Secerătorii
Strângem din lanul uitării
bob de speranţă, căutăm
pe cărări măturate de vise,
doar de miraje învinse,
în zi de sărbătoare umblăm.
Secerăm lanuri mature –
sclav prin cuvinte să fie oare
visul ce-aleargă numai spre lumină?
Călători trudiţi, ne ascundem de Soare,
grăbim către Apus, pe aceeaşi colină
visăm să ne regăsim.
Alergăm şi iubim –
câte clipe le ardem în disperare! –
visul hrăneşte speranţa.
Secerând bucurii,
în fiecare clipă ostenim
să înălţăm pe culme romanţa –
câţi cunosc portativul? –
în noi statornicii,
secerăm uneori chiar viaţa …
C-un strigăt de slavă
păşim pe pământ
şi secerăm apoi din lavă
idee întru zbor,
ori zborul din cuvânt!
Clipă pioasă
Valul de gânduri, când vine,
Străbate dimensiuni înalte
Şi toate sunt o clipă stăpâne
Peste palmele întinse şi calde.
Raze aurii coboară din lumină,
Sufletul se-nalţă şi se scaldă în ea,
Când peste frunte se-mbină
Iubirea din clipă cu fulgii de nea.
Mă înalţ şi clipa divină
Alintă zborul ce vine curat,
Când genunchiul se pleacă, se-nchină
Tot gândul Celui Înalt.
Şi când în clipa sfântă pătrund,
Mă-nvăluie misterul profund.
Mă rog, sonorul pătrunde
Precum o sfântă chemare,
Şi simt cum Înaltul răspunde
Cu profunda Lui binecuvântare.
Poemul naturii
Merg încovoiat de trup
să nu ating cu capul norii
care cern pe ramuri flori
numai bune să le rup,
dar le las să prindă roade
şi în toamnă să revin
să le-adun în pumnul care
poartă ramuri de pelin.
După ce vor strânge-n ele
tot mirajul verii calde,
se vor ridica spre stele
strălucind precum smaralde.
Psalmii să îi cânte corul
nevăzut ce stă de strajă,
în livezile adormite
vise curg precum izvorul,
unele sunt ostenite
dar le-nviorează cântul
dat de privighetoarea
ce spre cer îşi ia avântul.
Vântul cu bagheta-n mână
vrea să fie dirijorul
care nu-şi găseşte scena
şi concertul tot amână.
Nu degeaba pribegeşte,
de prin munţi, păduri şi văi
strânge notele pe care
în simfonii le împleteşte.
Numai norii cenuşii
cern prin timpul care trece
uneori prin vijelii
stropi prea mari ca să ne-nece ...
Însă mama cea sfioasă
îşi înalţă în tăcere
psalmii sfinţi ca să ne-arate
că e blândă şi frumoasă.
(mai 2013)
Dor şi tristeţe
Vom reveni,
dar nu ne vom întoarce acasă;
vom găsi doar umbra sufletelor pure
când toate, câte-au fost,
vor fi schimbate,
chiar şi locul rămas la masă.
Iarba va fi probabil mătăsoasă
când Soarele urmează acelaşi drum!
Vom căuta un loc,
nu-l vom găsi la masă –
ce-am fost nu mai suntem acum.
Ne mai cheamă amintirile spre casa
atâtor ani de bucurii,
dar când a plecat din ea mireasa
s-a despărţit de acele bogăţii ...
Vom reveni,
dar nu ne vom întoarce acasă!
Prin dragoste vom linişti
tristeţea care uneori apasă.
(mai 2013)