Atâtea flori splendide te îmbie
cu farmecele lor seducătoare
că-ţi vine să laşi totul sine die
doar să te-mbeţi cu dulcea lor savoare
Şi-atâtea poame,coapte şi rotunde,
te ispitesc cu pulpa lor cărnoasă
şi damful pur ce sufletu-ţi pătrunde
c-ai fi nebun să nu le vrei pe masă
Nu mai vorbesc de sprintenele ciute
ce-n raiul mioritic se răsfaţă
şi-şi caută-mplinirea pe-ntrecute
că,zău,le-ai păstori întreaga viaţă
Dar,vezi mata,ce cruntă ironie
cum joc îşi bate Cronos, pe tăcute,
că vine-un timp când nu te mai îmbie
nici flori,nici poame coapte şi nici ciute.