Quantcast
Channel: Revistă de cultură,civilizaţie şi atitudine morală
Viewing all articles
Browse latest Browse all 9029

Viorel Roman. Moldo-valahii si Scoala Ardeleana (XV)

$
0
0

 

Dr. ing. Ion Geana. Caransebes: un alt mod de a intelege istoria. Dealungul mileniilor, civilizaţia a trecut prin diverse epoci succesive, marcând, insa, patru forme de putere politică:

1- Epoca triburilor – puterea exercitată, inca de la inceputurile civilizatiei, prin forţă (şi mai rar prin înţelepciune sau cunoaştere).

2- Epoca imperiilor şi a regatelor – putere ereditară; naşterea noţiunii de stat.

3- Epoca statelor-naţiune – deschisă de monarhia parlamentară din Marea Britanie în 1689,

cand, In 1677, William, un print olandez s-a casatorit cu Mary, fiica celui care avea sa devina regele  James al II-lea. Dupa ce James a urcat pe tron, William,de religie protestanta a uneltit impotriva lui James, tinand legatura cu protestantii din Anglia. Dupa nasterea unui nou mostenitor al regelui James, simtind ca pe tronul Angliei va fi numit tot un succesor catolic, William a intrat in Anglia cu o armata de 15.000 de soldati si s-a apropiat de Londra. Cum nu a intampinat nicio opozitie din partea armatei regale, iar James al II-lea s-a refugiat in Franta, William a intrat in Londra, insotit de sotia sa Mary. Parlamentul le-a acordat celor doi coroana regala, cu conditia ca acestia sa accepte o limitare a puteri au semnat un decret prin care se interzicea ca pe tronul Angliei sa mai urce de atunci incolo un suveran de religie romano-catolica. Aceasta schimbare va fi cunoscuta sub numele de Glorioasa Revolutie sau Revolutia fara Sange. prin fondarea SUA in 4 iulie 1776 si de revolutia franceza in 1789. Într-un stat-naţiune, puterea nu mai este ereditară, ci exercitată de conducători considerați a reprezenta poporul şi desemnaţi prin alegeri (stat-naţiune democratic) sau prin cooptarea în sânul unui partid unic (stat-naţiune totalitar).

4- Epoca conglomeratelor economice – iniţiată în 1954, probabil, odata cu aparitia grupului Bilderberg, pusă în practică în cursul anilor ‘70 şi ‘80 şi operaţională total începând cu anii ‘90 odata cu caderea zidului Berlinului. (Grupul Bilderberg este organizat în 1952 și numit astfel după hotelul în care a avut loc prima lor întâlnire secretă, în 1954. Cel care a organizat Grupul Bilderberg, este prințul Bernhard de Lippe-Biesterfeld de Olanda. Grupul Bilderberg împreună cu Consiliul pentru Relații Externe, a condus la crearea Comisiei Trilaterale. Istoria Clubului Bilderberg începe după cel de-al doilea război mondial. Prima reuniune oficială a avut loc în luna mai 1954, în localitatea olandeză Oosterbeek. Atunci s-a împrumutat numele Hotelului Bilderberg, amfitrionul întânirii, al cărui proprietar era Prințul Bernhard, tatăl fostei Regine Beatrix a Olandei.

Grupul Bilderberg este o organizație cu agendă globalistă, ce include lideri politici din lumea occidentală, oameni de afaceri și academicieni[1]. Reuniunile au loc anual, începând din 1954.

Fondatorii grupului au fost magnații David Rockefellerși familia de bancheri Rothschild. Grupul este puternic exclusivist și se reunește anual pentru a promova o apropiere între Europa și Statele Unite ale Americii. Organizația are o agendă globalistă și afirmă că noțiunea de suveranitate națională este depășită. Din cauza caracterului secret al întâlnirilor și a refuzului de a emite comunicate de presă, grupul a fost acuzat adesea de comploturi la nivel mondial. Grupul nu are pagină de internet și nici-o întâlnire nu este înregistrată. Din Grupul Bilderberg fac parte cam 180 de personalități politice, culturale, economice, universitare, ce se întrunesc în fiecare an în luna mai, alternativ în Europa și America, în aproape 50 de țări. Grupul a fost suspectat că pe agenda întâlnirii din anul 2010 s-ar fi aflat un potențial atac asupra Iranului și viitorul colaps al monedei euro[2]. După colapsul monedei euro, soluția salvatoare pentru ieșirea din criză ar fi impulsionarea apariției unei monede mondiale, emisă de o bancă centrală globală. Aceasta s-ar traduce prin încercarea de a face din FMI un fel de Trezorerie mondială, sub egida ONU. Jurnalistul Daniel Estulin este unul dintre „vânătorii” grupului Bilderberg. Cărțile lui Estulin, „Adevărata poveste a Grupului Bilderberg" și „Stăpânii din umbră”, s-au vândut în milioane de exemplare fiind traduse în peste 50 de limbi. Puterea este exercitată direct de către cei ce controlează sistemul financiar şi producerea mărfurilor. Ea nu mai este de tip reprezentativ sau electiv şi nici localizată geografic (ca triburile, regatele, statele-naţiune). Instrumentele acestei puteri sunt controlul tehnologiei, al energiei, al banilor şi al informaţiei.  Această nouă putere este globală, planetară. Nu există deci nici alternative, nici supape. Ea constituie un nou nivel de organizare a civilizaţiei, un fel de super-organism. Rezolvarea marilor probleme ecologice, economice şi sociale par să necesite efectiv instaurarea unei strategii sau a unei forme de putere globală. Unificarea lumii prin economie şi declinul statelor-naţiune au fost justificate parţial de o cauză nobilă: a face imposibil un nou război mondial care, în era atomică, ar însemna sfârşitul civilizaţiei. Dar chestiunea este de a şti în serviciul căror obiective şi a căror interese se pune această nouă putere, prin cine trebuie ea să fie exercitată şi prin ce contra-puteri trebuie să fie echilibrată şi controlată. Mondializarea (sau globalizarea) nu este negativă prin ea însăşi. Teoretic, ea poate să permită stabilirea unei păci mondiale durabile şi a unei mai bune gestiuni a resurselor. Dar dacă ea continuă să fie organizată în beneficiul unei elite şi dacă îşi păstrează orientarea actuală, nu va întârzia să genereze un nou tip de totalitarism, transformarea completă a fiinţelor umane în mărfuri, distrugerea totală a naturii și forme noi de robie. In aceste conditii disputele la nivel planetar pe teme religioase, filozofice, astronomice, astrologice, fizice si metafizice, capata valente de genul "pamantul arde si babele se scarpina", in timp ce stiinta si tehnologia, cu dezvoltarea lor exponentiala, pot duce umanitatea spre o noua geneza sau spre o adevarata apocalipsa.

Ioan Munteanu, Paralamentul Romaniei, colegiul 5 Neamţ:  E din ce în ce mai clar că nimic nu mai e ca altădată. S-a schimbat vremea, dar s-au schimbat și vremurile. S-a cam terminat cu cei șapte ani de acasă, cu respectul faţă de profesori sau faţă de persoanele în vârstă. O nestăvilită bășcălie a luat locul bunului simţ și a comportamentului civilizat. Lumea s-a întors pe dos, copiii își bat ori își ucid părinţii, tineri netrebnici violează, apoi ucid cu bestialitate bătrâne neputincioase, nu mai există onoare, cinste, muncă, generozitate, nimic din ceea ce înseamnă valori morale și spirituale strămoșești. Unde au dispărut cuminţenia românului și frica de mânia lui Dumnezeu? Neam de neamul nostru n-a cunoscut vreodată atâta violenţă, dezmăţ și nesupunere ca la acest început de mileniu. Sau, după cum spunea Alexandru Vlahuţă în 1881: “vai, nenorocită ţară, rele zile-ai mai ajuns!”. Îngrijorător este faptul că suntem conduși și de oameni de proastă calitate, de analfabeţi (cu sau fără diplomă), de parveniţi și de mojici. Incultura, prostia și obrăznicia au devenit criterii și atuuri de promovare. Grav e că aproape toţi acești indivizi, considerând că li se cuvin posturile și că pot lua orice hotărâre, trag după dânșii oameni de aceeași calitate îndoielnică.  Așa se explică paradoxul din multe instituţii bugetare în care mediocrii și submediocrii ajung să facă legea și să reprezinte statul, obligându-i pe adevăraţii specialiști să-și părăsească locurile de muncă. Acești indivizi, aflaţi vremelnic în funcţii nemeritate, își fac loc în faţă dând din coate, le place să fie băgaţi în seamă, să se vorbească și să se scrie despre ei. Sunt nelipsiţi de la tot felul de sindrofii și ceremonii, de la evenimente mondene, dar și de la slujbe, parastasuri și pomeniri. Se închină cu falsă smerenie la icoane, în timp ce mintea le umblă la hoţii și șmecherii. Fac gesturi umanitare de ochii lumii, dar de fapt nu cheltuiesc nici 0,1 % din ceea ce fură.  Trăiesc într-un lux deșănţat, risipesc fără măsură banii ușor câștigaţi, petrec vacanţe în locuri exotice, adună averi peste averi și îi sfidează cu neobrăzare pe cei care ar fi meritat să ajungă în locul lor, dar n-au făcut-o pentru că le-a lipsit tupeul lor nerușinat. Exemple de acest fel se întâlnesc la orice pas, fără ca oamenii din jur să mai aibă vreo reacţie. Într-o lume în care scara adevăratelor valori s-a răsturnat, nimeni nu se mai miră că X sau Y au ajuns acolo unde au ajuns. Şi, mai ales, cum au ajuns. ” Ei sunt mari și tari, nu au nici rușine, nici sfială  // că-ntr-o zi urmașii le vor cere socoteală’’ (Vlahuţă). În România va trebui să se ducă o luptă foarte grea cu această categorie care a impus regulile junglei. Doar un lider respectat și autoritar, un patriot, mai poate readuce ţara pe calea cea bună. Îl vom găsi? Îl vom avea? Eu nu pot decât să sper!”

Viorel Roman, Bremen: De o mie de ani se straduiesc occidentalii sa-i salveze pe ortodocsi de turco-fanarioti. Cruciatii au fost primii, a urmat unirea crestinilor la Conciliul de la Florenta, dar Constantinopolul cade si ei ajung sub Sultanu si partriarhul sau grec, pana cand nationalismul occidental permite expulzarea turcilor in Asia si emanciparea popoarelor ortodoxe. Azi, fara sa mai astepte refacerea unitatii crestine, occidentalii refac Sfantul Imperiul Roman (UE/USA/NATO) si integreaza Balcanii. Apar insa surprize. Greco-ortodocsii nu sunt in stare sa asigure granitele, nu reusesc sa trateze corect refugiatii, nu pot asigura un buget echilibrat, saracia, coruptia si datoria externa e in crestere. Chiar si zecile de miliardele euro pt. Grecia nu-i de bun augur. Nefericire de a fi greco-ortodox, l-a facut pe Nico Dimou sa consate ca el nu cunoaste decat raiul si iadul, ori e fericit, ori nu, si cauta sa ramana in afara realitatii. Autocunoasterea, autocritica sunt astfel excluse. „Noi suntem altfel, noi incercam disperati sa apartinem de cineva. Dece oare percepem specificul nostru ca pe un defect? Dece ne e rusine de el? Din cauza ca nu suntem suficienti de numerosi sau de puternici pentru a ne folosi de specificul nostru ca de un mandru drapel, pe care sa-l urmam? Sau poate pentru ca nu sunem siguri pe noi? (Lipsa de siguranta de sine si nu micimea ne face sa dorim pe cineva care sa ne apere. Si alte popoare sunt mici, dar nu accepta sa fie dependente.)“ Ei se straduiesc sa demonstreze o continuitatea glorioasa. Si pentru ca e greu sa te uiti intr-o oglinda, cand nu vrei sa vezi adevarul, ortodocsii joaca diferite roluri, cand sunt urmasii ai antichitatii, cand europeni moderni. Cum poate un popor fara identitate sa nu aibe complexe de inferioritate ... nu i se permite sa fie ceea ce este, ci mai tot timpul se confrunta ca o masura straina. Acuma masura e UE. Cat de europeni suntem? Multe ne separa de Europa, si probabil mai multe decat ne uneste. Curentele, care formeaza civilizatia UE, n-au ajuns la ortodocsi decat ca ecou bonjurist, Forma fara Fond. Nici revolutia papala, nici scolastica medievala, nici renasterea, nici secolul luminilor, nici revolutia industriala n-au ajuns in lumea ortodoxa, care e mai apropape de Rusia si de slavofili, decat de UE. Acad. Florin Constantiniu constata situatia din Romania este mai lipsita de perspective decat sub Stalin. Orice s-ar spune, greco-ortodocsii nu-s de facto in UE. Cine-i vinovat? Aici apare un complex de superioritate, ei sunt superiori roboteilor din occident. Responsabilitatea esecului lor o poarta altii, Bilderberg, Trilaterala etc. si pe plan personal la fel. Cine n-a luat un examen, n-a promovat in cariera, inseamna ca n-a avut relatii, bani. Desigur ca sunt influente straine pe plan mondial si individual, dar poate ca exista si o responsabilitate personala.

http://www.cartesiarte.ro/edituraOnLine/upload/files/i67140Viorel%20Roman.pdf

http://www.curentul.net/2013/07/20/marile-puteri-si-democratizarea-conducerea-lumii/

Moldo-valahii si Scoala Ardeleana (XIV.)

Anonimus: Noi romanii ardeleni suntem greco-catolici. Deoarece:

– facem parte din Biserica universala, Una, Sfanta, Catolica si Apostolica, impreuna cu popoarele civilizate si culte ale lumii, sub jurisdictia Papei de la Roma, urmasul legitim al Sfantului Apostol Petru, PIATRA pe care a fost constituita Biserica lui Cristos;

– in Biserica Romei sunt toate popoarele latine si, fiind si noi latini, de origine romana si nu asiatica, aici ne este locul;

– la 1700 parintii nostri nu au trecut la religia catolica a Romei, ci au revenit, s-au intors, la credinta Bisericii universale, in care au fost strabunii lor in primul mileniu crestin si din care au fost rupti datorita acelui “fatal destin al istoriei”, orientalizati si trecuti la schisma din 1054, fara stirea si voia lor, datorita slavizarii prin bulgari;

– Unirea de la 1700 ne-a salvat fiinta nationala de la calvinizare, sarbizare, rusificare, grecizare etc. Ne-a readus in Europa. Ne-a constientizat ca suntem popor de ginta nobila, a generat si promovat lupta noastra de emancipare si eliberare nationala, care, in 1918, a incoronat activitatea de sute de ani a strabunilor nostri prin crearea statului unitar roman, Romania Mare.

– cinstim jertfa si testamentul martiric al ierarhilor greco-catolici, a preotilor si credinciosilor, care si-au riscat sau chiar si-au dat viata pentru credinta si au respins blidul de linte oferit pentru a-si vinde mostenirea.

– Suntem europeni si vrem sa ramanem in Europa.

Mihail Szollosy, Braila: Daca e sa privim problema, strict, stiintific aproape,din punct de vedere istoric si crestin, ortodoxia sub forma din Romania este printre putinele apropiate de Hristos in spirit si idei,datorita insasi sursei si momentului crestinarii poporului roman. Sursa fiind insusi sfantul apostol Andrei venit chiar de langa Hristos, si faptului ca ortodoxia pastreaza si acum sub forma veche de 2000mii de ani ideile si principiile Sfantului Apostol,fac ortodoxia singura dogma apropiata de principiile aduse noua de Hristos.Deci noi, românii, avem Biserică de origine apostolică, întemeiată în primul secol, după înălţarea Domnului la cer. Noi nu suntem creştinaţi ca popoarele slave către sfârşitul primului mileniu, pentru că noi suntem din început aici în Carpaţi şi la Gurile Dunării, pe când ungurii au venit în Europa în secolul IV, din Mongolia şi s-au creştinat în anul 950 de Ştefan cel Sfânt; iar slavii au venit şi ei prin secolele VII – VIII din nord-estul Asiei şi s-au creştinat mai târziu – bulgarii, în anul 864, sârbii, în anul 868 şi ruşii în anul 988. Mare deosebire de crestinismul occidental, format la ora actuala in proportie de peste 70% din diverse ramuri ale inventiilor rupte din crestinism ale lui Martin Luther, evanghelism, baptism ...etc. Catolicismul occidental,s-a osebit inca de la inceputuri de ortodoxie,prin libertatea legilor si ideilor si adaptarea dogmelor crestine nevoilor si placerilor occidentalilor,si nu invers cum face si acum ortodoxia.Era faimos inca din evul mediu cum bogatii occidentali "cumparau" iertarea de pacate cu aur !?!?!? Acum insa din pacate,oricat ne place sau nu sa filosofam pe marginea religiei crestine,in occident,pe zi ce trece religia devine in ochii noilor generatii un fel de misticism anacronic.Nu neg ca si in Romania de exemplu,religiozitatea este data de saracie mai mult decat de credinta reala in Hristos.Rugaciunile devin un fel de ritual plin de superstitii si isi pierd valoarea morala si crestina plina de seva.Dar,dar,cu toate piedicile,inca exista un spirit crestin in Romania !!.Nu cred ca mai putem vorbi in realitatea de astazi de vreo deosebire intre crestinismul occidental si ortodoxia estica.Subiectul tine deja de istorie,avand in vedere lipsa aproape totala de importanta a crestinismului in societatea capitalist occidentala. Altele au devenit lucrurile ce ne despart si ne deosebesc, desi intradevar isi au radacini adanci in istorie.

