Quantcast
Channel: Revistă de cultură,civilizaţie şi atitudine morală
Viewing all articles
Browse latest Browse all 9029

George ROCA prezintă: LA MULŢI ANI DOAMNA MARICICA STROIA!

$
0
0

 

La mulți ani, sănătate și succes și


din partea redacției revistei SINGUR!

 

 

Revista Armonii Culturale, Revista Confluenţe Literare, Revista Prolitera, Revista Expresia şi Rexlibris Media Group, alături de toţi cititorii şi colaboratorii acestora, urează astăzi, 11 august, un sincer şi călduros LA MULŢI ANI, poetei şi prozatoarei adjudene MARICICA STROIA! Fie ca zilele să vă fie dar de lumină şi binecuvântare, succese şi împliniri alături de familie, de copii şi de toţi cei dragi sufletului dumneavoastră! Maricica Stroia (Lepădatu) s-a născut la 11 august 1978, la Adjud. Este căsătorită şi are doi fii : George-Nicolae şi Codruţ-Marian. Este licenţiată în ştiinţele educaţiei, cadru didactic titular definitiv la Grădiniţa Centru Păuneşti. Este membru fondator şi secretar literar al revistei Armonii Culturale, colaborator al unor reviste de prestigiu din ţară şi din străinătate: Confluenţe Româneşti, Anima News, Visul, Cărticică românească de copii, Curentul Internaţional, Der Underwald, Meridianul, Observatorul şi multe altele. Debutează în anul 2011, cu volumul: Pe aripile copilăriei (poezii, Sfântul Ierarh Nicolae). Urmează volumele de poezii: Pastel de borangic (Armonii Culturale, 2012); Pastel de viorele (Armonii Culturale, 2012) şi volumul de proză, dedicată celor mici Poveşti din grădina viselor (Armonii Culturale, 2012). Este prezentă în mai multe antologii naţionale şi internaţionale: COMORI DE VISE - Poveşti, povestiri amintiri - 2012, POIANA VISELOR (Antologia prieteniei) - 2013. Este câştigătoarea Premiului special al editurii Ema, Orăştie, pentru cea mai frumoasă ilustraţie de carte (Anotimpul viselor de George Nicolae Stroia - 2012) şi Premiul I al Concursului Internaţional de creaţie literară VISUL - Orăştie, 2012, pentru volumul de poezie Pastel de Borangic. „Maricica Stroia, dedicată trup şi suflet copiilor proprii şi, prin profesiune, tuturor copiilor, şi-a manifestat dragostea maternă pentru cei micuţi şi în acest chip, adică dăruindu-le fărâme din sufletul său cald, ca nişte fluturaşi de zăpadă, alături de surprizele de sub brăduleţ, în Sărbătorile de iarnă, devenite adevărate feerii, atât ale naturii, cât şi ale bucuriei fireşti datorate Naşterii Sfinte a Pruncuşorului Iisus. Însuşi titlul volumului de versuri dedicate iernii este o invitaţie, o chemare la sfinţenia cu care bunicii noştri aşteptau Sărbătorile, iar icoana bunicii este înveşmântată totdeauna în văluri de borangic, cu fir subţire de mătase sau în fuioare de lână răsucite din fus, viitoarele hăinuţe, ciorăpei şi căciuliţe pentru nepoţei. Meritorie este încercarea autoarei de a oferi copilaşilor, în Prag de Naştere Sfântă, asemenea giuvaeruri lirice! Totul e feerie aici, de la portretul Doamnei Iarna: “Alb anotimp”: Iarna, mare ştrengăriţă,/ A ieşit azi la portiţă/ Cu unelte speciale/ A pictat totul, în cale.// A-nceput c-o tuşă fină/ Pentru raza de lumină,/ Apoi una şi mai groasă,/ Pe la fiecare casă.// Cumpăna de la fântână/ De ninsoare-i acum plină,/ Pomii goi şi îngheţaţi/ Tot în alb sunt îmbrăcaţi.// Chiar şi biata pisicuţă/ Are-o pată pe lăbuţă,/ Nici căţelul n-a scăpat,/ Tot cu alb e colorat.