Doar noi…
Trăind printre zombii
am învăţat că minciuna nu doare
decât dacă-ţi aşezi amintirile pe vitralii
şi le ascunzi sub formă de meandre
în scorbura inimii
Şi doar dacă-ţi zvâcneşte sângele dintre irişi,
vor şti că ai spus ADEVĂRUL!
Uitare
Te sun, nu-mi răspunzi
De ce oare iubirea e o rază de soare
ce odată cu lăsarea serii
se lasă uitată în merii ce-altădată
ne-mbătau cu mirosul florilor ce zburau
ca fluturi prin aer
ce ţeseau mirodenii de sărutări nevinovate
Iubind mereu, cu aceeaşi voluptate
ne-am trezit Tu şi Eu, mereu singuri
în marea goliciune sufletească
aşteptând înţelegerea firească
a nevoilor noastre dela celălalt
Te caut şi taci...
printre macii albaştrii din holdele vieţii
ai lăsat ca moto dimineţii: “po, po, po, po,
Comment sa va, megali marca?”
”à ma chère… avec ma vive affection”
Celui ce-a ştiut să mă aştepte cu alge-n priviri
pe plaja în care erau sălcii cu muguri de trandafiri
i-aş cere iertare
că n-am ştiut să primesc pocale de sărutări dimineaţa,
Celui pe care l-am aşteptat ca să vină
pe coridoare de spital, la mama
i-aş mulţumi printr-o-nchinare a inimii
Şi dacă azi,
Cel pe care l-am aşteptat cu ”à ma chère… avec ma vive affection”
nu o să vină ca-n alte dăţi, cu alge-n priviri
şi mângâieri luxuriante, la prora pescăruşului din mine
e că îi este mult mai bine acolo, în ţara gheţarilor, cu o alta