Semnal editorial şi publicistic – Preot Ionel Popescu, Icoane vii ale spiritualităţii româneşti, Lucrare tipărită cu binecuvântarea IPS Părinte Ioan Selejan – Arhiepiscopul Timişoarei şi Mitropolitul Banatului, Editura “Partoş”, Timişoara, 2015, 200 oagini…
Părintele Dr. Ionel Popescu – scurt excurs bio-bibliografic
Părintele Ionel Popescu - Vicar administrativ la Arhiepiscopia Timişoarei (de la 1 decembrie 2009) şi Preot Paroh la Parohia Timişoara Iosefin (de la 1 iulie 2001), s-a născut la 27 iulie 1955, în localitatea Hobiţa Grădişte, comuna Clopotiva, judeţul Hunedoara.
Studii: Şcoala primară a urmat-o în satul natal (1962 - 1966), Şcoala generală a urmat-o în comuna Sarmizegetusa (1966 - 1970), Seminarul Teologic din Caransebeş (1970 - 1975), Institutul Teologic Universitar din Sibiu (1976 - 1980), stagiul militar TR (1975 - 1976), cursuri de doctorat la Facultatea de Studii Europene din cadrul Universităţii Babeş - Bolyai Cluj - Napoca (1997 - 2003), specialitatea istoria evreilor - cu doctoratul susţinut în anul 2006.
Profesor la Seminarul Teologic Caransebeş (1981 - 2001), director al seminarului (1995-2001), consilier cultural la Episcopia Caransebeşului (1994 - 1996), cursuri de limba germană la Leipzig şi Erlangen, Germania (1992 - 1993), studii de Teologie la Facultatea de Teologie Protestantă din Erlangen - Nürnberg (1993 - 1994) şi burse de cercetare la Graz, oferite de fundaţia catolică "Johann Weber"(1997 - 1998) şi la Viena, ca bursier al Conferinţei Episcopilor Austrieci (1999 - 2000).
Lector universitar la Facultatea de Teologie din cadrul Universităţii "Eftimie Murgu" Reşiţa (2000 - 2008), redactor al "Calendarului românului" Caransebeş (1995 - 1996), metodist pe lângă Inspectoratul Şcolar Judeţean Caraş-Severin şi membru în colectivul de redacţie al revistei "Altarul Banatului" Timişoara (1995 - 2001) şi al foii "Învierea" Timişoara (din anul 2003), consilier administrativ - bisericesc la Arhiepiscopia Timişoarei (2003 - 2009), membru şi secretar al Adunării Eparhiale a Arhiepiscopiei Timişoarei şi membru al Adunării Naţionale Bisericeşti (2002 - 2010); participant la mai multe manifestări cu caracter teologic şi ştiinţific în ţară şi străinătate (Austria, Germania, Elveţia, Franţa, Serbia), precum şi la Adunarea Ecumenică Europeană organizată la Graz (23 - 29 iunie 1997) şi Sibiu (4 - 9 septembrie 2007); hirotonit diacon (30 ianuarie 1983), preot (7 octombrie 1984) şi hirotesit iconom stavrofor (mai 1995); căsătorit cu doamna ing. Rodica Popescu, având doi fii: Andrei, absolvent al Facultăţii de Litere din Timişoara (Secţia Istorie - Limba germană) şi Vlad, student la Conservatorul din Graz (vioară).
