Septembrie natal
Acea tristeţe rară şi stranie, din sus,
Ca vineţiul toamnei devreme şi deodată
Când inima îşi schimbă sub azimut indus
Prin aritmii orbita interior purtată
Cu o durere nouă, de care n-ai ştiut
Şi teama că ulciorul melodios s-ar spage
Un gând visat, desigur şi amintit ocult
Trimis de Mama Noapte pe magice catarge
Ca purtător al altui prezent, doar bănuit,
Mai viu cumva-n durata-i paralelă
Fulger mental ce cântă, lumină de cuţit,
Scurt răsucit în carnea neantului, rebelă
Să se fi vrut Fiinţa o altă entitate?
Locul durerii scurte s-a stins ca o părere...
Septembrie, natalul, dinspre păduri se-abate
Devreme şi deodată...treime-n biosfere.
Bocetul nelumirii
Târîşi se-nşiruie scîncind
Stindearde-n zdrenţe fluturînd
Ei sunt ce-a mai rămas din toate
Trădările din laşitate
De din afară, din cetate...
La margini prin bordeie reci
Printre icoane şi culbeci
În bocet văduvele lor
Secătuitul viitor
n-au cui să- lase, ca decor
ai unora s-au dus în zbor
peste oceane şi nu mai vor
să-şi ştie-obârşitul dor
C-a fost cândva...pământu-al lor
Marele orb netezitor
Zvântură pleavă şi mohor...
Mormintele fără pereţi
Le ară-n grohotiş mistreţi
Şi cresc doar pustnicii scaieţi...
Eheu! Mai bine n-ar fi fost
Bine- făcutul Rău, al nost?
Prin basmul fără adăpost ...
La ce-am avut mamă şi tată
Ca nicăieri, ca niciodată ?
Cade în sus nelumea, iată !