La Ion Georgescu Muscel putem vorbi de un dualism existenţial, dar nu mă gândesc la conceptul filosofic conform căruia la baza existenței ar sta două elemente opuse, materia şi spiritul, ci la două elemente indispensabile înfrumuseţării propriei vieţi: poezia şi pictura.
Toate cele trei volume ale dumisale conţin pictură şi poezie sau dacă vreţi poezie şi pictură: „Atelierul de reparat fluturi”, editura Eurotip Baia Mare, 2009, „Urcând dealul”, editura Grinta” Cluj Napoca, 2010 şi „Învaţă-mă iubirea”, editura Eurotip Baia Mare, 2013. Dacă l-a debut ne-a surprins plăcut cu 129 de poeme lirice în care metafora, simbolurile predominau, volum în care a abordat problema omului din perspectiva tainei creaţiei, omul apărând astfel ca sinteză a universului, ca microcosmos, parte şi oglindă a întregului, punct de interferenţă între cele văzute şi cele nevăzute; în cea de-a doua carte se simte o „povară poetică la purtător”tulburătoare prin faptul că majoritatea poeziilor sunt scrise departe de ţară şi de locurile dragi, unde Ion Georgescu Muscel şi-a petrecut mare parte din viaţă. Cele 101 poeme ne dezvăluie un poet matur, cu o uşurinţă a versificaţiei şi un sistem filosofic personalizat.
Acest proaspăt şi cald volum, pe care avem bucuria să-l citim de azi înainte, conţine aşa cum spune poetul în „Nota de autor” o „poezie a suferinţei, a răbdării, a recunoştinţei, a loialităţii, a generiozităţii şi a extazierii faţă de jertfa lui Isus în salvarea lumii acesteia”. Poemele din acest al treilea volum: „Învaţă-mă iubirea”, „Biserica din Costeşti”, „Cum e să crezi”, Curgerea vremii”, De m-aş ruga...”, Destinaţii”, „Funicularul”, „Gânduri de primăvară”, „Introspecţie”, „Împărtăşanie”, „În preajma sărbătorilor”, „Locaş de închinare”, Mai presus...”, „Mesteacănul”, „Mi-e dor de-un vis”, „Mulţumire”, „Ninsoare indecisă”, „Numărarea timpului”, „O veste”, „Porţile”, „Psalm, „Raţionament”, „Retrăiri”,Rugă de seară”, „Rugăciune” şi încă pe atâtea altele ne duc spre o formă concretă de comunicare a omului modern al secolului pe care-l trăim cu Dumnezeu. Este un demers greu şi îndrăzneţ, motiv pentru care puţini poeţi contemporani se încumetă să-l realizeze. De ce?! Pentru că „e uşor a scrie versuri, când nimic nu ai a spune”( Mihai Eminescu) - dar poetul şi pictorul Ion Georgescu Muscel, care are o viaţă creştină demnă de urmat de către noi toţi, ne spune prin poezia Domniei Sale că mântuirea vine prin Iubirea de Dumnezeu.
În poemele lui întâlnim o religiozitate aparte, versuri de o rară frumuseţe şi armonie, de o sensibilitate peste limitele firii specifică marilor creatori ai poeziei religioase româneşti: Radu Gyr, Ioan Alexandru, Nichifor Crainic, Vasile Voiculescu, Arghezi şi Lucian Blaga.
Această stare de spirit care domină întreaga scriere recentă, cu un titlu atât de sugestiv „Învaţă-mă iubirea” poartă cu sine amprenta unui dascăl pătruns de Duhul Sfânt.