Lucrări publicate:
Cântece şi coruri religioase pentru copii şi tineret, Ed. Banatica, Reşiţa - Caransebeş, 1997, 145 pp (în colaborare);
Şcoala Teologică din Caransebeş, Ed. Banatica, Reşiţa-Caransebeş, 1998, 32 pp. (în colaborare);
Parohia Timişoara Iosefin - scurt istoric, Ed. Marineasa, Timişoara, 2002, 14 pp.;
Comunităţile evreieşti din Banat, sec. XVIII - XIX. Specific şi integrare, Ed. Excelsior Art, Timişoara, 2007, 282 pp.;
Ecouri perene de lumină şi credinţă din Ţara Sfântă, Ed. Învierea, Timişoara, 2009, 172 pp.;
Patriarhul Miron Cristea, ierarh providenţial al naţiunii române. Cuvântări, Ed. Învierea, Timişoara, 2009, 236 pp. (în col.);
Contribuţia slujitorilor Bisericii la păstrarea şi afirmarea culturii în părţile Caransebeşului, în revista "Altarul Banatului", Timişoara, nr. 4 - 6, 1994, pp. 112 - 116;
Colegiul de studii pentru bursierii ortodocşi din Erlangen, zece ani de la înfiinţare, în revista "Altarul Banatului", Timişoara, nr. 10 - 12/1994, pp. 154 - 157;
Protosinghelul Iosif Iuliu Olariu, în Almanahul "Calendarul românului", Caransebeş, 1995, pp. 191-198;
Alegerea, hirotonia şi instalarea noului ierarh al Episcopiei Caransebeşului, Preasfinţia Sa Dr. Laurenţiu Streza, în revista "Altarul Banatului", Timişoara, nr. 7 - 9/1996, pp. 7 - 13;
Academia Teologică din Caransebeş, 70 de ani de la înfiinţare, în vol. Banatul iugoslav, trecut istoric şi cultural, Novi Sad, 1998, pp. 277 - 282 (în lb. română şi sârbă);
Crâmpeie din istoria unei vechi şi valoroase biblioteci bănăţene, în revista "Altarul Banatului", Timişoara, nr. 4 - 6/1999, pp. 73 - 76;
Relatări despre Revoluţia Română din decembrie 1989 în paginile ziarelor germane "Süddeutsche Zeitung" şi "Frankfurter Allgemeine Zeitung", în revista "Foaia Diecezană", Caransebeş, nr. 11/1999, pp. 11 - 12 şi 17 - 18;
Mitropolitul Visarion Puiu la Abbazia di Maguzzano, în revista "Învierea", Timişoara, nr. 12/15 iunie 2000, p.2;
Episcopul Dr. Miron Cristea, în revista "Altarul Banatului", Timişoara, nr. 1 - 3, pp. 147-156 şi în revista "Coloana Infinitului", Timişoara, nr. 65/2008, pp. 9 - 15;
Muzica religioasă şi laică în perioada Vechiului Testament. Instrumentele muzicale, în revista "Altarul Banatului", Timişoara, nr. 1 - 3/2001, pp. 58 - 68;
Mesia şi activitatea Sa după Vechiul Testament, în revista "Învierea", Timişoara, nr. 24/15 decembrie 2002, p.4;
Synagogues and Jewish Schools in Banat in the 18th and 19 th Centuries, în "Studia Judaica", XI - XII, Ed. Efes, Cluj - Napoca, 2004, pp. 98 - 123;
Relaţiile religioase şi culturale între comunităţile evreieşti şi confesiunile creştine din Banat, în rev. "Altarul Banatului", Timişoara, nr. 1 - 3/2005, pp. 98 - 120;
Contribuţia Mitropolitului Academician Nicolae Corneanu la dezvoltarea studiilor patristice româneşti şi la promovarea ecumenismului, în vol. Viaţa academică din Banat, 1866 - 2006, Ed. Orizonturi Universitare, Timişoara, 2006, pp. 159 - 166;
Contribuţia episcopului academician Nicolae Popea la dezvoltarea activităţii culturale în Episcopia Caransebeşului, în vol. Viaţa academică din Banat, Ed. Orizonturi Universitare, Timişoara, 2006, pp. 342 - 346;
Zukunft der Familie. Hat die Familie Zukunft?, în vol. Lebensform Familie. Zukunftfrage für Europa, 10. Internationaler Kongres Renovabis, Freising, Deutschland, 2006, pp. 204 - 222;
Noul Testament de la Bălgrad - 360 de ani de la apariţie, în revista "Columna 2000", Timişoara, anul IX, nr. 35 - 36/2008, pp. 113 - 114;
Biserica Ortodoxă Română şi interferenţele creştino - iudaice, în vol. Identitate şi Cultură. Studii privind istoria Banatului (coord. prof. univ. dr. Victor Neumann), Ed. Academiei Române, Bucureşti, 2009, pp. 48 - 76;
Consultant de specialitate al lucrării Simbolica biblică şi creştină. Dicţionar enciclopedic, Ed. Învierea, Timişoara, 2005; membru în colectivul de coordonare al lucrării Martiri creştini din România în perioada regimului comunist, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2007;
Autor a numeroase articole, prefeţe, postfeţe, recenzii, note, traduceri, interviuri, publicate în revista Mitropolia Banatului şi Îndrumătorul bisericesc, Calendarul almanah al Arhiepiscopiei Timişoarei, apoi revistele Altarul Banatului, Învierea (Timişoara), Foaia Diecezană, Calendarul românului şi Interferenţe (Caransebeş); Columna 2000 şi Coloana Infinitului (Timişoara); Biserica şi Şcoala (Arad); Credinţa străbună (Alba Iulia); Gândirea (Sibiu); Academica (Bucureşti); Timpul (Reşiţa); Renaşterea bănăţeană (Timişoara); Floare de latinitate (Novi - Sad, Panciova, Serbia);
Organizator a numeroase manifestări cu caracter bisericesc şi cultural, participant la mai multe emisiuni Radio - TV în ţară şi străinătate şi
Realizator a două filme: Pelerini români în Ţara Sfântă (în colab. cu TVR Timişoara) şi Pelerini români în Grecia. (Cf. http://www.parohiaiosefin.ro/index.php?page=212 – 15.09.2015).
