Buc., 1983, povestirea-parabolă Roza lui Paracelsus.
[37] -În definitiv, noi, românii, ne numim vlahi, adică lahi, adică negri - ceea ce s-ar traduce, în termenii Ştiinţei Tradiţionale: Poporul Misterului Divin.
[38] -Din ce spune Sf. Apostol Petru (cf. Fapte, 1, 19), rezultă că acesta “a câştigat o ţarină cu preţ nedrept, şi căzând, pântecele lui a crăpat şi i s-au vărsat toate măruntaiele. Aceasta s-a făcut cunoscută tuturor celor ce locuiesc în Ierusalim, încât ţarina aceea s-a numit în limba lor Acheldama, adică Ţarina Sângelui” – dar ea se mai traduce şi Ţarina Olarului: oricum, cele două noţiuni, de sânge şi de oală sunt complementare: se trimite la Adam-cel-Formal - formă fără Spirit-Duh.
[39] -Cf. V.Lovinescu, Mitul sfâşiat, Institutul European, Iaşi, 1993, pp. 175-176:”(…)Ce încântă şi descântă cuvintele Auraş-Păcuraş? (…) NU numai urechea corporală se destupă, ci mai ales urechea spirituală(…)şi cele două lespegioare aurifere sau argintifere se pun la urechi. Este un complementarism între ghioc şi pietricele. Ghiocul aude şi şopteşte timpanului, subtil, pietrele lovesc acest timpan ca să-l scoată din toropeala lui în care l-au înfundat păcatele(…) OM MANI PADME îi vindecă urechea exterioară şi interioară, şi îl pune în contact direct şi conştient cu Verbul.(…)Recipiendarul făgăduia faptul că va plăti cu o monedă primordială(…), adică se va integra în firul Unicităţii(…), străbătând ciclurile de la un capăt la altul, fir care este şi acel al Continuităţii: <>, adică îţi voi desfunda fosele auriculare, <<şi-ţi voiu="" bare="" dobele="">>, adică timpanul, pentru ca pe el să răsune, mediat, vorba omenească, dar imediat - <>”.
[40] -Să nu uităm că, până şi la nişte nu foarte spiritualizaţi oameni, precum romanii (care au avut nevoie de Dacia “Felix” – Fericită prin SFINŢENIE!!! – ca să se salveze spiritual şi fiinţial…), ciclul anual era de zece luni…De aici, şi numele ultimei luni a anului european-“creştin”: decembrie…
[41] -Foarte interesantă şi semnificativă alăturarea minuni-nebuni: doar nebunii (adică, CELEŞTII!)!!!pot avea acces la Miracolul Demiurgic!!!
[42] - Se aminteşte de mitul Europei, nimfa urmărită de Zeus, cel prefăcut în Taur Alb - la rândul ei prefăcută în Vacă Albă (EU-IO+ROPA).
[44] -Cf. Anick de Souzenelle, Simbolismul corpului uman, Amarcord, Timişoara, 1996, p. 95: “HA-ADAMAH=ŢĂRÂNA(Huma!), care i-a dat naştere lui Adam.”
[45] -Cf. V.Lovinescu, Mitul sfâşiat, Institutul European, Iaşi, 1993, studiul Două steme, p. 156:”când expiră, geamătul bourului seamănă straniu cu Monosilabul sacru OM-AUM, când se pierde în ultima literă, slova Morţii, M. Şi ce alt popor are în cheia de boltă a istoriei lui, sintetizată profetic într-o stemă, monosilabul OM-AUM?”
[46] -Sugerează dungarea, alternarea sau, mai exact: unificarea contrariilor!
[47] -Cf. A.Bucurescu, Dacia secretă, Arhetip, Buc., 1997, p. 94.
[48] -Cf. A.Bucurescu, op. cit., p. 98.
[49] -Cf. Anick de Souzenelle, op. cit., p. 19: “Evreii numesc ELOHIM pe Omul de Sus - şi ADAM pe Omul de Jos. Omul de Sus este lumea lui MI. El se exprimă prin MA. La rândul său, Adam, Omul de Jos, reuneşte în el totalitatea lui MA, care o conţine în germene şi în promisiunea rodului pe cea a lui MI”.
[50] -Cf. R.Guénon, Simboluri ale Ştiinţei Sacre, Humanitas, Buc.,1997, p. 243: ”În numele Jahanan - cuvântul hanan, în ebraică, are, în acelaşi timp, sensul de bunăvoinţă şi de îndurare divină şi cel de laudă; ca urmare, numele de Jahanan poate semnifica îndurarea lui Dumnzeu, dar şi laudă lui Dumnezeu. Or, este uşor să ne dăm seama că primul dintre aceste două sensuri pare să i se potrivească în mod special Sfântului Ioan Botezătorul, iar cel de-al doilea, Sfântului Ioan Evanghelistul; se poate de altfel spune că îndurarea este în mod evident descendentă, iar lauda , ascendentă (…)”.
