Partidul află totul. Nu era necesar să îi spună nimeni acest lucru, îl ştiau cu toţii, de la ultimul îngrijitor de grajduri şi până la contabilul-şef. Problema lui era că furturile, începute odată cu numirea lui în funcţie, nu încetaseră nici după ce mai angajase doi paznici. Îl vedeau tânăr, îl credeau fără experienţă şi îi puneau beţe-n roate cu toţii. O simţea pe pielea lui de fost student eminent şi proaspăt director de fermă. Fermă era a partidului. Totul era proprietatea partidului: animalele, păşunile, clădirile... angajaţii erau ai partidului. El apăruse deasupra tuturor, fluturând o repartiţie de pe care nu se uscase bine cerneala şi începuse să le dea ordine. Ba chiar să schimbe oameni, reguli şi obiceiuri bine încetăţenite în fermă. Îi călca pe bătături cum era mai rău şi unde durea mai tare. Îşi băga nasul în cele mai mici detalii ale mecanismului după care era administrată îngrăşătoria de bovine, fără a ţine cont de nemulţumirile celor obişnuiţi cu traiul lejer de până atunci.
- Dacă eu îţi spun să speli cel puţin odată pe zi balega, o speli, se răstise într-o zi la Nea Ion, care moţăia cu furcă la picior, urmărind zborul muştelor grase din grajd. Sunt prea multe animale bolnave aici şi voi atâta ştiţi, să daţi din umeri!
Înşfăcase furtunul, îl derulase în nervi de-a lungul grajdului şi rotise robinetul la maxim, împroşcându-l pe îngrijitor cu apa încărcată de mizerie. Nea Ion sărise în spate câţiva paşi, surprins de gesturile viguroase ale noului director. Flăcăul nu glumea deloc. Nu glumise nici cu celălalt îngrijitor, pe care-l găsise în spatele grajdului, vrăjind-o pe Lucreţia de la Lăptărie.
- Pune mâna pe mătură şi, până la sfârşitul zilei, să nu mai văd urmă de pânze de păianjen prin grajduri! De mâine, veţi răspunde cu capul şi dacă nu schimbaţi apa zilnic. Nu cred că voi aţi fi dispuşi să beţi o apă murdară, plină de urină şi de fecale. Să trataţi animalele astea cu respect, sau o să vă pară rău!
Cui avea să îi pară rău, rămânea de văzut. Partidul avea să afle în curând că în ferma încredinţată lui, începuseră să dispară constant cantităţi semnificative de carne. Aceasta era o motivaţie suficientă pentru ca Mihai Man, proaspătul director, să înceapă a urmări pas cu pas programul tăierilor, lucru nu tocmai confortabil pentru măcelari. Trăiseră o perioadă cu impresia că tinerelul nu avea să se lege de randament şi de pierderi. Cel puţin, Ilie, contabilul-şef, era sigur că hârtiile erau un teritoriu pe care nu avea ce căuta un inginer agronom. Iluzia se destrămă în ziua în care Man îi chemase în biroul lui, luându-i la întrebări:
- De ce s-a depăşit planul de tăieri din această lună?
- Erau câteva exemplare bolnave, tehnicianul a semnat actele, răspunsese curajos Marin, cel mai versat dintre măcelari.
- Începând de azi, eu voi aproba fiecare tăiere. Înainte de sacrificiul unui exemplar bolnav, vreau să văd hârtiile aduse de la veterinar şi abia după ce mă conving că diagnosticul e corect dăm drumul la sacrificare, s-a înţeles?
După îngrijitori şi măcelari, urmase contabilul-şef. Ilie Preda era un bărbat corpolent, bine înfipt în fermă. Trecuseră doi directori peste el, Man era al treilea, dar el rămăsese neclintit în biroul spaţios, aflat faţă în faţă cu biroul directorului. Nu îl speria un tânăr inginer cu caş la gură care se trezise peste noapte şef, fără să ştie cu ce se mânca producţia, aşa că se prezentase gata să-i explice nou-venitului cum stătea treaba cu acea îngrăşătorie de bovine. Înainte de a deschide gura, Man îi ceruse documentele privind efectivul de animale. Preda zâmbise în colţul buzelor:
- Dacă aş ştii ce te interesează...
- Nu ţin minte să vă fi dat acceptul să mă tutuiţi. Clarificând acest prim aspect, să trecem la următoarele: vreau să cunosc modul în care se ţine evidenţa efectivelor intrate în îngrăşătorie, naşterile, vânzările, tăierile, vreau să stabilesc cu exactitate producerea fiecărui eveniment care a afectat numărul de animale şi, nu în ultimul rând, vreau să văd toate documentele legate de furajarea animalelor. Vorbesc aici de compoziţie, cantitate, aprovizionare şi consum. Apoi, pentru evoluţia pe cap de animal, vreau să urmăresc graficul cântăririlor şi periodicitatea lor.