// Iar aleea e pavată/ Cu un covoraş de vată./ Ce culoare-a folosit,/ Mai rămâne de ghicit!” Personificări, sintagme rare, hiperbole, epitete, comparaţii, întreg arsenalul figurilor de stil stă la dispoziţia autoarei pentru a zugrăvi cât mai fidel portretul Iernii şi al naturii înveşmântate în alb. Spiritul ludic este la el acasă, dacă ne gândim la jocurile hibernale, la schiuri, bob, săniuţe, bulgăreală cu zăpadă, Omul de Zăpadă, personaj nelipsit din orice carte care se respectă. Versuri frumoase, accesibile, din care copilul poate învăţa multe despre natură, despre viaţa de zi cu zi şi despre tradiţiile strămoşeşti pe care e bine să le cultivăm. Versuri care pot sta la loc de onoare într-un manual de lecturi suplimentare pentru copiii de grădiniţă şi pentru şcolarii mici, dar, receptate cu nostalgie de orice iubitor de literatură, de jocuri copilăreşti, de iarnă, de viaţă şi de sărbători tradiţionale.” scriitoare CEZARINA ADAMESCU - Agero Stuttgart - Germania „Poeziile dnei Maricica Stroia sunt o avalanşă de armonie, veselie şi inocenţă... un univers al copilăriei unde – de la Moş Crăciun, căldura casei şi imaginea bunicii, la mirosul de iarnă, dansul de ,,fluturi albi” – totul e decor alb, puritate şi inefabil, zâmbet şi clinchete de sănii. Nu lipsesc nici micii buclucaşi: pisica şi Azorel, fiinţe dragi, purtătoare de conţinutul simbolic al iubirii şi ataşamentului, de care copiii nu se dezic. Versurile-pastel surprind în tablouri lirice, autentice, colţuri de natură, dar şi peisajul cromatic al sufletului de copil. Ritmicitatea, tonul cald, adresarea directă, mesajul ludic (unele texte având conţinutul subtil al ghicitorii) vor atrage atenţia copiilor, şi de ce nu!, chiar a ,,marilor copii”, care acced la vârsta inocenţei pierdute, ca şi prilej de transcendere dincolo de limitele cotidiene. ” prof. drd. ANDREEA-MARIA DĂNILĂ, Şugag – Alba „Versurile unei poezii ajung la sufletul cititorului dacă reuşesc să se facă înţelese. A pătrunde mesajul, e ca şi când tu, cititor, te laşi mângâiat, de bună voie, de gândurile curate ale autorului. Dar când este vorba despre versuri pentru cei mici? Ludicul îţi dă târcoale, dar constaţi cu uşurinţă că poezia e treabă serioasă şi te scuturi repede. Citeşti, zâmbeşti şi iar citeşti şi zâmbeşti! De ce zâmbeşti? Fiindcă îl şi vezi pe copilul tău, (în cazul meu, pe cel de la clasă) recitând cu drag şi uşurinţă poezia. El o simte, o trăieşte şi, nu în cele din urmă, o iubeşte. Versuri simple, dar pline în esenţă, versuri care curg precum apele limpezi ce străbat drum lung şi anevoios, şlefuind şi spălând pietre şi inimi! Cu siguranţă, volumul „Pastel de borangic” va aduce autoarei satisfacţia lucrului împlinit, iar copiilor şansa de a se hrăni frumos sufleteşte! Din toată inima, FELICITĂRI!” prof. ANGELA BURTEA, Brăila „Sufletul meu friguros se încălzeşte şi vibrează puternic la vederea acestor mirifice pasteluri, învăluite în borangicul (nu mătasea) de lumină şi iubire. Atâta alb mângâietor de catifea, atâta puritate de crin, atâta frăgezime de floare, atâta gingăşie de flutur şi suavitatea pânzei de păianjen, atâta căldură de pâine coaptă! Toate, reverberând din irizaţia versurilor, îmi răscolesc amintirile din copilărie şi îmi umezesc ochii. Ochi care au (re)văzut şi (re)simţit (o)dată aceste pasteluri. Doamna Maricica Stroia, autoarea versurilor de borangic, se dovedeşte un autentic talent poetic, ce reuşeşte să transmită atâtea emoţii cu versuri simple, clare, de cristal, în care metaforele au străluciri diamantine. Mă întreb, dacă eu, un adult în vârstă, simt că plutesc într-o atmosferă de vise, atunci ce simt copiii când le ascultă? O menţiune specială pentru superba "acuarelă" intitulată "Decor de iarnă". Este un pastel antologic, care poate (şi cred că TREBUIE) să fie inclusă într-un manual şcolar. O altă menţiune, pentru umorul fin al unor poezii şi subtilul filon educativ ce curge în sufletul copiilor, topit în fiorul poetic. Aceasta dovedeşte măiestria psihologică a autoarei. Felicitări!” scriitor NĂSTASE MARIN, Galaţi „Poeta Maricica Stroia, din Adjud, scrie cu sufletul său : blând, smerit şi plin de dragoste pentru copii. Retrăieşte, alături de minunatele fiinţe, magia iernii, colorând paşii copilăriei. Poeziile sunt pline de tandreţe, armonie, sunt scrise în limbajul copiilor, al iubirii de frumos şi de firesc. Prezintă anotimpul iernii, îmbrăcat în alb. Casele, pomii, grădinile colorate în albul curat, „alb e cerul şi pământul…”, „numai bradul bucuros/ este verde şi frumos,/ ba e dus chiar şi în casă/ şi-mbrăcat cu haină groasă” sub crengile căruia se vor lasă daruri pentru copiii cuminţi şi pentru cei ai casei. Încă din Ajun de Crăciun, copiii cu obrajii roşii, aşteptă la ferestre să-l vadă pe Moşul cel Bun, venind cu sacul plin de jucării şi de dulciuri. Pe aripile iernii, un înger de lumină desenează „Alb pastel de borangic”. Poeziile dăruite de distinsa profesoară aduc zâmbetul şi bucuria copiilor şi tuturor cititorilor.” poet IONEL MARIN, Focşani „Zborul înaripat al imaginaţiei copilăriei este surprins într-un limbaj simplu înşirându-se în versuri melodioase, oferindu-ne incantaţii ale unor trăiri de o rară frumuseţe, care ne duc într-o oază de lumină din care a dispărut orice urmă de agresivitate. Sunt poezii izvorâte din observaţiile zilnice ale lumii înconjurătoare, o lume aparent simplă, dar care cuprinde consistenţa vieţii. Întâlnim cel mai adesea imagini ale frumuseţii iernilor privite ca un miracol al naturii, din care enumer câteva titluri: "Roi de fluturi", "Ştiţi voi'?" ori poezii încărcate de fantezie şi emoţie în aşteptarea Moşului în seara de Crăciun: "Aşteptând...", "Vis de iarnă", "La fereastră", "Povaţă în Ajun". Lectura cărţii ne întoarce în lumea purităţii binefăcătoare, mergând cu gândul până la începuturile vieţii noastre şi cât mai aproape de cum ne-a zămislit Ziditorul la facerea lumii. Ne cucereşte lectura "Pastelului de borangic" pentru că e o carte în care puritatea copilăriei este copleşitoare, aduce linişte şi calm. "Totul este o poveste,/ Vis frumos şi nesfârşit,/ Că-nainte mult mai este…/ Alb pastel de borangic" (Pastel de borangic). Am convingerea că această carte va înfrunta timpul şi se va înscrie în rândul celor mai solicitate volume pe la grădiniţele şcolare şi pe la clasele micilor şcolari.” prof. ELENA BUICĂ - BUNI, Toronto - Canada "Mărturisesc că niciodată nu am crezut că o poveste poate fi scrisă în versuri. În sufletul meu, ea, Povestea, era aşezată între zăgazurile unei întreţeseri aparte, ce purta adesea sigiliul îndepărtat al