[51] -Hram al Ispăşirii-Ispas - şi Înălţării (din nou, alternanţa compensatorie - penia-poros, descendent-ascendent).
[52] -Cartea Dreptăţii-Îndreptării!
[53] -Cf. Ion Creangă, op. cit., vol.I, p. 196: “Şi zvrr! Cu pravila cea mare după călugări. Apoi, umflând un sfeşnic zdravăn de alamă, după dânşii, săi afurisască!…Şi, na! părintele Duhu şi Teofan şi-au prăpădit papucii, fugind mai mult în brânci decât în picioare; chiar după tipic!”
[54] -Cf. R.Guénon, Simboluri ale Ştiinţei Sacre, Humanitas, Buc., 1997, despre simbolismul Crucii, în capitolul Sfânta Inimă şi legenda Sfântului Graal, p. 27:”Roza Cruce, înafara reprezentărilor în care cele 5 răni ale Răstignitului figurează ca tot atâtea roze – cea plasată central, atuci când apare singură, poate foarte bine să se identifice cu Inima însăşi, cu vasul ce conţine sângele, centrul vieţii şi centrul întregii fiinţe.” Şi în capitolul Inimă şi creier, la p. 412: “Crucea este semnul cosmic prin excelenţă. (…)Crucea reprezintă ceea ce uneşte în dubla lor semnificaţieverticalul şi orizontalul; ea face ca mişcarea lor specifică să participe la un singur centru, la acelaşi generator”.
[55] -Novus Nilus=Noua Iniţiere-Credinţă (căci iniţierea se făcea, în vechime, la Teba egipteană (unde au fost “sclavi”-discipoli, simultan, Pytagoras şi Zalmoxis) - şi era numită Drumul Egiptului - sau Drumul Nilului.
[56] -Exprimat pe larg, ebraicul Zaharia înseamnă: “Dumnezeu şi-a adus aminte de rugăciunea mea îndelungată”. De aici, şi constanţa sa, insistenţa, dusă până la obsesie piromană, de a sluji Focul!
[57] -Cf. V.Lovinescu, Mitul sfâşiat, Institutul European, Iaşi, 1993, p. 180: “Conţinutul conceptual pulverizat, rămâne un fel de onomatopee incomprehensibilă, dar nu neeficace.(…) Vorbind de cimilitură - este cel puţin curios că, lepădând sufixul, rămâne prima parte c-mi-li, care se integrează perfect după aşa-zisele pronume: mi-ţi-li, ni-vi-li, ci-mi-li – la care se mai pot adăuga ci-ri-pi, căci de limba păsărilor este vorba, pe care o evocă imprudent învăţăceii-<> de la <>Ё. (…)Nu li s-a întâmplat oare aceasta bieţilor oameni, pntru că au contactat fără voie, fără vină, dar efectiv şi imprudent, incantaţia păsărilor, logah suryaniah, limba siriacă, graiul solar, ciripitul stelelor, umilit şi înrăit într-o gramatică neroadă?”
Încercând să ducem, cum am declarat la-nceput, hermeneutica textului magico-mitic , al lui Creangă, măcar cu un pas mai departe decât a apucat s-o facă Maestrul Vasile Lovinescu - am răscolit prin poduri, pentru a afla taina primei “cimilituri”, din textul despre “dascăli” : “Ison, oligon, petasti, /Două chendime, homili” - şi-am descoperit Psaltichia rumânească, a lui Filotei sin Agăi Jipei, vol. II, Anstasimatar, scris, probabil, în Ţara Românească, pe la 1714 - şi acolo am dat de semnele muzicale bizantine, folosite în psaltichia “rumânească”(prima carte de acest fel, la noi!) a lui Filotei; notaţiile pe calculator nu pot reda întocmai semnele din carte - dar, fie şi foarte aproximativ, v-aţi putea da seama de anumite lucruri:
a- în primul rând, semnele, aşa cum le citează Creangă, mai ales în versuri! - două… - nu respectă enumerarea reală, a Psaltichiei, ci le selectează; totdeauna, selecţia, la un mare taumaturg, cum este Creangă, înseamnă MESAJ, încifrare simbolico-mitică; deci, lectura lor trebuie făcută în registru simbolic, iar nu real;
b-ordinea din textul lui Creangă ne supune atenţiei, de fapt, nişte desene cu semnificaţii cosmice, nişte Yantra pentru Mantra, prin ritualul cărora se influenţează destinul cosmic al omenirii :ison-⌠, oligon-∫ , petasti-ˇ, // Două chend(t)ime-≈, hamili-₣ (ne-am permis să punem între ele virgula, ca semn de separare individuală a semnelor, şi a două linii oblice, ca semn de separare a “versurilor”); s-ar traduce, aceste Yantra: “Cel/cei care are/au aplecare spirituală spre DREAPTA (+, bine), chiar dacă va/vor şovăi între dreapta şi stânga, între jos şi sus, fiind în zona Pământului-Vale, // Va/Vor avea parte de prezenţa Spiritelor Duale, a Contrariilor Cosmice, cu care va/vor putea aprinde, prin încrucişare-frecare, Focul Crucii. Atât că Ridicarea Crucii pe verticala Cerului-nadir (pe Axa Polară a Golgotei) nu o va/vor descoperi în semne exterioare, ci în Spiritul lor”.