Viorel Roman:

http://confluente.ro/Viorel_roman_viziuni_ortodoxe_viorel_roman_1358833598.html

http://www.agero-stuttgart.de/REVISTA-AGERO/COMENTARII/Drama%20ortodocsilor%20de%20Roman.htm

http://confluente.ro/viorel_roman_1435484597.html

http://ioncoja.ro/textele-altora/grecia-privita-din-toate-partile/

Moldo-valahii si Scoala Ardeleana. Un dialog (XIII.)

Dr. Ing. Ioan Geana, Caransebes-Romania:

Teologia este inutila deoarece universul nu a fost creat de Dumnezeu, ci a luat nastere datorita legilor fizicii. (dar acele legi cine li-a creiat?)

Motto : "Am trait cu spectrul unei morti timpurii in ultimii 49 de ani si nu imi este frica de moarte, dar nici nu ma grabesc sa mor fiindca mai am atat de multe de facut. Privesc creierul ca fiind un computer care nu va mai functiona atunci cand componentele sale se vor strica. Insa nu exista rai sau viata de dupa moarte pentru computere stricate, acestea sunt doar basme pentru oamenii care se tem de intuneric.“ Stephen Hawking

   Dispunand de prea mult timp in care n-am realizat mai nimic si stimulat, in ultimii trei ani, de relatia deosebita cu un prieten unic, m-am apucat, la aceasta varsta inaintata, sa interpretez si sa compilez ( ca sa produc este prea pretentios ) tot felul de teorii in cele mai diverse domenii fara pretentii de originalitate sau autenticitate, fiind oarecum pasionat de  intrebarea : De ce suntem aici, noi oamenii ? la care multi savanti de renume precum si cunoscuti viitorologi au incercat sa dea raspusuri stiintifice, metafizice, mistice, poetice, etc, nominalizand doar cativa, respectiv, Galilei, Newton, Cayce, Einstein, Hawking, Gates, Jobs, Kurzweil,  Cabrera, Gamble, Kabanov, care, in general, sustin ca "stiinta este frumoasa cand ofera explicatii simple despre fenomene si vine cu legaturi intre diverse observatii, precum si teorii conform carora mici fluctuatii cunatice petrecute in primele etape de existenta ale universului au devenit "semintele" din care au rasarit galaxiile, stelele dar si viata prezicand ca multe feluri de universuri vor fi create spontan, din nimic.

   E o chestiune de noroc din care facem si noi parte si ca  tehnologia moderna si noile instrumente ne vor ajuta in continuare sa gasim amprente de la inceputul universului in lumina ramasa din acele momente imediate creatiei, iar descoperirile ne vor face sa intelegem cum ne-am castigat locul in spatiu".

   P.S. Fidel modului personal de abordare imi pun intrebarea : Daca universul a fost creiat inseamna ca a existat un creator si daca a existat, atunci cine a fost acel creator ?.

   In aceste conditii ideia ca teologia este o stiinta falsa pare caduca iar termenul de "inteligenta artificiala independenta" precum si imaginele de mai sus ( care imi apartin ) vor putea fi realizate sau vor ramane simple vise a lui Ray Kurzweil & comp.?

   In dorinta de cunoastere si pentru a intelege cat mai mult si cat mai bine din aceasta complicata si tulburatoare problematica, am citit, si partial acumulat, tot felul de teorii si date, incepand de la teoria relativitatii la teoria haosului, de la nanoroboti si picoroboti la Gigagalaxii si Teragalaxii dintre care cel mai drag si interesant imi este Norul de Petagalaxii Virgo din care Constelatia Fecioara cu cea mai stralucitoare stea, Lavia, face o figura, respectiv figuri, aparte.

Acesta este universul cu minunatele sale stele reci si nimeni nu stie de ce.

Viorel Roman, Bremen:

Realitatea există pur şi simplu, nu are nevoie de vocabular sau retorică. Dar de când oamenii au început să vorbească, în urmă cu zeci de mii de ani, ei au elaborat treptat un vocabular, o retorică, discurs cu care interpretează ce văd, ce vor şi ce cred. Mircea Eliada in cartea sa din anii 50, Sacrul si Profanul este cat se poate de convingator. Misterium humanum: La început a fost cuvântul! Din sec. 18 domina în Europa credinţa în raţiune, ştiinţa şi tehnica, contrară religiei şi mai ales clerului romano-catolic. Un secol mai târziu, profetul mesianic Karl Marx îl înlocuieşte pe Dumnezeu cu materialismul dialectic şi istoric Atotputernic şi ne garantează cu acest crez un viitor comunist luminos la toţi. Raiul pe pământ! 

http://viorel-roman-bremen.over-blog.de/article-viziuni-ortodocse-118107923.html

Dupa 1989 dictatura de dezvoltare ortodoxo-comunista moldo-valaha a renuntat la raiul marxist-leninist si lumea romaneasca este in deruta. Cum pot ei iesi in lume din gropa istorica in care sunt tinuti cu forta de un mileniu de o ierarhie greco-slava complet straina latinitatii? Mimand curente cultural-politice occidentale secularizate sau urmad calea greco-catolica a Scolii Ardelene? Sau bagand capul in nisip, negand pur si simplu aceasta dilema cum au facut cu succes presedintii orodoxo-comunisti moldo-valahi Ceausescu, Iliescu, Canstantinescu, Basescu. Daca noi toti, bucati de materie complex organizata, traim intr-o lume exclusiv materiala, fara Dumnezeu, o discutie pe aceasta tema este fara sens. Numai ca Misterium humanum: La început a fost cuvântul! ne obliga sa constatam ca exista si o teologie realista, o metafizica materialista, care incerca sa raspunda la ceea ce Dv ati formulat atat de inspirat : Teologia este inutila deoarece universul nu a fost creat de Dumnezeu, ci a luat nastere datorita legilor fizicii. (dar acele legi cine li-a creiat?)

… si pentru ca sunteti un admirator a lui Albert Einstein, iats ce am primit azi …

Albert Einstein - un hoţ genial ? Articol Emil Goga : 12/08/2012 13:32:00

În 1999 analizele ştiinţifice şi istorice despre naşterea teoriei relativităţii au condus la concluzia clară că adevăratul creator al teoriei a fost Henry Poincare şi că lucrarea lui Einstein a fost un plagiat. Este greu de înţeles cum Einstein a elaborat o teorie de asemenea amploare în doar câteva săptămâni în condiţiile în care  anterior nu publicase nimic în acest sens.

În ultimii ani au fost descoperite două noi elemente semnificative:

a) absenţa recenziilor a două texte majore a  teoriei lui Poincare în Analele de Fizica germane, în ciuda meticulozităţii nemţeşti, a altor trei texte despre studiile sale din 1905, fiind recenzate doar diverse texte ştiinţifice de mai mică importanţă.

b) ignorarea aparent deliberată a trei studii majore despre relativitate prezentate de fizicianul francez la seminarul "teoria electronului", organizat în iunie/iulie 1905 la Universitatea din Gottingen. Primul text reprezintă faimoasa notă relativistă către Academia din Paris despre dinamica electronilor, al doilea era memorandumul trimis lui Hendrik Lorentz în mai 1904 iar al treilea descria  principiile relativităţii susţinute de Poincare la Conferinţa  Mondială de Ştiinte din Saint-Louis, din septembrie 1904. Mai mult de atât, în ianuarie 1905, Societatea de Matematică din Göttingen a organizat un seminar tocmai despre teoria relativităţii enunţată de Poincare.

Apariţia acestei situaţii trebuie însă căutată în relaţiile tensionate existente între Franţa şi Germania la începutul secolului XX. David Hilbert, invidios pe descoperirile lui Poincare a decis să reacţioneze, organizând o maşinaţiune cu scopul de a oferi Germaniei laurii muncii francezului. Iar cum riscurile se dovedeau a fi imense, era nevoie de o persoană  care să şi le asume. Acea persoană a fost un mărunt funcţionar la Oficiul de patente şi brevete din Berna, Albert Einstein.

Universitatea din Gottingen, la care au studiat Gauss, Riemann sau Lejeune-Dirichlet, era considerată la acea dată polul mondial al matematicilor şi al cercetărilor ştiinţifice. În 1905 universitatea se afla sub conducerea lui David Hilbert, un matematician de prim rang. În acel an premiul Bolay pentru matematică a fost pierdut de Hilbert în favoarea lui Henry Poincare, lucru care a născut o imensă frustare în mediile academice germane.

Arnold Sommerfeld,Herglotz şi Wiechert au încercat pe parcursul toamnei lui 1904 şi iernii următoare să publice trei lucrări despre electronul superluminic, electronul care se mişcă cu o viteză superioară luminii in vid, în jurnalul universităţii. Sommerfeld, fizicianul care a îmbunătăţit modelul de atom descoperit de Niels Bohr pentru a fi compatibil cu relativitatea şi mecanica cuantică, a publicat chiar şi într-o revistă olandeză un studiu în care concluziona că "transformările lui Lorentz", o ipoteză revoluţionară a cunoscutului fizician olandez, nu poate fi folosită. În aceste condiţii, în mijlocul pregătirilor pentru seminarul din vara lui 1905, a apărut nota lui Poincare care postula clar şi argumentat: nici un corp  material nu poate depăşi viteza luminii în vid.

David Hilbert s-a văzut astfel obligat să prezerve autoritatea instituţiei pe care o conducea, luând trei decizii extreme de importante:

- să ignore sistematic studiile lui Poincare şi cele adiacente lor.

- să solicite ajutorul lui Max Planck, directorul Analelor de Fizica, o publicaţie deosebit de influentă, ca notele lui Poincare să nu apară în rubricile acesteia.

- să caute un german care să-şi asume riscurile unui eventual proces prin publicarea rezultatelor lui Poincare sub semnătura sa. Acesta s-a numit Albert Einstein, iar motivaţiile pentru care el a fost cel ales au fost, se pare, următoarele:

-a plagia ceva implica automat excluderea din mediul ştiinţific, ori Einstein era un simplu funcţionar fără veleităţi.

-Hermann Mincovski, evreu lituanian şi şef al departamentului de matematici din cadrul universităţii, îl cunoştea pe Einstein, pe care l-a avut elev între 1896-1900.

-Max Planck şi Einstein au corespondat o vreme despre teoria cuantică.

-Einstein a scris între anii 1902-1904 diverse lucrări despre termodinamică, părând că ar avea anumite cunoştinţe în acest domeniu.

- Soţia sa, Mileva Marici era o fiziciană respectată.

Manipularea a funcţionat, iar pentru Einstein a însemnat o incredibilă şansă de a-şi promova şi propriile idei, cunoscute la Gottingen şi Berlin ca fiind la rândul lor plagiate şi care nu-şi găsiseră susţinere până în acel moment. În toamna lui 1905, imediat după publicarea aşa-ziselor teorii ale lui Einstein, Max Planck organizează un colocviu internaţional în care îl numeşte pe acesta "noul Copernic".

Adevăratul Einstein era departe de a fi un geniu. Considerat retardat mintal din cauza incapacităţii sale de a vorbi până la vârsta de 5 ani, încă din primii ani de şcoală el a dovedit slabe calităţi. La vârsta de 15 ani, a părăsit băncile şcolii fără nici o diplomă.  Einstein însuşi recunoştea într-un ziar al scolii că e lipsit de imaginaţie şi abilităţi practice.

În 1895 pică un simplu examen de intrare la Politehnica din Zurich , singura instituţie care nu cerea dovada absolvirii cursurilor liceale. Examenul era constituit din probleme de matematică, pe care Einstein nu le-a putut rezolva. A urmat o şcoală economică mai modestă, la Aarau, sperând ca după absolvire să prindă un post academic. Incapabil să finalizeze cursurile unei şcoli cum şi-ar fi dorit şi descurajat de recomandările profesorilor de a nu-şi continua studiile, se angajează, cu ajutorul unui coleg şi prieten, Marcel Grossman, viitor co-autor al teoriilor sale, la Oficiul de Patente din Berna. A fost angajat ca expert tehnic gradul trei, abia în 1906, la un an după elaborarea celebrelor sale lucrări, fiind ridicat la gradul doi. Activitatea sa în cadrul oficiului nu era, cum s-ar putea crede, bazată pe fizici cuantice sau teorii ale fizicii, ci viza revizuirea zilnică a documentaţiei tehnice a diferitelor patente.

A lucrat la oficiu până în 1909, perioadă în care a încercat fără succes să prindă o poziţie în cadrul unei universităţi. Surprinzator, în condiţiile unui program încărcat, fără acces la orice lucru asociat unei lucrări academice, Einstein a elaborat în timpul său liber patru eseuri despre mecanica cuantică pe care le-a publicat în 1905. Neputând să ofere o justificare a acestei situaţii, Einstein lăsa să se înţeleagă că o parte din idei i-au venit în somn şi că documentele care au condus la dezvoltarea tezelor sale s-au pierdut din cauza războiului, deşi acea perioadă o petrecuse într-un stat neutru, Elvetia.

  Abia în 1909 Einstein primeşte un post universitar insignifiant, profesor asociat de fizică teoretică la Universitatea din Zurich, adevărata sa carieră constând în cea de jurnalist la o publicaţie evreiască, timp de alţi 10 ani. Căsnicia cu Milena Marici a durat până în 1919, iar cei doi baieţi rezultaţi au fost diagnosticaţi ca suferind ambii de schizofrenie, o boală ereditară. Pe lângă Poincare, Einstein s-a mai "inspirat" şi din studiile lui Hendrik Lorentz, Olinto di Pretto, care în 1903 publica în revista ştiinţifică Atte celebra formulă e=mc2, Heinrich Hertz sau scoţianul James Maxwell.

În 1953, Edmund Whittaker publică o carte, "Teoria relativităţii lui Lorentz şi Poincare", în care demonstrează cu documente cum s-a dezvoltat teoria, istoria sa precum şi sursele primare plagiate de Einstein în lucrările sale. Reactia acestuia, încă în viaţă, la acuzele aduse a fost aceleaşi cu aportul său real în domeniul fizicii: inexistentă.

Ioan Geana, Caransebes-Romania:

Cunosteam cate ceva in legatura cu un posibil plagiat a lui Einstein dupa Poincare, di Pretto, Lorenz, Hertz si Maxwell privind teoria relativitatii dar si Mona Lisa a fost pictata de Michelangelo si ii este atribuita lui Da Vinci.In afara de acestea profesorul meu de electrotehnica teoretica de la fac. de Electrotehnica Timisoara unde mi-am facut studiile in perioada 1952-1957, prof. dr. Plautius Andronescu, a fost asistentul lui Einstein la Zurich pentru care nutrea un profund respect pe care la transmis si studentilor. Totodata este de notorietate scrisoarea adresata de Einstein presedintelui Franklin Roosvelth convingandu-l ca este necesar sa declaseze cel mai secret proiect din istorie, proiectul Manhattan, prin care s-a realizat prima bomba atomica din lume, precum si relatiile lui Einstein cu Robert Oppenheimer, Enrico Fermi si alti fizicieni de la Los Alamos.In acelasi timp IQ-ul de 160 a lui Einstein pledeaza pentru existenta unui om deosebit de inteligent chiar daca inteligenta lui a fost una speculativa, specifica neamului sau, la care se adauga multitudinea de lucrari extrastiintifice care l-au facut cunoscut, poate, mai mult decat teoria relativitatii.

Viorel Roman, Bremen:

Primesc si vad multe materiale a ateistilor care ii defaimeza pe crestini si invers, cand nu asta este fondul problemei. In ceea ce priveste inovatia, nu inovatorul, descoperitorul este cel pricopsit si sarbatorit, ci imitatorul creativ. 