- Ce legătură are cu...
- Eu stabilesc acum cine şi cu ce are legătură, sper că acesta e un lucru clar!
Man se ridicase şi se proptise cu ambii pumni în tăblia biroului impunător. Preda simţise că pământul îi alunecă încet de sub picioare. Hârtiile lui urmau să intre la puricat? Se descurcase mereu cu secretarul de partid atât în ceea ce privea raportările cât şi în ceea ce privea planul. Nici unul dintre ceilalţi doi directori nu se străduise prea mult să înţeleagă cifrăraia care acoperea cearceafurile de hârtie pe care le completă el conştiincios la sfârşitul fiecărei luni.
- A, şi doresc să cunosc cu exactitate suprafaţa de teren alocată fermei, cantitatea de furaj colectată de pe păşune şi tipul de culturi care s-au realizat pe această suprafaţă în ultimii trei ani.
Preda ieşise ameţit din birou, iar Man îl urmărise cu privirea până ce închisese uşa în urma lui.Avea un plan, un plan măreţ, acum că o întreagă îngrăşătorie de bovine era la dispoziţia lui. Proiectase să crească animale sănătoase, viguroase, multe, ba chiar să se implice în ameliorarea rasei. Pentru asta, avea nevoie de o evidenţă clară, de un contabil priceput şi care să-i fie un sprijin de nădejde în toate demersurile. Nu avea nevoie de furturi! Partidul urma să-i sufle-n ceafă, să îl ancheteze, sau, cine ştie, să considere că acţiunile sale ca director fuseseră îndreptate în mod voit împotriva avutului obştesc. Trebuia să-l găsească pe hoţul care îi punea în pericol cariera, cu orice preţ.
Câteva zile urmări cu atenţie întreaga activitate din fermă, de la primele ore ale dimineţii când soseau îngrijitorii şi până la ultimele ore ale zilei, când soseau paznicii. Începuse să cunoască fiecare animal după culoare, forma greabănului, a capului său a urechilor. Într-una din zile fusese vândut un lot de animale unei firme străine, iar el închisese ochii când sesizase cum îngrijitorii strecuraseră în seara dinaintea vânzării bulgări de sare în grajd. Dimineaţa, animalele se năpustiseră asupra apei şi băuseră în neştire. La cântar, greutatea animalelor vândute o întrecuse uşor pe cea din evidenţa lui Preda. În altă zi, dăduse peste un cioban care îşi adusese oile pe păşunea fermei. Îl alungase, cu toate că bărbatul îi promisese o cantitate apreciabilă de aur în schimbul dreptului de păşunat o săptămână. A doua zi, secretarul de partid îl sunase cu indicaţii clare să lase turma la păşunea fermei, pentru că turma reprezenta tot un avut obştesc. Man se îndoia de acest lucru, dar nu putea să se opună unor dispoziţii de partid. Observarea tuturor acelor aspecte îi lăsase un gust amar. De pe băncile facultăţii, văzuse producţia cu alţi ochi. Avusese anumite aşteptări, anumite idealuri. Nu se vedea renunţând prea uşor la ele. Apoi, veniseră studenţii de la Economie agrară în practică. Două fete şi doi băieţi, împiedicându-l cu curiozitatea şi cu solicitările lor. Îi plasă în biroul lui, le dădu să studieze cărţile de specialitate pe care le avea în bibliotecă, sperând să scape de o astfel de îndatorire, cu toate că nu demult fusese şi el student şi participase la astfel de ore de practică.
- Este o fermă frumoasă, îl surprinse într-o zi una dintre studente, în timp ce el peria cu mâna furajul abia turnat în spaţiile de ciment.
Nu găsi nici un cuvânt suficient de potrivit pentru a-i răspunde. O privi o clipă cum stătea la intrarea în grajd, cu halatul alb apretat şi călcat atent, un gând răutăcios făcându-l să se destindă: până la sfârşitul zilei avea să fie ca scoasă dintr-un furnal.
- Raluca Radu, anul trei.