lui Andersen. Că m-am înşelat, mi-o demonstrează volumul de versuri "Pastel de borangic", o cărticică a sufletelor sensibile şi pure, unde fiecare poezie în parte reprezintă un mic univers intim, care vine către tine cu timiditate şi pe care ţi-l apropriezi cu bucurie de îndată ce îi parcurgi primele cuvinte. Povestea iernii capătă în "Pastel de borangic" o nouă viaţă, aceea a umanului din noi care îşi trăieşte la nesfârşit copilăria trecută. E aici un amestec continuu de îngeri, de alb şi de "şiruri mari de nestemate" scoborâte din înaltul văzduhului îngheţat, ca un tablou minunat şi plin de vrajă al unui timp ce niciodată nu a ajuns să moară în noi. " dr. ing. MAGDALENA ALBU, Râmnicu Sărat „Versurile poetei Maricica Stroia sunt o revelaţie pentru mine. Poeziile sale însumează o poveste superbă despre anotimpul iernii. Scrise în strofe cu rimă, ele sunt adresate copiilor de grădiniţă şi şcoală primară. Poeziile sunt felicitări ilustrate stil tablou, de cea mai bună calitate. Anotimpul hibernal este văzut prin ochii copilăriei, cu bucuria anticipării zăpezii (Roi de fluturi, Alb anotimp, Alb), a sosirii lui Moş Crăciun (Vis de iarnă), a colindelor tradiţionale (Ca odinioară...), cu emoţia pregătirii căminului pentru Sfântul Crăciun (Povestea Iernii). Versurile acestea sunt şi o carte subtilă de învăţătură. Învaţă elevul să numere (Ştiţi voi?), să deosebească nuanţele culorilor (Decor de iarnă), să deprindă bunele maniere şi să respecte tradiţiile (Ca odinioară...). Versurile talentatei poete Maricica Stroia îmi amintesc de pastelurile luminoase ale lui Vasile Alecsandri. Aştept cu nerăbdare să citesc şi alte scrieri ale poetei adjudene.! ” acad. prof. MARIANA ZAVATI GARDNER, Norfolk – Anglia „Fiecare strofă din cartea doamnei Stroia te îndeamnă la visare şi te transpune în acea lume inocentă, căreia azi îi ducem dorul, lumea copilăriei şi visului frumos… Simplitatea şi puritatea exprimării, în consonanţă perfectă cu starea de “a fi copil” te fac să simţi cum ţi se înroşesc obrajii, cum îţi tresaltă inimioara şi-ţi râd ochii parcurgând “pastelurile de borangic” în decorul creat cu atâta sensibilitate. Maricica Stroia dăruieşte o parte din puritatea sufletului său, cu dragoste, inocentelor creaturi care ne înseninează existenţa, descriind pe înţelesul lor frumuseţea anotimpului alb – ninsoarea - simbolul al neîntinării: “Azi, pe drum, un căţeluş, / Cu urechile de pluş, / Se mira cum de se poate / Alb să fie, peste noapte. / Alb e dealul şi câmpia, / Albi sunt pomii şi scufia / Caselor de peste drum, / Alb e coşul pentru fum. / Alb e cerul şi pământul, / Alb împrăştie şi vântul, / Alb e omul din grădină, / Albă-i noaptea ce-o să vină! / Însă bietul căţeluş / Observă chiar cu stupoare / Că şi bolul de mâncare / Este plin de… nonculoare!”( Alb).Poezia copilăriei, poezia purităţii, poezia sufleţelelor celor mai nobile şi mai sincere, este adunată cu dragoste în cartea doamnei Stroia “Pastel de borangic” - ţesută cu fire nevăzute, toarse de sufletul Domniei Sale şi sfinţite în lacrima bucuriei de a fi mamă, de a fi dascăl şi de-a trăi pentru şi prin sensibilitatea copiilor. Îi urăm din toată inima multă inspiraţie şi la cât mai multe incursiuni poetice în lumea mirifică a copilăriei, aşa cum însăşi poeta spune: "Totul este o poveste,/ Vis