Ioan Geana, Caransebes-Romania:

Din punctul meu de vedere schimbul de idei sau lupta ideilor nu ar trebui sa aibe de a face cu defaimarea si, intradevar, defaimarea, jignirile, insultele,etc nu pot constitui in nici-un caz fondul problemelor.Cu privire la pozitia inovatorului sau a descoperitorului autentic vis a vis de pozitia imitatorul creativ, aceasta este o problema de morala pe care fiecare societate o trateaza si o rezolva dupa legi proprii dar sa nu uitam ca inca din cele mai vechi timpuri furtul a constituit, dupa crima, una din cele mai grave infractiuni iar a imita oricat de creativ ar fi tot furt se numeste.

Moldo-valahii si Scoala Ardeleana. Un dialog (XII.)

Dimitrie Grama, scriitor, poet, medic chirurg in Gibraltar:

Ca de obicei, Viorel Roman a angajat mai multa lume intr-o discutie interesanta care analizeaza situatia romanului atat in context religios cat si in cel social-politic. Nefiind religios, nici macar agnostic, consider ca, in continuare religia, in loc sa contribuie, in aceasta era moderna, mult mai activ la progresul societatilor umane, are o tinuta retrograda, de obscurantism si de control al spiritului uman prin indoctrinare (mituri, minuni, etc) si din punct de vedere moral are o atitudine

ciudata sfidand cel mai fundamental principiu moral prin acceptarea razboiului religios sau de orice fel. Vorbesc in general de toate religiile. Ortodoxia este mai buna decat crestinismul (occidental)? S-ar putea, cine stie? Dar poate ca este exact invers. In orice caz, o dogma care interzice cunoasterea spunand ca totul este deja cunoscut, dand exemple din Talmud, Biblie, Koran, etc si citand diversi oameni care acum 1000 -1500 de ani au spus una si alta, au vorbit cu dumnezei, sfinti si au avut viziuni, este o dogma depasita. De ce sa nu ne inchinam la un pom, sau la o piatra sau la o vaca? De ce rad crestinii de cei care fac acest lucru, cand ei insusi se inchina la diverse alte simboluri fara noima?Cine l-a vazut pe dumnezeu in realitate cas dovedeasca ca suntem creati dupa chipul lui? Nu este oare acest lucru blasfemie? Cum definim "psihoza"? In lupta dintre religii, pentru ca exista, prefer oricum crestinismul, care din fericire a depasit era intunecimii si este acum mai umila acceptand, fara sa arda pe rug si ganditori care pun sub semnul intrebarii "creatia divina" sau au curajul sa descopere electricitate, locomotiva, radioul, TVul si computerul. Problema Romaniei si a romanului, nu este religia, ci atitudinea morala. Religia nu l-a invatat pe roman sa fie cinstit, sa nu fure sau, pentru ca majoritatea sunt cinstiti, sa nu accepte Imoralitatea. Un adevarat credincios nu ar putea spune; "e destept domnule, s-a invartit" atunci cand judeca un primar sau ministru sau magazinier hot, sau sa accepte ca un politist sau "om important" este iertat de crime grave de un sistem judiciar corupt si incompetent.  Asta este lipsa de credinta cea mai mare!

Vladimir Razvan, prof. dr, ing, director scolala doctorala, Universitatea din Craiova:

Bine ca ti-o mai spun si altii ... Dar la tine totul e retorica: te citesc si te comenteaza e bine, fiecare ramane la ale lui si uite asa triumfa ratiunea clericala. Numai ca spiritul stiintific e altceva: confruntarea constructiei mentale cu faptele si realitatea, corectia constructiei etc. Numai obscurantismul clerical se bazeaza pe lucruri preconcepute si imuabile pentru care singura conditie e sa fi fost canonizate de sfantul scaun (sau dioceza Roma cum ii spune interlocutorul tau, Petru Neghiu).

Viorel Roman, Bremen:

Discutia despre orietarea duhovniceasca si soborniceasca spre Moscova, Constantinopol a greco-ortodocsilor moldo-valahi si spre Roma a greco-catolicilor Scolii Ardelene este dupa opinia ateilor, materialistilor de mai sus, Grama si Razvan, numai aparent sterila. Mantuirea omului cu ajutorul unei metodologiei atee, a credintei in cultura moderna tehnico-stiintifica si pe aceasta cale in perfectionarea intregii lumi are o dimensine profund religioasa greu de trecut cu vederea. Pe de alta parte pentru materialistii atei exista o singura optiune, triumfalista, idealismul sau celelate abordari filozofice, nici nu mai merita sa fie luate in discutie. Mediul incunjurator poate fi analizat numai cu metode empirice, tehnico-stiintifice - nihil est in intelectu quad non prius fuerit in sensu -, pe cand miturile, vechiile incercari metafizice, religioase sunt de mult depasite. Numai in masura in care ne folosim de rezultatele tehnico-stiintifice si perfectionam astfel productia si schimbul de marfuri si servicii, construim o societate democratica, din ce in ce mai buna inlaturam mizeria, boala si alte nenorociri. Renuntand la materialism, asa cred majoritate intelectualilor si filozofilor zilelor noastre, ne reintoarcem la o metafizica, care si-a dovedit de mult ineficieta, daca nu chiar reaua credinta. Se trece prea usor cu vederea, ca daca metafizica cauta raspuns la realitatea inconjuratoare si la pozitia omului in ea, atunci si materialismul e metafizica, care raspunde la intrebarile pe care si le pune intr-un cadru dat. Chiar si Karl Marx faimos si pentru formularea, religia este opium pentru popor, in programul, lupta sa impotriva nedreptatii, pentru o revolutie mondiala, pentru Dreptate si Adevar (D.A., slaganul alegerilor din 1996), apela astfel - nolens, volens - la o instanta superioara, supraomeneasca, religioasa, metafizica. Sau omul isi asuna rolul, autoritatea Atotputernicului si etica, moralitatea depinde de vointa lui. In acest context, exista azi aproape un consens ca omul este o bucata de materie foarte complex organizata, parte dintr-un univers material. Din pacate, cu consecinte inca greu de evaluat, chiar si in discutia noastra privind orientarea duhovniceasca, spirituala a romanilor, prea putini se intreaba in mod serios: este omul creatia Atotputernicului Dumnezeu, drept si iertator, care ii vrea neincetat mantuirea?

In articolul Viziuni ortodoxe (2013) am incercat relativizarea aparentei prapastii dintre  globalisti si antiglobalisti, materialisti si idealisti, de aceea poate fi util si in discutia noastra actuala:

http://viorel-roman-bremen.over-blog.de/article-viziuni-ortodocse-118107923.html

http://www.cartesiarte.ro/portaleu/articol.php?id_articol=1084&nr=1&an=2013&pagina=2#content

http://www.revistasingur.ro/eseu/9041-viorel-roman-viziuni-ortodoxe?q=eseu/9041-viorel-roman-viziuni-ortodoxe

http://www.ziarulromaniamare.ro/romania-mare-pe-meridianele-lumii-4/

http://confluente.ro/Orizonturi--Opinii/Viorel_roman_viziuni_ortodoxe_viorel_roman_1358833598.html

http://biblioteca.citatepedia.ro/biblioteca.citatepedia.ro__Constelatii_diamantine_Anul_IV_Nr_2.pdf

Moldo-valahii si Scoala Ardeleana. Un dialog (XI.)

Perspectiva ortodoxa a lui Michael Whelton

Dialogul cu romano-catolicii, pentru a fi creştin, trebuie centrat nu pe unirea noastră cu „ei”, sau a lor cu “noi”, ci pe lepădarea de satana şi unirea cu Hristos.

Dialogul ecumenic trebuie să fie despre Adevăr în istorie, nu despre civilizaţie, politică, economie sau cultură în istorie.

Pentru că fără adevăr toate nu sunt decât minciună, barbarie şi, în cele din urmă, moarte. Din păcate, avem mulţi fraţi ortodocşi care nu înţeleg acest lucru. Şi tot din păcate avem şi mulţi fraţi catolici care se bucură că anumiţi fraţi ortodocşi nu înţeleg acest lucru, şi îi încurajează în iluziile lor.

Problema unificării bisericilor e problema unificării bisericilor în Adevăr.

Moldo-valahii si Scoala Ardeleana. Un dialog (X.)

 

ORTODOXIE ŞI EUROPENISM: PUNCTE DE VEDERE

Motto: "Ortodocşilor, greu de convins în privinţa beneficiilor eshatologice

ale papalităţii, li se vorbeşte în schimb despre avantajele politice ale "unirii cu

Roma", despre potenţialul progres economic şi despre valoarea civilizaţiei şi a

culturii europene." (Mircea Platon)1)

De multă vreme, se vorbeşte în spaţiul public de asocierea instituţională,

prin Biserică, a credinţei creştine la Uniunea Europeană, urmându-se cam aceeaşi

procedură, ca în cazul asocierii economice, politice, statale, cu paşi şi foi de parcurs,

cu negocieri, cu termene, cu acquis-uri etc. Demersul n-ar stârni prea multă

nelinişte, nici măcar împotrivire, dacă nu s-ar referi exclusiv la Biserica Ortodoxă

şi, în cazul nostru, la Biserica Ortodoxă Română, pentru că, se susţine, bazele U.E.

ar fi fost puse încă de pe vremea Sfântului Imperiu Roman(de naţiune germană).

Am avut multe discuţii pe această temă cu distinsul nostru colaborator,

domnul Viorel Roman, profesor doctor, consilier academic la Universitatea din

Bremen, care are o vastă publicistică în ţară şi în străinătate, foarte citită în mediul

academic intern şi în rândul românilor din afara ţării.2) Domnia sa are puncte de

vedere, mai mult sau mai puţin argumentate, care, toate converg spre ideea nevoii

unui real progres al românilor în lumea de azi, globalizantă şi foarte mişcătoare. De

aceea, încercăm în rândurile următoare să armonizăm nişte puncte de vedere şi să

găsim deschideri şi direcţii noi, fără a avea pretenţia de ultim cuvânt3), nici de a ne

constitui în atacanţi ai persoanei cuiva, necum ai prietenului şi colaboratorului

nostru.

Unii analişti pleacă în abordarea problemei în cauză de la premisa că

valorile promovate şi puse în operă pentru a genera bunăstare în Europa sunt cele

care ar purcede de la doctrina socială (şi politică) a Bisericii romano-catolice, a

"vechii Rome" iar toate ţările ortodoxe, aflate sau nu în UE (România, Bulgaria,

Grecia, Cipru, Serbia, Muntenegru sau Kosovo) sunt incompatibile cu civilizaţia

europeană. Aceasta pentru că, chipurile, respectivele ţări ar fi "năclăite în sosul

antioccidental", s-ar afla în "faliment moral şi financiar" generat de însăşi

apartenenţa lor la cultul creştin primar/ortodox şi de "duplicitatea atavică greco- slavă" care blochează refacerea legăturilor cu Apusul, iar "drepturile omului

occidental sunt inacceptabile pentru clerul ortodox". (Sic!)

Mai mult, alţi comentatori aproape că delirează susţinând că "în fostul

Lagăr, nostalgia după dictatura ortodoxo-comunistă este peste tot prezentă",

izvorâtă din "năpasta ortodoxo-comunismului lui Lenin",(în fapt incitat de

germani!!) iar "lanţurile grele ale duhovniciei şi soborniciei moscovite şi

constantinopolitane ("Constantinopolul grec – eternul duşman al latinilor...") de mai

bine de un mileniu atârnă de urmaşii legiunilor pierdute de la Dunăre, românii". În

plus, "dialogul cu Roma este subminat la Bucureşti", Patriarhul Ortodox al ţării şi

preşedinţii "...Escu" de până acum visând că România o să fie "a patra Romă",

după Constantinopol şi Moscova şi asta prin menţinerea românilor în "izolaţionism

naţionalist". În consecinţă, "Românii sunt astăzi, atât din punct de vedere politico-

militar, cât şi duhovnicesc supuşi pravoslavnicilor, greco-ortodocşii fiind în U.E. de

facto toleraţi". (Sic!)

Ar lua mult timp şi spaţiu pentru a analiza fiecare astfel de aserţiune, a-i

vedea dedesubturile şi argumentele şi a aprecia dacă şi cât se poate accepta sau

respinge. Aşa încât nu facem decât o primă constatare: cea mai mare parte a acestor

afirmaţii nu sunt convingător argumentate sub niciun aspect: istoric, social, politic,

doctrinar, ideologic, geografic etc. iar a celor unde apare o brumă de argumente iese

la iveală în toată splendoarea ei insuficienta informare, chiar ignoranţă, mai ales în

istoria creştinismului (ca să nu mai vorbim de bazele lui), a Bisericii creştine, mai

cu seamă a celei primare / ortodoxe, a dogmaticii ortodoxe, a organizării bisericeşti,

a psihologiei sociale şi altele şi altele.

Nu că am fi noi tobă de carte pe această temă, dar, măcar o răsfoire a

enciclopediilor şi consultarea unui număr important de lucrări ne-au facilitat

obţinerea unor date, idei, principii şi evoluţii necontestate încă.

Profesorul Viorel Roman şi-a exprimat, la una din întâlnirile noastre părerea

că trăim vremurile unui Război Rece între creştinii occidentali şi ortodocşi. Am

făcut apel cu acel prilej la un adevăr istoric şi anume că între aceste comunităţi

"războiul rece" a început undeva în a doua jumătate a secolului al IV-lea, când Papa

Damasus (366-384) a susţinut că aşa-numitul "verset petrin" din Evanghelia după

Matei (16:18), pe care-l cităm în limba latină: "Tu es Petrus et super hanc petram

aedificabo ecclesiam meam" (Tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi biserica

mea)4) constituie baza teologică şi scripturistică pe care se întemeiază pretenţiile

privind jurisdicţia universală ("jure divino") a episcopului Romei. Ulterior războiul

s-a înteţit ajungându-se la forma sa "caldă", în timpul cruciadelor (mai ales a patra

1204) când au fost distruse lăcaşuri de cult ortodoxe şi s-a luat "pradă de război" tot

ce s-a putut lua: de la obiecte de cult şi moaşte de sfinţi, până la pereţi cu fresce,

mozaicuri sau icoane care acum se află prin tot felul de muzee sau biserici şi

mânăstiri din Apus. Ce-or fi căutând acolo? Şi asta într-o enumerare rapidă, doar.

Cam ăsta a fost rezultatul mult trâmbiţatei unificări creştine, din timpul Imperiului

Latin de la Constantinopol (1204-1261).Oare la căderea Constantinopolului sub

otomani, în 1453, Vestul a contribuit doar cu o "discordie", nu cumva cu voinţă şi

dorinţă, în principal?! Cald a fost războiul şi împotriva comunităţii ortodoxe

româneşti din Ardeal, când pe la 1700 tunurile bukowiste au ras de pe faţa

pământului biserici şi mânăstiri care, chipurile, erau prea "contemplative" şi nu

desfăşurau "activităţi utile Sfântului Imperiu", iar credincioşii obligaţi să se supună

Romei sub forma cultului greco-catolic.

Oprindu-ne cât de cât asupra a ceea ce separă Biserica Apusului catolic de

cea a Răsăritului Orodox, cu titlu de exemplu, pentru început, enumerăm, cu scurte

detalii "problemele" despre care s-ar putea spune că ţin şi de doctrină / dogmatică şi

de tradiţia istorică.

1) Divorţul a fost respins în dreptul canonic catolic abia după Sinodul de la

Trento (1563). La ortodocşi, divorţul este văzut ca o concesie excepţională dar

necesară, permisă slăbiciunii omeneşti. Însă doar până la a treia căsătorie pentru

care în slujbe sunt omise mai multe ceremonii de bucurie fiind înlocuite cu

rugăciuni de penitenţă. De la a patra căsătorie, nu se mai oficiază slujbe de cununie.

2) Împărtăşania copiilor la ortodocşi (cu anafură şi cu vin, respectiv trupul

şi sângele lui Hristos) este o continuare a tradiţiei bisericii primare, practicată şi de

Roma până în secolul al XII-lea, de atunci li se oferă copiilor doar ostia.

3) Legată de împărtăşanie este şi problema pâinii dospite oferită ca anafură

care a fost păstrată, ne spune istoria, de către Biserica catolică tot cam până prin

secolul al XII-lea.

4) Căsătoria preoţilor în Biserica ortodoxă este permisă numai înainte de

hirotonie, deci înainte de a deveni diaconi. Decesul soţiei atrage interdicţia

recăsătoriei. La catolici, celibatul clerului reflectă în primul rând principiul

"separării clerului de laici" şi crearea aşa-numitei elite spirituale. Conciliul Vatican

II (1963-1965) a extins mult motivele de anulare a căsătoriei, în general, sub

pretextul "indisolubilităţii căsătoriei". La ortodocşi, dimpotrivă, un preot căsătorit

creează o legătură psihologică clară cu laicii. Căsătoria este interzisă la "clerul

negru", respectiv călugări, rangurile arhiereşti.