De ce s-ar fi străduit să-i ţină minte numele? El fusese un altfel de student, îşi băgase mâna şi în fundul animalelor la nevoie, rânise în grajduri şi ajutase la împerechere cu o emoţie mult mai mare decât o încercase alături de o fată. Îi strânse totuşi mâna întinsă, doar pentru a-i vedea reacţia când se murdărea cu praful rămas pe degetele lui de pe furajul uscat. Ea nici nu clipi. Respiră fără efort aerul încărcat cu miros de balegă proaspătă şi se avântă de-a lungul şirului de animale, mângâind câte un exemplar pe frunte. Ochii verzui îi străluceau că luminaţi de o bucurie lăuntrică. Interesant.
- Ne-aţi spus să folosim baia din vestiar, se întoarse la un moment dat spre el, nu merge apa la toalete!
În ferma lui totul trebuia să meargă, că era vorba de un afurisit de robinet sau o instalaţie de muls. Petrică, administratorul, nu avea altă treabă decât să verifice ca totul să meargă uns. Nu cedă impulsului de a o trimite la administraţie pe Raluca Radu - anul trei. Se întoarse pe călcâie şi porni spre vestiare. Studentă veni în urma lui. Mirosul pătrunzător de clor care îl lovi la intrarea în vestiar, îi înfundă instant sinusurile. Toaletele arătau jalnic. Pe pereţii vopsiţi în verde, se întindeau pete maronii de la nivelul bazinelor vechi cu pârghii strâmbe şi lanţuri mâncate de rugină. Man trase de un lanţ, apoi de celelalte două. Într-adevăr, apa nu curgea pentru a spăla mizeria depusă pe vasele de faianţă. Se urcă pe marginea unei toalete şi băgă mâna în bazin. Recipientul nu avea apă, dar în interior, degetele lui atinseră un obiect învelit în plastic. Îl apucă bine şi îl ridică de sub pârghie.
- E carne!
Asta vedea şi el. Carnea care era furată constant din fermă lui, era împachetată în două straturi de folie, închisă în pungi şi depozitată în bazinele toaletelor din vestiar. Trei bazine, trei pachete a câte cinci kilograme fiecare, aprecie Man. Cincisprezece kilograme pe zi, cel puţin trei sute de kilograme pe lună, dacă ţinea cont de zilele libere. Se întoarse spre studentă:
- Rămâne între noi...
Fata dădu din cap, ajutându-l să adune pachetele şi să le închidă într-unul dintre dulapurile din vestiar. Acum avea nevoie să ştie cine avea să vină după pachete. Îşi privi ceasul. În mod normal, mai rămâneau două ore din programul de lucru. Cel mai probabil, pachetele fuseseră strecurate în baie la orele amiezii, după ce încetase treaba la abator şi aveau să fie ridicate înainte ca oamenii să năvălească la vestiare pentru a se pregăti de plecare. În autobuzul-convenţie cu care circulau majoritatea angajaţilor nu aveai cum să ascunzi trei pachete de o asemenea dimensiune. Rămâneau suspecţi angajaţii care veneau la fermă cu maşina, adică medicul veterinar, tehnicianul, contabilul-şef şi inginerul. Să se posteze în uşa vestiarelor cât timp oamenii se schimbau, nu era o soluţie. Să ceară portarului să oprească ieşirea maşinilor până se golea ferma de angajaţi?
Nu fu nevoie de măsuri extreme. Îl zări pe contabilul-şef puţin înainte de încheierea programului de lucru, ieşind din vestiar de-a dreptul disperat.
- S-a întâmplat ceva? Man îi ieşi în cale cu braţele încrucişate la piept şi privirea crâncenă. Mai precis, aţi pierdut ceva?
- Nu înţeleg...
- Pot să vă fac eu să înţelegeţi! Îl împinse pe Preda în biroul de contabilitate, închizând uşa în urma lor. Avem un caz de furt în fermă! Aşteptă ca bărbatul să înţeleagă că fusese descoperit. Poate că avea nevoie de puţin imbold pentru a recunoaşte... După ce vor fi prelevate amprentele de pe pachete...
Contabilul căzu în genunchi, împreunându-şi palmele în faţa pieptului:
- Tovarăşe director, nu mă nenoroci! Am familie, am copii, băiatul cel mic e bolnav! Vă rog, vă implor, am să vă rămân dator întreaga mea viaţă! Am să fiu ca un sclav pentru dumneavoastră!
