Cine publică şi cine nu
publică
în România literară şi
la Polirom?
Cine participă şi cine
nu participă
la programele USR?
Am primit de curând (în cursul lunii decembrie 2012) pe net, în trei rânduri, acelaşi comunicat de la trei scriitori diferiţi. Iată-l:
„Consiliul USR a ales, prin vot, Comisia de modificare şi de îmbunătăţire a Statutului USR: Nicolae Prelipceanu, Dan Mircea Cipariu şi Mihai Zamfir. De asemenea, la propunerea criticului literar Mihai Zamfir, Consiliul USR a votat modificarea articolului 32 din Statutul USR prin care era limitat numărul de mandate ale preşedintelui USR. Astfel, după modificarea Statutului USR, nu mai există nici-o limitare a numărului de mandate pentru preşedintele USR.”
Acelaşi anunţ este postat întocmai, însă fără sublinierea din final, pe site-ul Agenţia de carte, de unde cred că a fost, de altfel, extras (vezi articolul Consiliul USR a ales juriile pentru Premiile USR şi comisia de modificare şi de îmbunătăţire a Statutului USR).
Mesajul primit este autentic, mai cu seamă că el apare, desfrunzit de comentarii, şi în Comunicatul USR publicat în revista România literară (nr. 52/21 12 2012). Tot de aici mai aflăm că în cursul anului 2013 USR va avea câteva iniţiative de-a dreptul lăudabile, între care: „Programul de lecturi publice”, „Turnirul de poezie”, „Festivalul Zile şi Nopţi de Literatură”, „Gala Poeziei Române Contemporane”.
Fireşte, detaliile lipsesc. În Comunicatul USR nu se spune de exemplu cine va participa la aceste evenimente, cine şi în temeiul căror principii va selecta persoanele participante, data şi locul evenimentelor etc. Amănuntele nu trebuie să fie ştiute, probabil, de toată lumea. Din motive întemeiate, desigur.
Cine are dreptul?
Eu, care nu am trecere în Guvernul Literar Postmodern, nu mă aştept să fiu invitat la niciuna dintre aceste manifestări culturale. După cum nu mă aştept să-mi fie publicate nici poemele pe care le-am trimis în câteva rânduri României literare şi chiar pe e-mailul preşedintelui, ca să fiu sigur că au ajuns unde trebuie şi că voi primi cel puţin o confirmare, aşa cum primeai înainte la Poşta redacţiei.
Iată de ce îndrăznesc să mă întreb şi în acest început de an, ca şi în anul trecut, ca şi înainte de Revoluţiune:
Care dintre scriitori au dreptul să publice în România literară, aşadar în publicaţia USR? Şi care dintre scriitori au dreptul să participe la „Programul de lecturi publice”, la „Turnirul de poezie”, la „Festivalul Zile şi Nopţi de Literatură”, la „Gala Poeziei Române Contemporane”?
Pentru Acela-Care-Face-Liste
Eu cred că ar fi nimerit să se facă o LISTĂ cu scriitorii care au dreptul să publice în România literară şi cu cei care au dreptul să participe la evenimentele USR; şi cu cei care au dreptul să publice la Editura Polirom, zisă şi Cartea Românească, despre care se spune că este editura USR. Şi să se publice lista cu scriitorii care au dreptul să fie traduşi prin programul instituţiei din care aceştia fac parte; şi lista cu scriitorii care au dreptul să participe la Salonul Cărţii de la Paris, să spunem. Dar listele acestea să fie pe văzute, iar nu altfel.
Să se facă o LISTĂ pentru fiecare program, însă ea să fie întocmită de către aceeaşi persoană care le-a făcut şi pe cele dinainte, ca nu cumva din greşeală să fie listaţi aceiaşi scriitori ca şi în rândurile trecute… Şi ca să se vadă că Acela-Care-Face-Liste este imparţial şi că nu favorizează pe nimeni.