5)Filioque („şi de la Fiul") o problemă într-adevăr de doctrină, înseamnă

afirmarea a ceea ce mărturiseşte „credo-ul (crezul, credeul) ortodox: şi întru Duhul

Sfânt, Domnul de viaţă făcătorul, care de la Tatăl purcede...", deci nu purcede şi de

la Fiul, dar care „împreună cu Tatăl şi cu Fiul este închinat şi mărit". Doctrina

Filioque a fost respinsă la sinoadele II-VII, deci din secolul al IV-lea până în secolul

al VIII-lea. Ea a reizbucnit în Bulgaria ortodoxă, când orgoliosul rege Boris (secolul

IX), vrând să-şi "autocefaleze" clerul său aflat sub jurisdicţia Constantinopolului, a

permis misionarilor catolici să facă propagandă în favoarea lui Filioque. În final,

Bulgaria a respins această „erezie", respingere care, ciudat, a fost confirmată şi de

legaţii papali în anul 880. După cum se vede, lucrurile par oarecum ireconciliabile,

dar dacă luăm în discuţie modul de abordare al bisericii primare până prin secolul

al IX-lea, balanţa ni se parte că înclină în favoarea ortodocşilor. Pentru catolici

logica lui Filioque este: dacă Duhul Sfânt purcede şi de la Fiul, atunci el vorbeşte

direct prin gura "Locţiitorului" lui Hristos, adică PAPA.

6) Eplicleza – momentul Liturghiei când se invocă Duhul Sfânt pentru a

transforma pâinea şi vinul în trupul şi sângele lui Hristos, este strâns legată de taina

împărtăşaniei la care ne-am referit mai sus.

7) Imaculata concepţie,dogmă care se referă la momentul cînd Fecioara

Maria a fost izbăvită de păcat, a apărut la catolici iniţial sub forma unei sărbători în

Franţa în secolul al XII-lea. Pentru ortodocşi momentul curăţirii este după ce Maria

a acceptat planul lui Dumnezeu, la Bunavestire, de a zămisli pe Fiul Său OM, ea

având voinţă liberă de a răspunde negativ la vestea arhanghelului Gabriel. În

Biserica catolică "imaculata concepţie" a fost decretată drept dogmă abia în 1854

prin Enciclica "Ineffabilis Deus" a papei Pius al IX-lea, esenţa ei fiind că Fecioara a

devenit fără de păcat (originar) în momentul zămislirii sale. Ni se pare că ceea ce

exprimă ortodocşii de fapt este însăşi condiţia umană: chipul lui Dumnezeu în om

este deformat de păcat dar niciodată distrus, încât omul mai are voinţă liberă, se

poate apropia mai mult de divinitate.5) Aşa se explică şi cinstirea ca sfinţi a

"drepţilor" din Vechiul Testament, fără a fi fost botezaţi.

8) Dar, marea problemă, stânca, obstacolul care separă cele două Biserici,

piedica piedicilor în realizarea "unităţii credinţei" este ceea ce îndeobşte este

cunoscut sub sintagma infailibilitatea papei. Este un concept şi o lege care a

acumulat mult pentru a construi o uriaşă structură de conducere menită să aibă

control deplin asupra întregii vieţi bisericeşti şi lumeşti seculare. Apogeul acestei

misiuni a avut loc în 1870. După cum arătam, încă din secolul III s-au manifestat

pretenţii de juristidcţie universală a Romei asupra lumii creştine. Marea Schismă

din 1054 a izbucnit ca urmare a scrisorii papei Leon IX trimisă patriarhului Mihail

Kerularios prin care episcopul Romei pretinde subordonare în numele originii

divine („jure divino") a puterii sale, reieşită din "versetul petrin" la care am făcut

referire, dar şi din alte texte evanghelice, interpretate ca fiind voinţa Mântuitorului

de a lăsa LOCŢIITOR al său în lume, prin Sfântul Petru, pe urmaşii acestuia din

scaunul Romei. Mai mult, papa Leon face referire la aşa-numita „Donatio

Constantini" (Donaţia lui Constantin), o scriere din care rezultă că Împăratul

Constantin ar fi acordat papalităţii supremă putere, document dovedit fals, el fiind

întocmit în secolul al VIII-lea, nicidecum de către împărat. Pe parcurs s-a mai făcut

apel şi la alte falsuri de acest fel: aşa-numitele decrete ale lui Pseudo-Isidor, unele

lucrări ale lui Toma d'Aquino etc.

Urmaşul lui Leon, papa Grigore al VII-lea, numit şi reformatorul papalităţii,

în „Dictus Papae" (Declaraţiile Papei) pretinde: „...jurisdicţie supremă universală nu

numai asupra Bisericii, dar şi asupra lumii laice". Aşa se face că s-a ajuns – dăm

doar un exemplu – ca la înscăunarea triumfală a papei Pius al XII-lea, în pretenţiile

monarhice şi imperiale ale episcopului Romei aproape să atingă paroxismul. Tiara

papală cu cele trei coroane a primit semnificaţia „...tu care eşti tatăl părinţilor şi al

regilor, conducătorul lumii, locţiitorul Mântuitorului nostru Iisus Hristos pe acest

pământ".

Ceea ce s-a legiferat în 1870, sub pontificatul lui Pius IX, la primul

Conciliu Vatican, respectiv că papa, vorbind (decretând) ex cathedra, nu se poate

înşela, nu poate greşi în materie de credinţă, cumulat cu cele menţionate mai sus, au

fost reluate şi teoretizate/dogmatizate puţin mai târziu de papa Leon XIII în

Enciclica „Satis Cognitum" (Este îndeajuns de cunoscut) astfel: "pontifii care i-au

urmat lui Petru în episcopatul Romei au primit puterea supremă a bisericii, jure

divino... Sfântul Petru trăieşte şi emite judecăţi în persoană urmaşilor săi...Cum ar

putea îndeplini această funcţie fără puterea de a pomeni, interzice şi judeca, numită

mai exact jurisdicţie?

Faptul că un episcop are astfel de pretenţii/puteri este un lucru total străin

de tradiţia Bisericii primare. Cele şapte sinoade ecumenice (325-787) oferă cea mai

clară dovadă împotriva pretenţiilor papale, căci nicăieri în canoanele sau crezurile

lor nu se găseşte nicio dovadă în sprijinul autorităţii juridice supreme a Romei.

Sinodul Colcedon (451) sublinia clar în canonul 28: "...căci Părinţii au

acordat privilegii, după dreptate scaunului vechii Rome, pentru că era cetate

împărătească...De asemenea, legiferăm şi hotărâm aceleaşi lucruri privind

privilegiile preasfintei Biserici de la Constantinopol care este noua Romă să meargă

astfel ideea de jure divino, puterile/privilegiile fiind acordate de "Părinţi". De altfel,

canonul a fost acceptat şi de Biserica Apuseană, pe la 1274: pontifii romani nu sunt

singurii moştenitori ai făgăduinţei Mântuitorului. Primatul de onoare al Romei

("primus inter pares"), locul de odihnă al sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, nu

înseamnă supremaţia asupra întregii biserici.

Lucrurile sunt, deci, complicate şi multe, căci şi în dogmatica şi în practica

ritualurilor celor două culte creştine (slujbe, tipicuri, muzică, rugăciuni, iconografie,

sobornicie etc. etc.) sunt greu de cuantificat diferenţele. S-au scris biblioteci întregi

despre aceste teme, încât oricât ne-am strădui, n-am putea să ne referim decât la o

infimă parte a lor. "Unitatea credinţei" este o cerere pe care liturghia ortodoxă o

adresează divinităţii în ecteniile slujbei, încât problema care se pune este în ce mod.

Unii pretind că refacerea unităţii creştine "explică generozitatea Occidentului faţă

de pravoslavnici şi nu în ultimul rând, faţă de moldo-valahi." Care generozitate, care

pravoslavnici (adică ortodocşi), care moldo-valahi? Cine a rupt unitatea

creştină?Am adus câteva argumente istorice, puţine şi succinte, este adevărat, că

Apusul, prin pretenţiile sale de supremaţie universală asupra spiritului şi lumii

seculare s-a rupt de Biserica primară / a Dreptcredincioşilor / Pravoslavnicilor,

adică a Ortodocşilor. Încât, Răsăritul trebuie să fie rugat să accepte unirea cu

Apusul, nu invers! Şi apoi de ce moldo-valahi şi nu români? Problema unităţii

credinţei, a unificării bisericilor constă în "unificarea în Adevăr, întru Hristos". Cum

poţi să te uneşti cu cineva întru Hristos, vorbindu-i de orice altceva decât de

Hristos? Cum poţi convinge pe cineva că se va mântui, "împreunându-se, asociindu- se cu "locţiitorul lui Hristos", din motive de,. vezi Doamne, progres economic,

cultură şi civilizaţie europeană sau avantaje politice ce decurg din "unirea cu

Roma". Dialogul între cele două Biserici trebuie axat pe Adevăr în istorie, nu în

principal pe civilizaţie, politică, economie sau cultură în istorie. Alte instituţii au

atribuţii principale în aceste domenii (fără a respinge rolul cultural al Bisericii). Dar,

se vede treaba, tot ortodocşii sunt cei care întind mâna fraţilor catolici (ce a făcut

papa Ioan Paul al II-lea sau ce face actualul papă,Francisc se înscrie perfect pe linia

prozelitismului tradiţional al Bisericii Catolice precum şi în pretenţia de "împărat al

lumii! spirituale, dar şi seculare câtă vreme se implică în politica mondială), prin

pregătirea Sinodului Panortodox, pentru anul 2016, ultimul astfel de sinod având loc

în anul 787. Numai că unora le flutură mintea şi se întreabă: „Cine va prezida acest

Sinod, Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului sau Vladimir Putin

"urmaşul Cezarului Imperiului Roman de Răsărit care...ar fi în măsură să taie nodul

gordian al refacerii unităţii creştine?" Aceştia habar n-au de ceea ce înseamnă

sinodalitate în ortodoxie! Dacă ar fi invitat Putin să participe la Sinod, de ce nu s-ar

„autoinvita" şi ceilalţi şefi de state sau de guverne din ţările ortodoxe şi n-ar emite şi

ei pretenţii să prezideze adunarea? Şi apoi, Patriarhul Bartolomeu nu se poate

sustrage canonului 34: nici cel care este cel dintâi să nu săvârşească nimic fără

încuviinţarea tuturor. Pentru că aşa ar exista unitatea între cele ale minţii iar lui

Dumnezeu i se va da slavă prin Domnul întru Duhul Sfânt". Exact ceea ce

menţionam mai sus cu privire la "ţinta" unităţii credinţei.

Se poate vedea clar că „diferenţele” între cele două culte creştine pot fi

armonizate (de altfel, s-au desfăşurat şi se desfăşoară slujbe comune cu diferiţi

pelerini chiar la nivel arhieresc foarte înalt). Singura piedică este inflexibilitatea

papei.Când episcopul Romei va renunţa la aceste pretenţii, unitatea creştina este

cvazi-realizabilă.

Apologeţii „orânduirii" spiritului pe principiile materialiste ale CECA –

Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului - strămoşul actualei Uniuni

Europene, născut în 1951, emit „emanaţii" absolut halucinante în ce priveşte „şansa

europenizării României": "Integrarea în Europa a moldo-valahilor trebuie

completată (pe lângă NATO şi UE – n.n.) cu dimensiunea spirituală, pentru a

ajunge la o emancipare naţională şi socială a tuturor românilor, de facto, nu numai

de jure. Iar aceasta se poate realiza numai prin refacerea unităţii cu Biserica

Romei... De un real folos în acest demers este Preafericitul Luician, cardinal

Mureşan, arhiepiscop major de Făgăraş şi Alba Iulia... Când va trece Carpaţii

Biserica Unită cu Roma a Preafericitului Cardinal Lucian Mureşan (Biserica greco- catolică)?"

Adică: "Măi moldo-valahilor, când vă veţi greco-catoliciza sau vă veţi

romano-catoliciza, abia atunci vă veţi emancipa! Nu v-a lăsat Ceauşescu, atunci

când a refuzat propunerea papei Paul al VI-lea ca greco-catolicii să treacă la

romano-catolicism, acum nu vă lasă pavoslanvicii ruşi şi grecii

constantinopolitani!"

Trei lucruri trebuie precizate, nu mai mult, pentru că textul citat lămureşte,

fără nicio nevoie de alte explicaţii, pe ce poziţie se situează susţinătorii unor astfel

de alegaţii. În primul rând, la ultimul recensământ din România s-au declarat

creştini greco-catolici 0,8% (150.593, cifră ce reiese din statisticile publicate în

2013) din populaţia ţării, adică vreo 160.000 de persoane (calculat la 20 de milioane

de locuitori), cărora nu putem decât să le urăm succes în opera de convertire a celor

vreo 15 milioane de ortodocşi români!!Adică aproximativ o sută de otodocşi pentru

fiecare greco-catolic. În al doilea rând, „preafericitul" Lucian a ajuns în ierarhiile şi

la titlurile care i se vântură pe criterii „Pas tout à fait catholiques"!!Gândindu-ne că

acest număr de enoriaşi îl are un protopopiat ortodox! Nu o spunem noi, au spus-o,

la vremea respectivă mass-media. În ultimul rând, dacă insinuăm prin astfel de

susţineri că greco-catolicii ar reprezenta "românii ardeleni" cărora le-a fost interzisă

credinţa în 1948 printr-un act administrativ abuziv, atunci să ne reamintim că ei s-au

născut pe la 1700 tot printr-un astfel de act, dar susţinut şi de tunurile generalului

habsburg Bukow În context, amintim că la 1918 greco-catolicii au ieşit cu propuneri

să revină la ortodoxie, contracarând astfel uneltirile maghiarilor de a face din

România reîntregită „o dioceză a Bisericii romano-catolice". Şi apoi, de unde până

unde, cardinalul Lucian este "reprezentantul tuturor românilor dinafara graniţelor",

cine i-a încredinţat sau l-a ales în această " funcţie"?

Ne place, în schimb, foarte tare ideea că o „alianţă continentală Merkel- Putin" (sună a Hitler-Stalin - n.n.) ar deveni "centrul lumii". Deci PUTIN- ALIATUL NOSTRU, al OCCIDENTULUI – este SALVAREA!!

Adică pangermanismul, la care visează Angela Merkel, ca şi continuatoare

a acestei idei venite de undeva din ultimii două sute de ani şi panslavismul care are

izvoare şi mai îndepărtate în istorie. De altfel, preşedintele Federaţiei Ruse a

declarat că nu vede niciun rău în pactul Ribbentrop-Molotov!! În fond, ideea ar

putea fi susţinută şi de faptul că Vladimir Putin s-a implicat cu seriozitate şi succes

în apărarea creştinilor din ţările arabe (Egipt, Siria, Irak etc.) unde aceştia sunt

măcelăriţi sau forţaţi să ia drumul pribegiei. N-a făcut aproape nimic în acest sens

Occidentul european, nici SUA, decât că au provocat conflictele interne respective,

cu scopul unic de a-şi satisface interesele economice în primul rând. Se vede aceasta

şi din mimarea „alianţei" americano-europene în soluţionarea conflictelor intra- arabe. Primează aceste interese – control şi petrol – faţă de „democratizarea"

respectivelor state. SUA şi UE practică atât în Orientul Apropiat cât şi în Maidanul

de la Kiev strategia haosului controlat. Multă, multă lume, mulţi politicieni şi

analişti, mai pe faţă, mai pe ascuns, sunt adepţii acestei poziţii. Întrutotul de acord

cu ideea că o alianţă Merkel-Putin, în esenţă UE-Rusia, (se pare că distanţa s-a

scurtat prin axa Moscova-Budapesta) este un coşmar pentru civilizaţia anglo- americană, că SUA „sufocă" continentul european şi că ar săpa serios pentru

eşuarea proiectului european în forma sa actuală. Nu agreăm însă că aceste

„frecuşuri" şi-ar găsi originea în "diferenţele dintre potestantism şi catolicism, dintre

civilizaţia „maritimă" anglo-americană şi cea „continentală" europeană (Rusia

inclusă). Nu se va reuşi, spun mulţi, cum nu s-a reuşit de două milenii, să

construieşti ceva viabil şi fiabil pe plan social prin constrângerea spiritului de a o

lua într-o direcţie dirijată.

BISERICA NU ESTE SLUJNICA SOCIETĂŢII,

BISERICA ESTE ÎNVĂŢĂTOAREA SOCIETĂŢII.

În încheiere, redăm fără nici un fel de comentariu câteva opinii exprimate

de cercetători, istorici, oameni de ştiinţă care au în preocupare tema pe care am

încercat să o expunem şi, mai cu seamă, pentru a le pune în oglindă cu părerile

desprinse din abordarea ei, deci puncte de vedere, cum anticipam în titlul articolului

nostru:

- "Grecii au fost primii Apuseni: spiritul Apusului, spiritul modern este o

descoperire greacă, iar locul grecilor este în lumea modernă. În centul spiritului

modern grec se află credinţa de neclintit în demnitatea şi valoarea persoanei.

