Întoarcerea poetului risipitor – programul de promovare editorială a poeziei cu rimă, susținut de Ștefan Doru Dăncuș la editura Singur – continuă într-o nouă apariție, intitulată „Pinteni cu năluci”, aparținând poetei Melania Rusu Caragioiu. Purtând nr. 20 al colecției, volumul dezvăluie cititorului o poezie lină, curgând calm și potolit în cele șapte Caiete ce grupează creația Melaniei Rusu Caragioiu. Poemele ce alcătuiesc volumul sunt asemenea unor peisaje pastelate care poartă amintirile unui suflet îndepărtat de țară dincolo de ocean, în Canada, țară de adopție căreia îi e dedicată una din poezii (Canada mea, pag. 39).
Există un zbucium potolit în versurile poetei, fără a copleși prin patetism sau revoltă. Înțelepciunea vârstei sau înțelegerea căilor: Mă-ntreb cum taie soarta atât de crud și adânc / Luând cu ea iubirea, lăsând doruri ce frâng... (pag. 8, Doruri ce frâng), sau Un singur pui: urâtul, / Mi-ar da drumul din gheare... / Nu-i pui ce-și frânge gâtul, / Ci-i fără alinare! / Mai bine merg cu tine, Sub vânturi de răscruci, / Să prind zburând destine / Și pinteni de năluci (pag. 6, Pinteni de năluci). De altfel, primele poezii – grupate în caietul intitulat Neîmpliniri – poartă o undă plină de tristețe adâncă: E-atât de straniu să mă văd femeie / Între roboți cu inima de fier, / Ce nu vibrează la nici o scânteie; / Se nasc, învârt o lume și-apoi pier... (pag. 9). Al doilea caiet, Resemnare, continuă linia melancoliei împletită uneori cu reflecții filosofice: Se înclină, se agață / Bietul ins – un fir fragil; / Și te simți pe valul vieții / sacru, geniu sau copil... (pag. 15, Noi). Caietul III, Jocul vieții, este o blajină împăcare cu natura, cu toate elementele ce iau parte la trăirea poetei: frunza de mesteacăn, vântul, pădurea, noaptea, funigeii, sunt îmbogățite și transfigurate poetic. Stările de dor și melancolie sunt din nou la ele acasă.
Caietul IV al volumului se intitulează Dor de țară și poartă pe deplin unda acestui sentiment în cele nouă poezii. Mai departe, Caietul V – Solfegii – e alcătuit din poezii destinate cântecelor compozitorului Silviu Almăjan. Citez doar un fragment: Fluier de cleștar și jad / Urci notele care cad.../ Clinchet de aripi de zâne / Lângă fiecare floare, / Stropi de cântec prin ponoare... (pag. 43, Cântec de fluier). Caietul VI – E atâta bucurie pe pământ – este o descriere a împăcării cu timpul, cu primăverile și toamnele, încheindu-se într-un Vaer: Dacă strigă vântul / Și frunza răsună / Cine din pădure / Plânge trist sub lună? (pag. 56). Caietul VII, O lume bântuită, poartă o încărcătură de viziuni aproape suprarealiste, onirice (a se vedea poemul Plăsmuire, pag. 58), însă frumusețea e dezvăluită încă odată în versuri dedicate lui Don Quichote: File de album casante / Zugrăvind aplomb și chin / Cresc din patrimoniul cărții / Distilate din... divin, / personaje îndrăgite sau pudrate cu... venin (pag. 61).
Editura Singur își adaugă prin acest volum, prin delicatul romantism al Melaniei Rusu Caragioiu, încă o frumoasă piesă în colecția Poeților risipitori ce se întorc acasă.