[58] -Cf. R.Guénon, Simboluri ale Ştiinţei Sacre, Humanitas, Buc.,1997, p. 242: “(…)cele două solstiţii corespondente au caracter riguros opus(…) ceea ce a atins punctul mxim nu mai poate decât să descrească, iar ceea ce a ajuns la minumul său, nu mai poate, dimpotrivă, decât să înceapă deîndată să crească; (…). Se ştie că, în tradiţia hindusă, faza ascendentă este pusă în raport cu deva-yana, iar faza descendentă, cu pitŗ-yana(…)semnul Capricornului, corespunzând solstiţiului de iarnă, este POARTA ZEILOR, care permite accesul la deva-yana.”
[59] -În lumea creată de Dumnezeu nimic nu poate fi “în plus” - iar dacă este Cineva “în plus”, adică depăşind limitele propriei creaţii – acesta nu este decât însuşi Dumnezeu, Cel care creează şi următorii Manvantara…
[60] -La Crâşma din Rădăşeni sunt MICILE MISTERE ORFICE(cf. Ion Creangă, op. cit., p. 208): crâşmăriţa “darnică” (preoteasă autosacrificială), “frumoasă” (realizează epifanie divină) , măritată “după un vădăoiu bătrân” – niciodată arătat/arătându-se: este ocultul Zeu Dionysos, atât de bătrân, încât îşi înlocuieşte Tatăl-Zeus, uneori, la conducerea Universului (motiv pentru care nu se arată /n-are timp de a se arăta) - şi “văduv” , pentru că tot femininul ocult este “înghiţit” în preotesele sale-bacante! Dionysos este Microcosmosul Paraşabdei Atotproiectante.
MARILE MISTERE ORFICE sunt oficiate, bineînţeles, la Casa lui Pavel - întemeiată pe “talpa” - “Talpa Iadului”-Mogorogea, cel al “corhanelor şi coclaurilor” (cum îi spune Pavel: “După ce-ai purtat ciubotele atâta amar de vreme(…) şi le-ai scrombăit pe la jocuri şi prin toate corhanele şi coclaurile” - deci este un “înşelător” mimetic: se preface că dansează-joacă, alături de “yoghinii”levitanţi, se preface că este al Focului, pretinzând că i s-au pus şi lui “poştele” de foc – dar el aparţine Haosului, Labirintului Infernal-coclauri-corhane). Mogorogea-Tala Iadului, este, evident, sub semnul BABEI-JOS: “Dacă s-a da baba jos din căruţă…” - “babă” infernală, care trebuie demascată şi transfigurată (pentru a ajunge “baba”-sfântă…).
[61] -Cf. Anick de Souzenelle, Simbolismul corpului uman, Amarcord, Timişoara, 1996, p.230: “Când se naşte, copilul este ADAM=ÎN SÂNGELE SĂU, ALEPH=CARE SE RETRAGE PENTRU CA SĂ FIE. Copilul respiră, deoarece este NUMELE său.” Iar la p. 232, despre drama crimei lui Cain: “Biserica numeşte sângele, DAM. Înainte de crimă, el constituise în mod discret numele lui ADAM, şi cuvântul DAMOT=ASEMĂNARE(…); dar drama sângelui, a acestui DAM ce nu mai e perceput între Alfa şi Omega – Cer şi Pământ - se petrece în drama omului ce se abate de la calea NUMELUI său.”
[62] Cf. R.Guénon, Simboluri ale Ştiinţei Sacre, Humanitas, Buc., 1997, p. 241: “Moştenirea vechilor Collegia Fabrorum a fost transmisă cu exactitate corporaţiilor care, de-a lungul întregului Ev Mediu, au păstrat acelaşi caracter iniţiatic, şi mai ales corporaţiei constructorilor; aceasta a avut în mod natural ca patroni pe cei doi Sfinţi Ioani (Botezătorul şi Evanghelistul), de aici venind expresia binecunoscută de LOJĂ A SFÂNTULUI IOAN, care a fost păstrată de masonerie(…)”.
[63] -Cf. Anick de Souzenelle, op. cit., p. 22.
[64] - Oare nu-i ciudat că s-a “revenit” la “normalitatea” numelui localităţii?…
[65] -Spre locul de misterii - pe drumuri secrete!
[66] -Cf. Ion Creangă, op. cit., p. 218, începutul părţii a IV-a.
[67] -Cf. Ion Creangă, op. cit., p. 210:”Şi eu, unul, eram dintre acei fericiţi: când e vorba de credinţă, , ce-ţi mai trebuie învăţătură?”
