O pasăre mărunțică
cu aripile lungi și măiestre,
stă ascunsă-n mintea noastră
și coboară când are chef
în inimă pecetluită de promisiunea
că n-o vom mai primi
să ne întunece judecată.
Ea înțeapă o arteră,
își face cuib înăuntru,
bătând cu aripile sale
pe adormiții ei prieteni, gândul și visul
le da brânci și-i cheamă la plimbare.
Nătângii îi dau imediat ascultare
agățându-se ca alpiniștii de munții-nalți
apoi fug, fără să se-mpiedice,
departe spre iubire, bogăție, țări străine
lăsând mintea să se prostească,
să fie că o casă părăsită.
Dar în van ei zboară de multe ori,
crezând-o pe pasărea mărunțică
lăsându-se mângâiați de aripile sale.
O, imaginație!
Ce să ne facem cu ține?
Că atunci când vrei, zbori că o pasăre,
departe de noi și de tot ce ne-nconjoară.
folosindu-te de toată ființa noastră.