Prima întrunire a Ligii Scriitorilor din România, Filiala Maramureş, preşedinte dr. Mihai GANEA, vicepreşedinţi Vasile MORAR şi Milian OROS, secretar Virginia PARASCHIV, s-a desfăşurat pe 26 ianuarie 2013, sub auspiciile unor decizii practice şi operative, în vederea desfăşurării unei activităţi eficiente şi coerente pe anul în curs. Membrii titulari au depus fiecare Proiectul editorial de carte planificat pe 2013, în vederea solicitării sponsorizărilor din partea autorităţilor judeţene şi locale. Suma proiectelor personale devine Proiectul Editorial al Filialei LSR MM, iar pentru realizarea acestuia se vor face diligenţele legale de rigoare.
Domnul Ioan P.Pop a fost propus ca purtător de cuvânt al Filialei LSR MM. Propunerea a fost acceptată prin vot, în unanimitate. Colegii care au luat parte la acest moment de ceremonie au pus în lumină valoarea de simbol a investirii domnul Ion P. Pop ca purtător de cuvânt. Domnul Ion P. Pop este mai mult decât o personalitate extrem de respectată în comunitate, este un Brand de Excelenţă în tot Ardealul românesc, care onorează şi obligă. Promotor al Ligii ( ofiţer de presă ) este şi ziaristul şi membru cu drepturi depline al ligii, Gelu Dragoş.
Putem spune, fără falsă modestie, că am început Atelierul Literar cu dreptul! Când eşti înconjurat de tinereţe ( Mădălina Zete, Tabita Pop, Alexandru Potcoavă ), de valoare ( Vasile Morar, Viorica Găinariu Tazlău, Milian Oros, Toma G. Rocneanu, Virginia Paraschiv, Ion P. Pop, Valeriu Turcu Iorga, Aurelia Oancă, Radu Botiş, Ion Hada, Mihai Ganea, Dorina Halas, Gelu Dragoş, Aurelia Velea, Vasile Tivadar, Ioan Meteş Morar, Ştefan Herţeg, Emil Domuţa, Lucica Dragoş, Ioan Ardusădan, Ionuţ Mihnea, Silvia Urlih, Mihai Zmicală, Ion Voicu, ş.a. ) şi dragoste pentru cuvântul scris, lucrurile merg pe un făgaş normal. Doamne ajută în 2013!