[68] -Călcâiul lui Mogorogea e FRIPT - iar nu ars-copt. “Dezastrul” Athanorului este auto-sacrificiul lui Pavel(Cel cu Pieptul-Inima Ars/ă) şi al Demonului-Mogorogea(Cel cu Călcâiul-Barzaq-ul Fript) - magie neagră, simpatetică, însă: “smocuri de păr smuls din cap” (pentru afumare-jertfire cu mireasmă JOSNICĂ) , sânge-JOS=Risipit (iar nu jertfit spre Înălţare!); soba DĂRÂMATĂ; casa=”blăstămăţie şi gălămoz” - după “gâfâire” pentru redobândirea PRANEI; fereşti sparte (pentru ventilaţia Athanorului). Mogorogea şi Pavel “mai glumeau ei după aceasta, câne-câneşte”(s.n.): ei sunt Câinele Rău şi Câinele Bun, Negru şi Alb: CÂINELE CERBER şi CÂINELE-LUP FENRIR. Mogorogea şi Pavel stau , faţă în faţă, să se înghită unul pe altul, transfigurator, pentru Iad sau pentru Rai (gură de Iad-Gură de Rai). Se poate să fie şi sugestia “bătăliei” alchimice dintre Mercurul Pasiv (Mogorogea) şi Sulful Activ (Pavel).
Se bănuieşte transfigurarea: de cum dispar Porcii (3 porci - număr divin!) - se produce Drumul (tuturor “rămaşilor”!) la Fierar. Se produce, deci, de-saturnizarea şi re-uranizarea-re-solarizarea, întru Dumnezeu, a alchimiştilor: “Cei fără prihană, aliluia!” Răcnetul (“Atunci se aude un răcnit înspăimântător, şi, o dată cu răcnitul, Pavel, izbind cu picioarel în sobă, o şi darmă la pământ”) este Manifestarea Plenară a Paraşabdei, dar şi Răcnetul Arhanghelico-Apocaliptic - căci se vorbeşte de “catane”: “Oamenii săriră(…) crezând că-i foc, ori ne taie catanele. Căci era oştire nemţească în Folticeni, pe vremea aceea” - de observat izotopia semantică între foc şi catane cu arme - ceea ce trimite la ideea de Acţiune Arhanghelică - de Echilibrare Cosmică-Thula-Balanţă.
[69] -Cf. Ion Creangă, op. cit., p. 210.
[70] -Cf. Ion Creangă, op. cit., p. 209.
[71] -Ordalie=probă judiciară, cu caracter de tortură, considerată ca judecată divină şi folosită, în antichitate şi Evul Mediu, pentru a se dovedi vinovăţia sau nevinovăţia unui împricinat. În basmele româneşti, este foarte prezentă ordalia, când cei trei fraţi, unul nevinovat (cel mic, de obicei - nedreptăţit/urgisit/cvasi-asasinat de ceilalţi doi) - iar ceialalţi doi (marele şi mijlociul) vinovaţi - prin tragerea spre cer a câte unei săgeţi, se supun Judecăţii Divine: celor vinovaţi, Dumnezeu le străpunge trupurile, cu săgeţile întoarse dinspre cer - iar celui nevinovat, Dumnezeu îi întoarce săgeata la picioare. Deci, fiind singurul “drept”, prin decizie divină, devine Stăpânul Justiţiei!
[72] -Nike+laos=Victoria Poporului (adică, a ştiinţei aşa –zis “populare”, de fapt tradiţia sacră, “păgână”).
[73] -Cum va spune tatăl lui Ioan Mogorogea, despre popă: “Picioare de cal, gură de lup, obraz de scoarţă şi pântece de iapă se cer unui popă.” Dacă n-ar fi ultima “reflecţie” - care naşte, instantaneu, întrebarea: de ce iapa să aibă un pântece mai lacom şi mai primitor decât, să zicem porcul? - am cădea în capcană. Aşa, ne gândim, iar, la simboluri milenare: “picioare de cal” - Calul este animalul prioritar psihopomp; “gură de lup” – Lupul Fenrir, resurecţional; “obraz de scoarţă” – “voalul” Yggdrasilului – Frasinului Lumii, la germanici (dar goţii sunt foarte “neamuri” - “germanos”-fraţi gemelari! - cu geţii!); “pântece de iapă” – născătoarea Soarelui-Făt Frumos - cf. basmul lui Creangă: Făt-Frumos, fiul Iepei. Popa “are mână de luat” - adică ia, pentru disimilare, Prakrti - “”nu de dat” – tot Prakrti! – căci el, şi nu altul, ştie să “mănânce” keliphot-urile-Prakrti – şi “de pe viu, şi de pe mort” - echilibrând, astfel, Spiritul; “Darul (n.n.:Pontifical)se cinsteşte”. Eşti, ca Pontifex, soţ mistic al Ioanei Împăratului Roş - Soare, trezit din somnul minciunii; căci pe Mogorogea, după ce va fi demascat la Casa-Templul Alchimiştilor, va fi confirmată o eventuală transfigurare a lui, prin FOC - doar de către Ioana lui Grigoraş Roşu, “de la noi” (n.n.: se pare că Tatăl-Vasile face parte din altă zonă decât fiul său: el chiar aparţine unei “tovărăşii” reale! - în care Pontifex este atât Trezitul la Adevăr-GRIGORE al Soarelui-Roş, cât şi fiica sa, Ioana - probabil, aparţinând unei loje iohanice autentice…) , care ”aşteaptă cu nerăbdare să-ţi fie preuteasă” – adică, să-l aducă la redempţiune-izbăvire; GREGORIUS=Cel trezit din Somnul Minciunii şi Deşteptat la Adevăr.