Trăsăturile schimonosite îl făceau de nerecunoscut. Aroganţa dispăruse, fiind înlocuită de o umilinţă dezgustătoare. Man nu şi-ar fi imaginat că Preda putea fi capabil să atenteze la avutul obştesc. De fapt, ar fi fost curios ce părere ar fi avut despre acest lucru secretarul de partid, care îl asigurase la numirea în funcţie că în Ilie Preda avea să găsească cel mai de nădejde colaborator. Dacă pe de-o parte era tentat să pună mâna pe telefon şi să-l sune pe Galiţ, gândul la închisoare fu suficient pentru a-l opri. Nu era un nenorocit de informator şi nici un distrugător de familii, chiar dacă avea suficientă afurisenie în el încât să jubileze la mătăniile pe care Preda le făcea neostoit la picioarele lui. Până la urmă, important era să nu se mai fure în firma lui şi să nu mai fie privit ca un fraier uşor de dus de nas. Îl mai lăsă câteva minute pe contabil să se târască în faţa lui pe linoleumul zgâriat, după care îi făcu semn să se ridice şi să iasă din biroul său.
În ziua următoare, Ilie Preda se înfiinţă cu un fazan împăiat, poate chiar o captură obţinută într-una din partidele la care participa şi secretarul de partid, Galiţ. Trofeul era extraordinar de bine realizat, culorile păsării fiind frumos conservate, iar poziţia trufaşă, cu capul dat pe spate, ciocul ridicat şi coada ţeapănă, aminteau uşor de poziţia lui Mihai Man când intrase prima dată în fermă. Directorul refuză cadoul, dar nu avu nimic împotrivă ca pasărea să împodobească peretele din faţa biroului său, spre entuziasmul gălăgios al celor patru studenţi care îşi petreceau mare parte din timp redactându-şi lucrările la masa lungă de protocol. Raluca Radu – anul trei, făcuse o remarcă interesantă la un moment dat:
- Ştiaţi că pe dealurile din spatele grajdurilor trăiesc fazani? Uneori, dimineaţa, se aude cântecul masculului chemând femelă. E un cântec ascuţit, ca un ţipăt poruncitor, sigur l-aţi auzit şi voi. Când colegii ei dădură din cap râzând, fata se întinse pentru a atinge penele de un verde metalic care acopereau capul şi gâtul exemplarului împănat. Acesta este un mascul, se întoarse spre ceilalţi surâzând enigmatic. Nu sunt păsări sociabile, încheie făcând câţiva paşi spre locul ei de la masă.
Mihai Man trase adânc aer în piept. Intuind acum cât de cât personalitatea lui Ilie Preda, ar fi zis că fazanul reprezenta un simbol şi aducea cu el un mesaj. Dacă luai în considerare că Preda era un cunoscut vânător de fazani, mai rămânea să stabileşti cine era fazanul din această fermă.
*
Aerul era încărcat de particulele de praf ridicate în vânzoleala taurului. Fixase vacă cu picioarele din faţă şi se împingea în ea, mugind asurzitor. Nea Ion îi striga vorbe de îmbărbătare fără perdea, iar Man îl urmărea concentrat, gata să intervină dacă împerecherea nu avea să se desfăşoare în parametrii urmăriţi de el. Studenţii asistau cu un interes depăşindu-l pe cel arătat de regulă în sălile de curs. Fuseseră avertizaţi să nu se apropie de ţarc şi respectaseră cerinţa directorului.
- Clasă, nici o picătură de lichid seminal nu a fost risipită, se apropie de ei Man, după ce animalele fură lăsate să se întoarcă în grajd.
Îl asaltară cu întrebările, chiar în momentul în care o maşină de teren intră în curtea fermei. Oamenii partidului coborâră unul după altul, cu pălăriile de fetru trase pe frunte şi mâinile afundate adânc în buzunarele hainelor lungi din fâş de culoare bej. În liniştea grea, se auzi clar strigătul fazanului care se înălţă într-un zbor zgomotos de pe dealul din spatele grajdurilor. Man nu îşi putu alunga imediat din minte frază care i se năpustise către buzele crispate fără voie: începe vânătoarea. Îi trimise pe toţi la treburile lor, îi mută pe studenţi în biroul lui Preda şi îi invită pe oaspeţi la masa de protocol din biroul lui. Trepăduşii se aşezară admirând fazanul împăiat. Se legă o conversaţie uşoară despre vânat şi armele folosite în vânarea fazanilor. Mihai Man aştepta, încercând să-şi alunge scenariile negre din minte. Nu participă la discuţiile preliminare. Era conştient nu numai de statutul lui, ci şi de responsabilităţile uriaşe pe care le căra în spate odată cu funcţia. Avea în mână o parte importantă din avutul obştesc.
- Am fost informaţi...
Aşa începea orice anchetă. Se aşeză în fotoliul său înalt, cu o ţinută demnă de un ministru şi îşi prinse palmele una de alta, într-o atitudine liniştită.
