Priveam prea departe
nu vedeam măareţia din gânduri,
glasurile se prefăceau în tăcere,
sunetele căpătau forme în catedrale.
Orizontul era un arc subţire,
cupolele oraşului se desprindeau,
urcau rotindu-se prin aer.
Pe semne niciodată n-au simţit întunericul
atât de moale.
Apoi am devenit străin şi singur
într-un loc păzit de îngeri
păşind pe urmele-mi din trecut
la fel ca într-un vis
când nu recunoşti pe nimeni.
Priveam prea departe
încât alături de mine
erai în faţă,
te aşteptam nerăbdător să vii
cu o bucurie prin sângele-n clocot,
să trecem peste poduri de gheaţă,
să le topim.