Am bucuria apelor care curg din înălţimea cerească a sufletului şi mă înfăşoară destinul ca o manta de neprihănire. Îmi vine să trezesc din somnul vieţii pe toţi ce vor să caute fericirea. Azi şi mâine. Iată o menţiune destul de filozofică. Asta dacă vrei să aprofundezi cu inima şi mintea şi să pui voinţa la înaintarea spre optimismul adevărat şi nu spre falsul entuziasm al gândirilor aşa zise pozitive.
Dacă azi e soare şi lumina te învăluie până în adâncul sufletului, mâine ar putea fi înourat şi atunci lumina din interior ar trebui să fie întipărită pe faţă pentru a putea simţi vântul răcoros adus de nori pentru a-ţi crea ambianţa necesară unui simţământ binecuvântat. Candida privire a florilor ar trebui amestecată cu mireasma parfumului lăsată de urma paşilor îngereşti ale sufletelor curate de pe pământ.
Azi înseamnă acum, exact în momentul acesta. Mâine înseamnă mai târziu, cândva, în anumit moment. Iubirea aşteaptă, ea nu fuge şi nu se mâhneşte în faţa amânărilor şi a ezitărilor. Niciodată însă nu există azi şi mâine atunci când iubeşti cu adevărat. E lesne de înţeles că veşnicia e însăşi dragostea îmbrăcată în haine mereu de sărbătoare. Simfonia unei trăiri curate persistă peste vreme şi e cântată cu gingăşie de orchestra ochilor, buzelor şi a chitării inimii care cântă chiar şi cu lacrimi în strune.
Azi şi mâine. O noţiune temporală ce te îndeamnă la cugetarea. Şi stă sub cascada clipelor care udă impetuos tâmpla pe care curge liniştit gândurile spre privire, limpezind-o. Cum am putea să ne raportăm, oare, la secundele nebănuit de grăbite ale ceasornicului pământean? Să nu pierdem niciodată trenul unei zâmbiri frumoase îngemănate cu seninătatea curcubeului. Să nu regretăm trecerea timpului care plouă parcă, cernindu-ne tâmplele şi transformându-ne din copii în adulţi cu vise şi dorinţi ce ţin în braşele lor finite, fiinţe iubite şi amintirile cele mai frumoase.
Fiecare “azi” se transformă în mod misterios în “mâinele” ce ne presează sub greutatea atâtor neîmpliniri sau responsabilităţi. Luptăm cu înverşunare unul împotriva celuilalt şi uităm cât de finite ne sunt cărările şi umbletele pâmântene şi cât de limitat poate fi momentul şi unic! Cât de scurtă pare viaţa dacă stai puţin să contempli asupra trecerii ei! Se zice că în clipa în care te simţi presat de timp îmbătrâneşti. Dar, oare, aşa să fie? Oare, chiar îmbătrânim cu adevărat sau ne lăsăm în mreaja deşertăciunii (fiinţelor noastre de lut care se schimbă ca şi frunza, toamna) care reuşeşte să ne deznădăjduiască şi ne face să nu mai trăim cu bucurie aici pe acest pământ atât de efemer! Vârstele sunt ca nişte paşi în vreme; asemeni paşilor pe care îi parcurgem în fiecare zi pentru a ajunge la ţintele propuse.
Azi şi mâine. Ce faci sau ai făcut azi, la sfarşitul unei zile? Ai iubit pe toată lumea? Ai făcut măcar un bine? Ai reparat un rău pe care l-ai făcut ieri pentru a fi mai plin de pace mâine? Am iertat cu adevărat pe toţi ce ne-au făcut rău? Da. Trebuie iertaţi pentru totdeauna pentru ca pacea divină să o avem în inimă şi să ne dea armonia vieţii şi zâmbetul adevărat pe buze. Da. Şi azi şi mâine. Gânduri azi, gânduri mâine.
Aşteptăm azi un mâine mai fericit şi mai plin de speranţe. Cei care trăiesc alături de fiinţa iubită speră să realizeze cât mai multe lucruri. frumoase. Şi sunt posibile toate lucrurile dacă sunt făcute prin spiritul dragostei adevărate. Alţii care sunt singuri aşteaptă azi şi mâine să întâlnească marea dragoste alături de care să trăiască sau să-şi continue viaţa într-un chip creator. Cu mulţumirea şi evlavia în suflet..
Dar între azi şi mâine suntem toţi care împreună putem trăi în armonie dacă avem în noi acea pace care întrece orice pricepere omenească. Adică pacea coborâtă din cer , care ne leagă de cer şi care ne dezleagă de timp şi spaţiu trăind astfel liberi şi neîncorsetaţi de nicio piedică în calea vieţii. Azi şi maine. Să iubim, să sperăm, să credem cu putere că suntem în mâna Creatorului. Să ne punem pe altarul Dragostei divine simţind astfel fiorul bucuriei, biruinţei şi a bunelor simţiri care cântă mereu acelaşi moment la plus infinit, oprind timpul într-un azi plin de împlinirile materiale şi spirituale.