[74] -Cf. Éliphas Lévi, Chei majore şi Pantacolul lui Solomon, Antet, 1999: “Numărul 17 corespunde (n.n.: în ebraică) literei Phe şi este hieroglifa Naturii Integrale: Natura Nemuritoare, Una în diversitatea sa. Fecunditatea Eternă.” În definitiv, prin comparaţie, Ştiinţa Tradiţională, Credinţele Vechi - sunt mult mai panteiste, decât cea iudeo-creştină.
[75] -A se băga de seamă că Trăsnetul-Trăsnea este, în egală măsură, Brahman Vizionar, Fachir al Podului Celest (care, ca Ochilă, vede Adevărul Divin numai închizând ochii) şi Urs-Războinic-Kshatrya, căci “mornăie”( cf. Amintiri din copilărie, p. 202): “Iar el (n.n.:Trăsnea) , închizând ochii (s.n.), răspundea iute, iute şi mornăit (s.n.), cum cer calicii la pod”.
[76] -Cf. Jean Chevalier/Alain Gheerbrant, Dicţionar de simboluri, Artemis, Buc., 1995, vol. III, p. 66: “Perla - simbol lunar, legat de apă şi de femeie. (…)Născută din ape sau din lună(…)reprezintă principiul yin: ea este simbolul esenţial al feminităţii cosmice creatoare(…). Origene îl identifică pe Hristos cu Perla(…). Ea simbolizează sublimarea instinctelor, spiritualizarea materiei, transfigurarea elementelor, capătul luminos al eoluţiei(…) Perla (…) este Ştiinţa Inimii(…)ia naştere ca efect al Fulgerului, sau prin căderea unei picături într-o scoică(…). Simbol al manifestării primordiale(…). Înlănţuirea lumilor (când perlele sunt înşirate ca sutratma-mătănii). Credincioşii Adevărului, din Iran, spun că <>. (...)Perla este simbol al iluminării şi naşterii spirituale. Căutarea Perlei=Căutarea Esenţei Siblime ascunse în Sine. Perla Căii Mistice, ascunsă în Scoica Legii”. A se vedea şi la iniţiatul Mihail Sadoveanu, în Hanu Ancuţei - povestirea Orb sărac - perla devine metafora Viziunii Sacre şi a Autocreaţiei Sacrificiale.
[77] -Cf. A.Bucurescu, Dacia secretă, Athetip, Buc., 1997, p. 94: “În amintirea Gemenilor Divini, acest masiv a fost numit THIA-GOLA sau THIA-GOLON=Zeii Săraci(GOI), actualul CEAHLĂU.”
[78] -Cf. Anick de Souzenelle, Simbolismul Corpului Uman, Amarcord, Timişoara, 1996, p. 230.
[79] -Cf. Anick de Souzenelle, op. cit., p. 231:”Elementul chimic ce ocupă locul al 12-lea în lanţul atomic este MAGNEZIUL. Greutatea sa atomică este 24, adică de 2x12. Prezenţa sa verde în clorofila plantelor este echivalentă cu aceea a FIERULUI în globula roşie a sângelui al cărui pigment are aceeaşi compoziţie cu pigmentul clorofilei, cu excepţia prezenţei Fierului într-un caz, a Magneziului în celălalt. (…). Omul Roşu, făcut din Fier, îşi dansează NUMELE în secretul sângelui său. <>, el va deveni Omul Verde şi va ajunge la nucleul său. Dansurile sacre n-au fost în Tradiţia noastră - şi în celelalte tradiţii care s-au păstrat - decât expresia acestui drum dificil al Omului Roşu către Omul Verde. (…)Aşa este dansul Omului care îşi împlineşte Numele şi intră în ritmul universal pentru a-l proslăvi pe Dumnezeu. Aşa este Omul Tradiţiei, Omul care, întorcându-se în Eden prin Poarta de la Apus, îşi dansează în mod conştient Numele şi se lasă condus de acesta <> (Ioan, 21, 18).
[80] -Probabil şi SCOLA, Şcoala - Marea şi Ultima Şcoală din Acest Manvantara - Prima din Manvantarul Următor.
[81] - Eforturile tāpās-ului - postului, fizic şi spiritual.