Câteva referinţe, analize şi aprecieri – la adresa autorului şi a cărţii
Încă de la bun început, doresc să recunosc şi dezvălui adevărul că am apreciat întotdeauna, cărţile pe care le-a scris Părintele Ionel Popescu, precum şi toată activitatea sa pastoral - misionară, caracterul şi cultura foarte vastă şi solidă de care dispune, de asemenea (şi) dragostea sfinţiei sale pentru cultura, arta şi spiritualitatea autentică!...
Întâi de toate doresc să mărturisesc că sunt entuziasmat, bucuros şi încântat pentru iniţierea, elaborarea şi publicarea acestei lucrări – ce evocă istoria şi geografia – cu oamenii deosebiţi şi locurile acestea minunate, totodată trecutul şi prezentul, anticipând, într-un oarecare fel şi viitorul acestei zone româneşti şi regiuni ecleziale a Banatului Ortodox.
Aici, în această carte sau datorită ei, ne aducem aminte cu vibrante emoţii, sentimente de recunoştinţă şi preţuire de înaintaşii noştri, de moşii şi strămoşii noştri, trăitori, vieţuitori şi chiar supravieţuitori pe aceste meleaguri, care de multe ori au fost vitregite de vremurile istoriei şi oropsite de valurile năvalnice ale acestei vieţi pământeşti, plină de suferinţe, ispite, încercări şi necazuri dar chiar le-au depăşit şi traversat, rezistând cu stoicism şi nu nădejde în Dumnezeu – Cel ce toate le poate celui ce crede în El, căci „ce este cu neputinţă la oameni este cu putinţă la Dumnezeu!”...
De aceea se cuvine să-i evocăm, să-i omagiem şi să-i pomenim în rugăciunile noastre, din această perioadă binecuvântată de Dumnezeu, plină fiind de har şi de îndestulare, fiindcă datorită lor şi rugăciunilor slujitorilor şi credincioşilor acestei biserici, ce din veac au statornicit aici credinţa creştină – cea drept mărturisitoare şi de-a pururi autentică ori strămoşească.
Această lucrare – monografie şi medalion, alcătuită de Părintele Vicar Administrativ al Arhiepiscopiei Timişoarei şi Paroh al Bisericii “Naşterea Maicii Domnului” Timişoara Iosefin – Dr. Ionel Popescu se bucură de binecuvântarea şi cuvântul călduros al ÎPS Părinte Ioan Selejan – Arhiepiscopul Timişoarei şi Mitropolitul Banatului, potrivit căruia „Autorul acestei lucrări zugrăveşte, prin cuvânt, catapeteasmă de icoane vii alături de care a crescut, slujind lui Dumnezeu şi semenilor săi… Aceste icoane i-au descoperit Părintelui Ionel Popescu tainele credinţei şi sfintele învăţăturii ale Bisericii noastre strămoşeşti, precum iubirea de neam şi ţară. Icoanele vii pe care ni le prezintă autorul n-au stat cuminţi, doar atârnate într-un cui, ci, pe unele, autorul le-a căutat şi le-a găsit chiar şi prin întunecoasele temniţe. Vedem astfel cum, în istoria neamului nostru, de multe ori Dumnezeu a îngăduit ca închisorile să fie împodobite cu icoane vii. Aceste icoane vii i-au mărturisit autorului, încă din fragedă pruncie, cât de bun este Dumnezeu şi cât de duclce este suferinţa pentru Hristos. Prin scrierea sa, Părintele Dr. Ionel Popescuaprinde câte o candela în faţa fiecărei icoane vii pe care a zugrăvit-o cu multă evlavie şi respect, lăsând astfel spre cinstire şi celor de azi şi celor de mâine această catapeteasmă de icoane ortodoxă româneşti” (pp. 5 – 6).
