„FĂRĂ VOIA MEA…”
DE MIRCEA GORDAN
Cartea „FĂRĂ VOIA MEA…” reprezintă „o surpriză făcută autorului ei” – inginerului Mircea Gordan, carte apărută în 2015, la Editura „Napoca Nova” din Cluj – Napoca, graţie „ sprijinului prietenilor confraţi în ale scrisului” din „ grupul vesel de tinere speranţe: Alin Cucuruzan, Romulus Moldovan, Voichiţa Pălăcean-Vereş, Ovidiu Vasile “ – pe care-i felicit cu căldură, din toată inima, pentru gest.
Culegere de versuri şi proză scurtă, cartea „ FĂRĂ VOIA MEA…” e structurată pe o tematică bine gândită, cu titluri semnificative, sintetizatoare: „ De la inimă spre inimi”, „ Pe cărările hazardului ( Rememorări, melancolii şi surâsuri )”, „Fărâme de spiritualitate bologană”.
Conştient de puterea cuvântului, atât în poezie, cât şi în proză, Mircea Gordan aduce o lume cu adevăruri trăite, adevăruri grave, simboluri ale vieţii şi morţii, ale istoriei, dar şi ale locurilor natale, locurile copilăriei, adolescenţei – timp al devenirii…
Volumul se deschide cu – am putea-o numi – artă poetică, poezia intitulată „ Muzei mele “, în care poetul cere „ Să-mi plouă-n vers cuvinte dulci”. Frământările interioare, glasul zbuciumului sufletesc transpar în versuri tensionate, în tonalităţi grave sau calde, jucăuşe , pline de patos, iubire, dar şi durere faţă de momentele tragice din istoria Ardealului. Tulburător mesaj al setei de libertate şi dreptate pentru poporul român se desprinde din versurile poeziei „ Zăbreleşte”: „ Cu libertatea încătuşată-n lanţuri/ Şi ulii paznici la cuib de visuri,/ S-a-ntors roata cu o revoluţie,/ Cu speranţe deşarte de evoluţie.”
Dramă şi iubire se citesc în versuri ca: „Adâncă prăpastie a timpului ai pus între noi “ („N-am ştiut că eşti femeie”); „Pomul speranţei, ce-n inimă mi l-ai sădit,/ Ramul îl întinde spre lumină – năucit -/ Să-i crească corola iubirii la soare,/ Să-i mângâi petala ieşită din floare.” ( „Pomul speranţei”)
.
Gingăşia, umorul sunt caracteristice întoarcerii în timpul inocenţei, copilăriei, nu neapărat liniştită, dar trăită efervecent, în aduceri aminte emoţionante, topite în pagini de un fel de „autobiografie literară” („ Barza”, „Burcuş”„,Praştia”, „La spânzit”, „Sacul ţiganului”, etc.”). Comuniunea cu natura e prezentă, e încărcată de emoţie în „Alunul sufletului meu”, iar iubirea „adolescentină” în „Învăţ…meserie”, „Dacă trişezi, viaţa nu te iartă!”.
Şcoala, etape şi întâmplări din diferitele perioade ale devenirii autorului stau mărturie în prozele scurte: „La şcoală la Bologa”, „Ne apărăm şcoala”, „La o admitere”, „Soarta la ruletă”, narări din care transpar şi trăsături definitorii ale artei scrisului. Spaţiul narativ, dar şi cel liric se integrează în cel spiritual al Ardealului, pendulând între tradiţionalism şi modernism, într-o voce particulară, cu un limbaj adecvat redării culorii locale.
Ultimul capitol al cărţii – „Fărâme de spiritualitate bologană“ - structurată în cinci secvenţe – aduce atât elemente de monografie a satului în „(I) Lada de zestre (Legendă)” şi nu numai, cât şi trimiteri la istoria zbuciumată a satului transilvan în ”(IV) LA GÂSCĂ ( Anul 1848 )”: „ Buciumă din deal în deal,/ C-a-nceput sfada-n Ardeal” […]” Budapesta vrea, bag samă,/ Să ne fie şi ea… mamă” [...] „Iancu, iubit de popor,/ Fiind ales conducător.”
Temele majore ale literaturii: viaţa, moartea, iubirea, familia, copilăria, adolescenţa, şcoala, locurile natale şi-au găsit locul potrivit în cartea „FĂRĂ VOIA MEA…”, autorul dezvoltând motive ca: lumina, timpul, singurătatea, anotimpurile, cu mai mare succes in proza scurtă. Stilul enunţiativ cu un timbru tulburător şi melancolic e caracteristic – în special – tot prozei scurte. Setea de iubire şi adevăr transpar din filele cărţii.
În concluzie, volumul „FĂRĂ VOIA MEA…” aduce cititorului o carte a căutării şi regăsirii Sinelui prin cuvântul scris, o carte ce se vrea o mărturie a trecerii inginerului MIRCEA GORDAN prin „LUMINĂ”. Felicitări!