[82] -Aceeaşi semnificaţie, de cruce-zwastikă, simbol indo-european străvechi (prezent şi în lamaseriile Tibetului, şi la Sarmizegetusa lui Decebal…), trebuie dedusă şi din iniţialele celor două localităţi, între care este fixat alchimic Nichifor Lipan, din Baltagul sadovenian: Sabasa-Suha.
[83] -Cf. atât V.Lovinescu, Incantaţia sângelui, Institutul European, Iaşi, 1993, p. 118, cât şi R.Guénon, Simboluri ale Ştiinţei Sacre, Humanitas, Buc., 1997, p. 122.
[84] -Cf. Ion Creangă, Opere, vol. I, Minerva, Buc., 1970 – ediţie îngrijită de Iorgu Iordan şi Elisabeta Brâncuş.
[85] -Ştim, ca toată lumea, că partea a IV-a este publicată postum, şi că, se pare, a existat o oarecare “pauză” chiar între scrierea primelor trei părţi, şi scrierea părţii a IV-a - dar aceasta nu afectează cu absolut nimic pe cel care-şi caută, anamnetic, dhikr-ul…Altfel, nu s-ar mai numi Amintiri - ci Uitări!
[86] -De la lampein=a lumina; Olimpia-Olimpiada=persoană care poartă sau care răspâdeşte lumina. Deci, căsnicia/căsătoria Luca-Olimpiada, departe de a nu fi una reuşită-potrivită - este o hierogamie!!!
[87] - Urs-Bour=Sulful Solar[87]. “URSUL”-KSHATRYA trebuie “scos din bârlog”, pentru a fi transcens în PORCUL MISTREŢ, Aureolatul BRAHMAN (cei doi colţi adiţionaţi sunt/conformează Aureola din Cerul Gurii - al Paraşabdei).
[88] - Cf. Mihai Eminescu, Povestea Magului călător în stele, poem iniţiatic, în care Magul “Din a lui munte în veci nu se coboară,/Căci nu vrea ca să piardă din ochi a lumei căi/ Ca nu cumva măsura cu care el măsoară/ În lipsa-i să se schimbe…şi el, întors din văi/ Silit ca să înceapă din începutu-i iară,/ Să nu poată s-oprească gândirea celor răi. / Şi cine-enigma vieţii voieşte s-o descuie,/ Acela acel munte pe jos trebui să-l suie.”
[89] -Sân=Cupola Cerului, care dă “hrana spirituală, în Manvantarul al Şaptelea.
[90] -A se vedea şi în Povestea lui Harap-Alb - decapitarea ritualică a ambiguului (ca adiţiune de principii) Harap-Alb, de către Spânu, pentru a marca noul stadiu spiritual în care intra Cel Ce Voia Iniţierea: Înlocuitorul Împăratului Verde - Noul Împărat Verde (ca sinteză perfectă de principii).
[91] -Cf. Ion Creangă, op. cit., vol. I, p. 218.
[93] -De remarcat detaşarea cu care vorbeşte despre stadiul spiritual anterior - nemaideformând magic toponimicul: Fălticeni - şi nu “Folticeni”.
[94] -Cf. Ion Creangă, op. cit., vol.I, p. 218.
[95] -Cf. Ion Creangă, op. cit., vol. I, p. 219.
[96] -Cf. Ion Creangă, op. cit., vol.I, p. 189.
[97] -Cf. Ion Creangă, op. cit., vol. I, p. 219.
[98] -Oare greşeală să fie - sau ordine? – când, în rugăciunea Exultet, se spune : “Felix culpa”… - Păcat Fericit (cu urmări fericite - căci TRĂIM, învăţăm, NUMAI NOI, OAMENII!!! - iar nu şi Ierarhiile… - ce-i Viaţa…).
[99] -Cf. Ion Creangă, op. cit., vol.I, p. 165.
[100] -Cf. Jean Chevalier/Alain Gheerbrant, op. cit., vol. II, p. 72: “Frasinul - simbol de putere şi trăinicie(…) este cel care dă naştere rasei de bronz(…) Mâner de Lance şi Lancea Propriu-zisă (Lancea lui Longinus); (…)Simbol al nemuririi şi de legătură între ele 3 nivele ale cosmosului(…)Yggdrasil-Copacul Lumii, veşnic verde, pentru că îşi soarbe puterile vii şi veşnic gata să renască din fântâna de la Urd. Cu această apă trăieşte el şi face să trăiască întregul univers. Fântâna e păzită de una din Norne, stăpânele sorţii. (…) Frasinul îşi înfige cele 3 rădăcini principale astfel: una în fântâna Urd; a 2-a în ţara gheţurilor, Niflheim, pentru a ajunge la fântâna Hvergelmir, obârşie a apelor care se varsă în toate fluviile lumii; a 3-a în ţara Uriaşilor, unde cântă fântâna Înţelepciunii, Mimir. Zeii germanici se strâng la poalele Y. aşa cum se adunau zeii greci pe vârfulOlimpului, pentru a face dreptate. Atunci când au loc mari tlburări cosmice, când un univers dispare, cedând locul altui univers, Y. rămâne nemişcat, în picioare, invincibil Nici flăcările, nici gheţurile şi nici tenebrele nu-l zdruncină. El slujeştte de adăpost celor care, după ce au scăpat din dezastre, vor popula din nou pământul. Este simbolul perenităţii vieţii.(…) Frasinul alungă şerpii.” Deci, cei Doi Zei Gemeni ai Diamantului sunt şi ei Frasini!!! - căci sunt Frăţânii-Stăpânii-Zei întemeietori ai M-8.