Să se facă o LISTĂ, ca să ştim şi noi dacă avem şansa ca în cursul acestei vieţi să publicăm în România literară, alături de domnul Mihai Zamfir, sub al cărui articol apare recentul Comunicat din săptămânalul USR şi căruia preşedintele îi dedică în pagina a doua a revistei abia menţionate articolul Când începe literatura română?
Cine beneficiază de programele USR?
Cu privire la programele şi drepturile pe care le avem, programe şi drepturi aşteptate ani de-a rândul de scriitorii români, pare să existe doar o singură problemă: cine sunt aceia care beneficiază de ele? Tot ei? Tot ei se urcă pe scenă? Tot ei iau premii? Tot ei merg la Neptun? La Paris? Tot Ana Blandiana? Şi în 2013 tot ea? De ce nu beneficiază de programele USR şi scriitori din filiala Piteşti, să spunem?
Iată de ce, întru liniştea noastră, a celor 95% dintre soldaţii şi căpitanii condeiului, dintre mestecătorii de haşiş sau de cenuşă, propun ca anunţurile instituţiei în cauză să fie ceva mai explicite, în sensul că nu ar fi lipsit de importanţă să aflăm din vreme despre locul, data şi condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească cei dornici să participe la evenimentele organizate de USR, Ministerul Culturii sau Institutul Cultural Român, cei care visează să publice în România literară sau la Editura Polirom-Cartea Românească; sau să participe la marele Salon de carte de la Paris…
Şi mai vedeţi cine scrie poezie, pentru Gala de poezie pe care o organizaţi. Poate mai există şi alţi poeţi decât aceia pe care îi repetaţi de 40 de ani. Mai cotrobăiţi prin canon, poate mai daţi şi de alte pietre preţioase.
Despre cei tăiaţi de pe listă
Cât despre cei tăiaţi de pe listă, numai ei ştiu cât de fericiţi sunt. Un prieten din ceata lui Homer, care a fost scos în acest an de pe lista salonarzilor de la Paris, preferă de exemplu să tacă. Să strângă din dinţi şi să nu sufle nimic presei.
Un prieten din ceata lui Homer preferă să scrie în continuare cu gura închisă. Şi cu dinţii strânşi. E mai prudent aşa, în ţara cu gura închisă. În ţara cu dinţii strânşi. Dacă cumva viitorul juriu pentru intrarea în viitorul Salon de la Paris îşi va aminti de el? Dacă îl va pedepsi iarăşi? Aşa că omerta! Legea tăcerii! Cine ştie – poate la anul… Şi aşa, din tăcere în tăcere mergem la Paris sau urcăm pe scenă. Cu gura închisă şi cu dinţii strânşi.
Să se facă LISTE
Să se anunţe în toate filialele USR cine are voie să aibă calitatea de „invitat” la evenimentele USR, ale Ministerului Culturii sau ale ICR-ului. Să se facă LISTE cu scriitorii care au dreptul şi cu cei care nu au dreptul. Liste albe şi liste negre.
Să se dea publicităţii şi să ni se spună cine le face şi pe ce criterii.
Şi să se comunice dacă persoanele listate azi au beneficiat şi ieri de aceste programe şi edituri. Sau alaltăieri. Sau răsalaltăieri. Ca să se vadă că actualele conduceri culturale sunt costumate în cele mai bune intenţii. Ca să se vadă câtă transparenţă există. Şi cât ne respectăm unii pe alţii. Şi pentru ca răutăcioşii să nu mai scrie chiar în România literară (numărul citat, ancheta Anul 2012. Ce rămâne?), despre „Activişti culturali, specializaţi în jocuri ale politicilor culturale”. Ca să nu se mai exagereze într-un asemenea mod. Pentru că, de fapt, nu este nimic aranjat şi nimeni favorizat! Iar cei de sus fac totul pentru cei de jos. Aferim!