Biserica primară a contopit rapid aceste valori cu mesajul Evangheliei, lucru despre

care Biserica Ortodoxă dă mărturie de atâta vreme. Dacă Biserica Apuseană ar fi

aderat la acest "elenism creştin", creştinismul apusean ar fi evitat multe din

capitolele sale neplăcute: puterea absolută, puterea asupra raiului şi iadului, dar şi

asupra pământului, inchiziţia (care a trimis oamenii la moarte nu pentru că trăiau

imoral, ci pentru că făceau afirmaţii care, pentru inchizitori, erau incorecte),

barbarismele în uciderea condamnaţilor, masacrarea nesupuşilor (ca la creştinarea

coloniilor), plecând de la convingerea că oamenii, în general, erau răi, formalismul

rigid (respectarea formelor exterioare prescrise), teologiile "liberatoare" (baza

ideologică a prozelitismului), indulgenţele ...credinţa că dacă Dumnezeu a vrut ca

omul să sufere chinuri, moarte, iadul pe veci, atunci este legitim ca oamenii să-i

facă să sufere pe cei nedoriţi6)

- "Ortodoxia adăposteşte un potenţial enorm, care atunci când va ieşi din

nou la iveală în toată splendoarea sa, va fi una dintre cele mai minunate forţe ale

binelui care există în lume...Biserica Ortodoxă este un organism viu şi are un

potenţial imens de a asigura binele de care are nevoie lumea." (Dr. John Thatcher –

Centrul de ştiinţe bizantine din Dumbarton Oaks – SUA)7)

Repetăm şi noi ceea ce este îndeobşte cunoscut, anume că niciuna din cele

trei mari religii, mozaismul, mahomedanismul, creştinismul nu a fost "revelată" în

Occidentul European, ci în Orient. Mai mult, Apusul latin "a furat" şi zeii vechilor

greci(Zeus, Afrodita etc.) şi i-a "domesticit", devenind Jupiter, Venus etc. Apoi,

istoria susţine că împăratul Constantin născut la Nissa (Naissus), respectiv Niş-ul

sârbesc de astăzi, prin edictul de la Milano (313 d.H.) a creştinat mai multă lume

decât toţi apostolii la un loc. Şi domnea peste Răsăritul Imperiului Roman, cu

capitala la Bizanţ / Constantinopol.

În secolele trecute, Principatele Române şi Voievodatul Transilvaniei erau

aprig disputate de cele trei imperii, care-şi aflau la noi răspântia: Imperiul Otoman,

Imperiul Rus şi Imperiul Austriac. Astăzi lucrurile s-au schimbat, dar nu chiar atât

de mult. Ne găsim între Imperiul American global, Imperiul German (numit în mod

eronat "european" şi acelaşi Imperiu Rus. Şi nu e deloc exclus ca locuitorii

României să fie numiţi, într-un viitor previzibil, din nou iobagi, rumâni, moşneni,

vecini şi să fie tranzacţionaţi,ca număr de suflete, împreună cu câte o bucată de

pământ fertil...8)

Petru Neghiu

PERISCOP, VII, Nr. 4/128, oct.-dec. 2014, p.62-69

P.S. Ne aşteptăm ca papa Francisc să se invite într-o vizită în

România. În situaţia, nou creată este bine să baţi fierul cât e cald ! În ce mă priveşte,

cu cât atacurile la adresa Bisericii Ortodoxe Române sunt mai insistente şi mai

vehemente, cu atât sunt un român mai ortodox. Şi mai european. Îmbrăcat în

straie/odăjdii autocefale! Am zis! Dixi! Ich habe gesprochen! I have spoken! J'ai

dit! Jag har talat! Ho detto! Eipa eipe!

__________________________

1)A se vedea "Ortodoxie şi caracter", în M. Whelton, Papi şi Patriarhi, Ed. Theosis, Oradao, 2010, pg.14

2)V. Roman, România 2014, (Articole, interviuri, opinii) D.F. Verlag, Eppstein, Germany

3)A se vedea şi lucrarea: Ioan Huma, Ortodoxia şi uniacia. Semitism şi antisemitism, Răspuns la tezele unei cărţi şi la concepţia ce le susţine, Iaşi, 2014

4) Textul complet" "Şi Eu îţi zic ţie, că tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi biserica Mea şi porţile Iadului nu o vor birui".

5) La slujba de înmormântare ortodoxă se spune: "Chipul Slavei tale sunt, deşi port rănile păcatului".

6)A se vedea Edith Hamilton, et The Echo of Greece, Norton Cie, New York, 1964, pag.215 şi idem, The Greek

Way, Modern Library, New York, 1961, pag.19

7)Citat din "An orthodox Interpretation of the crisis of Western Society, Holy Cross Seminary Press, Brooklin, MA.

8)Petru Romoşan, Despre licurici. Geopolitică pentru începători, în Revista "Kosovo-Shaquiptari” (nr.5-6),

Moldo-valahii si Scoala Ardeleana. Un dialog (IX.)

Stefan Stancu:

Acum la inceputul mileniului al 3-lea, intrebarea care ne-a stat in fata a fost: Incotro sa o luam ? Spre Est sau spre Vest?

Spre est am mers impinsi de Armata Rosie si stim foarte bine ce am gasit acolo. Populatiile URSS si acum ale Rusiei sunt si mai ignorante decat noi romanii. Ele au déjà inscrisa in gena toate relele lumii asiatice. Acele populatii nu au cunoscut si nici nu inteleg ce este democratia, care sunt drepturile fundamentale ale omului, care este contractul social, cum se raporteaza cetatenii fata de statul lor etc, etc.

Ar fi fost un real bluestem sa o luam din nou pe aceasta cale.

Mai ramane Vestul, unde se realizeaza un urias experiment statal prin unirea a 29 de state avand indelungate istorii proprii.

In acest experiment, domina o singura religie: Crestinismul propovaduit de biserici diferite.

Pentru accelerarea dialogului, Viorel Roman foloseste termenii de Unire cu Roma, pe care nu-l explica indeajuns. Deaceea, reactiile sunt de multe ori negative.

Viorel Roman:

De la Marea Schisma 1054 s-a creat un intreg catalog de prejudecatii reciproce. Simpatia si respectul pentru ortodocsi e pe cale de dispartie, iar ei, cetateni de categoria II din punct de vedere material, se vad din nou amenintati de occidentali. Cum s-a ajuns aici?

De ce e vestul puternic? Pentru ca in sec. 11-13 Revolutia papala a pus bazele occidentalizarii lumii prin santificarea:

1.)  ratiunii: ratio, stiinta si scoala de la greci (Atena)

2.)  dreptul, individualitatea si proprietatea privata de la romani (Roma);

3.)  ambele puse apoi in slujba esatoligiei si eticii Bibliei (Ierusalim).

Aceasta sinteza e straina ortodocsilor. Pentru ei Revolutia Franceza 1789 sau Rusa 1917 sunt repere. Pomenirea Revolutiei papale in vremea Lagarului ortodoxo-comunist era chiar motiv de puscarie.

Consecinte: Occidentalii il preamaresc pe Creator prin munca (la protestanti ea este chiar conditia mantuirii), perfectionarea conditiilor de trai, ortodocsi cred ca astfel El este prea usor trecut cu vederea si tradat. Primii se uita de sus la mizeria materiala din est, ortodocsii cred in superioritatea lor duhovniceasca si soborniceasca. Dupa esecul modernizarii inceput de tarul Petru I, ortodoxo-comunistii sperau ca imitand revolutia industriala ajung din urma si chiar depaseasc occidentul. Eludand insa dialogul cu Roma, totul s-a naruit, iar azi Putin, Tzipras, Ponta sunt dezorientati.

Ce-i de facut? Crestinii asteapta ca Sinodul Panortodox si Anul Sfant de la Roma sa depaseasca dezorientarea prin refacerea unitatii, fara de care civilizatia crestina genereaza mereu conflicte binecunoscute de la de Marea Schisma la Razboiul Rece, 1054-1989-2015. Ceea ce a realizat 1000 de ani papalitatea, protestantii nu poate fi nici intales, nici aplicat spontan la ortodocsi.

In ciuda tuturora, Fericitul Ioan Paul II a fost intampinat cu entuziasm la Bucuresti, Papa Francisc va venii. De ce sa nu speram ca Presedintele, patriarhul ortodox, cardinalul greco-catolic, membrii a celor mai de vaza institutii nationale vor incepe un dialog cu Roma, pentru ca Biserica Romaneasca sa faca parte din Biserica universala, nu in calea tuturor rautatiilor la periferia Europei?

http://www.revistasingur.ro/altele/13141-viorel-roman-moldo-valahii-si-scoala-ardeleana-un-dialog-ix?q=altele/13141-viorel-roman-moldo-valahii-si-scoala-ardeleana-un-dialog-ix

Moldo-valahii si Scoala Ardeleana. Un dialog (VII.)

Ioan Geana, Caransebes-Romania:

Amintiri si dezamagiri. Imi amintesc cu nostalgie ca, prescolar fiind in comuna natala, am primit un geamantan plin de carti cuprinzand colectii din „Aventurile submarinului Dox”, „Aventurile echipajului Dox”, „Aventurile lui Bil Cazon”, „Crimele Inchizitiei” si parte din "Colectia 15 lei" a romanelor lui Edgar Wallace, care mi-au permis sa acumulez un bogat bagaj de cunostinte, impresionandu-mi invatatorii si colegii inca din cl. I-a primara.

   Bunicul mamei care vorbea patru limbi si era ruda cu preotul din comuna, mi-a dat o biblie si o carte de vise, ambele scrise in limba slavona si legate in coperti de lemn sculptat  pe care le-am devorat cu aceeasi placere ca si pe actiunile lui Turkemada din crimele inchizitiei si visand sa ma fac preot, dar preot ortodox pentru ca in acele vremuri in Cornereva nu era niciun catolic.

   Anii au trecut odata cu liceul, facultatea si viata dar gustul pentru citit a ramas fiind una din cele mai placute si constante preocupri ( cu derapajele periculoase spre internet ), constituind o sursa de inspiratie pentru atitudine si comportament.

   In acest context pe parcursul anilor, alaturi de scriitori de renume ca Dickens, Maugham, Cronin, Knitel, Tolstoi, Feutwangher, Dostoievski, Sadoveanu, Petrescu, Preda etc., am citit si autori de lucrari s.f. precum Bradbury cu "Fahrenhait 451", Herbert cu "Dune", Wells cu "Masina timpului", Asimov cu "Robotii", Verne cu "20.000 de leghe sub mari", Deniken cu "Amintiri despre viitor" precum si preocupari pentru intelegerea inca de pe bancile scolilor a unor lucrari stiintifice de autori ca Galilei cu "Dialog despre cele două sisteme principale ale lumii", Newton cu  "Principiile matematice ale filozofiei naturale",  Leibnitz cu "Noua metodă de determinare a maximelor și minimelor, precum și a tangentelor", Planck cu teoria mecanicii cuantice si Einstein cu teoria relativitatii restranse si absolute, cei doi piloni ai fizicii moderne,  Bohr cu "Teoria atomului și cunoașterii umane" baza teoretica a primei bombe atomice costruite la Los Alamos, Stephen Hawking cu "Istoria Timpului" si mai ales "Scurta istorie a timpului" a dezvoltat noi idei cu privire la relatia stiinta-divinitate si spatiu-timp,etc, etc., carti si autori care stau tristi si parasiti printre miile de volume din biblioteca personala.

  Ajuns la o varsta la care putini din autorii enumerati au atins-o, incerc stari amestecate in care multe idei si notiuni se estompeaza, se sterg sau se confunda, in timp ce sentimente si stari ciudate, aparute aiurea si tarziu, domina acest puzzle de cunoastere si trairi, cu toate ca inteleg ca este o infinita prostie, vorba unui savant.

   Constient de toate acestea ma intreb de ce mai epatez facand pe cozerul si scriu tot felul de tampito-teorii adresate unor persoane deosebite dar, posibil, dezamagite ca si mine si, ca urmare, dezinteresate, pentru ca eu sunt dezamagit de mine insumi, nemaisperand nici macar in intelegere, parafrazand doar pe doi mari generali, Scipio Africanul si Ion Antonescu,

Voua, fiinte simpatice si de exceptie nu va las nici macar cenusa neintelegerilor mele.

P.S. Mesaj scris intr-un moment necontrolat de revolta fata de o lume rea, neinteleasa si nedreapta in care ma simt ca o cuanta relativa intr-un univers bramburit, fara inceput si fara sfarsit in care nimic nu are sens, inclusiv un creator. Cu scuze pentru dezamagire si pentru timpul rapit.

Viorel Roman:

Incompatibilitatea dintre ortodoxo-comunism si occidentalismul Scolii Ardelene nu va fi vesnica, mai ales ca occidentalizarea lumii este implacabila, de aceea evolutia intelectulala descrisa de Dv poate fi definita ca a treia cale. Pe vremea conflictului dintre Lagarul ortodoxo-comunist si cel occidental s-a numit a treia cale la nivel de politica de stat. Blocul celor nealiniati era condus, mi se pare, de Tito, curent cu care cocheta si Ceausescu.

O retrospectiva.

La inceputul sec. 19, fii de boierii moldo-valahi la studii la Paris fara acces la teologia, lumea catolica se margineau la limba, cultura franceza, occidentala si la masonerie. Dupa 1859, Cuza vazand ca acesta cale a treia e insuficient pentru Principatul dependent de sultanul turc si patriarhul sau grec, opteaza pentru unirea cu Roma, dar boieri il exileaza si continua calea a treia: principe catolic german, cultura, stiinta occidentala, masonerie, occidentalizare secon hand. Asta a mers de bine de rau pana 1944, cand ortodoxo-comunistii au impus o dictatura de dezvoltare, pentru a ajunge din urma si a depasii occidentul. Adica a inlatura falia, Marea Schisma dintre ortodocsi si occidentali prin stiinta si tehnica, arta si cultura. Dar 1989 acest Lagar fara Dumnezeu se prabuseste fara ca refacerea unitatii crestine sa aibe apoi loc, asa ca boierii moldo-valahi isi incearca acum din nou norocul cu calea treia, cultura occidentala plus balcanism, mimentism, clientelism, nepotism, masonerie etc. si bineinteles denigrarea, periferizarea, exilarea Scolii Ardelene.

Intaleg din sfarsitul oarecum pesimist al mesajului Dv ca nu vedeti o iesire din acest cerc vicios si pagubos al politicii si culturii romanesti. Dar la constientizarea impasului in care se gasesc acuma cei mai saraci si oropsiti europenii, romanii, mai ales cei de dincole de Prut, dialogul nostru este fara indoiala o foarte mica contributie, modesta si desigur incompleta, dar perimteti-mi sa va reamintesc ca si la nivelul nostru de oameni obisnuiti, fara responsabilitatii social-politice este valabila maxima „Wer kämpft, kann verlieren. Wer nicht kämpft, hat schon verloren.“ Cine lupta poate pierde, cine nu, a pierdut deja. (Bertolt Brecht)

Cu multumiri pentru acest dialog Sine ira et studio, raman cu cele mai bune ganduri al DV, vr

Moldo-valahii si Scoala Ardeleana. Un dialog (VI.)

Stefan Stancu:

Ma var si eu in vorba! Eu si Nenea (asa i-a spus fiica mea si asa i-a ramas numele, desi este mai tanar ca mine) ne cunoastem din 1990, asa ca veti intelege dece mi-a transmis si mie dialogul cu dta. (inplinesc in curand 80 de ani, asa ca imi permit sa folosesc persoana 2 singular. Reciproca este pe deplin valabila).

Mi-a placut cum scrii, esti cult si ai mintea iute, asa ca un dialog cu dta imi va fi cert de folos. Nu stiu cum va fi pentru dta dar ai degetul pe buton si poti respinge usor orice comunicare cu mine daca ti se va parea nepotrivita sau inutila.

Eu nu am avut parte de multa scoala dar viata mi-a fost plina de experiente si invataminte. Petrecandu-mi multi ani in tratative cu sovieticii m-am format ca un negociator dur dar si serios, pentruca numai astfel obtineam atentia interlocutorilor si pe ici pe colo chiar si acceptul lor. Deci, de la inceput va declar ca scrierea mea nu este prea aleasa iar modul de abordare a problemelor este direct si uneori abrupt.

Dupa aceasta explicatie imi permit sa scriu opinia mea in problema Unirii cu Roma.

Daca luam in considerare situatia geo-politica a Romaniei, mie mi se pare ca intrebarile posibile si raspunsurile la ele pe tema “ Unirii” sunt relativ simple.

