Deznădăjduit de mersul lucrurilor, când m-am luminat
toate gândurile s-au rânduit,
ca până la tine să ajungă plinul
şi nu l-am aflat.
Apoi m-am convins
că nimic nu poate fi oprit,
de vreme ce s-a pornit tăvălugul.
Te-am învăţat uneori prin cuvinte puţine
cum întreţii focul inimii,
Te-am dus la locurile unde se ard vise,
din cenuşa lor aruncată
rodeşte timpul.
Ştiu că ai înţeles la vreme rostul, în cumpănă
cu privirea piezişă,
cauţi în adâncurile tale de nesigursnţă.
Cred că nu-i uşor să te retragi ori să revii
în cetatea cu ceasul oprit în turn.
Porneşte-l!
Iar zilele rămase nimeni să nu le strice,
picură în clipe dragoste şi-n ore surâs.