|
|
Ce repede a trecut…
E adevărat că timpul zboară,
Iar ceasul în perete răstignit,
Zace-n cuiul de odinioară.
În curte îmbătrânesc salcâmii,
Zile cad pe ei abandonate,
Iar perdelei din fereastra noastră
Îi cad florile atrofiate.
Am plecat atunci din sat.
În mine mut un strigăt adăsta.
Intram în viață, ca-ntr-o mulțime
Fără tatăl și măicuța mea.
În mulțime nimeni n-o să știe,
Plecând, măicuță cât am suferit,
Și nici că în bătătura noastră
Bătrân un câine urlă părăsit.
Prin nopți pustii sub cer cu stele dese,
Ori sub lung opaiț al unui asfințit,
Am tot nuntit ascet fără mirese,
Doar cu plânsul tău ascuns în infinit.