- ... că nu s-au respectat directivele de partid în mai multe sensuri la această fermă. Păşunile sunt folosite în alte interese decât cele de partid, utilajele alocate nu sunt întreţinute şi sunt casate înainte de a-şi împlini durata normală de activitate, producţia de lapte şi cea de carne au scăzut de când aţi fost numit director.
- Adică de o lună şi jumătate?
- Vom solicita toate documentele de la contabilitate şi vom întocmi un raport...
Man ar fi băgat mâna în foc că Preda nu dăduse curs, cel puţin în ultima săptămână, indicaţiilor pe care le primise de la el. De la incidentul cu furtul cărnii, căuta să îl evite sau se eschivă rapid de la orice sarcină care îl viza în mod direct şi îi solicită prezenţa în biroul lui. Părea uşurat că scăpase cu o mustrare şi diminuarea veniturilor salariale pe o perioadă determinată, dar încă nu-l putea privi pe Man în faţă. Directorul se simţea încolţit şi nu-i plăcea atmosfera creată de activiştii de partid. Urmau zile grele pentru el şi pentru activitatea din fermă. Dacă-l lăsau naibii în pace să-şi vadă de animale, n-aveau decât să lingă hârtiile până dădeau în icter negru.
În a treia zi, apăru un miliţian alături de cei trei activişti. Nu era semn bun.
- Aveţi probleme, domnule director?
Raluca Radu – anul trei, îşi băga nasul unde nu-i fierbea oala. Dădu să o repeadă, dar lumina îngrijorată din privirea ei verde îl reţinu. Dădu din umeri fără a se opri din drumul său spre grajduri pentru a verifica starea celor doi viţei nou-născuţi cu care se îmbogăţise ferma de curând. Fata veni după el, cum ar fi venit viţelul după ugerul vacii.
- N-am timp de întrebări!
- Voiam doar să vă arăt proiectul, l-am terminat!
Fără să arunce vreo privire către dosarul voluminos, Mihai Man pătrunse în aerul încins al spaţiului destinat maternităţii. Nu avea timp de prostiile lor. El era într-o anchetă, avea treburi mai importante de rezolvat.
- Am câteva grafice frumoase pe care le-am realizat folosind exact datele din această îngrăşătorie de bovine. Am şi un studiu de caz, vă rog doar să aruncaţi o privire.
Îl apucă de mână. Pe el. Se întoarse ca electrocutat, gata să-i trântească dosarul direct în găleata cu apă de lângă uşă. Apoi văzu foaia pe care o ţine în mână, îmbujorată. Era schiţa silozurilor în care se păstrau furajele şi sub ea, un grafic al periodicităţii aprovizionărilor, ordonat aşezat lângă graficul cantităţilor eliberate către consumul animalelor.
- Am şi câteva tabele periodice pentru întreaga lună în care ne-am făcut practica. Efectivul de animale, cântăririle, sacrificiile, însămânţările, naşterile. Am rezervat un capitol întreg complexului furajer...
O opri, smulgându-i dosarul din braţe. Îl trânti pe masa alunecoasă, direct lângă biberoanele cu lapte şi îl răsfoi febril. Sfinte Sisoe! Îi venea să o sărute de să-i taie tot aerul. Fata asta... salvarea lui. Un proiect de practicant, salvarea lui. Se linişti greu, abia după ce găsi marea majoritate a informaţiilor cerute de activiştii de partid.
- Am să te ajut să îţi completezi proiectul şi să îl finalizezi, dar am nevoie de o copie, ca să îl pot studia în amănunt.
Studentă îi zâmbi, iar el înţelese că ea ştia cât de vital era întregul proiect pentru cariera lui, dar îi lăsase o portiţă pentru a-şi păstra demnitatea funcţiei. Cândva, nu prea demult, fusese şi el un student eminent, terminase primul din an, cu nota zece. Trebuia totuşi să recunoască că nu avusese proiecte atât de strălucite cum era cel din faţa lui. Poate că avea să îi dăruiască fetei nişte flori după ce se termină ancheta cu bine.
Zâmbea când puse la dispoziţia anchetatorilor copia proiectului.
- Ne apropiam de finalul investigaţiilor, am primit toate documentele de la contabilitate, dădu din cap reticent cel care conducea întregul grup.
- Trebuie să luăm în considerare toate probele, se întinse miliţianul după pachetul întins de Man.