Noi romanii ne-am nascut si rezistam de multa vreme intr-un loc, in care nu ne putem izola iar dimensiunile tarii noastre nu ne permit sa-i oprim la granite pe cei care vor sa ne traverseze teritoriul sau chiar sa ne ocupe. Deci vrand nevrand, soarta noastra este sa ne alipim la una din marile vecinatati adica sa ne unim cu un stat mai puternic sau sa ne alipim la o uniune de state.

Aceasta intelegere este foarte importanta, pentruca cea mai periculosa atitudine este sa socotim ca noi ne putem conduce singuri, independenti, liberi si suverani. Nu am fost asa niciodata si nici nu vom fi vreodata. Pe oamenii politici, care sustin o astfel de cale, eu ii banui de prostie sau de reavointa. Ceausescu vorbea de independenta si suveranitate, gandindu-se la sine si nu la Romania, pe care a trecut-o in proprietatea familiei sale si a cercului de acoliti.

Cand Ceausescu urla de la toate tribunele despre independenta si suveranitate, eu constatam ca hotararile conducatorului in domeniul economic ne impingeau spre adancirea dependentei economice si energetice a Romanaiei fata de URSS. In timp ce declama independent si suveranitatea , Ceausescu ducea pana la paroxizm politica de industrializare practicata de URSS, care nu avea nici-o sansa de reusita intr-o tara relativ mica.Industria constructoare de utilaj petrolier, de nave fluviale, de vagoane de marfa, de masini de constructie, de mobile, perdele, confectii samd ajunsesera in ultimii ani anexe ale complexului industrial sovietic. Asa am ajuns intr-o situatie catastrofala.

In 1989 aveam o industrie puternica DAR CARE NU SE PUTEA INTEGRA IN PIATA OCCIDENTALA SI NICI MACAR IN CEA RASARITEANA, ATAT CAT MAI RAMASESE DIN EA FARA URSS.

Industria noastra a fost construita la dimensiuni care depaseau puterea de absorbtie interna si, in mod paradoxal, dezvoltam noi capacitate de productie, care nu aveau debuseu in afara tarii. Aceasta este mare crima a lui Ceausescu, pentruca toata aceasta dezvoltare s-a facut prin pauperizarea populatiei. La aceasta idiotenie criminala din viata economica se mai adauga indobitocirea a milioane de romani, ca urmare a politicii sociale imbecile dusa dealungul a decenii (anii ’70 si ’80).

Dupa 1989, industria a ajuns repede la fier vechi; au crescut importurile pentru a acoperii consumul intern si am amplificat datoria externa la un nivel fara precedent in istoria noastra.

Acestea au fost rezultatele politicii de independenta pana in 1989 si apoi inca 17 ani pana la aderarea la UE.

Cine i-a obligat pe guvernantii nostrii sa continue politicile imbecile din vremea anterioara?

Desigur ca occidentul este plin de lichele, de oameni capabili de orice josnicie cand este vorba de bani. Toti acesti “investitori” au venit si ne-au jefuit pentruca au avut spijinul lichelelor autohtone si s-au bucurat de toleranta unor guverne incapabile.

Incapacitatea romanilor de a fi independenti si suverani, asa cum s-a manifestat ea dupa 1945 am trait-o zi de zi, am facut parte din ea si, ca atare, nu am nici-o retinere sa o afirm. Deaceea resping vehement orice afirmatie care ar vrea sa induca ideia ca ne-am descurca mult mai bine daca ne-am conduce noi singuri. Bineinteles ca sunt gata sa-mi sustin opinia cu numeroase argument.

Despre aceasta perioada de 45 ani am judecati bazate pe experienta personala, traita in functii de raspundere in domeniul economic.

Dar nu pot ignora situatiile similare din perioadele anterioare anului 1945, despre care am citit opiniile multor romani cu inalta valoare intelectuala si care imi confirma sansele pierdute oridecate ori romanii au avut posibilitatea sa-si decida singuri calea de urmat.

Romanii au multe calitati dar o mare parte a lui este ignoranta, needucata si usor de manipulat. Deaceea, lichelele si jigodiile pun usor mana pe puterea politica si administrativa, batandu-si joc de interesele nationale.

In vremea lui Ceausescu nu puteai sa ai vre-o initiativa politica de valoare dar si in acele conditii erau mii de specialisti, care se straduiau si in mare parte reuseau sa administreze proprietatea de stat. Am trait printre ei si ii cunosc foarte bine. Bineinteles ca din cauza factorului politic distructiv, administrarea se caracteriza printr-un nivel inferior de eficienta.

Important era insa ca acel colos, denumit “economia de stat” era tinut in stare de functionare, somajul tinerilor era inexistent, problemele locative fusesera rezolvate, familiile aveau un venit minim garantat.

Acum, intreg Guvernul nu este capabil sa rezolve problem izolate si mult mai simple, cum sunt cele de la Oltchim, Exploatarile carbonifere si energetic de la Rovinari, Transporturile feroviare de marfa si multe altele.

Am insistat asupra asazisei independente si suveranitati, pentruca ea odata clarificata, in continuare dilema optiunii noastre este mai usoara.

Deci, daca nu stim si nici nu suntem lasati sa ne conducem singuri cu cine ar trebui sa ne aliem?

In cautarea raspunsului, pot fi abordate si aspectele orientarii religioase precum si rolul bisericii. Desigur ca am parerile mele si in aceste problem dar evit sa pasesc pe acest drum intrucat am constatat ca el este plin de foarte multe capcane, ambuscade si metereze ridicate dealungul a multe secole.

Mie imi este clar ca statele occidentale au beneficiat de sprijinul bisericii catolice, atat in partea nereformata, cat si in cea reformata, in educarea cetatenilor lor dealungul a multor secole.

Acum la inceputul mileniului al 3-lea, intrebarea care ne-a stat in fata a fost: Incotro sa o luam ? Spre Est sau spre Vest?

Spre est am mers impinsi de Armata Rosie si stim foarte bine ce am gasit acolo. Populatiile URSS si acum ale Rusiei sunt si mai ignorante decat noi romanii. Ele au déjà inscrisa in gena toate relele lumii asiatice. Acele populatii nu au cunoscut si nici nu inteleg ce este democratia, care sunt drepturile fundamentale ale omului, care este contractul social, cum se raporteaza cetatenii fata de statul lor etc, etc.

Ar fi fost un real bluestem sa o luam din nou pe aceasta cale.

Mai ramane Vestul, unde se realizeaza un urias experiment statal prin unirea a 29 de state avand indelungate istorii proprii.

In acest experiment, domina o singura religie: Crestinizmul propovaduit de biserici diferite.

Pentru accelerarea dialogului, Nenea foloseste termenii de Unire cu Roma, pe care nu-l explica indeajuns. Deaceea, reactiile sunt de multe ori negative.

Eu consider ca aceasta problema trebuie lasata in seama Bisericilor.

Pe mine ma preocupa soarta cetateanului roman, respectiv a copiilor si nepotilor mei.

Din acest unghi vazuta intrebarea, ma fericesc ca am aderat la NATO si la UE. Inca se fac mari greseli, cele mai multe imputabile guvernantilor nostrii dar oricat de incet mergem pe aceasta cale, au loc schimbari spre bine.

Ca argument final, evoc situatia ca cele mai mici progrese se fac in domeniile in care suntem suverani iar UE nu-si asuma responsabilitati. Am in vedere invatamantul, educatia si sanatatea.

M-as bucura sa acceptati dialogul. Asa cum am scris la inceput, sunt sigur ca mi-ar fi de folos.

Cu stima, Stancu Stefan, Bucuresti

Ioan Geana, Resitza:

Filozofia romano-marxist-socialist-ortodoxa, o conceptie amalgamata despre lume, l-a marginalizat pe Dumnezeu dar nu l-a scos din societate tot asa dupa cum nu erau sanctionati cei care nu divinizau progresul tehnico-stiintific si nu credeau in viitorul luminos al comunismului mai ales dupa 1964. Vezi A. Paunescu, T. Cocaria, I. Avram, M. Preda, Teoctist, I. Ursu, G. Pana, etc. pentru a nominaliza doar exemplele care-mi vin acum in minte din sutele si miile de intelectuali, directori, ministrii, muncitori, tarani si … activisti.

In acelasi timp nerevenirea la normalitate dupa momentul 1989 si mizeria care caracterizeaza in prezent intreaga viata sociala, politica, economica, morala si culturala din Romania are, dupa parerea mea, alte cauze principale mult mai adanci decat facerea sau nerefacerea unitatii crestine, care insa nu poate fi neglijata si cu atat mai mult, ignorata.

Sper sincer ca vizita papei Francisc in Romania sa fie de bun augur pentru poporul roman atat de vitregit, atat inainte de 1989 cat, mai cu seama, dupa 1989 datorita, in principal, necunoasterii si nerespectarii de catre occident - mai rau ca sovieticii - a demnitatii, aspiratiilor  si valorilor sale in care oricat s-ar cauta simpatie pentru slavi, in general, si rusi, in special, nu se va gasi in afara de situatia in care se cauta motive pentru a ne legaliza rolul infam de colonie si a ne rapi si ce ne-a mai ramas daca o mai fi ramas ceva.

Domnule Geana,

pe baza conversatiei anterioare dintre d-ta si dl. Roman pregatisem un mail pe care vi-l anexez. In el prezint modul meu de abordare a problemei Unirii cu Roma. Cand sa-l trimit am gasit textul de mai jos, care imi este adresat si mie, ceeace ma obliga la un raspuns. Asa cum am scris in anexa, eu evit sa intru in disputa pe teme religioase. Ca urmare ma voi referi doar la ultimul aliniat,  cuprinzand unele afirmatii, care in opinia mea sunt discutabile. Despre ce este vorba?

a) „poporul roman atat de vitregit, atat inainte de 1989 cat, mai cu seama, dupa 1989 datorita, in principal, necunoasterii si nerespectarii de catre occident - mai rau ca sovieticii - a demnitatii, aspiratiilor si valorilor sale“

Precizari:

-poporul roman este vitregit pentruca nu stie sa-si ia in maini soarta, accepta conducatorii dictatori si dupa 1989 alege sau tolereza o clasa politica mizerabila.

-nu este datoria Europei sa actioneze pentru prosperitatea poporului roman. In prezent UE incearca sa ne sprijine dar nu din datorie juridica sau morala, ci din interes, pentruca este constienta ca nu va rezista in timp daca nu-si asigura flancul sud-estic. Or, populatiile din aceasta parte a Europei nu pot ramane cu gradul de inapoiere de acum, in conditiile circulatiei libere in interiorul UE

-trebuie facuta o deosebire intre atitudinea cetatenilor si cea a institutiilor statale din occident. Ultimele au semnat cu noi numeroase acorduri si tratate, ne recunosc ca parteneri. Noi suntem aceia (precum Grecia) care ezitam in a respecta aceste tratate. In ce priveste cetateanul de rand din occident, impresiile lui sunt subiective si ele pot fi schimbate numai prin atitudini clare si fapte corecte.

-noi permitem sa plece in Europa cohorte de cersetori si hoti. Noi am hotarat sa inlocuim denumirea de tigan cu cea de rom, desi se suprapune cu numele nostru etnic. Cetatenii din occident ne cunosc prin acesti ambasadori, care ne-au creat o imagine deplorabila.

-in economia de piata este imposibil sa apelezi la criterii morale, sufletesti, de mila si indurare. In economia de piata, la fel ca in natura, pradatorii vaneaza indivizii mai slabi si ii devoreaza fara mila. Dece guvernele noastre nu stiu sau nu vor sa apere pe cetatenii romani si entitatile economice din Romania de acesti pradatori? Guvernele din celelalte tari europene, inclusiv  foste membre ale Lagarului socialist, stiu sa o faca.

In ce priveste comparatia de atitudine intre Occident si Sovietici, cu un final favorabil ultimilor, sunt convins ca ea se bazeaza pe o necunoastere crasa a sovieticilor. Eu am negociat 19 ani cu inalti reprezentanti ai URSS si va asigur ca acestia ne tratau cu o mare desconsiderare si aversiune. Toate avantajele economice obtinute de la URSS le-am zmuls noi prin dibacie si santaj politic. Si ei erau interesati ca Romania - punte de legatura cu Bulgaria si cu Adraitica - sa ramana dependenta de ei.

Aceasta era pozitia institutiilor statale. Cat priveste pe cetateni ar fi bine sa aflati atitudinea Biserici Ortodocse Ruse fata de Biserica noastra, atitudine transmisa prin preotimea rusa mirenilor lor.

b) se cauta motive pentru a ne legaliza rolul infam de colonie si a ne rapi si ce ne-a mai ramas daca o mai fi ramas ceva.

Imi vine greu sa combat aceasta afirmatie. Prea multe erori in atat de putine cuvinte. Prea usor folosite fara temei  cuvinte  grele. Poate cu un alt prilej vom reveni asupra temei.

Cu stima, Stancu Stefan

Viorel Roman:

Iata care pot fi „cauzele principale mult mai adanci“ ale dezastrului natiunii romane:

Dupa Marea Schisma si esecul cruciatilor vine invazia mongola din sec. XIII, care-i obliga pe occidentali sa puna la poarta de est a Europei doua santinele, pe polonezi si pe romani, care in perioda  interbelica pareau suficient de tari, dar au esuat in al doilea razboi mondial.

Dupa 1945 Moscova nu se putea baza pe catolicii polonezi, asa ca s-a aliat cu ortodoxo-comunistii moldo-valahi, au lichidat tot ceea ce era occidenatal in Transilvania, Maramures, Bihor, Banat, dupa care au demarat o modernizare fara occidentalizare, la care ati contribuit si Dv ca ing.

1973 Nicolae Ceausescu face o vizita papei Paul VI, care ii inmanreaza un Memoriu in care remarca ca Bisericile unite din Cehoslovacia, Ungaria, Jugoslavis si Bulgaria n-s interziste, ca in RSR, cu toate ca sunt in sfera de influenta a Moscovei. Vezi:

http://www.ziuaveche.ro/exclusiv-zv/dosare-ultrasecrete-exclusiv-zv/dosare-ultrasecrete-stenograma-convorbirii-dintre-ceausescu-si-papa-paul-al-vi-lea-256120.html/

Cu acest prilej nu numai ca nu l-a invitat pe papa Paul VI in tara si a desconsiderat Memoriului, Ceausescu s-au distantat si de a treia Roma, Moscova, voind sa faca din Bucuresti a patra Roma, ceea ce este inadmisibil in conditiile necesitatii refacerii unitatii crestine.

1978 Proiectul politic al lui Ceausescu esuiaza (vezi Ioan Talpes), polonezii cu papa Ioan Paul II preiau initiativa desfiintarii Lagarului ortodoxo-comunist. Urmeza un deceniu negru in Romania.

1989, ortodoxo-comunistii moldo-valahi insceneaza o Revolutie cu actori si regizori profesionisti, aleg omul Moscovei si Ion Ilescu continua politica duplicitara bine cunoascuta. Refuza a-l primi pe papa Ioan Paul II in tara, refuza retrocederea celor doua mii de bisericii Bisericii unite cu Roma. Tiganii devin romi roman romanes si incurajati de conationalli Iliescu, Nastase, Vanghelie abat atentia de la problema a romanilor, cu care sunt acuma confundati: Moscova sau Roma?

1999 Fara Iliescu la putere papa Ioan Paul II vine la Bucuresti si deschide porta UE romanilor.

2000 Speriati de popularitatea Fericitului Ioan Paul II ortodoxo-comunistii moldo-valahi il readuc  la putere pe Iliescu, care blocheaza orientarea spre Roma. E firesc ca in aceste conditii occidentalii nu pot, n-au voie sa-i ajute pe ortodoxo-comunistii, altfel i-ar confirma in politica lor duplicitara. Nu occidentalii fac din Romania o colonie, ci moldo-valahii tarae dupa ei de un mileniu lanturile grele ale duhovniciei si soborniciei moscovite si constantinopolitane. De cate ori nu le-a dat Roma in acest rastimp o mana de ajutor si ei cand s-au vazut cu sacii in caruta le-a intors spatele? Vzi anul: 1600, 1700, 1859, 1918, 1973, 1999, 2007.

2015, presedintel Klaus Iohannis il invita pe papa Francisc in tara, de rezultatele vizitei va depinde viitorul modernizarii si emanciparii Romaniei. Vor intalege oare moldo-valahii necesitatea unei sinteze cu Scoala Ardeleana, necesitatea dialogului, unirii cu Roma?

