De câte ori îmi scriu impresiile despre o carte, mă întreb ce l-a motivat pe autor să treacă la înfăptuirea unei astfel de periculoase lucrări. Căci după titărirea ei, sar pe el criticii, presa, cititorii, binevoitorii sau răuvoitorii, librarii, anicarii, editorii sau, în cazul meu, scriitorii de recenzii.
În privința volumului ”Gânduri ciobite” (Ed. Mirador, Arad, 2012) avem de-a face cu doi autori: HEDIR AL-CHALABI și PETRE DON, ceea ce, inițial, m-a dus cu gândul la o veche zicală: ”Unde-s doi, puterea crește”. Volumul de față, turnat în matricea (voluntară? involuntară?) elegiacă a tragediilor antice, aduce un suflu nou în cadrul literaturii noastre contemporane, bântuită de tot felul de experimente și efecte experimentale.
Am putea spune că aici s-a folosit cu succes stilul poemului în proză, deși acest schimb de scrisori între tată și fiică se intersectează frecvent cu scrierile de tip jurnalier. Una peste alta, autorii nu par a fi interesați de construirea unui ansamblu după criterii clasice de exprimare, ci derulează fără constrângeri senzații și stări de moment. Ceea ce devine incitant și pune sub semnul interogației capacitatea cititorului de a se racorda la întregul cărții. Evident, micile fragmente scrise și de unul, și de celălalt dintre autori se constituie în mici bijuterii literare și pot fi citite ”pe sărite”, dacă nu e timp pentru parcurgerea integrală.
”Tată... vântul îmi grăbește lacrima către buze”, ”Când noaptea ar veni aș sta dreaptă, ca luna să poată prinde contur după forma pielii mele”, ”Taie-mă de la rădăcină până nu te mai vezi”; ”Cu pași rapizi și curajoasa mască și-a pierdut controlul”, ”Ce-ți pasă dacă mă îmbrățișezi când plouă”, ”Sunt singurul dintre noi care știr limba ceasului”, ”...te fac moștenitoarea lanului meu de maci și te fac responsabilă în locul meu cu repartizarea roșului în lanul de grâu” sunt doar câteva interesante imagini poetice, alese la întâmplare, ce completează în mod fericit modalitățile de expresie ale celor doi autori.
Cu toate că volumul ”Gânduri ciobite” (sau poate tocmai de aceea!) nu se înscrie în siajul gălăgios al aparițiilor editoriale actuale, rămâne o piatră de hotar reprezentativă pentru cititorii care lecturează cărțile cu sufletul, nu cu răceala îndoielnică a raționamentelor fixe.