Quantcast
Channel: Revistă de cultură,civilizaţie şi atitudine morală
Viewing all articles
Browse latest Browse all 9029

Dan Șalapa: IOVANA sau “Noua literatură”

$
0
0

 

   Experimentul literar nu este o noutate. Au existat încercări de resuscitare a interesului cititorului de carte, literatură, în special, sau de specialitate, în particular, spre a-l determina să revină sau să redescopere universul scriiturii ori, în celălalt caz, al rodului cercetării ştiinţifice. Astfel de experimente, în general, au eşuat, cititorul fiind şi el sclavul unor rutine, al unor obişnuinţe, ori schimbarea, ştim, predispune la inconfort, la efort de adaptare. Dar nu doar acesta este motivul eşecului, altele ar fi nepriceperea   autorului/autorilor de a “combina” elementele care stăteau la baza experimentului, ori lipsa de experienţă anterioară, ori pur şi simplu, nepriceperea reieşită din ipostaza experimentului de dragul experimentului!

  Cornel Boteanu este un cărturar. Licenţiat şi cu un doctorat în limba şi literatura română, autor al unor cărţii de etnografie şi etnologie, prolific romanier şi poet cu reale disponibilităţi, adept al stabilităţii şi integrării unui areal cultural şi spiritual impregnat de tradiţie şi fundamente strămoşeşti, pe care le cultivă şi le “renaşte” în activitatea sa de profesor sau de comunicator la diferite simpozioane ori întâlniri profesionale de vârf, în cele de cercetător avizat, Cornel Boteanu ne propune un astfel de gen de literatură: amalgam de ficţiune şi de... zăbavă cercetătorească, ca să păstrăm dulcele grai al documentelor vechi, la care recurge şi domnia-sa, masiv şi argumentat, în volumul IOVANA (Editura Armonii culturale, 2012). Rezultatul nu l-am putea circumscrie eşecului, cum vorbeam mai înainte, ci, dimpotrivă, unui lăudabil demers! Povestea, care poate fi şi un excurs ştiinţific, dată fiind impregnarea paginilor cu file de documente  autentice, cu altele de comunicate ştiinifice, solid susţinute de temeiuri istorice şi  culturale, altele venind din arhive dincolo de orice bănuială de inadecvare la subiect, este povestea autorului, în etapa aceea a eferverscenţei definirii de sine. Prin urmare, povestea Iovanei, tânară învăţătoare de pe plaiurile Cloşanilor din Mehedinţiul străvechi şi actual, este, de fapt, povestea autorului în încercarea lui de a descifra nu doar înţelesul legendei vestitului Iovan Iorgovan - de la numele lui, uşor de dedus, şi numele eroinei, Iovana - ci şi înţelesul propriei exeprienţe în contextul noianului de experienţe care este viaţa înseşi. Cornel Boteanu ne propune, abil şi persuasiv, când folosindu-se de mrejele romanescului, al prozei bine stăpânite în subteranele ei, îmbinată hipnotic cu elemente de poezie densă, când de cele ale cercetătorului, care ne expune istoria, pe care credeam c-o ştiam din manuale sau reviste, ori alte pagini, sub lumini şi umbre fascinante, captivante şi altfel relevante, ori se foloseşte de “poveşti auzite de la alţii”, adică din “gura satului”, ori de cele care se zic despre unii sau despre alţii, la o bucurie sau la un necaz, introducându-le cu ponderaţie şi menţinând necesara şi de bun simţ, altminteri, discreţie asupra numelor, plus generos-învăluitoare felii de poezie populară, toate acestea la un loc şi multe altele făcând din lectură nu doar... o dulce capcană intelectuală ci şi o rampă ce te catapultează spre o frontieră nouă, aceea a unui soi nou de literatură, rod al combinaţiei bine temperate dintre ficţiune şi ştiinţă!

    În tumultul şi efervescenţa actualităţii editoriale actuale, ne-am mai întâlnit cu astfel de experimente. Ele sunt justificate de necesitatea de a spune multe, cât mai multe, într-un spaţiu-timp restrâns din raţiuni financiare, în primul rând, apoi de nerăbdarea autorilor de... a ieşi pe piaţă, de a se expune într-o cât mai deplină variantă a disponibilităţilor creative. Dar nu numai din aceste motive; ar mai fi şi graba creatorului de a se întâlni cu publicul său, mereu asaltat de tentaţii şi seducţii din ce în ce mai strălucitoare, mai zgomotoase, mai justificate, mai... şocante, în bunul înţeles al termenului! Astfel i s-a întâmplat, presupunem, şi lui Cornel Boteanu, din dorinţa de a experimenta astfel de noduri de căi de cunoaştere şi comunicare, a reieşit IOVANA, o carte scrisă cu mâna sigură a cercetătorului ştiinţific, şi cu emoţia plină de cutremurare a romancierului şi poetului, cu sufletul celui îndrăgostit până la suferinţă de moştenirea înaintaşilor, atât de multă şi atât de înstrăinată, din păcate, de către noi, cei mulţi şi nedrepţi cu ea.

   Nu toţi cei care au încercat astfel de experimente literare au reuşit, nu toţi cei care vor încerca, sunt condamnaţi să nu reuşească, nu toţi cei care n-au încercat, trebuie să încerce, legea pământeană a scrisului ori a nescrisului de cărţi nu s-a... promulgat , ea doar există Undeva şi coboară de Acolo în nu ştim cine, nu ştim când...

   Vrem doar a (re)spune că prolificul Cornel Boteanu, a reuşit. IOVANA poate deveni un exemplu de carte în acest sens, chiar dacă ea ar suporta şi unele şlefuiri nu de stil ci de formă. Dar, suntem siguri, Cornel Boteanu este conştient de acest lucru, şi va proceda în consecinţă la el, în viitoare alte scrieri. 


Viewing all articles
Browse latest Browse all 9029


<script src="https://jsc.adskeeper.com/r/s/rssing.com.1596347.js" async> </script>