Camelia Iuliana Radu, „Tangerine Tango”, ed. Singur, 2012
Mărturisesc surpriza inițială a titlului: “Tangerine Tango”; m-a dus cu gândul fără să vreau la Led Zeppelin, dar surpriza a fost mai plăcută descoperind în autoare – Camelia Iuliana Radu – o poetă sensibilă și talentată, pentru care îngrijitorul proiectului Întoarcerea poetului risipitor, poetul Ștefan Doru Dăncuș, a ales a face o excepție de la regulă. Nu e o poezie cu rimă, așa cum a propus editorul, dar acest volum, al 22-lea al proiectului, are substanță. O substanță de Tangerine Tango, culoare cu privire dreaptă (pag. 8, Invocație), despre care am aflat destul de târziu că este culoarea anului 2012 în modă și nu numai, o nuanță de portocaliu, care alcătuiește o vie linie de trecere prin toate capitolele cărții. La rândul lor, titlurile și poeziile conținute în capitole sunt un fel de temă în temă, adică alcătuiesc un pretext al modei vestimentare. O posibilă motivație feminină, pentru că există o fină intuiție a poeziei dincolo de realitatea văzută, de iluzie, mai exact. Camelia Iuliana Radu se lasă în voia acestui val de intuiție poetică, fără a avea a se teme de ceva, cu un curaj aproape copilăresc și nevinovat, ca și cum ar mușca de exemplu dintr-o mandarină (oranj).
Cu tenta portocalie în fața ochilor, suntem ademeniți într-o călătorie necesară poetei: ...frumusețea / - dansatoare îmbătată de muzica timpului, // A fost nevoie să plec, / să am distanța necesară vederii mele (pag. 36, Urna cu vise). Ținuturile explorate sunt cu atât mai atrăgătoare cu cât sunt mai îndepărtate și mai exotice, de la Tibet, China, Japonia până în Scandinavia: Scandinavia mă aduce mai aproape, / curățindu-mi sângele, atunci când / virusul de asfalt își face loc (pag. 38, Lanuri de stele date în pârg). Avem alăturări contrastante: frunze în flăcări lângă o răcoare stranie, ascunsă în miezul de foc și altele; avem o broderie de sentiment, vis și poezie capabile să producă tresăriri în emoția celui ce citește (oare nu aceasta este adevărata menire a poeziei?). Aproape oranj (pag. 27) poartă în vers mandarina, Bucegii, Japonia, Tibetul, India, până îți vei aduce aminte că poeziile sunt cutii de carton / în care se ascund toate sângerările lumii (pag. 28). Timpuri și viziuni îndepărtate, caleidoscopice, sunt evocate în poemul următor, Paznicul bibliotecii (pag. 29), dedicat Zilei Mondiale a Poeziei, 21 martie, în a cărui alcătuire descoperim și înțelepte reflecții: Chiar și aleșii pot trișa, / vechile năravuri nu se vindecă nici într-o mie de vieți, / le porți cu tine, până în ziua în care / lucrurile simple se vor întoarce. // tot ce ai urgisit prin minciună va pleca de la tine, / se va întoarce în miezul lucrurilor, / pentru că nu le-ai avut nicicând (pag. 30). Urmează o altă reușită, Fereastra, dedicată lui Nichita Stănescu, azi, 31 Martie: Între asfalt și frunzele copacilor era o fereastră, / Puteai să o intitulezi “Peisaj cu bărbat blond fumând” / dacă te uitai de departe... // te scufundai într-o sugestie / și parcă, între ramuri și privirea lui, / un pod verde cernea umbre peste trotuare (pag. 31).
Volumul - cel de-al șaptelea al autoarei, o cifră cu încărcătură magică – este o posibilă interfață între rutina zilelor și suflet, o ușă deschisă cu cheia bine stăpânită a revelației poetice, în starea de percepție deosebită, de conștiință deosebită chiar, pe care o reprezintă poezia. Modernă și actuală, încărcată de șarm și emoție, de imagini uneori cosmice, alteori contradictorii, dar cu toate surprinzătoare ca o colecție nouă de modă. Titlurile celor cinci părți - Tendințe, Atelier pentru design interior, Haute couture, Prêt-à-porter și Colecții de toamnă - sunt adevărate simboluri în conținut, un fel de fină ironie adresată lumii actuale, căreia Camelia Iuliana Radu preferă să-i dezvăluie chipul ascuns în iluzie, cu toate riscurile, bucuriile și durerile inevitabile unei astfel de întreprinderi. Este minunată împletirea de detașare și implicare în același timp, de regăsire și abandonare perpetuă, ca forme de trezire a conștiinței prin arta poeziei.
Închei cu un citat din ultima poezie a volumului: Se cască gura unei tendințe oranj, / prinde în ea trupul voinței, îl mestecă până rămâne / un bol alimentar iute-fierbinte. // Nu mai știu unde sunt, / am alunecat în sensul de după sens, / pândea de atâta vreme înțelegerea mea, / simțurile amorțite – sau o iluzie despre lume - / și deodată, / din oglindă, / a sărit privirea cu care mă înhaț, / un dans în doi, patetic, / cu foamea pre foame călcând (pag. 62, Tot ce aș vrea să văd). Poezia Cameliei Iuliana Radu degajă un iz de meditație aproape inițiatică, ducând gândul către același etern creuzet al înțelepciunii – Tibetul – unde culoarea dominantă este și Tangerine Tango.
O (altă) reușită a poetei și a editurii Singur.