El neînduplecatul venea în faţa supusului
manifestând bucuria prin înţelegere mută
lăsând închisă poarta amară.
Fire din care o să-mi ţes
imaginea pictată în culori pe apă,
calea de purpură a dimineţii rupte
de soarele pe scară tot urcă,
atunci îngerii se dezleagă de aripi,
fug împreuna
unde ispitele nu fac floare.
Vorbe cu trepidaţii din auz se rup
de fluviul cel mai lung
care iese din maluri,
marea-l aşteaptă
dincolo de ţărmuri şi somn.
Ea
împarte un singur fruct copt,
piersica soarelui
zemoasă
pe buzele arse.