ȘAPTE APROPIERI DE OGLINZI
Ce este aceea o oglindă?, m-a întrebat orbul.
1
Mărturisesc, în fața imaginii mele:
Sunt fratele celui ucis de ucigașul său frate.
Eram doar două ființe
Luptându-se pentru același suflet.
L-am ucis, iar el s-a osândit să se lase ucis.
Fără capăt ne vom rostogoli
În adâncul văilor împreună iertării:
În simetria palmelor împreunate de sânge,
Eu - el și el ca mine-ntunecat, în oglindă.
De tot ce vezi, cât ești de mândru, orbule?
De tot ce vezi, cât ești de orb?
2
Metalul scump al anticei monezi,
Oglindă-i chipului cioplit
Ce strălucirea și-o uitase.
O palidă urmă de rază rămase
Între mii cioburi de sparte oglinzi.
În marginea ochiului, ea nu era din sticlă,
De-aceea, spărgându-le hotarul, a-nvins.
Fugea din mâna ce plătise, pierzând,
Ori poate regăsind, acolo, strălucirea.
3
Se împlinește osânda
De veșnic orb a rămâne
Între aceste nesfârșite oglinzi,
Întunecate zidiri de himere?
4
Și eu vedeam că sunt femeie.
Năluca unui plop în oglindă-mi șoptea:
”Eu sunt femeia din tine”, în timp ce noaptea,
Sora fratelui meu, îmi dăruia poeții din stele.
5
În camera fără oglinzi
Eram nevăzătorul ce niciun rol purta
În oarba comedie a nesfârșitelor zidiri.
Rămăsesem un om, până la cea din urmă frică:
De ce s-ar teme un orb de oglindă?
Nebun e cel singur de-și pune
O mască pe chip în pustiu.
Măsura orbirii e înger sau fiară,
Cum a vederii măsură-i lumina de zi.
Tăcută rămâne oglinda și liniștită
La fel cum îi e cinstea, înțelepciunea ei,
Cu cel care se vede așa cum e văzut.
A locui în imagini e peste putință:
Blând sunt supuse vederii,
Misterele păstrându-și în adânc
Și uneori crucificându-te pe ele.
Cel care vede oglinda n-o crede
Și cel ce-o ascultă e născut a fi orb.
6
O, voi, monologuri deșarte,
Închipuiri de magice semne închise,
Tăcute, nocturne, ființă nu-mi alcătuiți
Din aceste veșnic fumegânde oglinzi!
În parfumul de roze pălind,
Focul lor înnoptează curând,
Preschimbând petale-n cenușă,
Ca și mâinile mele întinse,
Înghețat într-o placă de sticlă,
Primind nesfârșirea zidirii
Și noaptea întunecatelor oglinzi.
7
Ce vede oglinda ta-nnoptată,
Printre zidiri de-ntunecate himere,
Cu pleoape deschise, închise, totuna, de orb?
Oglinda altor ochi încă îți este străină:
Vedere, uitare sunt pedeapsele lor.