Altfel spus, cartea Părintelui Dr. Ionel Popescu, „Icoane vii ale spiritualităţii româneşti”, nu face altceva decât să-i amintească, reunind între paginile unei necesare şi bine-venite lucrări, un potpuriu de medalioane literare ce au ca protagonişti o serie de oameni de seamă, „eroi civilizatori”, pe care îi are poporul român.
Părintele Ionel Popescu ştie foarte bine semnificaţia, rolul şi însemnătatea cuvântului, dar şi a Logosului divin. Preot şi cărturar, aşa cum îi stă bine oricărei feţe bisericeşti care se respectă, prin cartea sa (lucrare bisericească, dar şi cărturărească), având un caracter recuperator, restaurator, retrospectiv, acesta procedează la un act de punere a lucrurilor în făgaşul lor normal, un act de punere simbolică în posesie. Portretele în alb şi în negru pe care le face, crochiuri în adevăratul sens al cuvântului, îl situează pe părintele Ionel Popescu în ipostaza de legatar testamentar.
Apariţia oricărei cărţi este un prilej de bucurie, o sărbătoare a spiritului, o naştere, dar şi un botez, un şuvoi de lumină. Cu binecuvântarea, dar şi cu girul Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Ioan, „Icoane vii ale spiritualităţii româneşti” devine o carte vie, oportună, care se citeşte cu un real interes. Cele două mari capitole ale sale, „Medalioane arhiereşti” şi „Breviar portretistic”, aduc în prim-plan figuri ilustre, precum Episcopul Academician Nicolae Popea, Patriarhul Elie Miron Cristea (primul patriarh al Bisericii Ortodoxe Române), Mitropolitul Visarion Puiu, Episcopul Emilian Birdaş, Înaltpreasfințitul Părinte Laurenţiu Streza – Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, Mitropolitul Academician Dr. Nicolae Corneanu al Banatului, preoţii Sinseiu Bistrianu, Mircea Chialda, Teodor V. Damşa, Iova Firca, Avram Glidan, Paulin Lecca, Zeno Munteanu, Ioan Negruţiu, Alexandru Onoriu Nicolici (martiri ai temniţelor comuniste), Cornel Olariu, Iosif Iuliu Olariu (primul bănăţean doctor în teologie), Timotei Popovici, Ioan Sabău.
Carte de tip memento, de tip moştenire culturală, carte a unor identităţi (care, la rândul ei, are o identitate clar conturată), carte cu rol „luminător” (în genul celui prefigurat de epoca Luminilor), carte cu oameni şi despre oameni, carte cu specific românesc, carte utilă pentru clerici, dar şi deopotrivă pentru mireni, aceasta este ilustrarea datoriei morale a autorului faţă de înaintaşi şi totodată un act de legitimare, un atestat de mândrie naţională.
Căci ardelean hunedorean fiind la origini, Părintele Ionel Popescu, un strălucit orator şi povestitor, dă dovadă de o nedisimulată vibraţie şi sensibilitate când vine vorba de valori morale, de sentimentul naţional şi de noţiunea de patriotism în genere. Respectul faţă de înaintaşi (oameni ai ideilor şi ai faptelor), faţă de personajele - reper care punctează eternitatea (la selectarea cărora a stat, între altele, criteriul meritocraţiei, al acelui „ceva” ziditor, plămădit de către aceştia, spre placul lui Dumnezeu, dar şi al oamenilor), este o transpunere firească în faptă a ceea ce Părintele Ionel Popescu afirma într-un articol recent din revista eparhială „Învierea”, inspirat intitulat „Cave ne cadas!”, în care îndemna să nu cădem în păcatul trufiei. Extrapolat, „adaptat” prezentei nevoi textual - contextuale, „Cave ne cadas!” poate fi citit şi interpretat prin prisma îndemnului la necădere în păcatul uitării. Părintele Ionel Popescu nu uită să nu uite.