Urma să le lase o zi-două să analizeze şi să compare, gândi directorul, după care avea să atace. Trebuia să afle cine formulase sesizarea şi care fusese motivul pentru care Galiţ nu îl chemase ca să îl confrunte. Nu se putea gândi la îngrijitori sau la măcelari. Aceştia erau oameni simpli, care începuseră să se obişnuiască cu noile standarde şi chiar să îl caute când apărea o problemă de rezolvat. Nu se putea gândi nici la veterinar. Bărbatul părea de-a dreptul încântat că ieşise din banalul activităţii sale şi i se dăduse o temă de rezolvat cu ameliorarea rasei şi selectarea atentă a materialului seminal. Preda îi era dator, tehnicianul era mai mult plecat pe câmp să supravegheze culturile... chiar nu putea raţiona corect din acest punct de vedere.
Rămase surprins văzându-l pe miliţian aşteptându-l la poartă după ce angajaţii plecaseră iar paznicii îşi împărţeau sectoarele de supraveghere. I se strânse inima ghem şi îi coborî în stomac, cu toate că omul părea destul de paşnic. Opri maşina în dreptul lui şi îi făcu semn să urce. Miliţianul părea că tocmai acest lucru îl aştepta. Se aşeză comod în dreapta.
- Ancheta aceasta nu-şi avea rostul, începu brusc. Urăsc să-mi pierd timpul cu astfel de cazuri.
Man nu răspunse. Anticipa importanţa informaţiilor pe care miliţianul avea să i le ofere.
- Sesizarea a fost făcută de Ilie Preda, contabilul şef. Având o astfel de vechime în fermă şi o asemenea legătură cu secretarul de partid, i s-a acordat credit. Nejustificat. Cred că e potrivit să cunoaşteţi acest aspect, pentru că nimeni nu are să vi-l comunice. Nu mă pricep cine ştie ce la creşterea animalelor, dar nu e prima fermă în care intru şi am fost cu adevărat impresionat de cum vă îngrijiţi de animale. Urmă un moment de linişte. Nu mă cunoaşteţi, nu am discutat împreună nimic legat de anchetă! Vă rog să opriţi şi să mă lăsaţi în staţia de autobuz.
Cuvintele îl urmăriră un timp pe Mihai Man. Furia îi trecu abia după câteva zile, când, odată cu plecarea trepăduşilor, un plan interesant îi încolţi în minte. Îi ceru lui Marin, măcelarul, să-i facă un pachet frumos de carne, îl cântări, îi ceru lui Preda să-i dea chitanţă pentru contravaloarea mărfii la achitarea ei, după care se prezentă în faţa lui Galiţ. Secretarul de partid părea uimit şi nu tocmai încântat de vizită.
- Ce te-aduce la mine directore? Tocmai mă pregăteam să plec!
Mihai Man puse uşor pachetul pe masă, ca şi când ar fi fost un gest firesc şi lipsit de importanţă, după care se aşeză pe primul scaun din faţa biroului încărcat de ornamente.
- A fost o anchetă la fermă, poate că ştiţi! Am ieşit bine! Nici nu aveam cum să nu ieşim bine! Ilie Preda este un contabil foarte competent, aţi avut dreptate în ceea ce îl priveşte.
Galiţ îşi adună uşor ochii, cercetând atent expresia de pe faţa lui Man. Acesta ştia că masca lui nu avea nici o fisură, aşa că zâmbi, părând în culmea încântării:
- Am vrut să vă mulţumesc şi să vă spun că l-am recomandat călduros pentru un post la Direcţia Agricolă Judeţeană. Merită să îşi expună talentul şi competenţa în oraş, alături de familia sa. Am înţeles că are şi probleme cu copilul cel mic. Trebuie să aibă cale de acces la promovare, iar eu sprijin din tot sufletul persoanele devotate politicii partidului.
Galiţ clipi de câteva ori, după care apucă hârtia pe care Man se grăbise să i-o întindă şi care purta semnătura directorului Direcţiei Agricole Judeţene.
- Te-ai mişcat repede, tovarăşe!
- Nu am putut lăsa un om valoros şi devotat partidului, nerăsplătit. I se va potrivi mănuşă postul de la Serviciul Plan. Este aşteptat cu braţele deschise, pentru că e mare nevoie de oameni competenţi în Direcţie.
- Preda ce spune?
- Am vrut să-i fac o surpriză. Am venit întâi la dumneavoastră, să vă mulţumesc pentru încrederea pe care mi-aţi arătat-o şi să vă arăt cum pot să răsplătesc eu sprijinul care mi se acordă, după care îl voi informa şi pe Ilie Preda.
Secretarul de partid izbucni în râs, un râs nervos şi sacadat:
- Mare şulfă eşti, directore!
