Adevărul foarte repede
„nu te mira
că mă vezi săpând pământul
gradina
nici nu a fost semănată
am făcut tot ce trebuia făcut
acum depun mărturie
aşa cum te-ai prabuşi brusc
în afara lumii
plăcerile logicii
amiaza unui fruct
ce vedere minunată
rugineşte adevărul rămas afară
în ploaie
învăţăcelul s-a apropiat
şi l-a ajutat
să se cucerească pe sine
acum am şi eu dreptul să observ
să privesc dincolo de balansoar
ploaia macina casa
liniştea
minciuna
şi coaja ei sănătoasă
vinovaţia nevinovată
palma tăcută care ne hrăneşte
ne micşorăm
sau poate creşte anotimpul
vin zilnic
şi cercetez acel punct luminos
pe hârtia acului de ceasornic
am trecut pe lângă tine
femeie
singura cale de a rămâne
am plătit pentru asta
tu nu râzi
citeşti înainte.”
Poem cu simţul răspunderii
„m-am rătăcit în codrul urban
o lamentaţie înăbuşită
e halta asta care arde
într-o sclipitoare viteză a nemişcării
aţipit este gestul tău voluptos
de zilele trecute
dar poţi să te joci de-a muşcătura lămâii
ca să-i laşi fără continuitate pe ceilalţi
cu propriul gât înjugat la inelele logicii
pot să înţeleg
mirosul de tutun de pe coridor
şi lectura ziarelor
definiţia timpului s-a ofilit de la sine
lumina e mică
ce a fost ei citesc ce va fi
coaja crapă
şi din oglindă ei intră-n culise
cu simţul răspunderii
fără simţul răspunderii
un poem în buzunarul tău stâng
crescând cum o frunză
m-am rătăcit în codrul urban
la agenţia naţională
aţipit este gestul tău voluptos
visez că ameţesc de atâta vitalitate
stins bolborosind
în braţele tale”
Logica merelor sălbatice
„scenă de dimineaţă
care nu se repetă de câteva zile
nu poţi să opreşti gândul acesta fără sfârşit
cu toată lumina
atrăgându-te în nebănuite cotituri
spre instrumente acorduri
şi o logică ireal de frumoasă
sunt în siguranţă
pipăind zarurile din buzunar
şi cartonul cărţii de identitate
palmele tale înlănţuite
în fagurele de beton
focul violent şi apa graţioasă
te apleci să-ţi ridici cuvintele căzute
punem întrebările pe care nu le iubim
hârtia arsă
pe care te pregăteşti să urci
aici se învaţă limba învingătorilor
linguşitoare
profesorii au început lecţia
nu vreau să învăţ
gândul mă atrage în nebănuite cotituri
îţi aduc aceste cuvinte sărace
cum mama demult în copilărie
acoperite într-o batistă
o mână de mere sălbatice”
Puşkin şi inamicul
„tocmai mi-am terminat plimbarea zilnică
după deviza asumă-ţi riscul
nu te baza pe şansă
mă cuprind fiori dar aceşti fiori
indică exact direcţia bună
mătasea şi metalul
sunet în scurgerea plăcerii
au trăit şi au dat cu zarul spun cunoscătorii
problema noastră este că nu avem
un on off la inimioară
uşa se prelinge uşor afară
mi-am terminat plimbarea zilnică
visând un bar cu multă animaţie
cu un filtru de cafea mare şi frumos
cu o sumedenie de mânere negre
în acţiune
şi un barman cu gesturi îndemânatice
asumă-ţi riscul
albastrul nu face zgomot
e o culoare timidă
fără gânduri ascunse fără grabă
nu se aruncă brutal asupra privirii
o lasă să vină
fără să o grăbească
gărzile fortăreţei slăbesc înfometate
iar porţile
zac deschise către inamic”
Legea transparenţei coregrafice
„pomii puţini
se strâng ciudat unii în alţii scrie alexandru
atenţi ca un pluton rătăcit dintr-o mare armată
în palat se joacă un domino original
trebuie să reamintim aici şi transparenţa coregrafică
numeroşi cetăţeni
au profitat de nepreţuite îndrumări