Cu alte cuvinte sau, în altă ordine de idei, volumul de faţă intitulat în mod sugestiv „Icoane vii ale spiritualităţii româneşti” vine să ne propună modelul de urmat, excelenţa. Legăturile dintre Părintele Ionel Popescu şi cei evocaţi sunt legături amarcordiale, nu în sensul gustului amar, al neîmplinirii şi al nedesăvârşirii, ci în cel fellinian, admirativ - retrospectiv, de pioasă evocare şi de respectuoasă aducere-aminte. În ciuda modestiei afişate, lucrarea „Icoane vii ale spiritualităţii româneşti“ trădează o dublă vocaţie a autorului: cea de monografist (a se vedea monografia închinată Parohiei Timişoara - Iosefin, cartea despre Hobiţa - Grădişte, satul natal al sfinţei sale - o altă datorie morală şi de suflet împlinită, cărţile în care îşi relatează peregrinările prin Ţara Sfântă), dublată de cea de cercetător, de scormonitor prin arhive şi prin biblioteci. Ambele presupun răbdare, tenacitate, responsabilitate, conştiinciozitate, muncă susţinută.
La acestea se adaugă responsabilitatea Părintelui Ionel Popescu faţă de trecut, dar şi faţă de viitor, faţă de generaţiile care vin. Medalioanele autorului compun o colecţie de personalităţi despre care acesta vorbeşte aşezat, calm, „ardeleneşte”, cuminte, la modul elogiator, uneori nostalgic. Pe unele le-a cunoscut în viaţă, i-au jalonat existenţa, devenirea profesională şi întru fiinţă, pe altele din cărţi, din relatări.
Cartea de faţă „Icoane vii ale spiritualităţii româneşti” are un vădit caracter paideic, este o carte de învăţătură, un manual de pedagogie, un fel de „cuvente den bătrâni” purtate mai departe peste ani.
Prin urmare, Părintele Ionel Popescu nu ţine informaţia pentru sine, nu face însemnări pentru sertar, ci o face publică. De aici şi altruismul scriiturii sale. În acelaşi timp, acesta se încăpăţânează să creadă că nu chiar „totul este deşertăciune”, că mai există „ceva” care se poate extrage timpului, un „ceva” materializat într-o carte care restaurează fapta bună, gândul măreţ şi gestul ziditor. Pe lângă acestea, mai există un lucru major: încrederea Părintelui Ionel Popescu (autor bine, corect şi complet documentat, precis, punctual, la obiect) în cartea scrisă, în cartea tipărită, un „conservatorism” de bun augur ce pune în operă rolul formator al cărţii.
Drept argument şi confirmare a celor afirmate mai sus, vom pune câteva din cuvintele autorului, susţinute în “Argumentul” lucrării de faţă: “M-am simţit, într-un fel, dator să pun la dispoziţia celor interesaţi chipul frumos al acestor personalităţi ecleziastice, cu atât mai mult cu cât trăim într-o lume care resimte acut lipsa reperelor morale şi intelectuale. Astăzi citim, auzim, vedem pretutindeni că nu avem asemenea modele, pentru că, dacă le-am avea, se spune mereu, am fi cu totul altfel, am fi mai buni şi mai devitaţi, mai serioşi şi mai harnici, mai filantropi şi mai jertfelnici, mai răbdători şi mai recunoscători, într-un cuvânt, am fi virtuosi.
Dar iată, modelele, reperele morale şi culturale sunt la îndemâna noastră. Nu ne rămâne decât să ne întoarcem la izvoare şi să răsfoim câte o filă din bogata zester culturală moştenită de la înaintaşi, pentru a redescoperi modele de oameni credincioşi şi cu viaţa morală pilduitoare, iubitori de Dumnezeu şi de Biserică, de ţară şi de popor, de credinţă şi de spiritualitate, de adevăr şi de dreptate, de ştiinţă şi de artă, cum sunt toţi cei înscrişi pe paginile lucrării de faţă.
Acest florilegiu spiritual cuprinde, aşadar, doar numele unor ierarhi şi al unor preoţi, profesori de Teologie, ieromonahi şi duhovnici despre care am învăţat în şcoală, apoi am citit şi am scris câte ceva, unii fiind aproape de sufletul meu prin faptul că, fiindu-le elev, student şi apoi colaborator, mi-au marcat existenţă, misiunea preoţească şi profesia de dascăl. Pe “antimisul Bisericii noastre” din această parte de ţară sunt însă nenumărate “miride” vrednice de a fi aşezate în potirul Teologiei, al culturii şi al istoriei bisericeşti – ierarhi, preoţi şi monahi, care ne invită să învăţăm din viaţa, din ostenelile şi din virtuţile lor, din pătimirile şi din jertfa pe care au depus-o pe altarul credinţei, al unităţii naţionale, al libertăţii şi al demnităţii noastre.