[101] -Ion Creangă, op. cit., vol.I, p. 223.
[102] -Cf. V.Lovinescu, Dacia hiperboreană, Rosmarin, Buc., 1994, p. 40. În lucrarea de faţă, a se vedea nota nr.167, de la p. 53.
[105] - Cf. Ion Creangă, op. cit., vol. I, p. 224.
[106] -Cf. V.Lovinescu, Creangă şi creanga de aur, CR, Buc., 1989, p. 299 şi 328: “Verdele este culoarea hieratică a lui Osiris(…). Este imagine directă a Paradisului(…). Alchimic, Albul poate înlocui Verdele - deci, Verdele poate fi l'oeuvre au blanc - albedo-“lucrarea” Mercurului; (…) Culoarea simbolică a lui Ianus este Verdele(…) este numit Verde-Împărat, cel care, în omenirea pe care o regenerează, trebuie să aibă aspect hominal - dar este, esenţial, Arborele Lumii”. Şi în Meditaţii, simboluri, rituri, Rosmarin, Buc., 1997, p. 67 : “Verdele este culoarea Polului şi a Profetului. Identic cu al Arsh-Tronul şi cu Barzaq-ul Suprem - şi deci cu Masa Păzită, pe care Calamul Divin scrie CORANUL PRIMORDIAL - culoarea acestei mese este VERDELE – Tabula Smaragdina”. Comentariul nostru ar fi că Tromul-Nică+Barzaq-ul-Gâtlan sunt/audevenit, în finalul lucrării (Magnum Opus) Culoarea Cărţii Sfinte - Cronica Akasha a lui M-7-8…
[107] -Cf. V.Lovinescu, Meditaţii, Simboluri, Rituri, Rosmarin, Buc., 1997, p. 79.
[108] -Cf. Romulus Vulcănescu, Mitologie română, EA - RSR, Buc., 1988, p. 212.: “stare asimilabilă penaţilor (zei ai casei-cosmos), figuraţi prin bătrâni cu capete acoperite cu văl; erau strămoşii care participaeră la întărirea şi extinderea casei şi moşiei familiare”.
[109] -Ibidem: “Gerontocraţia gentilico-tribală, de tip fratiarhal (toţi erau rude apropiate, printr-o genealogie străveche); homini veteres et boni“ (s.n.). “Dătători de legi şi datini” – cf. M.Eminescu, Scrisoarea III.
[110] -Idem, pp. 215-216:”Zeii-Moşi – Fărtaţii concepuţi ca strămoşi divini ai umanităţii; bătrâni ciobani mirifici, pe crestele Carpaţilor Cereşti, încărcaţi de atribute solare”(s.n.). Cf. şi trilogia lui Simion Florea Marian – Naşterea, Căsătoria şi Înmormântarea - la români, Edituara Grai şi Suflet - Cultura Naţională, Buc., 1995.
[111] -Cf. V.Lovinescu, Meditaţii,Simboluri, Rituri, Rosmarin, Buc., 1997, p. 127.
[112] -Cf. Ion Creangă, op. cit., vol.I, p. 212: “-Nu se zice mecet, ci catihet, tată, răspunse Ion ruşinat. – Na, na, na, măria-ta!<>…Şi ce mai atâta înconjur?…Mecet, Berechet, Pleşcan, cum s-a fi chemând, Ioane, ştiu că ne jupeşte bine, zise moş Vasile.” Ce să zicem? Probabil că Moş Vasile este reîncarnarea lui F. Schuon: el dă o lecţie strălucită despre unitatea transcendentală a religiilor - căci “mecet” este termen turcesc, pentru mica moschee mahomedană - iar “catihet” este termen greco-bizantin, pentru “ucenic”-catehumen întru creştinism; T – de la Tanda - este simbolul Crucii – iar M – de la Manda - este iniţiala Profetului Mahomet (dar şi al Manvantarului - întru care cele două mari religii se vor întâlni-uni); ceea ce rămâne, “anda” - poate fi: ANDROS=Bărbat - jupuirea ca ritual epifanic, revelarea lui Agatho-Daimon, sub pielea Şarpelui Malefic (cf. V.Lovinescu, Meditaţii, Simboluri, Rituri, Rosmarin, Buc., 1997, p. 119) – şi verticalizarea Dragonului Bun, în Vârful Cozii; prefăcându-se în Marele Nume; dar şi “adă / aducere/ a da” , cu Podul Interior al lui “n”-“N”(toate religiile “aduc”-dau-sporesc vigoarea spirituală umană) - “curmeiul”-cercul divin al Puterii Credinţei va re-unifica, pe Axa Spirituală, tendinţele de dezvoltare spirituală în Susul Verticalei Axei Lumii Spirituale(“t” de la teiu - cu “b” de la beleiu - a “jupui” Axa-Tei, pentru a revela Omul Primordial!); şi tot Cercul-Înconjur va reunifica spiritual aceste religii majore - întru POROS-Berechet-Pleaşcă (“berechetul” turcesc, “pleaşca” românească - toate” aduc”, pe deasupra şi spre surprinderea Spiritului - Câştig Spiritual!). Plinul Spiritual.
