„În România avem mai mulți poeți decât români !”
(aforism de Girel Barbu)
Se scaldă luna într-un ocean albastru
Între doi nori giganți arși de lumină;
E-o seară minunată de toamnă
Și mere de aur licuresc în părinteasca grădină.
Coboară pe aripi crude de vânt
Caiere de parfum din viile dinspre Bude
Și gospodarii stau lângă teascuri
În mâini cu cănuțe, că nu vor să asude.
Spun șotii bătrânii; copiii surâd înfundat.
Ce vreme de spus basme în aste seri la țară,
Unde românul s-a născut, fără neștire, poet
Și... cunoscut se face în spațiul de-afară!
Cercuri de foc se zugrăvesc pe boltă
Din garderoba pădurii seculare;
Sunt semne că toamna-i stăpână pe vreme,
Deși e-nghesuită în lacome pântece, în hambare.
Tinerii adunați la hora țărănească din sat
Dansează, petrec, cum face țăranul român,
Atunci când îi este mai bine în ăst anotimp,
Și... pe vreme, el este, deasupra, stăpân.