Mihai Man nu căută să înţeleagă sensurile în care fusese folosit cuvântul „şulfă”. Se mulţumi să părăsească sediul clădirii cenuşii, construind în minte scenariul după care îşi va juca rolul în faţa contabilului-şef. Galiţ avea să îl sune şi să îl informeze despre mişcare, asta era clar. Se întoarse în fermă liniştit, îşi luă halatul şi porni agale spre abator. Măcelarii aşteptau să îşi înceapă treaba, în timp ce zilierii încărcau maşina fabricii de nasturi, aruncând sacii cu oase colectaţi în cursul săptămânii, unii peste alţii, într-un zgomot sinistru.
- Să-i dăm bătaie, băieţi!
Preda rezistă exact până la pauză de masă. El, care de obicei îşi servea prânzul în propriul birou, închis cu sufertaşele lui, apăru în cantină desfigurat, rotindu-şi capul în căutarea directorului. Man îşi continuă dialogul început în sala de mese cu medicul veterinar, părând să nu-l observe.
- Tovarăşe director, aş dori să vorbesc cu dumneavoastră...
- Dă-i drumul!
- ... între patru ochi, dacă se poate.
- Ţi-e teamă de Alecu?
Medicul veterinar începu să râdă uşor, dar se ridică de la masă, mutându-şi farfuria în sectorul în care mâncau cele patru femei de la Lăptărie. Preda se aşeză, cu ochii în farfuria din care Man continua să se servească.
- Poate ar fi mai bine să vorbim după ce terminaţi...
- Oricare ar fi subiectul pentru care v-aţi deranjat, puteţi fi sigur că nu îmi va tăia pofta de mâncare.
- ... voiam... despre transfer...
Mihai Man se opri pentru câteva secunde cu furculiţa în aer:
- Care transfer?
- Al meu!
- Doreşti să te transferi?
- Păi, am înţeles...
- Ce ai înţeles şi de la cine?
- Mai bine discutăm după ce luaţi masa, se ridică şovăind contabilul-şef.
- Bine, dacă ţineţi morţiş să discutăm, o vom face după cântărirea viţeilor.
Urma să-l fiarbă pe Preda încă câteva ore. Îşi văzu de treburi aşa cum o făcea de obicei, implicat, sistematic şi cu mare grijă pentru fiecare detaliu. Inocenţa din ochii mari şi umezi ai viţeilor proaspăt înţărcaţi, îi limpezi şi mai tare gândurile. Depindeau atât de multe de el! Putea demonstra atât de multe! Avea nevoie doar să fie lăsat naibii să-şi facă treaba şi să nu i se pună beţe-n roţi. Aproape de sfârşitul programului, intră în biroul lui Preda. Contabilul-şef se înecă cu lichidul din paharul pe care tocmai îl dusese la buze. Man îl aşteptă să îşi potolească tusea, aşezându-se comod pe scaunul de lângă uşă, de unde putea observa detaliile întregii scene.
- Deci, tovarăşe Ilie Preda, a sosit momentul să fiţi promovat pentru întreaga activitate depusă la îngrăşătoria de bovine.
Direct.
- Tovarăşe Man, nu vreau să părăsesc ferma, lucrez aici de peste zece ani!
- Tocmai pentru că aţi lucrat atât de bine, meritaţi o promovare şi să vă desfăşuraţi activitatea rodnică în slujba partidului la oraş, nu într-o fermă de la marginea unui sat dintre dealuri.
- Mi-am cerut scuze, am implorat, dacă are legătură cu carnea...
- Nu are legătură decât cu ancheta, cu care v-aţi descurcat nemaipomenit de bine!
Contabilul se lăsă să alunece înapoi pe scaun, fără să mai poată scoate un cuvânt. Îşi cuprinse tremurând capul între mâini şi începu să plângă. Mihai Man simţi valul de greaţă urcându-i direct în gât. Înainte de a părăsi biroul, aruncă nepăsător peste umăr:
- Nu uitaţi să vă luaţi fazanul, poate că n-o să mai aveţi ocazia să vânaţi!
*
Fusese prea multă linişte. Chiar începuse să creadă că partidul avea alte probleme şi că informaţiile despre fermă reuşiseră să convingă cum că avutul obştesc încăpuse pe mâini bune. Angajaţii trecuseră peste frământările de personal, peste schimbările impuse de el, iar rezultatele înregistrate, pozitive şi vizibile chiar şi pentru neprofesionişti, erau suficiente pentru a-şi atrage respectul cuvenit. Când Galiţ îl convocă la sediul partidului, Mihai Man avu o uşoară reacţie de dezamăgire. Sperase ca secretarul de partid să treacă cu buretele peste frământările începutului, măcar de dragul performanţei care îşi arăta capul la îngrăşătoria de bovine.