sufletul colectiv generos este ascuns după cortină
strigă george
de unde se vede ce tupeu are hazardul
misiunea omului
este să îţi aducă aminte uşile şi ferestrele
şi asta mai ales noaptea
la capătul tunelului
despre care nu mai pomeneşte nimeni
şi totuşi nimic nu se petrece
la întâmplare spune mircea
fiecare zi îşi schimbă forma
după căldura degetelor după fluturele
fierbinte
din capătul pleoapei
unghiul de sprijin
spaţiul atât de ciudat dintre
clădiri de hârtie
franjurii eleganţi ai aliajelor
certitudini în lanţ
ca în povestea
cu hainele cele noi ale împăratului”
Cifrul cămăşii şi beţişoarele jocului
„închipuirea lucrează mai adânc decât apa
fără întrebări întâmpin ziua ce vine
pe o parte a mărului sunt dinţii tăi
pe cealaltă fulgerul depărtării
fascinaţia locului
unde nu se află nimic
doar beţişoarele colorate ale jocului
fructe gata coapte
şi viaţa ta ca o cămaşă proaspătă
cu cifrul necunoscut
închipuirea lucrează
dar vă asigur că găsiţi un răspuns potrivit
în tratatele de filozofie din raftul de jos
laudă celor patru anotimpuri indiscutabile
a scris petre stoica
eşti purtată de val
iar firimiturile s-au strâns în coşuri pentru săraci
sunt pe o stradă tânără într-o călătorie ce se sfârşeşte când începe
şi începe când se sfârşeşte
ceilalţi vin şi dictează
în timpul dictării apucă de ceafă cuvintele
orice asemănare este întâmplătoare
mă înarmez cu experienţa grădinarului mă bucur
de toate prerogativele ţelinei mărarului pătrunjelului
lacom umblu în desaga doldora de beţişoarele jocului
firimiturile se strâng în coşuri”
Iedera înalţă zidul
„după ploaie în tablouri apar ciupercile
trăiască intrările trăiască ieşirile
au existat zilele au fost reale
şi îţi vei aminti de asta
încerc să vorbesc în limbi pricepute
ei trec prin livadă
şi nu ştiu toate aceste detalii
mă aşez la cuvântul masă
pe cuvântul scaun
şi încep să scriu
iluzioniştii se aşează la masa de joc
fac cărţile
după perdele căzute pe gânduri
comenzile vin una după alta cum spune matei
roata a fost inventată şi noi
trebuie s-o dăm câteva momente de-a dura
cărţile au fost scrise şi noi trebuie
să ne punem numele pe ele
mistreţii au fost împuşcaţi
şi noi trebuie să ne fotografiem
cu piciorul pe burţile lor
rebelul a fost ghilotinat
şi noi trebuie să-l legăm la ochi
toamna vine sub formă de repetiţie
trăiască intrările trăiască ieşirile
netezeşti febra complice a cărţii
liniştea dorinţei
întorci pagina nu-i târziu să o scrii
la capătul zidului ierburi agăţătoare
unde stau aparenţele toate”
Luca şi radarul
„ar trebui multe vieţi ca să faci una
ca lumea
liniştea nu e deloc un lucru simplu
viaţa se complică pe măsură ce se îmbogăţeşte
visele pulsiunile mecanismele de apărare
încuietori în care cheia nu se răsuceşte cu uşurinţă
eva l-a învăţat pe adam lucrul bun
mere crude în servietă
de aceea îţi spun
după luca
şapte cu patruzeci şi şapte
păcatele ei cele multe sunt iertate
căci a iubit mult
dar cui i se iartă puţin
iubeşte puţin
liniştea nu e deloc un lucru simplu
minunăţii ascunse-n poşetă
dreptul trupurilor la artificiu şi joc
desene pe un vas grecesc
ca să fie adorabilă
îi ajunge să fie ea însăşi
bărbaţii suflă şi acum în palmele
ce le-au stat încleştate pe armele vânătorii
chiar şi aici pe scaunul frizerului
te-ajunge perfecţiunea radarului
m-am înfruptat din măreţia lumească
din semănătura pământească
dar mi-a fost mereu foame”