UN TEMPLU ÎN DEVENIRE
”O carte de poezii, încă una? se va întreba cu amărăciune cititorul!” Este fraza din ”Cuvânt înainte” al autorului acestei cărți, ”Templul Devenirii Noastre”, Ion Țoanță. Nu cu amărăciune se întreabă cititorul, prietene! O carte, ori se citește, ori, ba! Dacă te-ai adresat cititorului, înseamnă că acesta ți-a citit cartea, nu? O carte proastă nu se citește până la capăt, se abandonează, ori această carte a dumitale se citește cu nesaț, din copertă, pe toată șira spinării, până la cuprins, inclusiv.
”Mai întâi, / te-ai depărtat ușor,/ și ai plecat în tăcere,/ lăsând în urmă doar/ amintirea unei mari iubiri.../ Eu am mai rămas,/ neștiind încotro s-o apuc,/ și m-am așezat,/ cugetând nostalgic,/ la temelia rece/ a Templului Devenirii Noastre...”
Eu unul, care ți-am citit cu mare atenție lucrarea, pot spune că te încadrezi în rândul modernului, unde, mirajul dragostei (ce este mai frumos ca dragostea?) iese în evidență. Ion Țoanță, veșnicul îndrăgostit, dă dovadă de maturitate, de multă maturitate în ”exercițiul funcțiunii”. Este omul credinței chiar dacă un ”Gând amar” în ”Dimineți amare, copiate la indigo” pe ”aceleași tristeți provinciale” unde ”cafea există din belșug, se anunță recolte bogate... Dar zile?”.
Poetul dragostei face o plimbare printr-o ”Primăvară cu prințese triste”, unde ea ”plecată și ea prin țara lui Don Quijote la cules de căpșuni pentru o Europă unită”, când ”Bat clopotele bisericii de lemn” iar ”preoții vând lumânări digitale...”, el își ascute condeiul și răstoarnă versuri dulci pe întinsa câmpie a colii de hârtie.
În poeziile sale, Ion Țoanță are o tematică destul de diversificată. Ne plimbă parcă-n lumi de mult apuse, apoi ne aduce la surafață. Omul scrie original, face atingeri elegante pamfletului, elegiei, baladei, chiar satirei. Interesant lucru, spune poetul, el nu scrie “pentru a-și obține intrarea în vreo Uniune sau Ligă, nu vrea să rămână în eternitate pe soclul unei statui de piatră seacă...”
Bine structurată, pe capitole clare, cartea ”Templul Devenirii Noastre” îl scoate pe scriitor dintr-un anonimat și-l așează respectuos pe raftul cu lumină lină. N-ai zice că este o carte de debut! El crede cu temeinicia măreață cu care este înzestrat, că a scrie, a scrie cu pasiune, cu răspundere, înseamnă a transmite ceva cititorului, a-i creea niște imagini vii, unde atât el, poetul, cât și cititorul își dirijează sufletele pe câmpia poeziei.
Pot să afirm cu tărie, că legătura de rudenie a scrierii lui Ion Țoanță cu modelele de vârf de pe întreg cuprinsul țării, este mai mult decât reală, firească, el reușind să versifice grațios, parodisiac și cu nonșalanță motivele cheie ale liricii românești. Ion Țoanță nu este un mofturos al scrisului, el este complex în structura sa vizionară, are o gamă largă de abordare a tematicii poetice și reușește să ducă totul cu bine până la sfârșit.
Începe recitalul poetic cu capitolul ”Tristețea poetului...” Ce poet nu este trist!? Dar câte fructe nu sunt amare înainte de a se coace!? ... ”A mai trecut un an, s-a mai topit o toamnă...” -Și ce dacă, maestre! Vor mai trece ani, și se vor mai topi toamne, dar ceea ce lași dumneata pentru semeni, pentru societate, nu va trece. Va rămâne, chiar dacă ”Orologiul bate tot mai greu”. Nu te mai văita atât!
Hai să ”ne-acoperim în astă tomnă cu frunze moi și ude, călcate, zi de zi, de aceeași adorată doamnă...”, deoarece ”Poetul caută iubirea, care nu i se întoarce niciodată...”, pentru că... ”Ai voie...” să faci orice. Într-o ”realitate amară” ai aruncat pe fereastră sentimentele, petale de trandafiri (...) spre trezirea la realitatea amară.
În poezia ”Aniversări”, curgerea versurilor parcă se potrivește momentului de-acum: ”Plouă cu stropi mari,/ bacoviană și tristă priveliște.../ iute s-a mai dus o vară,/ repede ne stăpânește toamna!..” Poezia lui Ion Țoanță are maturitate, se deșiră maiestuos pe coala albă și nu jignește cititorul. Este un balsam, un unguent al sufletului tău, ”cetitorule”, în multe din peisajele cărții regăsindu-te.
Acest poet în devenire sparge tiparele debutantului, iar pe această carte se poate pune pecetea: ”Consacrat”. Mult succes prieten drag în arta scrisului pe poarta căruia ai intrat, lumina Domnului să-ți fie călăuză, iar pe “criticoii” de ocazie amară, lasă-i la locul lor!