- Directore, îi întinse mâna imediat ce îl văzu intrând în biroul său, nu te-am mai văzut de multă vreme! Eşti prins până peste cap cu ameliorarea rasei! Am auzit numai lucruri bune despre fermă.
Începutul suna destul de sinistru. În partid, de regulă, laudele precedau cutremurele. Man zări cu coada ochiului dosarul deschis de pe masa secretarului şi ştiu instinctiv că era dosarul lui. Îi fusese verificat la sânge înainte de numire.
- Ştiai că partidul vede în familie celula de bază a societăţii?
Cum naiba să nu ştie? Părinţii lui erau în regulă, nu avea fraţi sau surori, aşa că nu înţelese într-o primă fază unde bătea Galiţ. Dădu din cap afirmativ.
- Eşti împotriva căsătoriei? Văd că nu eşti o persoană sociabilă!
Asta era! Mihai Man scormoni în minte, inventariindu-şi puţinele şi scurtele relaţii.
- Ştii că, de obicei, posturile de conducere, cele care contează cu adevărat, sunt deţinute de persoane care au o familie şi care prezintă garanţii pentru stabilitate socială. Între un pretendent cu familie şi unul holtei, are prioritate cel cu familie!
Man reuşi să schiţeze un zâmbet:
- Sigur că da, cunosc reperele valorice promovate de către partid şi le apreciez. Chiar anul acesta voi avea şi eu nuntă.
Galiţ căscă ochii. Se concentră câteva momente asupra dosarului, îi frunzări ultimele file, după care ieşi din spatele mesei:
- Nu deţinem informaţii despre viitoarea ta soţie. Se află în câmpul muncii? De când vă întâlniţi?
Man depuse ceva efort pentru a-şi aminti numele, dar, odată ce şi-l aminti, acesta se scurse lejer de pe buzele lui, de parcă l-ar fi repetat adeseori.
- Raluca Radu, am cunoscut-o în practică, este încă studentă la Economia agriculturii.
- Perfect, deci te interesează o repartiţie pentru viitoarea ta soţie la fermă pe care o conduci.
Totul se desfăşura prea repede. Galiţ avea să o verifice pe fată şi familia ei. Man trebuia să anticipeze mişcările secretarului şi să acţioneze în aşa fel încât partidul să nu aibă motive să îi retragă funcţia. Nu fu o problemă pentru el să se intereseze de datele feţei la secretariatul facultăţii. Cartea lui de vizită deschidea uşi, mai ales pe cele care aveau legătură cu agronomia. Îi află uşor orarul cursurilor şi îşi alese ziua în care avea să o abordeze. Balanţa priorităţilor i se dezechilibrase destul de mult de la vizita la sediul partidului, aşa încât era necesar să o echilibreze de urgenţă.
Nu se prefăcu că se afla în preajma facultăţii din întâmplare. Se desprinse de trunchiul pomului sub care o aşteptase mai bine de douăzeci de minute, abordând-o direct:
- Raluca Radu, ai câteva minute libere?
Obrajii fetei se îmbujorară de surpriză. Îşi luă rămas bun de la colege şi îi permise să o însoţească în parcul din apropierea facultăţii, strângând la piept mapa voluminoasă din vinilin albastru.
- Ce notă ai luat pe proiect?
- A, proiectul de practică! Zece.
- Eram sigur!
- Mulţumesc.
Man îşi făcuse un discurs elevat, care i se părea că suna destul de convingător, dar acum nu îşi mai găsea cuvintele.
- Uite, aş vrea să formez împreună cu tine o celulă de bază a societăţii!
Raluca Radu nu izbucni în râs şi nu îl repezi, deşi era surprins el însuşi de ce putuse debita. Se ridică doar pe vârfuri şi îi mângâie cu degetele fine cutele de pe frunte.
- Accept să formez împreună cu tine o celulă de bază a societăţii, dar nu pentru că vreau să urmez pas cu pas directivele de partid sau pentru că mi-ar păsa de avantajele unei astfel de poziţii, ci pur şi simplu pentru că m-am îndrăgostit de tine în practică şi pentru că te apreciez extraordinar de mult din punct de vedere profesional.
Pe Mihai Man îl lovi o senzaţie stranie, de beţie, fără să fi consumat nici o picătură de alcool. Cu un astfel de partener de viaţă şi de profesie, putea foarte bine să-l anunţe pe Galiţ că tocmai se închisese sezonul de vânătoare.