Mult stimate domnule Geana,

imi permit sa va scriu, fiind si eu unul din destinatarii scrierilor domnului Viorel Roman. Nu ma pot numi nici macar "coseur", nu pot intra in conversatie sau polemici, dar citesc cu interes cele trimise de domnul Roman. De data asta imi permit sa relatez doar cele traite de mine si poate indirect, aceste randuri vor fi un raspuns la una din intrebarile domniei voastre:

In epoca comunista mergeam destul de des din localitatea in care locuiesc, la Timisoara. Statia de autobus era aproape de Domul catolic din Piata Unirii si intram aproape de fiecare data in Dom. Dupa felul in care oamenii se inchina, iti poti da seama, carei religii ii apartin. Nu arareori intrau ortodocsi in acest Dom. Eu cred, ca omul simplu, omul de rand, omul cu adevarata credinta in Dumnezeu, realizeaza, ca nu religia conteaza, ci CREDINTA! Aceste probleme si le pun cei de sus si nu oamenii de rand.

Totusi, inca un fapt: satul in care locuiesc a fost populat in proportie de 80% de etnici germani. Inainte biserica lor era plina si in duminicile de peste an, dar mai ales de sarbatori. Dupa emigrarea lor, biserica era aproape goala. Un gest impresionant facut de preotul ortodox din localitate: de Sfintele Pasti (catolice) a propus credinciosilor ortodocsi sa participe la Slujba de Inviere. Biserica a fost iar plina! 

Cu cele mai sincere urari de bine, Doina Stoia-Osorheian (pensionara)

Ioan Geana:

Pe masura descoperirii de noi tehnici si tehnologii in domeniul arheologiei, stiinta se confrunta cu tot mai multe mistere a caror dezlegare, bazata pe ultimele descoperiri, incearca sa o dea savanti ca prof. Foster Gable & comp. care nu sunt scriitori de romane s.f. ca Jules Verne, Isac Asimov, Erik von Deniken,etc. In context, toate religiile par să promoveze povesti similare dandu-le insa explicatii si interpretari de natura divina, dar divinitatea insasi este contestata, discutata si interpretata de oameni ca Newton, Einstein, Bohr, Planck, Hawking, etc.

In prezent multi considera ca religia a fost si este inca folosită pe post de tehnică de manipulare și menținere în obscurantism și prostie a întregii umanităţi, fiind de bun augur noile orientari ale Vaticanului si ale Papei Francisc privind unele dogme catolice menite sa conduca la liniste, progres si buna stare in lume.

In aceste conditii, cine si de ce isi mai dorește ca omenirea să nu afle adevărul ?

Viorel Roman:

In afara adevarului nu suntem liberi, de aceea suntem obligati sa-l cautam. Ceea ce nu-i usor pentru ca numai aparent avem un adevar al credintei si altul al stiintei.

Profetii israeliti si filozofii greci au pus bazele credintei si ratiunii. Profetii credeau in Dumnezeu, pe cand filozofii credea in ratiune, dupa ei miturile, religia era o tehnică de menținere în obscurantism și prostie, cum formulati si Dv. Am observat ca multi ing. inclina spre filozofia lui Platon. Am analizat succint pe trei pagini acest subiect in articolul „Credinta si ratiunea“, care se bucura de interes, dovada ca tema e de mare actualitate. Vezi:

http://www.viorel-roman.ro/articol_big.php?id=363&pg=1

http://prodiaspora.de/index.php/eseuri/8620-viorel-roman-credin-i-raiune

http://www.asiiromani.com/sens-giratoriu/13319-credinta-si-ratiune.html

http://www.armoniiculturale.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=2297:viorel-roman-credin-i-raiune&catid=422:evenimente&Itemid=53

http://www.observatorul.com/Default.asp?action=articleviewdetail&ID=11614

http://www.clipa.com/a4107-Credinta-si-ratiunea.aspx

http://www.revistasingur.ro/altele/8024-viorel-roman-credinta-si-ratiunea

http://melidoniumm.wordpress.com/2012/07/22/viorel-roman-credinta-si-ratiune/

http://www.scribd.com/doina_dragut Revista Constelatii diamantine, Craiova, anul III, nr. 7(23)/2012

Dictatura de dezvoltare marxist-leninista l-a scos pe Dumnezeu din societate, iar in locul Lui era celabrat, divinizat Progresul tehnico-stiintific si sanctionati cei care nu credeau in viitorul luminos din comunism. Asta a deformat societatea fara liberatea cuvantului sau de miscare, asa ca si dupa 1989 revenirea la normalitate e mai dificila decat s-a presupus, pentru ca refacerea unitatii crestine n-a avut lor. Vedeti pretutindeni o criza, o nemultumire, o lehamite quasi generalizata.

In aceste conditii vitrege venirea papei Fancisc in Romania este un moment crucial pentru toti romanii si ma bucur ca ati sesizat si Dv acest lucru.

Moldo-valahii si Scoala Ardeleana. Un dialog (IV.)

Ioan Geana:

   Multumindu-va pentru competenta si eleganta lectie de istorie si tinand seama de faptul ca in urma cu multi ani prof. N. Parhon, nepotul acad. C.I.Parhon, intr-o discutie cu o terta persoana m-a apreciat ca un desavarsit cozeur, respectiv genul de om care stie foarte putine despre foarte multe, profitand de bunavointa Dvs. si fara a va rapi din timp, imi permit sa exprim cateva nedumiri, respectiv :

1 - Mihai Viteazu a fost decapitat deoarece nu a reusit sa refaca unitatea spirituala a muntenilor, ardelenilor si moldovenilor ?

2  - Ortodocsi romani din Transilvania descopera originea latina a neamului numai ca urmare a unirii cu Roma ?

3  - De ce Bogdan Petriceicu Hasdeu in articolul "Perit-au Dacii" din 1860 clama exagerarile si erorile Scolii ardelene si a urmasilor si discpolilor ei ?

4 - Admitand ca unirea cu Roma ar fi avut loc, A.I.Cuza nu ar fi fost detronat si s-ar fi reusit atunci realizarea Romaniei Mari ?

5  - Daca B.O.R. ar fi fost unita cu Vaticanul, arbitrajul de la Viena din 30 aug. 1940 nu ar fi avut loc tinand seama si de relatiile lui Mussolini si Hitler cu Sfantul Scaun ?

6 - Daca B.O.R. s-ar fi numit B.C.R., Churchill ar fi scris in celebrul sau bilet la intelegerea de la Yalta din febr. 1945, Romania 10% URSS si 90 % Aliatii si Grecia 90% URSS si 10% Aliatii si tot balamucul celor 70 de ani care au urmat in Romania, si nu numai, ar mai fi avut loc ?

Cu respec, I. Geana

Viorel Roman:

exact aceleasi intrebari fundamentale mi le-am pus si eu si iata la ce concluzii am ajuns:

1 - Mihai Viteazul era deasupra spiritului vremii in care a trait. Sfinta Liga condusa de Papa Clemens VIII si Imparatul Rudolf II l-a primit pe Mihai cu bratele deschise in Liga si l-au indemant sa paraseasca ierarhia soborniciasca straina de neam si sa revina in tabara occidentalilor. Unificarea Transilvaniei cu Tara Romaneasca si Moldova sub auspiciile papei n-a durat pentru ca Mihai Viteazu nu a mers pe linia Romei. Acest refuz si orientarea lui subversiva spre Moscova si Constantinopol i-au fost fatale. A fost ucis de un general al Sfintei Ligi, iar ortodocsii au recazut apoi din nou in servitudinea orientala, dezmembrati in mai multe provincii, complet dependente de straini. Din aceleasi considerente si dupa aproape acelasi scenariu, acest destin tragic l-au avut dupa Mihai Viteazul, Tudor Vladimirescu, Ion Antonescu si Nicolae Ceausescu, chiar daca asasinii au fost, pentru primul din tabara greceasca si pentru ultimi doi, mina lunga a Moscovei. Aspiratia romanilor de a revenii in civilizatia latina, de care au fost izolati de greco-ptavoslavnici, este contracarata cu succes de Constantinopol si de "a treia Roma", Moscova. Tranzitia, reforma, reintegrarea din zilele noastre in structurile euro-atlantice nu se deosebesc de eforturile lui Mihai Viteazul, chiar daca limbajul nostru este mai sofisticat si mijloacele propagandei raspindesc o ceata mai densa, peste un adevar elementar. Dilema romanilor este simpla si mereu aceiasi - Moscova sau Roma? Spre cine ne orientam? Mai ales in vremuri de restriste. Incercarile de a trage de timp, de a folosi intermediari dubiosi, tinte false si chiar de a folosi duplicitatea bizantina pentru a eluda optiunea noastra fundamentala duc cu necesitate spre dezastre nationale si moartea conducatorilor.

2 - Asa este, Biserica unita cu Roma, Scoala Ardeleana a formulat programul de emancipare sociala si nationala. Cronicarii moldoveni sub influenta Cracoviei romano-catolice sunt oarecum premergatori, dar n-au putut ajunge la nivelul Scolii Ardelene, fiind suspusi secole de a randul Sultanului musulman turc si patriarhului sau grec, fara a lua in considerare imbratisarea inabusitoare a Tarului rus, protectorul tuturor ortodocsilor si in zilele noastre.

3 - Bogdan Petriceicu Hasdeu merge pe linia catolicismului polonez, mult mai generos fata de moldoveni (nu i-a ocupat militar militar niciodata) decat ungurii, care i-a ocupat militar pe ardeleni, maramureseni, bihoreni, banateni si terorizat, maghiarizar secole de a randul. Chiat si azi UDMR se simte superior ortodocsilor si e mereu la guvernare in alianta cu ortodoxo-comunistii moldo-valahi, uniti in cugent si simtiri inpotriva Bisericii unite cu Roma, inpotriva emanciparii, occidentalizarii neamului. Intrarea in Europa, dupa Alianta Bucuresti & UDMR, trece prin Budapesta, se face prin maghiarii catolicizati,  occcidentalizati, care au misiunea apostolica de ai readuce la Roma pe schismatici. De fapt ei vor maghiarizarea ortodocsilor, nu emanciparea si occidentalizarea lor.

4 - Cuza si Kogalniceanu erau, ca Mihai Viteazul, deasupra spiritului vremii in care au trait. Chiar reprezentatii Romei au fost depasiti de viziunea, oferta moldo-valahilor, dupa 1860. Pe de alta parte boierii moldo-valahi au optat printr-un puci pentru masonerie, curente culturale occidentale, frantuzesti si dinastie germana. Asa s-au perpetuat pana in zilele noastre duplicitatea, clientelismul, nepotismul si coruptia de la Bucuresti. Furtul si minciuna ca forme de protest legitime.

5 - Intr-adevar daca Romania Mare era unita cu Roma, cum spera Adunarea de la Alba Iulia si Blaj, daca s-ar fi format o mare dioceza romana, arbitrajul celor doi romano-catolici Adolf Hitler si Mussolini n-ar fi fost atat de lejer in a decide soarta unui popor frate de la periferia Sfantului Imperiu Roman. Sfantul Parinte ar fi avut cu singuranta un cuvant greu de spus. Fiind insa vorba de ortodocsi dependenti, duplicitari, orientati spre  Moscova si Constantinopol, Dikatul dela Viena a fost acceptat de toata lumea fara probleme, dupa cum bine stiti.

6 - Acelasi lucru este valabil si pentru intelegerea de geambasi dintre Churchill si Stalin. Ei nu sunt criminali numai pentru ca au castigat razboiul. Trebuie sa intelegem, acceptam, char daca este dificil dupa indobidocirea cu larg caracter de masa a poporului de catre ortodoxo-comunistiii moldo-valahi. Ortodocsii n-au facut parte din Sfantul Imperiu Roman, n-au apartinut de Roma, n-au fost niciodata parte din occident si nu sunt nici azi, de facto, subiect de drept (vedeti nivelul lor de trai si falimentul cronic greco-ortodox), ci toletati, dupa cum e foarte usor de observat in destinele tragice ale eroilor neamului Mihai Viteazul, Tudor Vladimirescu, Alexandru Cuza, Ion Antonescu, Nicole si Elena Ceausescu, quasi tragi-comice ale presedintilor duplicitari ortodoxo-comunisti moldo-valahi Ion Iliescu, Emil Constantinescu, Traian Basescu si a prim-ministrilor infractori  Adrian Nastase si Victor Ponta.

Ar mai fi multe de spus, oricum, mi-a facut o mare placere sa constat ca de o parte si alta a Cortinei de Fier, sau azi de Argint, ne preocupa de fapt aceleasi chestiuni fundamentale.

De aceea va multumesc din inima si va sunt recunoscator pentru acest dialog de la distanta.

Pe curand, Al DV, vr

Moldo-valahii si Scoala Ardeleana. Un dialog (III.)

Ioan Geana:

Lecturand materiale documentate si interesante trimise de Dvs., scrierile gen. Ioan Talpes, alte documente secante ori tangente temei abordate, inclusiv un fel de minisondaj printre rude, prieteni si cunostinte pe aceeasi tema, am incercat o ordonare a propriilor neclaritati/idei care dupa unii ne apartin dupa altii, nu, si m-am oprit la cateva dintre care :

   1.A facut cineva sau ceva un sondaj, un calcul sau macar o apreciere despre cati din cei 2,2 mil. de crestini din care 1,1 romano-catolici o,8 protestanti si o,3 ortodoxi si monofiziti, sunt de acord sau nu, cu unificarea ori, cel putin, interesati de aceasta actiune ?

   2.A facut cineva sau ceva o apreciere privind locul pe are l-ar ocupa aceasta actiune , pe o scara de 1 la 10, in topul marilor probleme care confrunta omenirea ?

   3.Au fost facute studii privind impactul de/la nivel geo/macro in toate domeniile, pe care l-ar produce aceasta actiune ?… si lista intrebarilor ar putea continua, mai ales ca, spre ex., la Conciliul II din 1962-65 s-au elaborat si adoptat 16 documente, numar care va fi depasit cu mult in cazul in care s-ar studia toate implicatiile unificarii.

Este posibil ca aceste date sa existe si datorita modestiei surselor mele de informare sa nu le cunosc, situatie in care as multumii daca mi s-ar indica, mai cu seama ca din 100 subiecti sondati a rezultat ca doar 11 par a fi interesati de problema.

In In avion, Papa Francisc a fost rugat de către jurnalistul rus Alexey Bukalov (şeful biroului din Roma al ITAR-TAS) să comenteze celebrarea a 1025 de ani de la creştinarea Rusiei. Răspunsul  este un discurs admirativ tocmai asupra „tradiţionalismului“ care în spaţiul românesc este blamat: „Bisericile ortodoxe au păstrat Liturghia originală.

Ei (ortodocşii – n.a.) au păstrat-o, o cântă,  Îl adoră pe Dumnezeu.

Noi ne-am pierdut puţin simţul adorării Lui.

Ei Îl cinstesc pe Dumnezeu şi Îi cântă cântece de preamărire fără să ţină seama de timp.

Într-o zi, vorbind despre Biserica occidentală, mi s-a spus ‹‹ex Oriente lux, ex Occidente luxus››. Adică din orient provine lumina iar din occident societatea consumului şi a bunăstării care a făcut atâta rău.

În schimb, ortodocşii au păstrat frumuseţea a lui Dumnezeu în centru.  Avem atâta nevoie de aerul proaspăt al orientului şi de această lumină pe care o emană!“

Bergoglio( viitorul Papa Francisc I ): Un iezuit foarte inteligent obişnuia să spună un fel de banc despre un tip care alerga cerând ajutor. Cel care îl urmărea era un asasin? Un hoţ? Nu… Era un mediocru cu putere. Într-adevăr, vai de cei aflaţi sub un mediocru cu fumuri. Când unui mediocru i se urcă fumurile la cap şi i se dă şi un strop de putere, vai de cei care depind de el. Tata îmi spunea întotdeauna: „Salută-i pe oameni când urci pentru că îi vei găsi când vei coborî. Nu ţi-o lua în cap.“ Autoritatea vine de sus; cum e folosită este cu totul altceva. (...) Oamenii Bisericii au ambiţii, există — în mod regretabil — păcatul carierismului. Suntem umani şi suntem tentaţi, trebuie să fim foarte atenţi şi să păstrăm miruirea pe care o primim fiindcă este un dar de la Dumnezeu. „Feliile de tort“ ale puterii, care au existat şi continuă să existe în Biserică, se datorează condiţiei noastre umane. Dar în acel moment încetezi să mai fii un ales întru slujire şi devii un individ care alege să trăiască aşa cum vrea şi se amestecă în murdăria interioară.

Cu alese sentimente, Ioan Geana

Viorel Roman:

Biserica ortodoxa e subordonata, in simfonie cu puterea laica, care le plateste salarii, finanteaza Catedrala Mantuirii Neamului. Biserica romano-catolica a denuntat dupa Marea Schisma 1054 aceasta subordonare si e in relatii de egalitate, contractuale cu puterea laica. Vezi Concordatul.

