Arta poeziei ca travaliu….sau despre trup altădată….
Sintagma consacrată a criticii, travaliu transfigurativ,,,cel pentru mine, cititorul a sute de cărți din lirica feminină, are o conotație ciudată, prin transferul semnificativ strict filologic ....Actul scrierii poeziei ar fi unul echivalent cu nașterea, firesc al femeii născătoare de fiu( virtualmente). Altcumva, nuanțat, mitul arhetipal al fecioarei Maria...
|Dintre poetesele arealului hunedorean, după 1989, iată câteva nume la care metafora transpare, evident într-o ordine exaustivă, și despre care am scris prin timp: |Paulina Popa, Mariana Pândaru- Bârgău, |Ligia Seman, Camelia |A|rdelean (Fischer), Ileana Lucia F|loran, Isabela Nicoară, Ana Almășana – |Ciontea, Adriana |Tomoni, Melania Briciu Atanasiu,...Nina Corduneanu...
Am zis ciudată, deoarece actul creației este, biblic zicînd, unul al CUNOAȘTERII anume prin întrepătrundere, coabitare trupească: „ Adam a cunoscut-o pe Eva și au avut fiii și fiice…”.( |Geneza, V.T.)