DE-AR FI...
De-ar fi să mă descopăr dintr-o urmă
De lujer smuls din rădăcini şi rupt
Când gândurile-n tâmpla clipei scurmă
Şi-nnoadă-n franjuri visul întrerupt
De-ar fi ca să mă nasc din nou, din doruri
De tânără fecioară-n miez de vară
Cu jar de maci în suflet, cu onoruri
De lied-uri lin şoptite de-o vioară
Aş şti s-adun din unduirea ierbii
Doar adierea blândului zefir
Privind la râu cum se adapă cerbii
Să-nlătur spini din rug de trandafir
Înmiresmat, în sângeriu veşmânt
De taine prinse-n trena nopţii slute
Apoi să-mi iau tainul din cuvânt
Îngenunchind în clipele durute
Pe lacrimi reci din roua dimineţii
Cu pumnii strânşi dar sufletul deschis
Strivind în gând amărăciunea vieţii
Dar pribegind prin colţul meu de vis...
MI-E DOR
Mi-e dor de-un colţ de ţară, liniştit,
De tinda-n care m-am simţit copil
De floarea de salcâm, de fân cosit
Prin care-ades’ mă furişam tiptil
Spre râu... unde visam la nesfârşit
La câte, Doamne, nu visam atunci
Mi-e dor de satul meu cel primenit
De roua munţilor, de maci din lunci
De umbra deasă, mărul de la drum
Şi de alunul drag, lângă fântână
Mi-e dor... atât! În jur e numai scrum
Mi-e gândul la măicuţa mea bătrănă
Ce stă la poartă şi-şi aşteaptă pruncii
Nu i-a văzut demult...inima-i plânge
„Din gard s-au rupt încet, încet ulucii...”
Îşi zice-n gând şi mâinile îşi frânge.
Măicuţă dragă, chiar plecaţi în lume
Noi te purtăm în suflet cu mândrie
În munţi cerniţi sau mările cu spume
Căci rupţi am fost de astă tristă glie
Muncim, pribegi, străini, fără simbrie
De la cicoii noi ce ne-o pângăresc
Ne este dor de-o altă Românie
De adevăr şi suflet românesc!
SPERANŢA
Mai bate-o oră-n noaptea răvăşită
Secunde curg prin fante de lumină
Prin maci de jar şi trena lunii, lină,
Speranţa-nnoadă lacrima-i zidită
În sanctuarul tâmplei ostenite.
Gânduri robite-n nevăzute chingi
Ce strâng cumplit, se zbat neostoite
Şoptind mereu: învingi, învingi, învingi!
Speranţa-mi se-ncovoaie, plâng şi tac
Ce zbucium scurmă-n spaima depărtării!
Sunt pe-un tărâm - un petec de uscat
Ca o batistă pe obrazul mării.
Atâtea vise prinse-ntr-un grăunte
Se trec prin mine, ce năvalnic dor
De trai tihnit, la poalele de munte
Inundă astăzi sufletu-mi – izvor…
Îmi plec genunchii-n clipele durute
Doamne, rămâi nădejdea mea, Eşti viu!
Lasă-mi speranţa fără temeri slute
Să pot s-alung tot greul în pustiu…