[114] - Cf. V.Lovinescu, Meditaţii, Simboluri, Rituri, Rosmarin, Buc., 1997, p. 119.
[115] -Cf. Romanele Mesei Rotunde, în prelucrarea modernă a lui Jacques Boulanger, Univers, Buc., 1976, p. 82.
[116] -Credeţi că degeaba Afrodita-Venus este soţie lui Hephaistos-Vulcan? Etapa de evoluţie spirituală ulterioară a Pământului se numeşte Vulcan - şi se va caracteriza prin Dragoste de Adevăr şi Moralitate-Bunătate Absolute (obţinută prin autoreglare-feed-back): cine va fi rău, va deveni, automat, şi prost, deci autoexcluzându-se din Lume…
[117] - Cf. Romanele Mesei Rotunde, în prelucrarea modernă a lui Jacques Boulanger, Univers, Buc., 1976, p.81.
[118] -LAH=Negru-Ocult. Ars de Focul-Adevăr Sacru, de Suprema Cunoaştere…
[119] - Cf. Romanele Mesei Rotunde,Univers, Buc., 1976, p. 87.
[120] -A vedea a devenit, în istoria umană, din forma infinit-deschisă a Viziunii de/lui Dumnezeu - un proces mental-luciferic: vezi ceea ce vrei/ştii/ai fost învăţat să vezi. De aceea, e necesară, în lumea de azi - Revelaţia, ca formă de redobândire a Libertăţii Infinite de Deschidere a Ochiului spre Dumnezeu.
[121] -Cf. Rudolf Steiner, Creştinismul esoteric şi conducerea spirituală a lumii, UE, Buc., 1998
[122] -Cf. V.Lovinescu, Meditaţii, Simboluri, Rituri, Rosmarin, Buc., 1997, p. 118: “A smântâni sufletul şi carnea. Vorbeam de simbolismul Şarpelui. Mai întâi, acest simbolism e bivalent, deci, din perspectiva noastră, de jos în sus, mai întâi apare Şarpele malefic, care cuprinde în el ca într-o coajă, ca în propria lui piele pe care o leapădă, pe Şarpele belefic. E de ajuns ca Şarpele să audă sunetul de fluier al Eternităţii, ca să se prefacă în agathodaimon, în Dragon, să ridice capul şi să se verticalizeze în vârful cozii. E numai mirare atunci. Se preface în Marele Nume.”
[123] -Cf. V.Lovinescu, Creangă şi creanga de aur, CR, Buc., 1989, p. 295:” Omul cu capul în jos - poziţia Omului Universal (în toate tradiţiile). Cel răstignit pe Crucea României, adică la joncţiunea dintre Împăratul Verde al Hyperboreei şi Împăratul Roşu al Atlantidei - dintre Foc şi Apă - Botezul întru Hristos.
[124] -Cf. Victor Kernbach, Dicţionar de mitologie generală, Albatros, Buc., 1983: “RAMA – prinţ în Ayodhia, simbolizând, prin nume, instaurarea păcii. Este a 7-a reîncarnare a Zeului Soarelui-Vishnu.
[125] -Cf. V.Lovinescu, Incantaţia sângelui, Institutul European, Iaşi, 1993, p. 95.
[126] - Cf. Frithjof Schuon, Să înţelegem Islamul - introducere în spiritualitatea lumii musulmane, Humanitas, Buc., 1994 : dhikr= (în arabă) amintire, pomenire, având drept modalităţi concrete invocaţia(…). Realizarea spirituală este o ANAMNESIS a ceea ce a fost dintotdeauna şi nu a încetat să fie, în ciuda iluziei şi a uitării. În esoterism, termenul se aplică formulelor ritmice a căror repetiţie vizează armonizarea diverselor elemente ale fiinţei şi determinarea vibraţiilor susceptibile să deschidă comunicarea cu stările superioare ale fiinţei şi cu Divinitatea însăşi. Sufitul se va strădui să atingă un dhikr permanent, o incantaţie continuă centrată pe un Nume Divin (cel mai adesea: Allah) sau pe Shahadah: întâi în cuvânt, apoi în inimă, în stare de veghe sau somn(…)”.
