morţii tăi nu te înspăimântă
morţii tăi parcă dorm
şi atunci când înţelegi te luminezi
zâmbeşti în stânga şi-n dreapta
printre bocitoare
în ciuda lor
morţii tăi nu te scârbesc
şi numai de ruşine
nu le ridici capul să vezi
ce bălteşte în jurul lui
pe pânza albă
pe morţii tăi îţi vine
să-i iei de mână să-i scuturi
şi să le zici că ai venit acasă
că drumul a fost bun
să-i întrebi dacă a mai plouat pe la ei
şi dacă mai e otavă pe jos
pe morţii tăi
îţi vine să-i priveşti adânc în ochii tulburi
şi să te umpli fix de 100 de-anotimpuri
în care n-ai mai stat să auzi
dacă a mai plouat pe la ei
pe morţii tăi îi mângâi
doar pe mâna galbenă cu trei degete
cu crestele până la os
şi-o apeşi şi-ţi duci ambele mâini
şi nu-ţi explici răceala
pe morţii tăi nu-i mângâi niciodată pe faţă
că n-au nevoie de mila ta
doar morţii tăi zâmbesc ironic
că atunci când i-ai luat de mână
ţi-au predat ştafeta
şi au învins