FLOARE DE NISIP
Ascunsă în nisip
sămânţa
a aşteptat smerită
prima ploaie.
A aşteptat o toamna
şi-o iarna secetoasa,
a aşteptat să iasă,
cu stăruinţă şi răbdare
să nască-n primăvară,
floare.
Învaţă răbdarea de la flori,
muritorule!
DORUL
Pe-un picior de plai
m-am născut
Dintr-o gură de rai
am băut
Şi m-au învăţat atunci
să iubesc acele plaiuri
munţii şi cu văile
mioarele, cântările.
Şi-am lăsat în urmă dorul,
doar amintirile mi-am luat
într-un geamantan uzat
şi m-am dus şi m-am tot dus
după alte cântece
zilele să-mi farmece
Dar când migdalul înfloreşte
tot mi se pare că-i cireş.
Atunci dorul se trezeşte
Şi-mi lasă pe hârtie-un vers.
PIATRA PREŢIOASĂ
(micuţei etiopience)
Venită de departe,
dintr-un ţinut sărac.
tărâm secat de apă
şi chinuit de foame,
pe drumuri de tină,
prin arşiţe şi ploi,
mica piatră preţioasă
A ajuns la noi.
Frântă de talazuri,
purtată de vânt
zbuciumată-n unde,
netezită-n val,
în cele din urmă
a ajuns la mal.
Timidă, stingheră,
plăpândă şi gingaşă,
cu forme alungite,
cu ochi migdalaţi,
şi-un trup iubit de soare
s-a odihnit o clipă
pe plaja primitoare.
„Aici e ţărmul,
ţi-au spus
Aici e casa”.
Dar între pietrele din jur
Alese, cizelate, lucitoare
Erai o piatră de culoare.
PRIMĂVARA
E primăvară.
O strig în gura mare
să audă întreaga suflare,
o strig în româneşte,
franceză, ruseşte
şi bine-nţeles în ivrit,
atât de greu
şi la scris
şi la citit...
Inima mea
o ia razna din loc
cuprinsă de-amoc
şi tot fug după ea
s-o întorc,
prin câmpii şi păduri
fără drum, sau cărare,
mă urzică hain
buruieni pe picioare,
n-am odihnă nici spor
nu-s bună de nimic
şi de orice m-apuc
mai mult stric.
Dar când vara începe
cu zile fierbinţi,
iar păsări prin ramuri
aşteaptă cuminţi pe ouă...
puii să iasă
inima mea ostenită deja
se întoarce acasă.
SEARA DE PAŞTI
E din nou sărbătoare.
Tu stai în capul mesei,
cu paharul plin
şi „agadaua”*-n faţă.
În dreapta ta
pe masa scundă
un vas cu apă şi-un ştergar
şi-i atâta lumină-n odaie,
că vinul scânteiază în pahar,
adevărat rubin
„Aficomanul”**-aşteaptă în sertar,
să-l căutăm.
E-ntodeauna în acelaş loc,
ca să-l găsim uşor,
dar noi jucăm acelaş joc
sertarele le răscolim
an după an
Numai dorinţele se schimbă.
Tu dai din cap
în semn că “da”
orice-aşi dori,
orice-aşi ruga
cu zâmbetul din colţul gurii
ivit acolo numai pentru noi.
Azi nu-i „aficoman” pe lume
Să mi-l aducă înapoi...
-------------------------------------
*Agada (ivr. Aggadah – texte rabinice)
**Aficoman (ivr. Afikoman. grk. Epikomen – desert, bucăţică de pască ascunsă de adulţi
la masa de Paşte )Pesah) şi cautată de copii pentru o recompensă în bani sau dulciuri)
DESPĂRŢIRE
Mi-au spus că trebuie
să ne despărţim.
De-atâta vreme mă-nsoţeşti
prietenă fidelă,
tovarăşă la greu şi bine,
deşi cam scumpă pentru mine,
ca un magnet, atrăgătoare.
Dar, vai!
Nu m-am simţit în stare
Să-mi umplu vremea fără tine.
Zadarnic îmi spuneau
că eşti nocivă,
amăgitoare şi parşivă
că anulezi orice parfum,
atunci când te prefaci în scrum
şi nu-i de fel un joc banal
pe care mâine-l voi uita.
Dar ani în şir din viaţa mea
ai fost suportul meu moral
Şi totuşi ne vom despărţi
oricât de mult îmi vei lipsi
ţigara mea,
în zilele ce vor urma
şi cel mai mult….
la o cafea
TREC ÎNVINŞII
Priviţi! Trec învinşii,
cu suliţa-n coaste,
cu lanţ ala picioare,
căci ei sunt învinşii.
În urmă-le,
toţi pot să-şi strige ocara,
să scuipe,
s-arunce cu pietre, de vor
căci ei sunt învinşii
Cu umeri plecaţi,
cu ruşinea-n obraz.
Dar vai! Nu uitaţi
când huliţi, când strigaţi:
că dânşii sunt
numai învinşii de azi!