Probabil de aceea ortodocsii moldo-valahi vad in unirea cu Roma o subordonare fata de Papa, ca fata de Sultan, Tar, Secretar General al PCR, nu de contract intre frati, egali. Mai ales ca ei vad in contract, concurenta, capitalismu o lezare a dragostei care trebuie sa existe intre frati crestini.

Daca ar fi sa luam in considerare voce poporului, sondajele la care va referiri, este usor de observat ca trei-patru milioane de ortodocsi s-au pus sub protectia Patriathul Occidentului, traiasc in UE. Cei care vor sa munceasca sub Putin, seful Bisericii Ruse si protectorul tuturor ortodocsilor este infim.

Asta nu inseamna ca ortodoxia nu este cealalata fata a aceleasi monede, de care are mare nevoie crestinismul occidental, dupa cum bine ati obervat la papa Francisc.

1999 la venirea Fericitului papa Ioan Paul II la Bucuresti am publicat o carte „De la Ram la Roma“ la Bucuresti, care s-a bucurat de aprecierea chiar a Fericitului, probabil pentru ca am schitat cateva coordonate ale istoriei, cum au ajuns moldo-valahi in lanturile grele ale soborniciei si duhovniciei moscovite si constantinopolitane si cum s-au emancipat ei prin Biserca Unita, Scoala Ardeleana.

Acum lucrez la o nou carte, „Romania 2015. Papa Francisc in Romania“, care e mai bine zis, continuarea celei de mai sus, cu consideratiile mele si ale criticilor mei, din ultimi 15 ani.

Interesul DV ma bucura si incurajeaza sa va prezin mai jos o sinteza a milenarii problematicii:

Apropiata vizita a papei in Romania ne obliga sa trecem in

vedere evolutia modelelor romanilor, cel ortodox modo-valah

si cel unit cu Roma, latinist, al Scolii Ardelene. Carpatii despart

orientul de occident atat fizic, cat si spiritual, social-politic.

1054 Marea Schisma. Constantinopolul si Roma se

anatemizeaza reciproc.

1214 Cruciatii refac pentru scurt timp unitatea crestina.

8Papa Francisc in Romania

1439 Imparatul Bizatului si papa de la Roma refac la Conciliul

de la Florenta unitatea crestina, dar Constantinopolul cade sub

turci si Luther face reforma.

1600 Mihai Viteazul adera la Liga Crestina a Sfantului Imperiu

Roman condusa de papa, reface unitatea nationala, dar cea spiritual

esuieaza si e decapitat.

1700 Ortodocsii romani din Transilvania se unesc cu Roma,

descopera astfel originea latina a neamului si Scoala latinista,

Ardelena formleaza Programl de emancipare nationala, care intra

in conflict cu atat cu maghiarii, cat si cu greco-slavii din Tarile

Romane.

1859 Alexandru Cuza uneste Moldova cu Munteania. Unirea

cu Roma esuiaza.

1918 Romania Mare este visul implinit al lui Mihai Viteazul,

Cuza si nu in ultimul rand al Scolii Ardelene. Unirea cu Roma

esuiaza / Romania Mare se dezmembreaza.

1948 Biserica unita cu Roma e integrata in Biserica moldo-

valaha. Modelul de viata occidental e interzis, cel ortodoxo-

comunist modo-valah devine dictatorial pana in anul 1989.

1962-65 In vremea Conciliului de la Vatican, papa Paul VI s-a

intalnit cu patriarhul ortodox Athenagoras (aroman) si au revocat

decretele de excomunicare. Un Sinod Ortodox nu a avut loc, totusi

ridicarea anateimei a generat o destindere in Lagarul ortodoxo-

comunist, care sub Mihail S. Gorbaciov si Fericitul Ioan Paul II s-a

incheiat cu renuntarea la marxism-leninism si la Cortina de Fier.

1973 Nicolae Ceausescu este in vizita la papa Paul VI, care

il asigura de sprijin si ii inmaneaza un memoriu legat de soarta

Bisericii unite. (anexe) Dupa un deceniu de bunstarea, cand a iesit

la iveala reaua credinta a Dictatorului, e lichidat.

1989 Dupa desfiintarea Lagarului moscovit si a Cortinei de

Fier, Biserica unita cu Roma este tolerata, bisericile si bunurile

nu sunt insa retrocedate. Modelul moldo-valah incearca sa

9Viorel Roman

domineTransilvania si Banatul cu ajutorul maghiarilor / UDMR.

1991 Ion Iliescu, reprezentant al curentului ortodoxo-comunist

moldo-valah merge in vizita la Ferictul Ioan Paul II la Roma, dar

refuza sa-l primeasca in Romania.

1999 Emil Constantinescu il invita la Bucuresti si Fericitul

Ioan Paul II este primit calduros de sute de mii de credinciosi, care

scandeza UNIRE, UNIRE. Aderarea Romaniei la UE/ NATO, la

civilizatia occidentala devine apoi realitate.

2013 Traian Basescu este primit la Roma de papa Benedict

XVI.

2015 Klaus Iohannis il invita pe papa Francisc. Climatul in

care va avea loc aceasta vizita in ajunul Marelui si Sfantului Sinod

Panortodox si a Anului Sfant la Roma :

Papa Francisc a lansat la Istanbul un apel ferm pentru unitatea

Bisericilor Catolică și Ortodoxă, despărțite de un mileniu, arătând

că victimele războaielor și tinerii cer ca acest pas istoric să fie

făcut.

„Singurul lucru pe care îl dorește Biserica Catolică și pe care îl

urmăresc ca Episcop al Romei (...) este comuniunea cu Bisericile

Ortodoxe”, a asigurat Suveranul Pontif într-un mesaj citit în fața

Patriarhului Ecumenic al Constatinopolului, Bartolomeu I, după

ce au participat împreună la o liturghie.

De o importanță excepțională în mesaj este faptul că Papa a

ținut să sublinieze că nu există nici o pretenție din partea catolicilor:

„Biserică Catolică nu dorește să impună nici o condiție, în afara

celei a profesiunii de credință comune. Suntem gata că să cautăm

împreună modalitățile prin care să garantăm unitatea necesară a

Bisericii în condițiile actuale.”

Francisc și-a continuat mesajul istoric: „În lumea de astăzi se

ridică cu putere voci pe care nu putem să nu le auzim și care cer

Bisericilor noastre să-și asume până la capăt condiția de discipoli

ai Domnului nostru Iisus Hristos”.

Cu multumiri pe scrisoare din 31 iulie, si cele mai bune ganduri, pe curand, al DV

Moldo-valahii si Scoala Ardeleana. Un dialog (II.)

Stimate D-le prof. dr. Viorel Roman,

   Ma simt onorat de atentia acordata stangaciului meu mesaj si imi permit ca in stilul caracteristic sa-mi exprim unele nedumeriri si pareri, cu scuzele de rigoare pentru erori si inadvertente.

Am inteles, atat cat am inteles, din articolele citite ca o parte insemnata din eforturile Dvs. au fost si sunt orientate spre realizarea unui tel nobil pe care l-a initiat si pentru care a militat Preafericitul Papa Ioan Paul al II-lea, idee la care au aderat mai multi intelectuali de valoare din Romania printre care si I.P.S. Nicolae, Mitropolitul Banatului.

Nu dispun de cultura si mijloacele necesare pentru a fi o voce in domeniu dar d.p.m.d.v. ideia unificarii celor doua biserici, Catolica si Ortodoxa, este salutara pentru toti crestini si nu numai, asa cum am discutat si la Baile Herculane.

Imi dau seama ca in fata realizarii acestui tel care ar rezolva multe din problemele care preocupa omenirea in confruntarea ei cu atatea vicisitudini printre care politicile de globalizare si efectele lor nu pot fi neglijate, sunt multe alte piedici si impedimente.

Asa cum am scris mai sus, neavand capacitatea necesara pentru o abordare mai de doame ajuta, am sa ma limitez la un singur aspect minor dar care se incadreaza in aceasta problematica.

Spre exemplu "Daca reusea puciul parlamentar din 2012 si Iliescu / Ponta reveneu la Putere 2014, orientarea ortodoxo-comunista moldo-valahi era evident euroasiatica"  ca sa va citez, mi se pare cel putin discutabila deoarece cunoscand o parte din cei implicati cred nu exista motive pentru a-i suspecta de asemenea orientari iar cantecele de sirena ale Monicai Macovei si Traian Basescu & comp nu ar trebui sa se bucure de credibilitate, macar in comparatie cu acad. Dinu Giurescu, Dan Berindei, prof. Ilie Serbanescu si multi altii.

In acest context imi permit sa cred ca daca occidentul ar renunta la ideia proasta a colonizarii Romaniei cu orice pret si in orice conditii, respectand parerile, doleantele, aspiratiile si demnitatea unui popor care nu este de ici de colo, toata lumea ar fi castigata, inclusiv cauza pentru care militati.

Cu scuze, daca am deranjat, cu aceleasi sentimente de stima si consideratie,

Ioan Geana

Iubite confrate, mult stimate domnule dr. Geana,

nu noi ne alegem IDEEA, ci ea ne subjuga pe noi, EA ne biciuieste spre arena, ca sa luptam pentru EA ca gladiatori.

Asa a sintetizat Henrich Heine in sec. 19, ceea ce ni se potriveste si noua, stangaci gladiatori pentru ideea emanciparii neamului in sec. 21, in arena uramasilor legiunilor pierdute la Dunarea de Jos.

D-ul presedinte Ion Iliescu este ca si Dinu Giurescu, Dan Berindei, Ilie Serbanescu, reprezentant al curentului ortodoxo-comunist moldo-valah potrivnic Unirii cu Roma. El a impiedicat cat a putut venirea Fericitului Ioan Paul II la Bucuresti si cand s-a vazut succesul vizitei, a fost imediat reales a treia oara, ilegal, de aceiasi potrivnicii dialogului cu Roma. 

Am fost la Blaj aniversatrs a 250 de ani de scriere romaneasca. Presedintele Iliescu si prim-ministru sau Nastase au fost asteptati degeaba. Ei fiind tigani romanes romi s-au lasat usor instrumentalizati de fundamentalisti moldo-valahi, care vor ca modelul lor de viata sa fie urmat de toti romanii, nu de modelul occidental al Scoalii Ardeleane. Aici e marul discordiei: Moscova sau Roma?

Am motive sa ma indoiesc de orientarea pro-ocidentala a Partidei ortodoxo-comuniste PMR, PCR, FSN, USL, PC si a conducatorilor Iliescu / Nastase / Ponta. D-na Monica Macovei este de partea cealalalta a baricadei, pentru Roma, pentru occident. Nu euroasia!

In ceea ce priveste neocolonialismului occidental din Romania, idee raspandita de catre aceiasi ortodoxo-comunisti, care au dus tara de isbeliste, adica de Partidul d-lui Iliescu si a prim ministrilor sai infractori, dati-mi voi sa va prezint o recenzia a carti lui Ioan Talpes de la Toplet;

http://www.ziarulromaniamare.ro/breviarul-marelui-hidalgo-3/

http://www.ziarulnatiunea.ro/2011/12/07/breviarul-marelui-hidalgo/

http://confluente.ro/Viorel_roman_breviarul_lui_t_viorel_roman_1364443467.html

http://viorel-roman-bremen.over-blog.de/article-breviarul-marelui-hidalgo-87110846.html

http://www.cotidiantr.ro/%E2%80%9Cbreviarul-marelui-hidalgo-viorel-roman-despre-ioan-talpes-52558.php#.VbpYcNZq3FU

… si entru a ma face mai bine intales privind Tziganizarea Romaniei mai adaug si

http://www.viorel-roman.ro/articol_big.php?id=351&pg=2

http://viorel-roman-bremen.over-blog.de/article-tiganii-si-evreii-romani-119156562.html

Pe curand, cu cele mai bune ganduri, al Domniei Voatre,

Viorel Roman

Moldo-valahii si Scoala Ardeleana. Un dialog (I.)

Stimate d-le prof. dr. V. Roman,

Imi amintesc cu multa placere de intalnirea si discutiile noastre de acum cativa ani de la Baile herculne si am citit cu aceeasi placere si atentie-atat cat mi-au permis varsta si cultura-interesantele si documentatele Dvs. materiale pe teme de interes major, ale Europei in general si ale Romanei in particular, apreciind faptul ca desi plecat de atatia ani si cu o activitate la nivel planetar (cred ca nu exagerez) nu v-ati uitat tara de bastina careia ii purtati de grija cel putin la nivel ideologic si geopolitic.

M-ar bucura o noua intalnire care pare, insa, putin probabila dat fiind timpul Dvs.limitat si starea mea de sanatate, deaceea imi permit sa va redirectionez, din cand in cand, e-mailuri si sa va trimit unele pareri personale cu privire la unele idei enuntate de Dvs.

Cu scuzele de rigoare pentru modul tehnicist, modest documentat si puternic incoerent am sa incep prin a pune cateva intrebari, respectiv :

1. Apreciati ca in urma referendumului, Anglia va parasi U.E.cunoscand ca aceasta situatie cu urmari imprevizibile a devenit dintr-o vaga posibilitate o certa probabilitate ?

2. De ce considerati ca romanii stau cu un picior in Europa si cu celalalt in Eurasia cand jumatate din sacii nostri sunt in caruta Europei tractata de Germania si jumatate in caruta NATO impinsa de SUA ?

3. De ce credeti ca noi romani, cei care locuim in Romana, mai credem in satrapia asiatico-stalinista si ca, in conditiile globalizarii, toate drumurile duc la Roma ?

Plecat de mult timp din Romania nu aveti de unde sa stiti ca termenul de Moldo-Valahi este folosit cu precadere in mediul istoric iar termeni ca greco-catolici, greco-ortodoxi, sobornicii, duhovnicii moscovite sau de aiureat sunt folosti in mediul clerical, poporul roman avand alte prioritati si oportunutati.

Cu respect si consideratie, Dr. ing. Ioan Geana. Caransebes-Romania

Mult stimate domnule dr. ing. Ioan Geana,

si eu imi amintesc cu placere de intalnirea noastra de la Herculane si va multumesc pentru bunavointa acordata incercarilor mele.

Moldo-valahii au stat 500 de ani robi sub sultantul turc si patriarhului sau grec, pe cand ardelenii au fost in Sfantul Imperiu German de Natiune Germana ortodocsi tolerati (cam sunt si azi toti ortodocsii), apoi dupa 1700, dupa unirea cu Roma cu drepturi ca cetateni occidentali.

Nu-i putem baga pe toti intr-o oala cum incearca, vrea Partida ortodoxo-comunista / socialista FRN, PMR, PCR, FSN, PDSR, PSD, USL, PC. Bucurestiul crede ca e singurul mod de viata pe care trebuie sa-l urmeze toti romanii, cu toate ca se vede de la o posta lanturile grele ale duhovniciei si soborniciei moscovite si constantinopolitane. (expresie interbelica)

Presedintii ortodoxo-comunisti moldo-valahi Ceausescu, Iliescu, Constaninescu, Basescu au interzis, persecutat, marginalizat Biserica Unita, Scoala Ardeleana, garantia apartenentei romanilor la Occident, UE/NATO.

Daca reusea puciul parlamentar din 2012 si Iliescu / Ponta reveneu la Putere 2014, orientarea ortodoxo-comunista moldo-valahi era evident euroasiatica.

Si cu un presedinte catolic, care a trecut prin reforma lui Luther, Klaus Iohannis, vedeti ce rezistenta opun ortodocsii moldo-valahii curentului prooccidental, pe care nici nu-l intaleg, nici nu-l accepta. Nu-s copti, se spunea in perioada interbelica.

Am tratat chestiunea asta in multe articole, le gasiti pe internet usor, cu google:

http://www.agero-stuttgart.de/REVISTA-AGERO/COMENTARII/Scoala%20Ardeleana%20si%20cea%20moldovalaha%20de%20Roman.htm

http://www.clipa.com/a3551-Ghinionul-de-a-fi-moldo-valah-premize-si-7-teze.aspx

http://www.totpal.ro/viorel-roman-ghinionul-de-a-fi-moldo-valah/

http://confluente.ro/viorel_roman_1414587675.html

La periferia Sfantului Imperiu Roman / UE, Anglia si Grecia n-au apartinut niciodata de el, de aceea au mari dificultati de adaptare, integrare si se folosesc de referednumuri pentru a testa pana unde pot merge. Uitati-va pe blogul meu

http://viorel-roman-bremen.over-blog.de/article-credo-credit-119479080.html

si daca vreti sa comentati, ar fi o onoare pentru mine sa colaboram in cautarea adevarului.

In speranta unei revederi, primiti, va rog, asigurarea celor mai bune sentimente de considerare si respect, al DV, vr


Viewing all articles
Browse latest Browse all 9029