Toţi aceşti părinţi spirituali şi învăţători ai noştri sunt vrednici de preţuire şi de pomenire, de dragoste şi de recunoştinţă, de toţi trebuie să ne aducem aminte, pentru că ne-au “grăit cuvântul lui Dumnezeu”, să “privim cu luare aminte cum şi-au încheiat viaţa şi să le urmăm credinţa”, aşa după cum ne îndeamnă Sfântul Apostol Pavel” (pp. 8 – 9).
Câteva concluzii şi încheierea
Aşadar, „se cuvine să-i mulţumim în mod deosebit Părintelui Dr. Ionel Popescu, pentru îndelungatul şi meticulosul travaliu de cercetător, pentru reconstituirea bazată şi întemeiată pe ştiinţa adunării şi interogării izvoarelor. Descriind un trecut memorabil, întors de autor cu faţa către viitor, cartea de faţă este o mărturie inconfundabilă a meritelor unei preoţimi, înzestrată cu mult talent şi înţelepciune, închinată şi dedicată valorificării plenare a creaţiei predecesorilor.
Astfel stând lucrurile, acum, în încheierea acestui material, vom susţine că demersul misionar al Bisericii noastre şi al slujitorilor Ei, în frunte cu Ierarhii – Membri ai Sfntului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române şi cu Părintele nostru Patriarh, trebuie să cuprindă conceptul conform căruia Biserica nu este în fond, doar comunitatea cu număr mare sau foarte mare de membri ci chiar şi cea cu numărul cel mai mic, dar în care sălăsluieşte mărturia cea duhovnicească despre trăirea în viaţa noastră a vieţii lui Iisus Hristos, cea autentică. „Astfel înţeleasă, misiunea nu este reprezentată de un proiect grandios, asemeni unei caracatiţe care cuprinde totul în sine – acesta este de dorit numai pentru a conferi unitate de plan şi acţiune sistemului – ci de intervenţia în micro, de îndeplinirea misiunii de păstor de suflete şi a aceleia de următor al Mântuitorului, calitate pe care o are orice creştin botezat, nu numai clericul consacrat şi nu doar cei cu anumite răspunderi în Biserică.”
Drept urmare, iată şi de aici constatăm faptul că Biserica şi, mai zis, Ortodoxia este o formă de creştinism (nesecularizată în conţinutul şi fondul ei intrisec) extrem de rafinată, de nobilă, de fină, pe care puţini o ştiu astăzi, aprecia sau gusta în profunzimile ei dintru început, lucru pentru care ne rugăm Lui Dumnezeu – Cel în Treime preamărit, să ne ajute şi să ne lumineze minţile noastre, cele acoperite de umbra păcatului şi a morţii!...
Totodată autorului, în persoana vrednicului şi neobositului cu vocaţie slujitoare - P.C. Pr. Dr. Ionel Popescu, pe care ţinem să-l felicităm (şi) pentru această lucrare, şi pe care o recomandăm tuturor cu toată căldura, îi dorim să ne mai hrănească minţile şi sufletele noastre şi cu alte lucrări ziditoare şi folositoare nouă şi urmaşilor noştri, arătându-ne prin toate acestea dragostea sau ataşamentul faţă de valorile perene ale Bisericii şi neamului nostru Românesc, precum şi vivacitatea ori tinereţea spirituală cu care l-a înzestrat Dumnezeu – Cel în Treime Slăvit şi Lăudat, pe devotatul şi iubitul Său fiu – slujitor, şi, totodată, îi dorim să aibă parte, în continuare, de folositoare bucurii, de binecuvântate mângâieri şi de nemărginite împliniri duhovniceşti, atât aici pe pământ, cât mai ales dincolo, în lumea cealaltă – a Împărăţiei Cerurilor, unde să se bucure de înveşnicita comuniune cu Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, în lumina cea neînserată a Sfintei Treimi! Amin!...
(Cf. Alexandru Hraba - http://hrabalexandru.blogspot.ro/2015/08/portrete-literare-ale-unor-oameni-de.html - 07.08.2015/15.09.2015.
Cf. „Portrete literare ale unor oameni de seamă” în ziarul Lumina, Vineri, 07 August 2015, http://ziarullumina.ro/portrete-literare-ale-unor-oameni-de-seama-104247.html).