frumos şi nesfârşit,/ Că-nainte mult mai este…/ Alb pastel de borangic" (Pastel de borangic). La cât mai multe şi mai frumoase scrieri, înainte!” poeta GEORGETA RESTEMAN,Cluj Napoca „Dacă regretatul scriitor pentru copii Iuliu Raţiu (1930-2009) ar fi citit frumoasele pagini ale cărţii poetei Maricica Stroia, scrise cu fir auriu de borangic, le-ar fi menţionat la loc de cinste în minunata şi unica "Istorie a literaturii pentru copii şi adolescenţi" apărută în anul 2003 la editura "Prut" din Bucureşti. În ciuda opiniei greşite că poeziile pentru copii sunt un gen minor şi facil, uşor de conceput, destinat minţilor naive, în realitate a scrie poezii de valoare, a compune texte cu mesaje complexe brodate în cuvinte simple, pentru universul psihic al lumii copilăriei, este un travaliu literar destul de dificil şi destul de responsabil, care pretinde mult talent şi măiestrie, deoarece totdeauna a fost mai uşor să construieşti o roată de car decât o rotiţă de ceasornic. Intuind acest adevăr evident, poeta Maricica Stroia, care cunoaşte în profunzime setea de „a şti” a sufletului de copil, a psihologiei copilului, a dăruit micilor ei cititori şi ascultători, de care este înconjurată în fiecare zi, un mănunchi strălucitor de câteva diamante pure. Sunt versuri cristaline, pline de strălucite imagini mimetice armonioase şi sonore, dovedind o putere magică de abstragere din tot ce înconjoară fabulosul univers infantil. Nu pare uşor să descrii această lume, privită prin ochii drăgălaşi şi nepoluaţi ai minunaţilor prichindei, ce mişună veseli pe lângă noi. Ei sunt ajutaţi de autoare să cerceteze şi să descopere mediul înconjurător real, prin şocante vitalizări şi microdiorame lirice.” acad. prof. CRISTIAN PETRU BĂLAN, Glen Ellyn, SUA „Fiecare poem parcurs este o infuzie de calmant ce pregăteşte nivelul următor al febrilităţii percepţiei, intensităţii emoţiei şi ca atare al trăirii, cu siguranţă un alt modus operandi et vivendi care să te ajute să obţii tonusul şi (de ce nu?) poate beatitudinea, ca trepte ale stării transcendentale dobândite (şi) prin lectură... Nesaţul cu care parcurgi „fişele lirice” propuse cu răspundere artistică şi talent de doamna Maricica Stroia în cartea sa, te binedispune şi pe tine ca adult, îţi redă un tonus de care nu te mai credeai capabil şi iată, îl obţii în urma unor „invocaţii” destinate aparent şi exclusiv celor mici.” prof. GEORGE NICOLAE PODIŞOR, Rucăr, Braşov. DACĂ... dedicaţie specială de Gheorghe A. STROIA dacă pădurea n-aş avea m-aş face râu la umbra ta învolburată apă născută din rouă un curcubeu ce-mparte ceru-n două dacă albastru cer n-ai fi m-aş aşterne ocean cu stele peste întinderi fără nume din ochii tăi miraţi de lume dacă apa vieţii n-ar picura din sufletu-ţi plin de soare m-aş preschimba în dor nebun bolnav pelerin pe-o stea călătoare dacă aş muri şi-aş învia de o mie de ori m-aş preschimba în zâmbet să-ţi stau mereu aproape lângă tandrele-ţi priviri sculptate-n diamante o viaţă altă viaţă mereu o viaţă nouă un curcubeu ce-mparte ceru-n două o clipă şi o zi un timp neţărmurit în ochii tăi mi-e dorul cel fără de sfârşit LA MULŢI ANI, DRAGA NOASTRĂ ! Armonii Culturale


Viewing all articles
Browse latest Browse all 9029


<script src="https://jsc.adskeeper.com/r/s/rssing.com.1596347.js" async> </script>